Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2003, reclamanta Ș.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 5397 din 28 mai 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin și obligarea pârâtei, să emită o nouă hotărâre care să-i recunoască drepturile ce i se cuvin în baza Legii nr. 309/2002, pentru perioada 1 aprilie 1948 - 17 martie 1950.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a depus acte oficiale doveditoare, care atestă efectuarea stagiului militar, de către soțul său (predecedat), în cadrul unor detașamente de muncă din subordinea fostei Direcții Generale a Serviciului Muncii, comisia sesizată a stabilit că beneficiază de drepturile stabilite în baza Legii nr. 309/2002, doar pentru 2 luni și 3 zile, adică între 1 ianuarie 1950 - 17 martie 1950.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 371/P.I. din 17 august 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 5397 din 28 mai 2003 și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 3 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 ianuarie 1950 - 17 martie 1950.
Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că prin art. 1 din H.G. nr. 1114/2002, se tinde să se reducă perioada de acordare a drepturilor cuvenite în baza Legii nr. 309/2002, numai la perioada cuprinsă între 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961 și a înlăturat din cauză, aplicarea art. 1 din H.G. nr. 1114/2002, apreciind că prevederile acestui text de lege sunt nelegale.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, susținând în esență că hotărârea primei instanțe a nesocotit prevederile art. 1 din H.G. nr. 1114/2002, care prevăd acordarea drepturilor pentru efectuarea stagiului militar, în condițiile respective, pentru perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Potrivit adresei nr. 1207 din 16 decembrie 2003, emisă de Centrul Militar Caraș Severin, soțul reclamantei, Ș.I., a satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1 aprilie 1948 - 17 martie 1950, dată la care a fost trecut în rezervă.
Fiind întrunite condițiile art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, pentru perioada 1 ianuarie 1950 - 17 martie 1950.
Hotărârea instanței de fond fiind legală, recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, împotriva sentinței civile nr. 371/P.I. din 14 august 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.