Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 17 februarie 2016, reclamanta Obştea Plaiurile Muşeteştilor (Composesoratul de păduri teren în devălmăşie Plaiurile Muşeteştilor) a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova:
- anularea adresei nr. x/25.06.2015, emisă de Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Rm. -Vâlcea, decontul justificativ emis de Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Rm. -Vâlcea pentru suma de 283469,71 RON şi Raportul de inspecţie economico-financiară nr. CV3241/18.05.2015 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova
- urmare a reverificării documentaţiei depuse la Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Rm. -Vâlcea prin cererea nr. x/09.03.2015, cât şi a calculului privind compensaţiile aferente anilor 2011, 2012, 2013, 2014, în baza H.G. nr. 861/2009, Legii nr. 46/2008 - art. 97 alin. (1) lit. b); OM nr. 798/2006; OM nr. 625/2006, OM nr. 22507/2006; OM nr. 3283/2012 şi a Deciziei CE nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012 şi a altor acte normative în materie, să fie obligate pârâtele la plata a sumei de 70028,34 RON aferentă anului 2011, a sumei de 70158,50 RON aferentă anului 2012, a sumei de 72040.37 RON aferentă anului 2013, a sumei de 71242,50 RON aferentă anului 2014, total sumă de 283469,71 RON reprezentând compensaţii pentru acordarea contravalorii despăgubirilor destinate proprietarilor de păduri cu funcţii speciale de proiecţie situate în zona/tipul funcţional T2-, ca urmare a restricţiilor prevăzute în amenajamentele silvice şi în studiile sumare de amenajare, conform prevederilor H.G. nr. 333/21.04.2005, art. 1, pct. 18,
- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă compensaţiilor solicitate, conform prevederilor legale în materie.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 197 din 25 aprilie 2016 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta Obştea Plaiurile Muşeteştilor (Composesoratul de păduri teren în devălmăşie Plaiurile Muşeteştilor) în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, având ca obiect "contestaţie act administrativ fiscal".
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Obştea Plaiurile Muşeteştilor criticând-o pentru nelegalitate şi, pentru motive ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac recurenta a arătat că prima instanţă, în mod eronat, a respins acţiunea, soluţia fiind motivată pe inexistenţa unei baze legale privind normele metodologice pentru acordarea compensaţiilor.
În opinia recurentei, aceste compensaţii sunt reglementate de Codul silvic, anexele 2 şi 4 ale H.G. nr. 861/2009, calculul făcut de Ocolul Slivic Novaci a respectat aceste dispoziţii legale şi nu a fost anulat de către Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea cu ocazia întocmirii decontului final, astfel încât acest act administrativ trebuia să-şi producă efectele juridice, iar recurentei să îi fie acordate sumele stabilite.
Instanţa de fond nu a luat în calcul şi nu a analizat drepturile cuvenite pentru anii 2011-2013, din moment ce a reţinut în considerente că "semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României".
În această situaţie de drept, până la data de 31.12.2013 nu mai erau necesare procedurile impuse după data de 1.01.2014, instanţa necercetând fondul cauzei sub acest aspect.
4. Apărările formulate de autorităţile intimate
Intimata-pârâtă Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamanta Obştea Plaiurile Muşeteştilor vizează, în esenţă, refuzul nejustificat al autorităţilor pârâte (exprimat şi prin adresa nr. x/25.06.2015 sau raportul de inspecţie economico-financiară nr. CV3241/18.05.2015) de acordare a despăgubirilor aferente anilor 2011, 2012, 2013, 2014, în cuantum total de 283.469,71 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 539,2 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest-ROSCIO 129.
În raport de obiectul sus-enunţat, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident următorul cadrul legislativ european şi naţional:
Conform art. 107 alin. (1) din TFUE nu sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
Conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007-2013 (paragraful 176), Comisia va declara ajutorul de stat pentru împădurirea terenurilor agricole sau neagricole, crearea de sisteme agroforestiere pe terenuri agricole, plăţile Natura 2000, plăţile pentru silvo-mediu, refacerea potenţialului forestier şi introducerea de acţiuni de prevenire, precum şi investiţiile neproductive compatibile cu articolul 87 alin. (3) litera (c) din Tratat, în cazul în care ajutorul îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi nu depăşeşte valoarea maximă prevăzută de acesta.
Ajutorul solicitat în cauza de faţă priveşte suprafeţele forestiere cu funcţie de protecţie de tip T2 (zonele care fac obiectul unui regim de conservare specială -păduri seculare, virgine sau semivirgine) situate în întregime în zona Natura 2000.
Potrivit Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (paragrafele 36 şi 496), în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 107 alin. (1) din tratat, statele membre trebuie să notifice Comisiei ajutoarele acordate în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale în temeiul articolului 108 alin. (3) din tratat şi nu pun în aplicare măsura propusă înainte de pronunţarea unei decizii finale în cadrul acestei proceduri, cu excepţia măsurilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de un regulament de exceptare pe categorii.
Comisia va declara ajutoarele de stat pentru sectorul forestier compatibile cu piaţa internă în temeiul articolul 107 alin. (3) litera (c) din tratat în cazul în cazul în care ele respectă principiile comune de evaluare şi cerinţele specifice din Orientări.
