Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7.10.2014, reclamanta P.F.A. A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Deciziei nr. 12302/2014 de respingere a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat de pârâtă la data de 06.02.2014; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 06.02.2014, de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, înregistrat sub nr. x/2014; restituirea sumelor reţinute în baza actelor administrative contestate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 195 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta P.F.A. A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 06.02.2014, înregistrat sub nr. x/14.02.2014, emis de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a anulat Decizia nr. 12302/11.04.2014 emisă de către aceeaşi instituţie, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 65.528 RON, a obligat pârâta la plata sumei de 4.250 RON cheltuieli de judecată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care a formulat critici de nelegalitate.
Prin recursul său a solicitat casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să se dispună respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că hotărârea atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate pârâta-recurentă a susţinut următoarele:
Instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că "reclamantul nu este în culpă în raport de depăşirea termenului". Beneficiarul A. nu a depus, la SVCP Botoşani, dosarul Cererii de plată pentru Tranşa a ll-a, în termenul prevăzut în Formularul AP 0.1 - Declaraţia de eşalonare a depunerii cererilor de plată şi în art. 4 alin. 4 din Actul Adiţional nr. 1/30.10.2013 la Contractul de finanţare.
Instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că "neregula aşa cum este definită în art. 16 din Anexa I a contractului de finanţare şi în dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 are în componenţa sa nu doar latura obiectivă - fapta în materialitatea ei, ci şi o componentă subiectivă - vinovăţia, constatând că în lipsa acesteia din urmă nu poate exista o răspundere administrativă.
Susţine recurenta că potrivit art. 1 (2) din contractul de finanţare: beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul Planului de afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare. În opinia recurentei, beneficiarul fondurilor europene este exclusiv răspunzător pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor asumate prin cererea de finanţare, incluzând şi faptele terţilor, respectiv situaţiile în care îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către beneficiar depinde de emiterea unor acte ca şi atribuţie ce intră în sarcina altor instituţii terţe, cu încadrarea în termenele asumate prin contractul de finanţare.
Învederează recurenta că beneficiarul a avut cunoştinţă despre aplicarea legislaţiei în materia acordării fondurilor europene nerambursabile înainte de semnarea contractului de finanţare, încă de la momentul întocmirii cererii de finanţare prin Ghidul solicitantului pentru Măsura 112, ghid pus la dispoziţia potenţialilor beneficiari.
Astfel, menţionează recurenta că în raport de situaţia de fapt avută în vedere la momentul emiterii procesului-verbal de constatare măsura declarării ca neeligibilă a finanţării aferente achiziţiilor realizate de beneficiar este justificată. Principiul de bază al finanţării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar.
În aceste condiţii, se apreciază că beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante privind implementarea proiectului şi va realiza acest lucru cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract.
Concluzionează recurenta că, în mod temeinic şi legal au fost emise actele a căror anulare se solicită, acestea fiind emise în îndeplinirea unei obligaţii legale şi cu respectarea clauzelor contractuale, dar şi a legislaţiei naţionale şi comunitare incidente în speţă, nefiind aduse argumente pertinente de nelegalitate a actelor administrative contestate.
Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit: anularea Deciziei nr. 12302/2014 de respingere a contestaţiei; anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/06.02.2014; restituirea sumelor reţinute în baza actelor administrative contestate.
După rejudecarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 195/19.12.2017, Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulată de reclamanta A., şi a dispus: "anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 06.02.2014, înregistrat sub nr. x/14.02.2014, emis de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit" şi "anularea deciziei nr. 12302/11.04.2014, emisă de către aceeaşi instituţie".
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat, în rejudecare, că: "reclamanta a respectat obiectivele stabilite pe Măsura 312 - Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi, care se referă la crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural, creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole şi crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi."
Prezenta cauză vizează Contractul de Finanţare nr. x din data de 24.02.2011, încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi A. având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru implementarea proiectului "înfiinţarea şi dezvoltarea exploataţiei agricole A. din localitatea Săveni, judeţul Botoşani".
