Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea supusă revizuirii
Prin decizia civilă nr. 2127 din 28 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1986 din 8 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii Camera de Comerţ şi Industrie a României şi B..
2. Cererea de revizuire
Contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe aspectul necompetenţei funcţionale absolute a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile existenţei clauzei compromisorii privind arbitrajul cuprinsă în art. 4.7 din contractul de asistenţă juridică nr. x/2010. S-a susţinut că instanţele s-au pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi au acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că au pronunţat rezoluţiunea contractului de asistenţă juridică nr. x/2010, deşi se ceruse doar rezilierea contractului prin acţiunea introductivă de instanţă.
În temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, pronunţate de instanţe de grade diferite, cu referire la decizii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au statuat că neîndeplinirea obligaţiilor contractuale nu poate conduce la neplata onorariului avocaţial.
3. Hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a cererii de revizuire
Prin decizia civilă nr. 1979 A din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că revizuentul a indicat Deciziile nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1198 din 8 aprilie 2009, nr. 2131 din 30 mai 2013, nr. 1614 din 8 mai 2014 şi nr. 1777 din 25 iunie 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca fiind hotărâri potrivnice Deciziei nr. 2127 din 28 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, atacate cu revizuire.
4. Hotărârea dată în revizuire
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2019.
Prin decizia nr. 992 din 28 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocate de intimata Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A..
4.1. Considerente referitoare la excepţia tardivităţii cererii de revizuire
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În speţă, hotărârile pretins potrivnice deciziei civile nr. 2127 din 28 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce se cere a fi revizuită, sunt Deciziile nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 şi nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Ultima hotărâre este decizia civilă nr. 2127, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 28 iunie 2019, astfel încât, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a împlinit la 28 iulie 2019, iar cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 26 iulie 2019, cu respectarea termenului prevăzut de lege.
4.2. Analiza admisibilităţii revizuirii
Cu caracter prealabil, în raport cu hotărârile indicate în cererea de revizuire, cererea de revizuire urmează a fi analizată în lumina prevederilor C. proc. civ. din 2010, întrucât procesul în care a fost pronunţată decizia ce se cere a fi revizuită a început la 11 mai 2016.
Însă, în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. urmând a fi analizată prin raportare la acest text de lege, care prevede că:
"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite.
Condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
În speţă, invocând incidenţa cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întrucât aceasta încalcă puterea de lucru judecat a Deciziilor nr. 1777 din 25 iunie 2015, nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1614 din 8 mai 2014, nr. 1198 din 8 aprilie 2009 şi nr. 2131 din 30 mai 2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă, în ceea ce priveşte plata onorariului avocaţial de succes.
Raportat la datele speţei, hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerinţa identităţii de obiect, părţi şi cauză, întrucât obiectul, respectiv pretenţia concretă dedusă judecăţii şi părţile celor două litigii nu au fost aceleaşi.
Or, lipsa de identitate raportată fie şi la un singur element dintre cele trei, faţă de care se apreciază autoritatea lucrului judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.
5. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.5, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ. şi invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
În mod greşit s-a menţionat în hotărâre că s-a invocat autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv şi că s-a susţinut îndeplinirea condiţiei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. Sub acest aspect, se argumentează că efectul pozitiv nu este dat de tripla identitate prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ci priveşte doar o chestiune de drept tranşată definitiv într-o altă judecată, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. Dispoziţiile art. 431 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. sunt imperative, astfel că instanţa de revizuire trebuia să aplice efectele lucrului judecat, sub aspect pozitiv. Deşi se impunea aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de revizuire în mod greşit a făcut aplicarea art. 431 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru procesele începute după 15 februarie 2013, odată cu intrarea în vigoare a C. proc. civ. din 2010 nu sunt incidente dispoziţiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost modificat art. 513 alin. (4) C. proc. civ., aceste procese rămânând supuse dispoziţiilor art. 24-27 C. proc. civ. şi art. 3 din Legea nr. 76/2012.
