Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Dosarul nr. x/2016
Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2016/a3, creditoarea A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar de respingere a cererii de plată formulate la 16 februarie 2017.
Prin sentinţa civilă nr. 568 din 18 mai 2018 (Sentinţa nr. 568/2018 a Tribunalului Timiş), pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins contestaţia formulată de petenta A. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 646/A din 22 octombrie 2018 (Decizia nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara), Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă: (i) a admis apelul declarat de creditoarea A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 568/2018 a Tribunalului Timiş; (ii) a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii contestaţiei formulată de creditoarea A. S.R.L.; (iii) a admis contestaţia creditoarei şi a dispus restituirea sumei de 1.365.867,88 RON de către debitoarea B. S.A.; (iv) a obligat debitoarea la plata sumei de 300 RON către apelantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.
2. Dosarul nr. x/2019
Prin contestaţia la executare înregistrată la 8 februarie 2019 pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2019, contestatoarea B. S.A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, în principal, să dispună anularea tuturor formelor de executare silită în dosarul execuţional nr. x/2018, iar, în subsidiar, să dispună anularea actului de executare constând în înfiinţare poprire asupra conturilor de insolvenţă deschise la C. S.A., având în vedere incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 6789/23.05.2019, pronunţată în dosarul x/2019, Judecătoria Timişoara: (i) a admis în parte contestaţia la executare; (ii) a anulat actul de executare constand în adresa înfiinţare poprire din 28.01.2019, emisă în dosarul execuţional nr. x/2018 asupra contului de insolvenţă deschis la C. S.A.; (iii) a respins în rest contestaţia la executare; (iv) a respins cererea de suspendare a executarii silite până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Timiş, precum şi cererea de suspendare a executarii silite până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât debitoarea contestatoare, cât şi creditoarea, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a II-a civile a Tribunalului Timiş sub acelaşi număr de dosar.
În urma declinărilor reciproce de competenţă între secţia I civilă şi secţia a II-a civilă ale tribunalului, prin sentinţa civilă nr. 35/15.01.2020, Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2019**.
Prin decizia civilă nr. 146 din 10 februarie 2020 (Decizia nr. 146/2020 a Tribunalului Timiş), Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins apelurile formulate de A. S.R.L. şi B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6789 din 23 mai 2019 pronunţate de Judecătoria Timişoara.
3. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată la 2 martie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 146/2020 a Tribunalului Timiş, invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv decizia civilă nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2020.
4. Hotărârea pronunţată în revizuire
Prin Decizia nr. 1166 din 25 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., reţinând, în esenţă, că nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, pentru considerentele arătate în continuare.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleaşi părţi, obiect şi cauză.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, obiect şi aceleaşi părţi. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.
În speţă, între hotărâri indicate ca fiind contradictorii nu există o similitudine juridică sub aspectul identităţii de obiect şi cauză.
Astfel, obiectul litigiului, soluţionat prin decizia civilă nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara, l-a constituit contestaţia împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar de respingere a cererii de plată formulate de A. S.R.L. la 16 februarie 2017.
Obiectul celui de-al doilea litigiu, soluţionat prin decizia civilă nr. 146/2020 a Tribunalului Timiş, a cărei retractare se solicită, l-a constituit contestaţia la executare formulată de B. S.A. privind anularea tuturor formelor de executare silită în dosarul execuţional nr. x/2018 şi a actului de executare constând în înfiinţare poprire asupra conturilor de insolvenţă deschise la C. S.A.
Astfel, sub aspectul obiectului nu există identitate între cele două litigii, prima contestaţie privind măsurile dispuse de către administratorul judiciar, iar a doua privind anularea formelor de executare silită.
Împrejurarea că unele argumente folosite într-o cauză au privit un capăt de cerere formulat în cealaltă cauză nu înlătură concluzia anterioară, pentru că identitatea se verifică prin raportare la obiectul cererilor şi nu la argumentele folosite de părţi sau reţinute de instanţă.
5. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.4, revizuenta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susţinerea căruia a expus criticile următoare.
Instanţa de revizuire a analizat în mod eronat condiţia triplei identităţi, de cauză, obiect şi părţi, prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte obiectul celor două cauze, C. proc. civ. nu se rezumă strict formal la "obiectul material" al acţiunii, aşa cum se reţine în decizia atacată, ci are în vedere obiectul acţiunii în sensul obiectului disputei dintre părţi. În cauză, obiectul disputei l-a reprezentat refuzul debitorului de a restitui suma de bani încasată fără drept, acest refuz abuziv fiind sancţionat de prima hotărâre prin admiterea acţiunii formulate de creditor şi, respectiv, obligarea pârâtului la restituirea sumei, iar, prin cea de-a doua hotărâre, s-a dat câştig de cauză pârâtului, prin infirmarea considerentelor primei hotărâri.
