Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin încheierea din 29 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a suspendat, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 4232 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, recurentul A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.
3. Considerentele Înaltei Curţi
La termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii.
Potrivi art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Contestaţia în anulare se soluţionează (...) potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată", în cauză fiind aplicabile prevederile referitoare la recurs.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.:
"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: e) semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic."
Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, şi anume cu dispoziţiile art. 148 din C. proc. civ. conform cărora:
"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…) semnătura."
Semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul actului procedural de învestire a instanţei, pe care l-a semnat.
Conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cerinţa semnăturii este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Art. 174 din C. proc. civ. defineşte noţiunea de nulitate ca fiind acea sancţiune care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. Art. 175 alin. (2) din C. proc. civ. stabileşte că, în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.
Legiuitorul a reglementat, însă, şi obligaţia instanţei de a pune în vedere părţii că are posibilitatea, ca într-un anumit termen, de a îndrepta neregularităţile actului de procedură. Astfel, art. 177 din C. proc. civ. prevede că ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură.
Astfel, lipsa semnăturii în cazul cererii de chemare în judecată este sancţionată cu nulitatea, potrivit art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., dar aceasta poate fi acoperită în condiţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. În cazul în care reclamantul este în instanţă, acesta va semna cererea chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Pentru acoperirea lipsei semnăturii în cazul cererii de recurs, sancţionată cu nulitatea, art. 494 din C. proc. civ. trimite la dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi, implicit, la dispoziţiile art. 196 alin. (2) din acelaşi cod.
În situaţia în care cererea de recurs nu este semnată, instanţa are obligaţia de a acorda părţii posibilitatea de a semna cererea, sub sancţiunea anulării acesteia, ca nesemnată.
În cauza de faţă, contestaţia în anulare formulată de A. şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020, nu a fost semnată de parte.
Conform înscrisurilor ataşate la filele x, contestatorul a fost încunoştinţat la 24 şi 30 decembrie 2020 cu privire la obligaţia de a semna contestaţia în anulare, sub sancţiunea anulării cererii.
Constatând că partea nu s-a conformat obligaţiei legale de depunere la dosarul cauzei a unui exemplar semnat al cererii şi nici nu s-a prezentat personal pentru a o semna, Înalta Curte constată că cererea nu îndeplineşte condiţiile de formă stabilite sub sancţiunea nulităţii.
Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.
Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.
Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători, în temeiul art. 508 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. proc. civ., urmează a anula contestaţia în anulare formulată de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 29 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2021.