Astfel, în privinţa cererii de revizuire sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării lor prin Legea nr. 310/2018.
Instanţa de revizuire a reţinut în mod greşit că sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, întrucât textul intrat în vigoare la 15 februarie 2013 şi care se aplică proceselor în curs la 28 mai 2020 şi începute după 15 februarie 2013 (inclusiv prezentei cauze, începute la 11 mai 2016) este art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 513 alin. (2) C. proc. civ.
Modificarea adusă prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 este străină cauzei supuse recursului, sub două aspecte: nu modifică art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. chiar dacă ar fi modificat acest text, modificarea se aplică proceselor începute după 21 decembrie 2018.
Deşi în considerente se invocă normele de drept menţionate anterior, în motivarea deciziei recurate în mod greşit instanţa invocă dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., fiind astfel incidente motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Instanţa în mod eronat şi nelegal a interpretat dispoziţiile procedurale, în sensul că efectul pozitiv prevăzut în art. 431 alin. (2) C. proc. civ. există în lege numai începând cu momentul modificării art. 513 lin.(4) C. proc. civ. prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, modificare aplicabilă numai proceselor începute după 21 decembrie 2018.
Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanţa de revizuire a încălcat autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a hotărârilor definitive potrivnice invocate în cererea de revizuire, prin care a fost tranşată chestiunea de drept a necompetenţei funcţionale generale a instanţelor judecătoreşti, chestiune de drept de ordine publică, în condiţiile existenţei unei clauze compromisorii privind arbitrajul cuprinsă în contractele de asistenţă juridică a părţilor, cât şi autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a hotărârilor definitive potrivnice invocate în revizuire, care au tranşat chestiunea de drept a statutului juridic al onorariului de succes din contractele de asistenţă juridică ca fiind independentă de restul clauzelor contractuale.
Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea atacată este nelegală, întrucât încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În mod greşit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ., instanţa a considerat că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se aplică numai în procesele începute după data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 21 decembrie 2018, apreciind că, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, se opera numai cu efectul negativ al autorităţii lucrului judecat prevăzut de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., analizând hotărârile definitive potrivnice invocate în revizuire sub neîndeplinirii cerinţei triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză.
Or, se susţine că instanţa în revizuire trebuia să constate că există hotărâri definitive potrivnice prin care s-a tranşat problema de drept a necompetenţei funcţionale generale a instanţelor judecătoreşti în condiţia existenţei clauzei compromisorii a arbitrajului în contractele de asistenţă juridică deduse judecăţii instanţelor şi că instanţa judecătorească este competentă numai atunci când obiectul litigiului îl constituie nulitatea contractului, ceea ce nu era cazul în speţă.
De asemenea, instanţa în revizuire era datoare să observe că şi problema de drept privind statutul juridic al instituţiei onorariului de succes şi condiţiile beneficiarului acestui drept contractual a fost tranşată prin hotărâri definitive potrivnice.
III. Procedura de filtrare a recursului
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire a fost început la 11 mai 2016, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.
Prin încheierea din şedinţa completului de filtru din 1 martie 2021, a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului la 12 aprilie 2021.
IV. Considerentele Înaltei Curţi
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În esenţă, prin criticile formulate, recurentul susţine, pe de o parte, că instanţa de revizuire în mod greşit a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 şi că sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.. Aceste critici au fost subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.
Pe de altă parte, subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., recurentul susţine că în mod greşit instanţa de revizuire a analizat îndeplinirea cerinţelor referitoare la tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi a a încălcat autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a hotărârilor definitive potrivnice invocate în cererea de revizuire.
În ceea ce priveşte dispoziţiile de procedură aplicabile, se constată că, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, şi anume 15 februarie 2013 (conform art. 81 din Legea nr. 76/2012).
Întrucât dosarul nr. x/2018, în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire (Decizia nr. 2127 din 28 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă) a fost început la 11 mai 2016, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Astfel, la data de 11 mai 2016, art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. aveau următorul conţinut:
"Art. 513. - (...)
