Şedinţa publică din data de 24 februarie 2020
Asupra cauzei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin acţiunea adresată Curţii de Apel Constanţa şi înregistrată sub nr. x/25.08.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii (MADR DGCAI), solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.03.2016 emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii (în continuare M.A.D.R - D.G.C.A.I), primită şi înregistrată la data de 12.04.2016, anularea Deciziei nr. 307627/27.05.2016 emisă de către M.A.D.R - D.G.C.A.I., prin care a fost respinsă contestaţia administrativă, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 253/CA din 16 decembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii şi a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.03.2016 şi Decizia nr. 307627/27.05.2016 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 253/CA din 16 decembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, principiul legalităţii procesului civil, principiul contradictorialităţii şi principiul care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului, încălcând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi ignorând cu desăvârşire susţinerile formulate de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar;
- instanţa de fond nu a luat în considerare că motivul principal care a determinat obligarea beneficiarului la restituirea integrală a sumei de 803.240 RON îl constituie neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate întemeiată pe lipsa licenţei de acvacultură, reţinând în mod eronat că această lipsă nu este imputabilă reclamantei;
- contrar celor reţinute de către instanţa de fond, termenele de 60 de zile şi de 90 zile, prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 pentru întocmirea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, sunt termene de recomandare şi nu termene imperative;
- faptul că Statul Român s-a angajat să acopere pierderile cauzate Fondului European pentru Pescuit nu înseamnă că beneficiarii, care au primit fonduri peste plafonul cuvenit, în condiţiile unei erori de calcul privind cuantumul indemnizaţiei acordate, ar fi fost scutiţi de obligaţia restituirii acestora;
- recuperarea prejudiciului stabilit în sarcina reclamantei este obligatorie pentru derularea Programului Operaţional Pescuit prin Fondul European pentru Pescuit, în temeiul actelor normative europene, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de UE;
- deşi reclamanta nu susţine că ar fi avut dreptul să încaseze suma menţionată în procesul-verbal, instanţa de fond a reţinut că încasarea sumei se datorează unei erori a autorităţii şi că reclamanta a fost de bună-credinţă la încasarea acesteia.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 mai 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.
Intimata a susţinut că depus toate diligentele pentru obţinerea licenţei de acvacultura încă din anul 2006, anterior constituirii Sit NATURA 2000, iar DGP -AMPOP, instituţie în subordinea MADR, a admis că unitatea de acvacultură îndeplineşte criteriile de eligibilitate stabilite prin lege şi a aprobat cererea de finanţare, fiind încheiat contractul de finanţare nerambursabilă.
Intimata a mai susţinut că pârâta este răspunzătoare de producerea erorii sistemice, în baza legislaţiei europene.
Pârătul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018, instanţa constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 10 martie 2020.
Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanţa, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit iniţial prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018 şi a stabilit un nou termen de judecată la data de 11 februarie 2020.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului se referă la încălcarea dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi ignorarea apărărilor formulate de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, susţineri care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti vor cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Înalta Curte costată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susţinerile recurentei-pârâte.
În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut în mod constant că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanţele să-şi motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părţi (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania).
În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.
Înalta Curte constată însă că recursul declarat de pârât este fondat în ceea ce priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
În conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011:
"(…)
Art. 21. (…)
(23) Termenul maxim de efectuare a verificării şi de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, cu excepţiile prevăzute la alin. (25) şi (26).
(24) În cazul în care activitatea de verificare vizează mai mulţi beneficiari şi/sau întreaga perioadă în care, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, pot fi luate măsuri de recuperare a creanţelor, precum şi în cazuri justificate în care - în scopul verificării - este necesară colaborarea cu alte instituţii, termenul de finalizare a activităţii de verificare prevăzut la alin. (23) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.
(25) Organizarea şi efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanţei bugetare rezultate din nereguli şi emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu normele şi procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecţie emis de OLAF.
(26) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.
(…)
Art. 25. -
(1) În situaţia în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21.
(2) Termenul maxim de efectuare a activităţilor prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a reverificării.
(3) În cazuri justificate, termenul de finalizare a activităţii de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile. (…)".
Instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că aceste termene stabilite de lege pentru emiterea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sunt termene imperative, nerespectarea lor fiind de natură să atragă nulitatea actului administrativ.
Înalta Curte reţine că termenele anterior menţionate reprezintă termene de recomandare, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut, în cazul nerespectării lor, sancţiunea decăderii sau o altă sancţiune similară, de natură să afecteze valabilitatea actului întocmit după împlinirea lor.
