Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 814 din data de 8 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din data de 15 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, că, prin încheierea din data de 22 mai 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019, cu opinie majoritară, în temeiul art. 68 alin. (2), (5), (7) din C. proc. pen. coroborat cu art. 66 din C. proc. pen., în referire la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost admisă cererea de abţinere formulată de doamna judecător B. (membru al completului de judecată C4 Contestaţii 2J) în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu termen de judecată la data de 27.05.2020.
Prin decizia penală nr. 295/A din data de 15 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva încheierii din data de 22 mai 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019.
Înalta Curte, secţia Penală a constatat că formularea unei căi de atac de către A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din data de 15 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019 (prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva încheierii din data de 22 mai 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019, încheiere prin care a fost admisă o declaraţie de abţinere) reliefează exercitarea repetată a căilor de atac împotriva unor hotărâri nesusceptibile a fi atacate cu căi de atac, respectiv în condiţii care nu sunt prevăzute de legea procesual penală.
În ceea ce priveşte menţiunea din cerere, în sensul că prezenta cale de atac ar fi o contestaţie în anulare, Înalta Curte, secţia penală a reţinut că o astfel de cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale.
Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei. În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, care rezultă din dispoziţiile art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.. Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.
Astfel, sunt supuse contestaţiei în anulare deciziile penale definitive ale instanţelor de apel prin care acestea s-au pronunţat cu privire la acţiunea penală/civilă atunci când este invocat vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h din C. proc. pen.. Totodată, sunt supuse contestaţiei în anulare hotărârile penale definitive pronunţate de prima instanţă sau de instanţa de apel (sentinţe, respectiv decizii) prin care se rezolvă acţiunea penală/civilă, atunci când este invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.. Deopotrivă, este supusă contestaţiei în anulare ultima hotărâre definitivă prin care instanţa penală s-a pronunţat asupra fondului cauzei, atunci când se invocă existenţa autorităţii de lucru judecat (pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen.).
O decizie prin care instanţa de control judiciar a respins o cale ordinară de atac (apel), ca inadmisibilă, exercitată anterior împotriva unei încheieri prin care s-a admis o declaraţie de abţinere (încheiere definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen.) nu poate fi atacată cu contestaţie în anulare, având în vedere că aceasta nu este o hotărâre prin care instanţa se pronunţă cu privire la acţiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală.
Nemulţumit fiind de această soluţie, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii.
Prin decizia penală nr. 66 din data de 29 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 814 din data de 8 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, prealabil analizării motivelor invocate de contestatorul A., Înalta Curte, secţia penală a notat limitele şi specificul căii de atac a contestaţiei în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 426-432 din C. proc. pen., norme potrivit cărora contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură.
Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.
Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia penală contestată, dar şi în raport cu dispoziţiile art. 426 C. proc. pen., Înalta Curte, secţia Penală a constatat că cererea formulată de către contestatorul A. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat că, în ceea ce priveşte calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, aceasta poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.
În speţă, decizia penală împotriva căreia contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare nu este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluţie de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.
Astfel, contestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 814 din data de 8 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de acelaşi contestator împotriva deciziei penale nr. 295/A din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.
Prin urmare, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost învestită de către contestatorul A. cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic, pe cale de consecinţă, cererea de contestaţie în anulare de faţă nu întruneşte cerinţele legale de admisibilitate, ceea ce atrage inadmisibilitatea acesteia.
Totodată, s-a reţinut că s-a solicitat, în mod formal, anularea deciziei penale atacate, în condiţiile în care nu a invocat niciun motiv care să se circumscrie cazurilor de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
Aşadar, având în vedere că, în cauză, contestatorul A. a formulat contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri definitive, dar nesusceptibile a fi retractată prin promovarea unei astfel de căi de atac, iar motivele invocate neputând fi circumscrise niciunui caz dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 426 C. proc. pen., în baza art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 814 din data de 8 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
Împotriva deciziei penale nr. 66 din data de 29 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat plângere, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 05 mai 2021, sub nr. x/2021, fiind stabilit mod aleatoriu termen de judecată la data de 28 iunie 2021, dată la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate de petent.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de petent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
În aceste condiţii, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, ierarhia căilor de atac, termenele de declarare şi cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
În prezenta cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că petentul A. a formulat o cale de atac denumită "plângere", aceasta vizând o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv decizia penală nr. 66 din data de 29 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 814 din data de 8 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, calea de atac denumită "plângere" împotriva unei decizii penale definitive, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel, se constată că petentul A. a exercitat o cale de atac împotriva deciziei penale nr. 66 din data de 29 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală împotriva căreia nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac ordinară sau extraordinară. Prin urmare, calea de atac declarată de petent nu poate fi calificată nici formal într-o cale de atac dintre cele prevăzute de legea procesual penală.
Pentru considerentele expuse, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 66 din data de 29 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 66 din data de 29 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.