Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 8923/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, cu nr. 9790/CA/2003, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 4304/4223 din 9 octombrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 august 1952 - 16 noiembrie 1953, ca activitate prestată la U.M. 01250 Băița-Exploatare minieră, în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Prin sentința civilă nr. 86 din 13 ianuarie 2004, această instanța a declinat competența de soluționare a cauzei, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 367/2001, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată cu nr. 533/2004, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă și litigii de muncă, unde, prin încheierea din 14 mai 2004, s-a dispus trimiterea dosarului, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1572 din 29 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a dispus admiterea acțiunii, anularea hotărârii contestate și obligarea pârâtei de a emite o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 august 1952 - 16 noiembrie 1953.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv livretul militar și fișa de evidență, că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 8 august 1952 - 16 noiembrie 1953, la U.M. 01250 Băița, ca muncitor în construcții. Detașamentul de muncă de la Băița, este trecut în tabelul întocmit de Arhivele Naționale, cu evidența detașamentelor din structura Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că hotărârea a fost emisă conform actelor din dosar - fișa de evidență de la U.M. 02405 Pitești nefiind depusă, astfel încât Comisia a apreciat corect că reclamantul nu se încadrează în perioadele art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Recursul este nefondat.

Verificându-se actele dosarului, se constată că sentința atacată este legală, în cauză dovedindu-se cu înscrisurile militare depuse, că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, în sensul că a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, fiind, deci, îndreptățit să beneficieze de prevederile acestei legi.

Față de aceste considerente, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1572 din 29 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.