Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, cu nr. 6786/CA/2003, reclamantul M.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, anularea hotărârii nr. 5649 din 19 februarie 2003 și a adresei nr. 6738 din 13 mai 2003, emise de pârâtă și obligarea acesteia, de a emite o nouă hotărâre, prin care să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 369/CA din 2 septembrie 2003, această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 7932/CA/2003.
Prin sentința civilă nr. 444/PI din 2 decembrie 2003, instanța sesizată a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că s-a atacat o adresă a pârâtei, iar nu hotărârea comisiei.
Împotriva sentinței, reclamantul a declarat recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, însă Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș, i-a respins cererea, prin hotărârea nr. 5649/2003, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile legii.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat la comisie, cerere de revizuire, care i-a fost soluționată nefavorabil, conform adresei nr. 6738/2003.
Prin decizia nr. 785 din 25 februarie 2004, instanța supremă a admis recursul și a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că greșit a soluționat Comisia, cererea de revizuire, printr-o adresă, și nu printr-o hotărâre, astfel că adresa contestată, întrunind elementele unui act administrativ jurisdicțional, care a produs reclamantului, o vătămare a unui drept legitim, este supusă controlului, pe calea contenciosului administrativ.
Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, rejudecând cauza, în fond după casare, a pronunțat sentința civilă nr. 327 din 9 iunie 2004, prin care a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și adresa nr. 6738 din 15 mai 2003 și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada martie 1942 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 februarie 2003.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut din actele cauzei, că reclamantul a probat faptul aflării sale în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, ceea ce îi conferă drepturile instituite de această lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând pentru nelegalitate, soluția instanței care a făcut o greșită interpretare atât a probatoriului cauzei, cât și a dispozițiilor legale incidente și susținând că, în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, acțiunea a fost tardiv introdusă.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele dosarului, se constă că sentința atacată este legală, în cauză dovedindu-se faptul că reclamantul s-a născut la 28 februarie 1942, în localitatea Călata, unde se refugiaseră, din cauza persecuțiilor etnice, membrii familiei sale (mama și bunicii acestuia), plecați din comuna Morlaca, aflată sub ocupație hortystă.
Tot astfel și motivul vizând tardivitatea depunerii acțiunii, este neîntemeiat, având în vedere că acest aspect a fost soluționat de către prima instanță.
Față de aceste considerente, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 327 din 9 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.