Şedinţa publică din data de 24 februarie 2020
Asupra cauzei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.10.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A., în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat: anularea parţială a Deciziei 1845/13.09.2016 în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată cu privire la suma de 1010,5 RON; obligarea pârâtului la plata sumei de 1010,5 RON, cu titlu de prejudiciu neachitat; obligarea pârâtului la plata sumei de 1366,85 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la suma de 6157 RON, pentru perioada 17.01.2016 (data scadenţei) - 28.04.2016 (data pronunţării definitive a falimentului B. SA); precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 433 din 14 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 433 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii contestaţiei sale.
În susţinerea cererii de recurs recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1196 C. civ.. Acesta a afirmă că a acceptat o ofertă de despăgubire remisă chiar de către un reprezentant al pârâtei, iar această ofertă a devenit obligatorie pentru pârâtă în temeiul art. 1270 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant afirmă că prin hotărârea instanţei de fond a fost pus în situaţia de a accepta o sumă de bani, diminuată faţă de cea oferită iniţial şi asupra cărei îşi exprimase deja acordul.
În drept, criticile aduse de reclamant sentinţei recurate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărarea formulată în cauză
Intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.
5. Cu privire la examinarea recursului
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018 s-a fixat iniţial termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 10 martie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte reţine că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare al Asiguraţiloe sub nr. x/10.02.2016, recurentul-reclamant a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile pârâtului cu suma de 6.157 de RON .
Prin Decizia nr. 1845/13.09.2016, intimatul-pârât a admis cererea de plată pentru suma de 5.147 de RON, dispunând respingerea acesteia în rest. Diferenţa a fost determinată de valoarea diferită de piaţă a autoturismului, stabilită de pârâtă pe baza sistemului Audatex la 6.892 de RON.
În analiza criticilor recurentului-reclamant, instanţa de recurs apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, această în mod corect arătând în considerentele sentinţei recurate că în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul de Garantare al Asiguraţilor nu se subrogă în obligaţiile societăţii de asigurare aflată în faliment.
Totodată având în vedere criticile recurentului-reclamant conform cărora instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a legii respectiv a dispoziţiilor art. 1196 din C. civ., deoarece acesta a acceptat o ofertă de despăgubire făcută de un reprezentant al Fodnului de Garantare, Înalta Curte apreciază că este o critică neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/2015 conform cărora:,,(3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.
(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare." Şi cu prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 conform cărora "competenţa exclusivă pentru acceptarea sumelor la plată aparţine Comisiei Speciale constituite la nivelul Fondului" critica recurentului nu este fondată.
Instanţa de recurs apreciază de asemenea că instanţa de fond în mod corect a efectuat analiza sumelor solicitate de reclamant cu titlu de penalităţi de întârziere. În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale." Aşadar se constată că anterior rămânerii definitive a hotărârii de intrare în faliment a societăţii de asigurare, în sarcina Fondului de Garantare al Asiguraţilor nu survine obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, deoarece legea are în vedere doar obligaţiile acestei instituţii odată cu data rămânerii definitive a hotărârii de intrare în faliment.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant subscrise motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 433 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2020.