Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea recurată
Prin Decizia nr. 4399 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia insuficientei timbrări a recursului şi s-a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 103 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
II. Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant, considerând-o netemeinică şi nelegală.
III. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând decizia recurată, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil, după cum se va arăta în continuare.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea în condiţiile legii a respectivei căi de atac. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, şi să respingă orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect recursul declarat împotriva sentinţei nr. 103 din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că decizia recurată în cauză, fiind pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alte dispoziţii legale speciale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 4399 din 16 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2021.