Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.05.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) solicitând anularea Ordinului nr. 1104/01.08.2013 emis de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 866 din 25.03.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.
Prin Decizia nr. 3508 din 10.11.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A., a casat sentinţa civilă nr. 866 din 25.03.2015 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2080 din 02 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei procedurii prealabile constând în lipsa avizului Ministerului Finanţelor Publice şi a fost respinsă acţiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ANAF, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului a invocat disp. art. 13 din H.G. nr. 520/2013 şi a arătat că Ministerul Finanţelor Publice, prin structurile sale (de ex, Direcţia de Trezorerie) coordonează metodologic structurile din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurile subordonate acestora, supuse reorganizării în august 2013, subordonare recunoscută de minister prin acţiunea formulată în dosarul nr. x/2015.
Din informaţiile furnizate de Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul oficial rezultă că ANAF este o unitate aflată în subordinea şi administrarea sau autoritatea acestui minister, ceea ce înseamnă că este o structură coordonată metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului. Prin urmare, DGFP Buzău (la momentul reorganizării) era în subordinea ANAF, deci a Ministerului Finanţelor Publice.
Recurenta a susţinut că aprecierea instanţei potrivit căreia nu a dovedit că structura în care îşi desfăşura activitatea anterior reorganizării ar fi fost coordonată metodologic de Ministerul Finanţelor Publice este greşită. Trimiterea pe care a făcut-o la structurile de trezorerie şi contabilitate publică a fost cu titlu exemplificativ, nu a susţinut că anterior reorganizării a lucrat în aceste structuri.
A mai arătat că disp. Legii nr. 188/1999 nu înlătură obligaţia instituită de art. 13 din H.G. nr. 520/2013, respectiv solicitarea avizului Ministerului Finanţelor Publice, sens în care a invocat şi disp. art. 8 alin. (2) din Constituţie.
Cu privire la prejudiciul suferit a precizat că acesta constă în eliberarea din funcţia publică deţinută şi suportarea unor consecinţe materiale şi morale constând în lipsa unor venituri salariale, cu consecinţa pierderii mijlocului de subzistenţă, şi în climatul de instabilitate şi nesiguranţă creat.
Recurenta a mai susţinut că emiterea actelor administrative presupune respectarea unor norme procedurale care, deşi în majoritate nu produc efecte juridice prin ele însele, având natura juridică de operaţiuni tehnico-administrative, iniţiază şi menţin sistemul decizional administrativ. În cauză este vorba despre un aviz emis anterior emiterii actului administrativ. Avizele reprezintă opinii pe care un organ al administraţiei publice le solicită altui organ al aceleiaşi administraţii, într-una sau mai multe probleme, pentru a se informa şi a decide în cunoştinţă de cauză. În speţă este vorba despre un aviz conform, obligatoriu din punct de vedere al solicitării şi respectării lui.
Recurenta a menţionat că avizul nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi că instanţa în mod eronat a considerat că trebuie să interpreteze sistematic disp. art. 1 şi 8 din această lege. Din moment ce avizul nu este un act administrativ, nu se impune dovedirea prejudiciului produs prin lipsa acestuia.
A mai arătat că în preambulul avizelor emise de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici se face trimitere la: O.U.G. nr. 77/2013, O.U.G. nr. 74/2013 şi H.G. nr. 520/2013. Întrucât O.U.G. nr. 77/2013 a fost declarată neconstituţională, O.U.G. nr. 74/2013 nu are aplicabilitate deoarece se referă la fuziunea prin absorbţie a Serviciului Vamal şi a Gărzii Financiare, consideră că avizul nu are fundament faptic şi legal.
Din referatul de aprobare a ordinului contestat nu rezultă motivarea în fapt a ordinului, de ce se face reorganizarea şi care sunt motivele de fapt ce au condus la necesitatea aprobării lui. Acest referat nu face altceva decât să preia o parte din conţinutul O.U.G. nr. 74/2013 şi al H.G. nr. 520/2013.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă ANAF a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele prezentate în cererea de recurs.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, cu apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin Ordinul nr. 1104/01.08.2013 emis de preşedintele ANAF s-a aprobat, începând cu data de 01.08.2013, structura organizatorică a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora, respectiv a administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, a serviciilor fiscale municipale şi orăşeneşti, a birourilor fiscale comunale, a birourilor vamale de interior grad I şi grad II şi a birourilor vamale de frontieră de grad I şi grad II, prevăzute în anexele 1.1 - 1.14 din ordin.
Conform menţiunilor din preambulul ordinului, acesta a fost emis în temeiul H.G. nr. 520/2013, în conformitate cu disp. O.U.G. nr. 74/2013, O.U.G. nr. 77/2013, Legii nr. 188/1999.