Legiuitorul a reglementat, prin motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., orice situaţie în care o hotărâre subsecventă, într-o cauză implicând aceleaşi părţi, infirmă o soluţie anterioară, definitivă, anihilându-i primei hotărâri caracterul definitiv, scopul celui de-al doilea proces reprezentându-l tocmai lipsirea de efecte a primei hotărâri.
În prezenta cauză, debitorul a urmărit, prin contestaţia la executare, tocmai să paralizeze efectele autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.
Într-o analiză teleologică, prin raportare şi la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., reglementarea art. 509 alin. (1) pt. 8 C. proc. civ. reflectă situaţia în care, deşi aparent au calificări diferite, cererile introductive de instanţă au, pe fond, aceeaşi finalitate. În cazul de faţă, finalitatea din punctul de vedere al creditorului este de a obţine restituirea sumei de bani, astfel încât obiectul celor două cauze este în realitate acelaşi şi constă în ceea ce părţile înţeleg să supună judecăţii, ceea ce ele solicită să se verifice, să se aprecieze, să se constate şi să se judece, acţiunea aducând în discuţie o problemă de fapt şi una de drept.
În dosarul nr. x/2016, obiectul cererii a fost restituirea sumei 1.365.867,88 RON şi obligarea administratorului judiciar la restituirea sumei încasate nelegal, iar, în dosarul nr. x/2019, obiectul cererii a vizat contestarea modalităţii în care s-a cerut restituirea sumei 1.365.867,88 RON, scopul urmărit fiind acelaşi.
Cauza celor două cereri este chiar obiectul acestora, respectiv, restituirea unei sume de bani, încasată abuziv.
Astfel, se arată că, prin decizia civilă nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara, a fost rezolvată o chestiune litigioasă şi s-a dispus restituirea sumei de 1.365.867,88 RON, iar nu formularea unei alte cereri de plată.
IV. Considerentele Înaltei Curţi
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:
"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."
De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate - părţi, cauză, obiect - pentru a putea fi examinată respectarea autorităţii de lucru judecat, iar, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
În cauză, întemeiat a reţinut instanţa de revizuire că nu există identitate de obiect între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia recurentei-revizuente, aşa cum s-a explicitat în considerentele hotărârii atacate.
Prin criticile din recurs sunt reiterate susţinerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurenta-revizuentă în raport cu art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
Ceea ce invocă recurenta-revizuentă este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.
Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Însă, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Prin urmare, instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.
În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.
Cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.
În concluzie, instanţei de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanţă de recurs şi nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii - cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă - formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căreia instanţa de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită, în fapt, în prezenta în cauză.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).
În cauza dedusă judecăţii, se solicită revizuirea deciziei civile nr. 146/2020 a Tribunalului Timiş, cu susţinerea că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara.
Suplimentar faţă de aspectele reţinute de instanţa de revizuire, se observă că, în dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 146/2020, Tribunalul Timiş a fost învestit cu judecarea apelurilor formulate de A. S.R.L. şi B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6789/2019 a Judecătoriei Timişoara.
Or, din simpla lecturare a considerentelor Deciziei nr. 146/2020 a Tribunalului Timiş se observă că, atât în prezentarea sentinţei civile nr. 6789/2019 a Judecătoriei Timişoara, cât şi în cererile de apel formulate de A. S.R.L. şi B. S.A., precum şi în motivarea soluţiei a fost avută în vedere Decizia nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara.
Rezultă, astfel, că la pronunţarea deciziei atacate cu revizuire (Decizia nr. 146/2020), Tribunalul Timiş a analizat incidenţa Deciziei nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara, inclusiv prin prisma criticilor şi apărărilor formulate sub acest aspect de ambele părţi.
Astfel, deşi nu a fost învestit formal cu soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru a Deciziei nr. 646/2018 a Curţii de Apel Timişoara, faptul că Tribunalul Timiş a pronunţat decizia atacată cu revizuire având în vedere şi decizia menţionată, demonstrează faptul că litigiul a fost soluţionat inclusiv prin luarea în considerare a dezlegării anterioară cu autoritate de lucru judecat a chestiunilor în litigiu. În aceste condiţii, pentru considerentele expuse în precedent, nici instanţa de revizuire, învestită în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi nici instanţa de recurs, învestită în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., nu au competenţa de a cenzura modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă, infirmarea unei astfel de soluţii putând fi realizată numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii.
Pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 raportat la art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1166 din 25 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2021.