Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3896 din 16 decembrie 2003, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 6 octombrie 1937, în localitatea Cluj, iar în anul 1940, minor fiind, s-a refugiat împreună cu întreaga familie, în localitatea Craiova; refugiul a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția Statului Ungar; Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea, pe motivul că una din cele două declarații de martor prezintă modificări ale prenumelui mamei sale, modificările nefiind atestate de către notarul care a autentificat declarația; respingerea cererii sale este nejustificată, în condițiile în care cererea formulată de sora sa, F.A., în aceleași condiții, a fost aprobată prin hotărârea nr. 8340/7542 din 8 octombrie 2003, a aceleiași comisii.
Casa de Pensii a municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că reclamantul nu a făcut dovada, cu acte oficiale, a persecuției invocate, iar declarația martorului V.I. prezintă modificări neatestate de notarul care a autentificat-o, situație în care reclamantul nu mai face dovada persecuției invocate.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 479 din 10 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că: ulterior emiterii hotărârii de către comisie, reclamantul a obținut declarația martorului V.I., cu menționarea corectă a prenumelui mamei sale, declarația fiind autentificată la data de 26 noiembrie 2003; reclamantul s-a născut la Cluj, la data de 6 octombrie 1937 și a făcut dovada cu declarație de martori, că s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, Cluj, situația sa încadrându-se în prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o, ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond a anulat actul administrativ atacat și a obligat la acordarea drepturilor, cu data cererii inițiale, ignorând faptul că la dosarul comisiei nu s-au depus dovezi concludente cauzei și că aprecierea încadrării în dispozițiile legale se poate face numai cu data prezentării dovezilor; pentru valorificarea dovezilor ulterioare, solicitantul trebuia să se adreseze comisiei de specialitate, singura abilitată de lege să stabilească perioada pentru care se acordă drepturile.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 189/2000, astfel cum această lege a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 din lege se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Se constată că documentația care a stat la baza emiterii de către pârâtă, a hotărârii nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, cuprinde acte și înscrisuri, după cum urmează: cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 189/2000 și înregistrată la comisie, sub nr. 4610 din 5 martie 2003; declarațiile martorilor V.I. și F.A., autentificate la data de 24 februarie 2003 și, respectiv, 20 februarie 2003; buletinul de identitate și certificatul de naștere al reclamantului (în xerocopie); nota informativă privind pe reclamant; adresa nr. 265 din 9 decembrie 1958, către Trustul Industriei Lemnului Lugoj și Direcția Silvică Cluj; nota de referință privind pe reclamant; ordinul de mobilizare pentru lucru nr. 1 din 1 martie 1940, emis de Centrul de Recrutare Cluj; înscrisul nr. 131605 din 26 mai 1939, emis de Ministerul Agriculturii și Domeniilor; înscrisul nr. 12008 din martie 1938, emis de Casa Pădurilor Statului.
Actele și înscrisurile depuse de reclamant, în completarea dovezii cu martori, confirmă susținerile reclamantului și ale celor doi martori, cum că până în toamna anului 1940, reclamantul și familia sa au locuit la Cluj, iar în luna septembrie 1940 au fost nevoiți să se refugieze la Craiova, în afara zonei de ocupație.
Faptul că declarația martorului V.I. prezenta o corectură neatestată de notarul care a autentificat declarația, cu privire la prenumele mamei reclamantului, nu este de natură să ducă la respingerea cererii de către comisie, ci la restituirea acesteia, pentru obținerea unei declarații autentificate, fără erori și corecturi.
Cum pârâta nu a procedat în sensul celor arătate, iar reclamantul a făcut dovada situației sale de refugiat, acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, este pe deplin justificată, așa cum a reținut și instanța de fond.
Prin urmare, motivele de recurs prezentate de pârâtă, sunt nefondate.
Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 479 din 10 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.