Recurenta a invocat, sub formă de excepţie de fond, lipsa avizului Ministerului Finanţelor Publice, prevăzut de art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 520/2013 potrivit căruia "(4) Organizarea şi funcţionarea direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, precum şi a structurilor prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice în cazul structurilor coordonate metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului" (forma în vigoare la data emiterii ordinului).
Cu privire la această excepţie, instanţa de fond a reţinut că nici la art. 13 alin. (4) din actul normativ menţionat, nici la un alt alineat sau articol, legiuitorul nu a prevăzut sancţiunea nulităţii pentru situaţia în care acest aviz consultativ nu se solicită şi/sau nu se obţine de la Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce conduce la concluzia că în speţă nu operează o nulitate absolută care să fie expres prevăzută de lege, ci doar o nulitate relativă, virtuală, care este condiţionată aşadar de dovedirea unei vătămări care să fi fost cauzată persoanei care o invocă. Or, reclamanta nu a argumentat şi nu a dovedit în ce constă vătămarea pe care a suferit-o, în concret, pentru lipsa avizului Ministerului Finanţelor Publice la emiterea Ordinului nr. 1104/01.08.2013. Mai mult, pornind de la textul de lege care prevede faptul că acest aviz este necesar a fi solicitat numai în cazul structurilor coordonate metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului, Curtea a constatat că reclamanta nu a argumentat şi nu a dovedit faptul că structura în care îşi desfăşura activitatea anterior reorganizării, în cadrul DGFP Buzău, ar fi fost coordonată metodologic de Ministerul Finanţelor Publice.
Prima instanţă a mai observat, în subsidiar, că aceleaşi argumente privitoare la lipsa vătămării ar fi valabile, mutatis mutandis, şi în situaţia în care viciul de legalitate formal al Ordinului nr. 1104/01.08.2013 constând în lipsa avizului Ministerului Finanţelor Publice ar fi fost invocat de reclamantă ca motiv de nelegalitate şi nu ca excepţie de fond, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultând, fără putinţă de tăgadă, că sancţiunea anulării unui act administrativ poate opera numai în cazul în care viciul de legalitate produce părţii reclamante o vătămare a drepturilor şi/sau intereselor sale legitime, în materia contenciosului administrativ nefăcându-se distincţie între nulităţile absolute şi cele relative.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează avizul în discuţie, acesta este necesar doar pentru organizarea şi funcţionarea structurilor coordonate metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, anterior emiterii ordinului contestat, recurenta reclamantă îşi desfăşura activitatea la DGFP Buzău - Serviciul de coordonare şi monitorizare a colectării veniturilor bugetare, având funcţia publică de execuţie de inspector principal cl I gr 5. Prin urmare, pentru a se reţine nelegalitatea ordinului a cărui anulare se solicită, prin raportare la lipsa avizului Ministerului Finanţelor Publice, era necesar, aşa cum în mod corect a apreciat prima instanţă, ca reclamanta să argumenteze şi să dovedească faptul că structura în care îşi desfăşura activitatea anterior reorganizării, în cadrul DGFP Buzău, ar fi fost coordonată metodologic de Ministerul Finanţelor Publice. Or, o asemenea dovadă nu a fost făcută.
Se susţine în cererea de recurs că, din informaţiile furnizate de Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul oficial, rezultă că ANAF este o unitate aflată în subordinea şi administrarea sau autoritatea acestui minister, ceea ce înseamnă că este o structură coordonată metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului. Prin urmare, DGFP Buzău (la momentul reorganizării) era în subordinea ANAF, deci a Ministerului Finanţelor Publice.
Susţinerea nu poate fi reţinută în soluţionarea favorabilă a recursului în condiţiile în care art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 520/2013 face referire în mod expres la structuri coordonate metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului şi nu la structuri aflate în subordinea ministerului.
Potrivit art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, "Structurile de specialitate din cadrul unităţilor subordonate şi al structurilor subordonate acestora, care au corespondent la nivelul ministerului, se află în coordonarea metodologică a structurilor de specialitate din cadrul aparatului propriu al ministerului, pentru îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor ministerului."
De esenţa acestei coordonări metodologice este aşadar faptul că structura de specialitate din cadrul unităţilor subordonate şi al structurilor subordonate acestora are corespondent la nivelul ministerului, rezultând că nu orice structură de specialitate din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora, astfel cum sunt indicate la art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 520/2013, se află în coordonarea metodologică a structurilor de specialitate din aparatul propriu al ministerului.
Din moment ce recurenta reclamantă nu a dovedit că structura în care îşi desfăşura activitatea anterior reorganizării, în cadrul DGFP Buzău, ar fi fost coordonată metodologic de Ministerul Finanţelor Publice nu se poate reţine că lipsa avizului acestui minister afectează legalitatea ordinului.
