Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs revizuentul A., criticând faptul că încheierea i-a fost comunicată nesemnată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.
În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, în privinţa căreia sunt incidente dispoziţiile art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:
"Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
Potrivit dispoziţiilor citate, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau altor dispoziţii legale.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 12 aprilie 2021.