Nerespectarea obligaţiei de întocmire a procesului-verbal în termenul legal este calificată drept abatere de dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, de natură să atragă, eventual, sancţionarea disciplinară a personalului care se face vinovat de săvârşirea acesteia.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011:
(1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă următoarele fapte:
(…)
d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă;
(…).
Aceste termene nu pot fi considerate termene de decădere, deoarece din actul normativ nu rezultă, în mod neîndoielnic, că nerespectarea acestora atrage pierderea dreptului de a stabili creanţele bugetare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2545 C. civ.:
(1) Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale,
(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.
Potrivit dispoziţiile art. 2547 C. civ.:
Dacă din lege sau din convenţia părţilor nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripţie.
Aceste termene nu pot fi considerate nici termene de prescripţie, având în vedere dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează prescripţia dreptului de a stabili creanţele bugetare rezultate din nereguli.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011:
(1) Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.
În concluzie, termenele prevăzute de dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 au natura juridică a unor termene de recomandare iar nerespectarea acestora nu poate afecta valabilitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.03.2016.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Regulamentul Consiliul Uniunii Europene nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit (FEP):
"1. FEP poate sprijini acordarea de indemnizaţii pentru utilizarea unor metode de producţie în acvacultură care să ajute la protejarea şi ameliorarea mediului şi la conservarea naturii.
2. Scopul sprijinului este de a promova:
(...)
d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor NATURA 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică.
(...)
5. Este alocată o indemnizaţie excepţională:
(...)
c) în temeiul alin. (2) lit. d), pentru maxim doi ani de la data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie."
În baza dispoziţiilor pct. 11, Capitolul 3.3. - Lista documentelor anexate cererii de finanţare, Acţiunea 3 - Acvacultura durabilă în Situri Natura 2000, pct. 11 din Ghidul Solicitantului pentru Măsura 2.2, în vigoare la momentul derulării procedurii de obţinere a finanţării rambursabile, licenţa de acvacultura face parte din lista documentelor obligatorii pe care beneficiarii trebuiau să le anexeze cererilor de finanţare.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta nu deţinea licenţă de acvacultură valabilă la data includerii în arealul Situl NATURA 2000 - Lacul Corbu.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că reclamanta a desfăşurat activităţi specifice anterior obţinerii unei licenţe de acvacultură şi a solicitat acordarea idemnizaţiei fără a deţine o astfel de licenţă, fiind încălcate dispoziţiile anterior menţionate.
Împrejurarea că art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul Consiliul Uniunii Europene nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit nu prevede în mod explicit cerinţa existenţei unei licenţe de acvacultură nu poate avea semnificaţia reţinută de instanţa de fond, respectiv că o astfel de licenţă nu ar fi necesară pentru acordarea indemnizaţiei, în condiţiile în care finanţarea se acordă numai pentru unităţile de acvacultură existente, evident cu respectarea dispoziţiilor legale, înainte de emiterea deciziei de instituire a zonei NATURA 2000.
Nici împrejurarile reţinute de instanţa de fond, respectiv că cererea pentru emiterea licenţei de acvacultură a fost înaintată de reclamantă la data de 17.07.2006 iar cererea de finanţare a fost declarată eligibilă, nu sunt relevante, având în vedere că desfăşurarea unor activităţi specifice în domeniul acvaculturii fără respectarea dispoziţiilor legale nu poate justifica anularea procesului-verbal de constatare cu privire la neregula constând în neîndeplinirea de către beneficiar a condiţiilor de eligibilitate.
În condiţiile în care s-a reţinut că reclamanta nu deţinea licenţă de acvacultură valabilă la data includerii în arealul Situl NATURA 2000 - Lacul Corbu şi, pe cale de consecinţă, nu avea dreptul la acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul Consiliul Uniunii Europene nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, Înalta Curte nu va mai examina motivele de recurs referitoare la eroarea de calcul privind cuantumul indemnizaţiei acordate.
În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod nelegal, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat actele administrative atacate, respectiv procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.03.2016 şi decizia nr. 307627/27.05.2016.
Pentru aceste considerente, reţinând că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi va casa în tot sentinţa atacată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma rejudecării cauzei, în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE - DIRECŢIA GENERALĂ CONTROL ANTIFRAUDĂ ŞI INSPECŢII împotriva sentinţei civile nr. 253 din 16 decembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza, respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2020.