Susţine recurenta că şi anterior modificării art. 13 din H.G. nr. 520/2013, structura în care îşi desfăşura activitatea se afla în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, susţinere irelevantă câtă vreme prevederile legale a căror nerespectare o invocă au în vedere, aşa cum s-a precizat deja, coordonarea metodologică de către structurile de specialitate din cadrul aparatului propriu al ministerului şi nu subordonarea.
Recurenta invocă şi existenţa dosarului nr. x/2015 în care Ministerul Finanţelor Publice a precizat că, prin Direcţia generală de trezorerie şi contabilitate publică, coordonează metodologic structurile de trezorerie şi contabilitate publică din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor acestora. Nici acest argument nu poate fi avut în vedere la soluţionarea căii de atac, în condiţiile în care chiar recurenta menţionează că nu a susţinut în niciun moment că anterior reorganizării a lucrat în aceste structuri de trezorerie şi contabilitate publică.
Pe fondul cauzei, reclamanta a invocat faptul că ordinul atacat este nelegal, întrucât a fost declarată neconstituţională O.U.G. nr. 77/2013 în conformitate cu care a fost dat ordinul şi lipseşte fundamentul avizelor emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - ANFP, deoarece în preambulul acestora se face trimitere la anumite acte normative - O.U.G. nr. 77/2013, declarat neconstituţional şi O.U.G. nr. 74/2013, care are aplicabilitate parţială pentru ordinul atacat.
În privinţa acestor susţineri, prima instanţă a reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 136/25.02.2014, a fost declarată neconstituţională O.U.G. nr. 77/2013. Declararea neconstituţionalităţii acestui act normativ nu atrage însă în mod automat nelegalitatea Ordinului nr. 1104/2013, din examinarea preambulului şi conţinutului său rezultând că aprobarea structurilor organizatorice ale direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora a avut în vedere, în principal, punerea în executare a O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale H.G. nr. 520/2013 şi, numai în subsidiar, dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013.
Din acest motiv, şi în condiţiile declarării neconstituţionale a O.U.G. nr. 77/2013, ordinul contestat are în continuare o fundamentare legală a emiterii sale, în dispoziţiile O.U.G. nr. 74/2013, în legătură cu acest ultim act normativ Curtea Constituţională respingând excepţiile de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 366/25.06.2014. De altfel, este relevant şi faptul că Decizia nr. 1048/01.08.2015 prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia publică de execuţie pe care o ocupa la DGFP Buzău este întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 74/2015 şi nu pe cele ale O.U.G. nr. 77/2013.
Prin urmare, Curtea a apreciat că declararea ca fiind neconstituţionale a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013 nu determină nelegalitatea ordinului contestat, atât timp cât există un temei legal valabil al emiterii lui şi anume, dispoziţiile O.U.G. nr. 74/2013 care reglementează în concret reorganizarea activităţii ANAF şi a căror conformitate cu Legea fundamentală a fost examinată şi constatată de Curtea Constituţională.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că la emiterea ordinului s-a avut în vedere, în principal, punerea în executare a O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale H.G. nr. 520/2013 şi, numai în subsidiar, dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013.
Susţine recurenta că O.U.G. nr. 74/2013 nu are aplicabilitate în cauză deoarece se referă la fuziunea prin absorbţie a Serviciului Vamal şi a Gărzii Financiare.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, art. 1 din această ordonanţă prevede că ANAF se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi prin preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi prin preluarea activităţii Gărzii Financiare, instituţie publică care se desfiinţează.
Ceea ce nu are însă în vedere recurenta sunt disp. art. 10 din O.U.G. nr. 74/2003 potrivit cărora "(1) Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se înfiinţează în subordinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică, şi care sunt conduse, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de un director general, funcţionar public. (2) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice se înfiinţează prin transformarea direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului în care va fi stabilit sediul direcţiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbţie a celorlalte direcţii generale judeţene ale finanţelor publice din aria de competenţă stabilită potrivit prevederilor alin. (3). (3) Oraşele în care au sediul direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, aria de competenţă a acestora, precum şi lista direcţiilor generale judeţene ale finanţelor publice care se reorganizează ca direcţii generale regionale ale finanţelor publice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (4) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, înfiinţate potrivit prevederilor alin. (3), preiau activitatea şi competenţele tuturor direcţiilor generale judeţene ale finanţelor publice absorbite din aria de competenţă, precum şi a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora.(5) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice preiau prin fuziune prin absorbţie direcţiile regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale din aria de competenţă stabilită potrivit prevederilor alin. (3). (6) Modul de organizare şi funcţionare a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, precum şi a structurilor subordonate ale acestora se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul structurilor coordonate metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului.(7) Direcţiile generale judeţene ale finanţelor publice care se reorganizează prin fuziune prin absorbţie în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice îşi pierd personalitatea juridică. (8) Personalul direcţiilor generale ale finanţelor publice, precum şi personalul direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, care se reorganizează prin fuziune prin absorbţie, se preia în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii."
