Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 12 august 2004, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 783 din 23 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că s-a născut în timpul refugiului părinților săi.
Prin sentința civilă nr. 314 din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea emisă de pârât și a obligat-o să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al legii menționate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că familia reclamantului a fost obligată să se refugieze la 15 octombrie 1940, din Nordul Ardealului, ocupat de administrația maghiară, în vechiul regat, unde, la 8 februarie 1942, s-a născut reclamantul.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta, Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o, în sensul că în condițiile în care reclamantul s-a născut la 8 februarie 1942, în localitatea de domiciliu din județul Bacău, nu poate beneficia de statutul de persoană născută în timpul refugiului. Se invocă în acest sens, adresa nr. 2457 din 24 iulie 2002, a C.N.P.A.S. București și adresa de răspuns a Ministerului Justiției nr. 1516 din 2 august 2002, potrivit cărora pot beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, numai „copii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților, în acea localitate”.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiați, strămutați sau expulzați în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinții și copiii care s-au născut în perioada refugiului.
Traiul în refugiu a avut consecințe identice materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților, cât și asupra copiiilor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul refugiului.
Cum din actele depuse în cauză, respectiv tabelul refugiaților din anul 1940 din județul Bacău, rezultă că părinții reclamantului s-au refugiat în acel an, din Nordul Ardealului, iar din actul de naștere al intimatului rezultă că acesta s-a născut la 8 februarie 1942, în mod corect, instanța de fond i-a recunoscut acestuia, statutul de refugiat.
Curtea va respinge apărările recurentei privind interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. c), prin adresele menționate mai sus, deoarece, prin natura lor juridică, acestea nu pot modifica sau completa legea în baza căreia au fost emise.
Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 314 din 12 octombrie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.