Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 11/R din 15 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A., împotriva Încheierii nr. 78/Cameră preliminară din 21.07.2020 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
În baza 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a respins cererile formulate de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii:
- art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ.,
- art. 287 din C. proc. pen.,
- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
- art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.,
- art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen. şi
- art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.
În acest sens, a reţinut că Încheierea nr. 78/Cameră preliminară din 21.07.2020 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, nu conţine o dispoziţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
S-a menţionat că, la data de 25 februarie 2020, petentul A. a depus note scrise în Dosarul nr. x/2020, în cuprinsul cărora, printre alte cereri, a formulat şi excepţia de neconstituţionalitate şi nelegalitate privind lipsa prevederilor din noul C. proc. pen., legislaţia conexă, privind asigurarea dreptului persoanei vătămate a victimei infracţiunilor a desemnării/alegerii unui avocat din oficiu, ceea ce însă nu constituie o veritabilă excepţie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care se menţionează de petent că excepţia priveşte lipsa unor prevederi legale.
Prin notele scrise depuse de petent la data de 13 iulie 2020, cu o zi înainte de termenul de judecată din data de 14 iulie 2020, s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. şi privind prevederile art. 287 din C. proc. pen.
La termenul de judecată din 14 iulie 2020, fiind prezent în faţa judecătorului de cameră preliminară, petentul A. a invocat nelegalitatea constituirii completului de judecată şi a solicitat termen pentru desemnarea unui avocat din oficiu, fără a ridica în mod expres vreo excepţie de neconstituţionalitate, după ce judecătorul de cameră preliminară a respins cererea sa de desemnare a unui avocat din oficiu, constatând că potrivit C. proc. pen. apărarea în astfel de cauze nu este obligatorie. Ulterior punerii în discuţia părţilor la acelaşi termen de judecată a admisibilităţii plângerii formulate, petentul A. a menţionat că solicită amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise.
Totodată, ulterior termenului de judecată din data de 14 iulie 2020, până la termenul stabilit pentru pronunţarea soluţiei, petentul A. nu a formulat concluzii scrise prin care să fi solicitat repunerea cauzei pe rol şi discutarea excepţiilor de neconstituţionalitate.
În aceste împrejurări, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A., împotriva Încheierii nr. 78/Cameră preliminară din 21.07.2020 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 care nu conţine o dispoziţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a mai fi necesară analizarea vreunei alte cereri din cele depuse în faţa instanţei de recurs şi care nu au fost puse în discuţia părţilor.
În faţa instanţei care a judecat prezentul recurs, petentul A. a ridicat prin note scrise şi a susţinut la termenul de judecată din faţa instanţei de recurs, la 14 octombrie 2020, excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii: art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 287 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.
Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate, petentul şi procurorul expunându-şi punctul de vedere la termenul de judecată din 14 octombrie 2020.
Examinând textele indicate de petentul A. ca fiind neconstituţionale, s-a constatat de către instanţa de recurs că nu există legătură între textele invocate şi obiectul prezentei cauze.
Astfel, dispoziţiile: art. 80 (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), art. 81 (drepturile persoanei vătămate), art. 91(avocatul din oficiu) şi 93 din C. proc. pen. (asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente) şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, art. 287 din C. proc. pen. (păstrarea unor acte de urmărire penală), art. 341 (soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), art. 347 (contestaţia în procedura de cameră preliminară), art. 408 (hotărârile supuse apelului), art. 425 (limitele rejudecării în apel) şi 351 alin. (2) (nemijlocirea şi contradictorialitatea) din C. proc. pen. nu au legătură cu obiectul prezentei cauze: un recurs având ca obiect verificarea aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, cu atât mai mult cu cât, în speţă, prima instanţă nu a pronunţat o soluţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, prin prisma acestor condiţii, recursul petentului este inadmisibil pentru considerentele indicate mai sus.
De asemenea, s-a constatat că art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., potrivit cărora ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei, nu are legătură cu prezenta cauză, în raport, cu faptul că suspendarea cauzei nu a fost solicitată de către petent în faţa instanţei de recurs, cât şi de faptul că obiectul cauzei fiind un recurs având ca obiect verificarea aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se soluţionează de către instanţa de recurs potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, indicate mai sus.
Dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, privind faptul că încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare şi nu de la comunicare, nu are legătură cu prezenta cauză. În speţă au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţei de recurs, iar, în raport, cu soluţia dată se poate formula recurs în prezenta cauză în termenul prevăzut de lege şi indicat mai sus. Neconstituţionalitatea textului privind termenul de la care curg cele 48 de ore, se poate invoca doar dacă ar avea legătură, deci doar în faţa instanţei de recurs în situaţia în care s-ar formula recurs şi instanţa de recurs ar fi chemată să verifice pe lângă formularea în termen a recursului, aprecierea instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
II. Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81,art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 287 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cuprinsă în Decizia penală nr. 11/R din data de 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, recurentul A. a declarat recurs.
Prin Decizia penală nr. 823 din data de 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 287 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cuprinsă în Decizia penală nr. 11/R din data de 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.
Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.
În cauză, s-a constatat că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 287 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cuprinsă în Decizia penală nr. 11/R din data de 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Totodată, Înalta Curte a reţinut că excepţiile de neconstituţionalitate mai sus menţionate au fost invocate în recursul promovat de recurent împotriva Încheierii nr. 78/Cameră preliminară din 21.07.2020 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, încheiere prin care s-a respins plângerea formulată de către petentul A. împotriva Ordonanţei nr. x/D/P/2019 emisă la 3.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, menţinută prin Ordonanţa nr. 12/II-2/2019 din 8.01.2020 a procurorului şef din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Braşov şi prin care nu au fost soluţionate excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat la acel moment.
În aceste condiţii, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a respins recursul declarat de acesta împotriva Încheierii nr. 78/Cameră preliminară din 21.07.2020 a Tribunalului Braşov şi a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petentul A. în faţa curţii de apel.
Prin urmare, în ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a constatat că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiilor nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 823 din data de 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat contestaţie recurentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 23 decembrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 25 ianuarie 2021.
La termenul acordat reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de inadmisibilitate a căii de atac promovate, concluziile acestuia fiind expuse pe larg în preambulul prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Conform art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speţă, recurentul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei penale nr. 823 din data de 10 decembrie 2020 prin care Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1922 hotărârea pronunţată în recurs este definitivă.
Prin urmare, decizia antemenţionată este definitivă, nefiind susceptibilă de reformare prin supunerea ei controlului jurisdicţional.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar şi exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
Pentru aceste considerente, şi având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 823 din data de 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 823 din data de 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.
GGC - GV