Necesitatea introducerii conceptului de ajutor a fost legată de acordarea unor certitudini legale; practic, măsurile de sprijin implementate de Statele Membre înainte de intrarea în vigoare a Tratatului nu vor fi considerate ajutoare ilegale şi Comisia Europeană nu va putea dispune recuperarea acestora.
O definiţie concretă a acestui concept se regăseşte la articolul 1 lit. b) punctul i din Regulamentul nr. 659/1999, care statuează că ajutorul existent este "orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului în aceste State Membre, respectiv schemele de ajutor şi ajutoarele individuale puse în aplicare anterior şi care se aplică şi ulterior intrării în vigoare a Tratatului."
Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum şi cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.
Până la data de 31 decembrie 2009, nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înţelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, "până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării". Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, cât şi în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ.
Prin H.G. nr. 861 din 22 iulie 2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond (fiind abrogată H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 23 august 2006).
Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al ajutoarelor de stat existente până la sfârşitul anului 2009.
Pe aspectul analizat, pentru anii de referinţă 2011-2014, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."
De asemenea, art. 6 din H.G. nr. 861/2009 stabileşte în mod explicit faptul că "(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."
Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană a avizat favorabil o schemă de ajutor de stat despre care, la pct. 11 din Decizie s-a arătat că va expira la data de 31 decembrie 2013 şi nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României.
Prin Decizia Comisiei Europene C(2016)8.769 final din 3.01.2017 a fost avizată favorabil o schemă de ajutor de stat privind acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilete prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, de la data aprobării de către Comisie şi până la 31 decembrie 2020.
Ulterior a fost adoptată H.G. nr. 447/2017 din 30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
Conform art. 1, "(1) Scopul prezentei hotărâri îl reprezintă instituirea schemei de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, având ca obiectiv acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
(2) Prezenta schemă aplică dispoziţiile prevăzute la secţiunea 2.2 a capitolului 2 din "Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014 - 2020 (2014/C 204/01)", publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE."
Conform art. 11, "Durata de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv".
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că plata compensaţiilor solicitate de către recurenta-reclamantă este condiţionată de îndeplinirea a două condiţii cumulative, în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane fizice şi juridice care deţin păduri incluse în zonele T1 şi T2, din siturile Natura 2000, respectiv: (i) emiterea Deciziei Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat conform 107 TFUE; (ii) adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice.
(i) Emiterea deciziei Comisiei Europene
Necesitatea îndeplinirii condiţiei rezultă din coroborarea prevederilor anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană cu prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 şi art. 4 şi 5 din O.G. nr. 14/2010. Astfel, pentru ajutorul de stat solicitat ulterior datei de 1 ianuarie 2010, este necesară decizia de aprobare a Comisiei Europene.
Cum prin pct. 11 din Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană se precizează faptul că schema va expira la data de 31 decembrie 2013 rezultă că, pentru anul 2014, o schemă de ajutor nu a mai fost notificată Comisiei Europene şi nu a existat o decizie de aprobare cu privire la acordarea ajutorului de stat sub forma compensaţiilor la care se referă art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
(ii) Condiţia de a fi aprobate Normele metodologice de punere în aplicare a schemei de ajutor de stat
a) Necesitatea îndeplinirii condiţiei
Înalta Curte constată că această necesitate rezultă din cadrul normativ prezentat anterior, din care reiese că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensaţii al beneficiarului, în condiţiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât şi criteriile de eligibilitate şi procedurile de supraveghere şi control, aspect subliniat prin decizia nr. 36/2015 a I.C.C.J. (paragraf 67).
b) Neîndeplinirea condiţiei
Prin decizia nr. 36/2015 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu există în cadrul legislativ naţional un act normativ în vigoare, care să reglementeze metodologia de acordare a compensaţiilor, cât timp art. 6 din H.G. nr. 861/2009 coroborat cu art. 5 din O.G. nr. 14/2010 (emisă tocmai în vederea stabilirii cadrului juridic privind condiţiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007 - 2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 319 din 27 decembrie 2006, pentru realizarea unor producţii competitive şi în scopul asigurării securităţii alimentare a populaţiei şi pentru protejarea mediului) a prevăzut explicit ca etapă ulterioară emiterea de norme metodologice referitoare la modul de calcul şi la criteriile de eligibilitate, precum şi la procedurile de supraveghere şi control. Astfel, în mod corect, s-a reţinut în considerentele sentinţei atacate că absenţa normelor metodologice anterior menţionate constituie un impediment la stabilirea şi achitarea compensaţiilor solicitate.
Cum normele metodologice anterioare datei de 1 ianuarie 2010 nu mai puteau fi aplicate, faţă de prevederile exprese ale art. 6 din H.G. nr. 861/2009 şi faţă de cele statuate cu forţă juridică obligatorie prin Decizia nr. 36/2015, era necesară emiterea unor noi norme metodologice în conformitate cu schema aprobată de Comisia Europeană, iar acestea au fost emise abia în anul 2017 (H.G. nr. 447/2017), pentru implementarea schemei de ajutor aprobată prin decizia Comisiei Europene nr. 8769/2017.
