Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anularea parţială a Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1115/01.08.2013, de aprobare a structurii organizatorice a aparatului propriu al A.N.A.F., cu privire la aprobarea structurii organizatorice a Direcţiei Audit Public Intern stabilite prin Anexa nr. 1 a ordinului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1427 din 26 aprilie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac recurenta a arătat că deşi, în aparenţă, raţionamentul expus de prima instanţă este unul corect, în realitate s-a omis a se observa faptul că autoritatea pârâtă nu a avut un act normativ pe baza căruia să emită un ordin de restructurare a numărului de posturi din cadrul compartimentului de audit public intern, câtă vreme H.G. nr. 520/2013 impunea doar obligaţia de a restructura funcţional auditul public intern, prin transformarea acestuia din direcţie generală în direcţie şi nu prin restructurarea numărului de posturi şi a statului de funcţii.
A apreciat recurenta că Ordinul nr. 1115/2013 a fost emis cu încălcarea mai multor acte normative: Legea nr. 672/2002, O.U.G. nr. 74/2013, Ordinul nr. 38/2003 sau Ordinul nr. 445/2004, autoritatea pârâtă nerespectând procedura şi etapele obligatorii pentru stabilirea structurii funcţionale a auditului public intern (identificarea tuturor activităţilor desfăşurate atât în cadrul entităţii publice, cât şi în structurile subordonate în care aceasta exercită în mod direct misiuni de audit intern, identificarea riscurilor asociate activităţilor, identificarea formelor de control intern ataşate fiecărei activităţi, stabilirea riscurilor reziduale ca urmare a exercitării formelor de control sau stabilirea fondului de timp necesar efectuări misiunilor de audit intern care să acopere activităţilor la care se menţine un risc rezidual mare/mediu).
De asemenea, prima instanţă a făcut abstracţie de faptul că în lista de acte normative indicate în preambul drept temei legal pentru emiterea ordinului contestat se regăseşte şi O.U.G. nr. 77/2013, declarată neconstituţională prin decizia CCR nr. 55/2014. Prin urmare, ordinul astfel emis nu putea să producă, în mod legal, efecte juridice asupra reclamantei.
În mod similar şi alte argumente de nelegalitate a ordinului au fost ignorate de către instanţa de fond, aceasta nesancţionând nerespectarea de către autoritatea pârâtă a obligaţiei de publicare integrală pe site-ul web sau de motivare a actului astfel emis. Nepublicarea anexelor 2 şi 3 a făcut ca numărul de posturi şi statul de funcţii rezultate în urma restucturării să rămână necunoscute personalului direct implicat şi afectat de această măsură, iar prin nemotivarea actului destinatarul este pus în imposibilitatea de a cunoaşte şi de a evalua temeiurile deciziei administrative, dar şi de a-l supune controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ.
4. Apărările formulate de intimată
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prin demersul judiciar iniţiat, reclamanta A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ O.P.A.N.A.F. nr. 1115/2013, prin care a fost aprobată structura organizatorică a aparatului propriu al A.N.A.F., repartizarea numărului maxim de posturi aprobat şi statul de funcţii pentru fiecare direcţie. Solicitarea reclamantei a vizat anularea în parte a acestui ordin şi anume doar în privinţa Direcţiei generale de audit public intern, în cadrul căreia aceasta şi-a desfăşurat activitatea.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, constatând netemeinicia criticilor formulate şi legalitatea actului administrativ contestat. Această soluţie este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care reţine că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.
Astfel, răspunzând punctual argumentelor reclamantei, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că emiterea ordinului contestat, de aprobare a structurii organizatorice pe direcţii, servicii, birouri, compartimente a direcţiilor (generale)/structurilor din cadrul aparatului propriu al A.N.A.F., s-a realizat în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 74/2013 şi a H.G. nr. 520/2013.
Dat fiind obiectul său de reglementare, Înalta Curte reţine că ordinul contestat este un act administrativ individual, iar sfera persoanelor cărora li se adresează este limitată şi bine determinată. În acest context, date fiind dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004, art. 55 alin. (3) din anexa 1 la H.G. nr. 561/2009, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că nu exista în sarcina pârâtei obligaţia legală de a publica ordinul astfel emis în Monitorul Oficial al României, iar pretinsa nepublicare pe site-ul web al A.N.A.F. nu reprezintă un motiv de nelegalitate a ordinului, câtă vreme raportul juridic de drept administrativ dintre reclamantă şi autoritatea publică s-a stabilit printr-un act administrativ emis ulterior, pe baza ordinului contestat.
Instanţa de control judiciar constată că este nefondat şi argumentul referitor la nemotivarea actului administrativ, recurenta susţinând în mod greşit că a fost în imposibilitate de a cunoaşte şi de a evalua temeiurile deciziei administrative. În speţă, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 74/2013 şi a H.G. nr. 520/2013 postate pe site-ul A.N.A.F., promovarea acestor acte normative a fost determinată de contextul socio-economic actual, opiniile şi recomandările F.M.I. referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum şi necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor, întăririi aparatului fiscal şi utilizării resurselor de care dispune la capacitate maximă şi în condiţii de eficienţă. Cum ordinul contestat cuprinde referiri la actele normative pe baza cărora a fost emis, iar raţionamentul autorităţii emitente este relevat cu usurinţă, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte nu poate primi acest motiv de nelegalitate a actului administrativ.
Nefondată este şi critica referitoare la omisiunea instanţei de fond de a cenzura restructurarea autorităţii publice produsă prin reducerea numărului de posturi, câtă vreme acest aspect este unul care ţine de oportunitate şi nu de legalitate, fără a putea antrena o eventuală anulare a actului administrativ.
De asemenea, în privinţa susţinerii recurentei referitoare la declararea ca neconstituţională a unuia dintre actele normative indicate de autoritatea emitentă în preambulul ordinului contestat, prima instanţă a apreciat, în mod just, că reorganizarea A.N.A.F. a fost impusă de contextul economico-social, de necesitatea implementării unor soluţii viabile de administrare în domeniul fiscal şi nu de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi reflectă o aplicare corectă a dispoziţiilor de drept material, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1427 din 26 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.