(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite."
Art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, intrată în vigoare la 21 decembrie 2018, în sensul următor:
"Art. 513. - (...)
(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."
Însă, art. 3 din C. proc. civ. dispune în sensul că "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
În circumstanţele expuse, se constată că întemeiat instanţa de revizuire a reţinut că cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se judecă potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.
Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul tinde să demonstreze, în esenţă, că în cauză în mod greşit instanţa de revizuire a analizat şi a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi - de părţi, cauză şi obiect - între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile potenţial potrivnice în opinia sa.
Criticile recurentului nu pot fi primite, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, în judecarea cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate" (Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, paragraful 17).
În aceste condiţii, în mod corect în considerentele hotărârii atacate instanţa de revizuire s-a raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", motiv pentru care nu pot fi primite criticile din recurs invocate în susţinerea cazului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Astfel, în mod corect instanţa de revizuire a analizat îndeplinirea cerinţei referitoare la tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi a constatat că aceasta nu este îndeplinită în privinţa litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia recurentului-revizuent.
În cauză, pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2127A din 28 iunie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, susţinând că încalcă puterea de lucru judecat a Deciziilor nr. 1126 din 21 februarie 2003, nr. 1198 din 8 aprilie 2009, nr. 2131 din 30 mai 2013, nr. 1614 din 8 mai 2014 şi nr. 1777 din 25 iunie 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă, în ceea ce priveşte plata onorariului avocaţial de succes.
Astfel, în privinţa obiectului şi părţilor din dosarele în care au fost pronunţate hotărârile invocate în revizuire, se constată următoarele:
a) decizia civilă nr. 2127 din 28 iunie 2019 a fost pronunţată într-un dosar având ca obiect rezoluţiunea contractului de asistenţă juridică nr. x din 8 iunie 2010, în care au avut calitatea de părţi reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a României şi pârâţii Cabinet de avocat C. şi B.;
b) decizia civilă nr. 1126 din 30 mai 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost pronunţată în litigiul având ca obiect desfiinţarea Hotărârii arbitrale nr. 33 din 6 august 2001, pronunţată de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi D.;
c) Decizia nr. 1198 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost pronunţată într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică din 1 decembrie 1997, încheiat între Cabinet de avocat PC şi S.C. TF S.A., precum şi a contractului de novaţie prin schimb de debitor, încheiat la 5 martie 2001 între acelaşi cabinet şi S.C. L. S.A. Braşov;
d) decizia civilă nr. 2131 din 30 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost pronunţată într-un litigiu având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică nr. x din 17 martie 2008, în care părţi au fost reclamanta E. şi pârâtul Cabinet de avocat F.;
e) Decizia nr. 1614 din 8 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost pronunţată în dosarul având ca obiect obligaţia de plată a sumei de 118.678 RON, reprezentând rest de plată pentru lucrările executate în baza contractului nr. x din 2 iunie 2010, precum şi a sumei de 374.757,13 RON, penalităţi de întârziere, dosar în care părţi au fost reclamanta S.C. G. S.R.L. şi pârâta S.C. H. S.R.L.;
f) decizia civilă nr. 1777 din 25 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost pronunţată într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 41 din contractul de leasing financiar nr. x din 22 mai 2008, în care părţi au fost reclamantul I. şi pârâtele S.C. J. S.A. şi S.C. K. S.R.L.
Rezultă, astfel, că în privinţa litigiilor menţionate nu se verifică identitatea de obiect şi de părţi pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile formulate în susţinerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.
În fapt, se constată că recurentul-revizuent tinde să obţină o rejudecare a fondului cauzei, prin prisma dezlegării date în de jurisprudenţă cu privire la o anumită cestiune de drept, examinare incompatibilă cu specificul revizuirii, care este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, în cadrul căreia, în virtutea principiului res judicata, "instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 2 iulie 2020, paragraful 17).
Pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5-8 din C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 raportat la art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 992 din 28 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2021.