În baza contractului de mai sus, beneficiarului i-a fost decontată suma de 63.930,00 RON, reprezentând 60% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 106.550 RON, în cadrul tranşei l de plată, plătită cu OP nr. x/16.03.2011 şi OP nr. x/16.03.2011.
În cadrul dosarului Cererii de Plată Tranşa I, beneficiarul a depus Formularul AP 0.1 - Declaraţia de eşalonare a depunerii cererilor de plată - iniţială, înregistrată la OJPDRP Botoşani cu numărul Rl: 29/28.02.2011 şi R2:14/28.02.2011, în care se specifică faptul că beneficiarul A. va depune Tranşa a II a de plată în luna iulie 2013, în valoare de 42.620,00 RON, reprezentând 40 % din valoare totală a ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 106.550,00 RON.
În data de 01.08.2013, s-a emis formularul AP 0.2 Notificarea beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a dosarului cererii de plată Tranşa a II a conform declaraţiei de eşalonare iniţială, înregistrat la OJ Botoşani cu nr. X/01.08.2013. Conform Formularului AP 0.2, beneficiarul trebuia să depună Dosarul de Plată Tranşa a II a în maxim 15 zile lucrătoare de la data primirii Notificării sau să aleagă o altă variantă de eşalonare a depunerii dosarului cererii de plată. În data de 19.08.2013, beneficiarul a depus Formularul AP 0.1 - Declaraţia de eşalonare a depunerii cererilor de plată - rectificată, înregistrată la OJPDRP Botoşani cu numărul Rl 162/19.08.2013 şi R2 42/19.08.2013 în care se specifică faptul că beneficiarul A. va depune Tranşa a II a de plată în luna august 2013 în valoare de 42.620 RON.
În data de 26.08.2013, s-a emis formularul AP 0.2 Notificarea beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a dosarului cererii de plată Tranşa a II a cu nr. X/26.08.2013, conform declaraţiei de eşalonare cu numărul Rl 162/19.08.2013 şi R2 42/19.08.2013 care a fost transmisă beneficiarului prin scrisoare cu confirmare de primire.
În data de 05.09.2013, beneficiarul a depus la OJPDRP Botoşani solicitarea de prelungire cu 3 luni a termenului de depunere a cererii de plată Tranşa a II a, aprobându-i-se acest lucru prin Actul adiţional nr. x/30.10.2013. Prin acest act, se stipula că termenul maxim până la care beneficiarul poate depune Tranşa a II a de plată este 24.11.2013.
La expirarea acestui termen, s-a emis formularul AP 0.2 Notificarea beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a dosarului cererii de plată Tranşa a II a cu nr. x/25.11.2013, această dată fiind termenul limită de depunere a dosarului cerere de plată Tranşa a II a conform contractului de finanţare, care a fost transmisă beneficiarului prin scrisoare cu confirmare de primire. Beneficiarul a confirmat primirea prin poştă a notificării, dar nici de data aceasta nu a depus Tranşa a II-a de plată în termenul de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării.
Prin urmare, beneficiarul nu a depus la SVCP Botoşani în termenul prevăzut în Formularul AP 0.2 - Notificarea beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a dosarului cererii de plată Tranşa a II a, respectiv până la data de 16.12.2013, încălcând astfel prevederile articolul 4 alin. (4) din Actul Adiţional Al/30.10.2013 la contractul de finanţare.
Conform Articolului 4 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x/24.02.2011: nedepunerea tranşei a II a de plată în termenul prevăzut în Declaraţia de eşalonare a depunerii cererilor de plată şi nici în termenul prevăzut în Notificarea beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a dosarului cererii de plată Tranşa a II a, reprezintă încălcări ale contractului de finanţare.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că, beneficiarul, intimatul-reclamant A. nu a depus, la SVCP Botoşani, dosarul Cererii de plată pentru Tranşa a II-a, în termenul prevăzut în Formularul AP 0.1 - Declaraţia de eşalonare a depunerii cererilor de plată şi în art. 4 alin. (4) din Actul Adiţional nr. 1/30.10.2013 la Contractul de finanţare. Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, a doua cerere de plată se depune în maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare şi reprezintă 40% din valoarea prevăzută la art. 3 alin. (1) şi plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către auoritatea contractantă, respectiv până la data de 16.12.2013.