Din punct de vedere al aplicabilităţii H.G. nr. 447/2017 şi pentru compensaţiile aferente perioadei 2010-2016, se constată că în mod clar aceasta nu poate fi aplicată decât cererilor de acordare a compensaţiilor formulate după intrarea în vigoare a acestei hotărâri.
Astfel, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 447/2017 statuează în sensul că prezenta schemă aplică dispoziţiile prevăzute la secţiunea 2.2 a capitolului 2 din "Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014 - 2020 (2014/C 204/01)", publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE.
Art. 7 alin. (5) arată că "pentru anul 2017 se acordă compensaţii numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi data de 31 decembrie", iar art. 11 prevede că "durata de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv."
Ca atare, atât principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, cât şi obiectul specificat al domeniului de reglementare al acestui act normativ, se opun aplicării H.G. nr. 447/2017 anterior datei de 30 iunie 2017.
Cum nu mai putea fi aplicată H.G. nr. 861/2009 ulterior datei de 1 ianuarie 2010, rezultă că pentru compensaţiile aferente anilor 2011-2014, nu a fost îndeplinită condiţia de a exista norme metodologice care să pună în aplicare schema de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană.
c) Consecinţele lipsei normelor metodologice
În ceea ce priveşte acest aspect, reclamanta a invocat existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii de acordare a compensaţiilor în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ.
Conform textului menţionat, prin refuz nejustificat se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane [art. 2 alin. (1) lit. i) din legea contenciosului administrativ], iar prin exces de putere se înţelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor [art. 2 alin. (1) lit. n) din legea contenciosului administrativ].
Problema de drept ce trebuie dezlegată de instanţă este dacă refuzul autorităţii publice de a acorda un ajutor de stat ce a fost aprobat de Comisie, dar nu a fost pus în aplicare printr-un act normativ intern a cărui necesitate a fost statuată prin acte normative cu forţă juridică superioară, reprezintă sau nu un refuz nejustificat.
Înalta Curte constată că rezolvarea acestei probleme de drept este dată de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Decizia din data de 20 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza C-18/08 Foselev Sud-Quest SARL contra Administration des douanes et droits indirects, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, a statuat următoarele:
"Decizia 2005/449/CE a Comisiei din 20 iunie 2005 privind o cerere de scutire de taxa pe vehiculele cu motor introdusă de Franţa în temeiul art. 6 alin. (2) lit. b) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri nu poate fi invocată de un particular în raporturile cu Republica Franceză, destinatară a acestei decizii, în scopul de a beneficia de scutirea autorizată prin decizia menţionată începând de la momentul notificării sau al publicării acesteia."
La baza acestei concluzii, a stat următorul raţionament: o decizie a Comisiei Europene este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi indică, dar destinatarul deciziei de aprobare a schemei de ajutor de stat era statul membru, nu particularul potenţial beneficiar al ajutorului de stat.
Apoi, s-a mai reţinut faptul că o prevedere a unei decizii adresate unui stat membru poate fi invocată de particular în raporturile cu acest stat membru atunci când dispoziţia în cauză impune destinatarului său o obligaţie necondiţionată şi suficient de clară şi de precisă.
În cauza respectivă, s-a constatat că acordarea ajutorului era subordonată aprobării de către Comisie a unui proiect de punere în aplicare, astfel că s-a reţinut că, "în pofida intervenţiei Comisiei, statele membre dispun de o largă putere de apreciere atât în ceea ce priveşte decizia de a utiliza această posibilitate, cât şi în ceea ce priveşte cuprinsul măsurii avute în vedere, fără ca, din aprobarea acestei măsuri de către Comisie, să poată decurge vreo obligaţie de a utiliza respectiva posibilitate."
Astfel, se reţine că obţinerea aprobării face posibilă acordarea ajutorului de stat, care necesită un act naţional pentru punerea sa în aplicare, dar nu impune o astfel de acordare.
În concluzie, cât timp nu se poate reţine existenţa unei obligaţii necondiţionate şi suficient de clare şi precise care să poată fi opusă statului membru, particularii nu pot invoca un drept întemeiat direct pe decizia Comisiei Europene, drept care să fie opozabil autorităţii publice din statul membru respectiv.
În lipsa unui drept concret la acordarea ajutorului de stat faţă de lipsa cadrului legislativ intern de punere în aplicare a schemei de ajutor de stat, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de acordare a acestuia, neputându-se constata excesul de putere al autorităţii publice.
În acest context, al neîndeplinirii cumulative a celor două condiţii pe baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane care deţin păduri incluse în zonele T1 şi T2, din siturile Natura 2000, instanţa de fond a constatat în mod corect că nu există un exces de putere şi un refuz nejustificat al autorităţilor pârâte de acordare a compensaţiilor solicitate.
Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a cadrului legislativ, iar sentinţa recurată nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Obştea Plaiurile Muşeteştilor împotriva sentinţei nr. 197 din 25 aprilie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.