Din moment ce prin ordinul contestat s-a aprobat, începând cu data de 01.08.2013, structura organizatorică a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora, este evident că O.U.G. nr. 74/2003 este pe deplin aplicabilă, emiterea ordinului având în vedere, în principal, punerea în executare a O.U.G. nr. 74/2013 şi, numai în subsidiar, dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor.
Relevanţă sub acest aspect prezintă şi împrejurarea că H.G. nr. 520/2013, care prevede la art. 13 alin. (4) avizul Ministerului Finanţelor Publice, invocat de recurenta reclamantă, a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 74/2013, deci pentru punerea în aplicare a acestui act normativ şi nu în baza O.U.G. nr. 77/2013.
În consecinţă, susţinerea privind declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 77/2013, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014, nu poate constitui un argument în sensul admiterii recursului.
Aceste considerente ale instanţei de recurs sunt valabile şi în ceea ce priveşte critica vizând întemeierea avizelor emise de ANFP pe disp. O.U.G. nr. 77/2013. Mai mult, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în preambulul avizelor sunt invocate numai prevederile art. 3 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 77/2013, referitoare la scăderea numărului funcţiilor de conducere în administraţie, prevederi care, deşi au fost declarate neconstituţionale, nu pot oricum să atragă sancţiunea nulităţii avizelor în discuţie în ceea ce o priveşte pe reclamantă, având în vedere că aceasta nu a ocupat o funcţie publică de conducere care să fi fost desfiinţată, ci a ocupat o funcţie publică de execuţie în cadrul DGFP Buzău.
În condiţiile în care nu a rezultat că emiterea ordinului contestat s-a făcut cu încălcarea unor dispoziţii legale, nu se mai impune examinarea susţinerilor recurentei referitoare la prejudiciul material şi prejudiciul moral pe care afirmă că le-a suferit ca urmare a emiterii ordinului. Aceasta întrucât din disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că scopul acţiunii în contencios administrativ este anularea actului administrativ atacat, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei cauzate prin actul administrativ nelegal.
Deci nu se poate vorbi despre repararea unei pagube cauzate de un act administrativ dacă acesta este legal. În cauză, nefiind reţinută emiterea ordinului contestat cu încălcarea prevederilor legale invocate de recurenta reclamantă nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu şi, implicit, calitatea calitatea acesteia de persoană vătămată, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din legea sus menţionată.
În cererea de recurs se mai arată că, din moment ce avizul nu este un act administrativ, nu se impune dovedirea prejudiciului produs prin lipsa acestuia.
În privinţa acestei susţineri, instanţa de control judiciar reţine că reclamanta a invocat nelegalitatea ordinului de aprobare, începând cu data de 01.08.2013, a structurii organizatorice a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora prin prisma faptului că a fost emis în lipsa avizului Ministerului Finanţelor Publice. Împrejurarea de necontestat că acest aviz nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu este de natură să fundamenteze concluzia că nu s-ar impune dovedirea prejudiciului pe care reclamanta susţine că l-a suferit prin emiterea ordinului în aceste condiţii, câtă vreme instanţa este chemată să analizeze legalitatea actului administrativ reprezentat de ordinul în discuţie, iar aceasta presupune deopotrivă examinarea pretinsei încălcări a unor prevederi legale cu ocazia emiterii lui şi a existenţei prejudiciului pe care reclamanta susţine că l-a suferit.
În cererea de recurs se mai arată că din referatul de aprobare a ordinului contestat nu rezultă motivarea în fapt a ordinului, de ce se face reorganizarea şi care sunt motivele de fapt ce au condus la necesitatea aprobării lui. Acest referat nu face altceva decât să preia o parte din conţinutul O.U.G. nr. 74/2013 şi al H.G. nr. 520/2013.
Înalta Curte constată că aceste susţineri nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată şi nici prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din 25.01.2015, prin care reclamanta şi-a completat acţiunea cu invocarea excepţiei lipsei procedurii prealabile constând în lipsa avizului Ministerului Finanţelor Publice.
Fiind invocate direct în calea de atac a recursului şi nu în faţa instanţei de fond, ca motive de nelegalitate a actului administrativ contestat, nu au făcut obiectul analizei acestei instanţe. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, având în vedere disp. art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2080 din 02 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 17 februarie 2021.