De asemenea potrivit dispoziţiilor Ghidului solicitantului Măsurii 112: "îndeplinirea obiectivelor exploataţiei agricole şi a investiţiilor propuse pentru atingerea acestora, stabilite de beneficiar în Planul de afaceri, constituie condiţie de eligibilitate pentru cea de-a doua transă de plată".
Potrivit Planului de afaceri, beneficiarul, intimatul-reclamant avea obligaţia de a realiza creşterea exploataţiei agricole de la 60,13 ha în anul 0 la 82 ha în anul 1,83 ha în anul 2, respectiv 84 ha în anul 3. Din actele depuse de beneficiar, rezultă că acesta avea în exploatare în anul 2011 - 74,55 ha, iar în anul 2013 - 63,11 ha; pentru anul 2012 extrasul din baza de date IACS nu este complet.
Mai mult decât atât, potrivit art. 1 alin. (2) din Contractul de finanţare:
"Beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul planului de afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare". Îndeplinirea obligaţiilor unui beneficiar FEADR, constă atât în realizarea activităţilor prevăzute în planul de afaceri, cât şi în depunerea unor dosare de plată corect întocmite, în vederea stabilirii de către experţii verificatori a conformităţii şi eligibilităţii acţiunilor realizate.
În cauza de faţă, intimatul-reclamant s-a obligat să execute proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanţare, astfel cum a fost aprobată împreună cu anexele la contract, fiind singurul răspunzător în faţa autorităţii recurente pentru implementarea obiectivelor din cadrul planului de afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare.
Prin nedepunerea celei de-a doua cereri de plată, beneficiarul, intimatul-reclamant nu a demonstrat că a realizat acţiunile din planul de afaceri, cuprins în cererea de finanţare.
Faţă de cele anterior menţionate, argumentele prezentate de instanţa de fond în susţinerea ideii că reclamantul nu este în culpă în raport de depăşirea termenului nu pot fi primite.
Instanţa de fond a mai reţinut, în motivarea hotărârii recurate că neregula are în componenţa sa nu doar o latură obiectivă ci şi o componentă subiectivă - vinovăţia, constatând că în lipsa acesteia din urmă nu poate exista o răspundere administrativă.
Or, beneficiarul fondurilor europene este exclusiv răspunzător pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor asumate prin cererea de finanţare.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanţare prin neregulă în accepţiunea prezentului contract se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate, conformitate, în raport de dispoziţiile legislaţiei naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractuale ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii contractante cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.
Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, rezultă şi din cadrul normativ european.
În conformitate cu jurisprudenţa consolidată a ÎCCJ-SCAF, în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naţionale (cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului).
Susţinerile legate de lipsa prejudiciului sunt neîntemeiate. Este de principiu că prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, punctul 108, Concluziile avocatului general C. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, punctul 59). În consecinţă, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general C. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 60).
Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea GUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).
Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea GUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).
Se poate astfel concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului UE.
Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude, produce automat un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate, în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, "încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar { . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .} poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea GUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum şi Ordonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şi AIPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este ca .orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea GUE pronunţată în cauza C-199/03 -punctul 15 şi Concluziile avocatului general C. pronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).
Astfel, "Curtea s-a pronunţat că, în executarea obligaţiilor care le revin, statele membre nu au nicio competenţă de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general C. prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 38) şi că există o "obligaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe" (Hotărârea Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, C-465/10, punctul 35).
Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.
Astfel, în cauza dedusă judecăţii, având în vedere prevederile legale şi contractuale asumate de intimatul-reclamant, trebuie menţionat că emiterea actului administrativ a cărui anulare se solicită este consecinţa nerespectării dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, beneficiarul fiind singurul răspunzător în faţa autorităţii recurente pentru implementarea proiectului, iar în cazul încălcării clauzelor contractuale autoritatea îşi rezervă dreptul de recupera ajutorul financiar acordat.
În acest context, încălcarea prevederilor legale sau contractuale reprezintă o neregulă care atrage sancţiunea recuperării întregului sprijin financiar acordat prin încheierea contractului de finanţare. Obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul pârâtului, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, urmează a se respinge acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 195 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.