Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018 la data de 30 octombrie 2018 reclamantul A. a solicitat în principal, anularea deciziei nr. MAR 5623/03.10.2018 şi obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada 05.10.2018 - data plăţii efective, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la calcularea şi plata diferenţelor salariale faţă de angajaţii cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată pentru perioada 25.02.2018-05.10.2018, susţinând că angajatorul a încălcat dispoziţiile art. 65 alin. (2) şi ale art. 87 alin. (1) din Codul muncii, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 80 alin. (1) coroborat cu art. 253 din Codul muncii.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 65, 80, 87 şi 100 din Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 3495/2019 din 30 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.. Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel în termen legal reclamantul A., precum şi cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 1464/2020 din 1 iulie 2020 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 3495 din 30 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., prin care a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată căii extraordinare de atac.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 şi 8 C. proc. civ., art. 6 şi 21 din Convenţia asupra drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 47 par. 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 267 lit. a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 1 alin. (5), art. 20, art. 148 alin. (2)-(4) din Constituţia României.
În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre eronată, cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 10 decembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 16 decembrie 2020, recurentul depunând punct de vedere.
Prin punctul de vedere depus, la 21 decembrie 2020, recurentul a solicitat conducerii instanţei supreme să revoce rezoluţia adoptată în dosarul nr. x/2018 la data de 5 octombrie 2020 şi, potrivit legislaţiei aplicabile cauzei, să dispună măsurile legale care se impun pentru repartizarea aleatorie a cauzei unui complet din secţia I Civilă, competent din punct de vedere legal să judece cauza, conform dispoziţiilor din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi din C. proc. civ., astfel încât, dreptul său la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 47 par. 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene să fie efectiv şi nu iluzoriu, întrucât instituţia completului de filtru nu mai figurează în Legea nr. 134/2010, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată - 30 octombrie 2018.
Această solicitare a recurentului, privind necompetenţa funcţională a secţiei a II-a Civile, urmează a fi respinsă având în vedere că decizia atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu întemeiat pe Codul muncii, iar în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu funcţionează complete specializate în această materie, repartizarea unor asemenea cauze fiind efectuată conform Hotărârii Colegiului de conducere al instanţei supreme.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, potrivit căruia, instituţia completului de filtru nu mai figurează în Legea nr. 134/2010, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată - 30 octombrie 2018, se constată de asemenea că nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, prevederile art. 493 C. proc. civ., care reglementau procedura de filtrare a recursurilor au fost abrogate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018.
Având în vedere faptul că legea civilă nu retroactivează, se constată că cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 octombrie 2018 este supusă Legii nr. 134/2010, în forma în vigoare anterioară modificărilor survenite în Legea nr. 310/2018, conform art. 24 şi 25 C. proc. civ.
La termenul din 18 februarie 2021, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 3495/2019 din 30 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..
În cauză, hotărârea atacată cu recurs, respectiv decizia civilă nr. 1464/2020 din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosar nr. x/2018, are caracter definitiv, fiind dată în soluţionarea unui litigiu întemeiat pe Codul muncii.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat în principal, anularea deciziei nr. MAR 5623/03.10.2018 şi obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada 05.10.2018 - data plăţii efective, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la calcularea şi plata diferenţelor salariale faţă de angajaţii cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată pentru perioada 25.02.2018-05.10.2018, susţinând că angajatorul a încălcat dispoziţiile art. 65 alin. (2) şi ale art. 87 alin. (1) din Codul muncii, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 80 alin. (1) coroborat cu art. 253 din Codul muncii.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 65, 80. 87 şi 100 din Codul muncii.
Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu de muncă, se reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 274 Codul muncii.
Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 1464/2020 din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Prin urmare, decizia nr. 1464/2020 din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care a fost soluţionată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1464/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.