Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1058/2005

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 mai 2004, reclamantul Ț.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Olt, anularea hotărârii nr. 5456/2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Prin sentința civilă nr. 658 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantului, drepturile acordate de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 20 iunie 1957 - 30 octombrie 1959, începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în condițiile în care livretul militar conține la rubrica „armă”, mențiunea „constructor”, iar la rubrica specialitatea militară, s-a inserat mențiunea „bun pentru serviciu, combatant neinstruit”, se poate conchide că reclamantul nu a avut calitate de soldat în armată, ci a fost folosit ca mână de lucru.

Față de această dovadă, s-a considerat lipsit de relevanță, dacă reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii sau într-o unitate militară, atâta vreme, cât acesta nu a depus jurământ militar, nu a fost instruit și nu a deținut armă, fiind în realitate, supus unei munci forțate.

S-a mai invocat, în sprijinul soluției date, și lipsa evidențelor corecte, dat fiind interesul regimului comunist, de a ascunde apartenența unor unități militare, la Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Olt, cu motivarea că din probele aflate la dosar nu rezultă că unitatea în care intimatul a efectuat stagiul militar, a făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii. În lipsa unor probe certe, care să ateste acest lucru, se mai arată în motivele de recurs, instanța nu trebuia să admită acțiunea reclamantului.

Recursul este fondat.

Instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, iar ca perioadă, 20 iunie 1957 - 30 octombrie 1959.

Se poate observa, însă, din evidențele Ministerului Apărării Naționale, că unitatea în care Ț.M. a efectuat stagiul militar, a fost detașament de muncă, numai până în anul 1958, astfel încât perioada corectă ce trebuie reținută, este 20 iunie 1957 - 31 decembrie 1958.

Pe cale de consecință, Curtea admite recursul și, casând sentința atacată, admite numai în parte, acțiunea intimatului-reclamant, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate potrivit Legii nr. 309/2002, numai pentru perioada menționată mai sus.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Olt, împotriva sentinței civile nr. 658 din 5 noiembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, în fond, admite în parte acțiunea. Anulează hotărârea nr. 5456 din 19 decembrie 2003, a Casei Județene de Pensii Olt, pe care o obligă să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 20 iunie 1957 - 31 decembrie 1958, cu începere de la 1 ianuarie 2004.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.