Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 209/2021

Şedinţa publică din data de 24 mai 2021

Asupra contestaţiilor de faţă, reţine următoarele:

I. Cercetarea disciplinară

Prin rezoluţia din 16 februarie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), h), i), m) şi t) din Legea nr. 303/2004 şi împotriva doamnei B., judecător în cadrul aceluiaşi tribunal, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi m) din aceeaşi lege.

II. Hotărârea atacată

Prin Hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis sesizarea din oficiu şi, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, a dispus suspendarea din funcţie a doamnelor judecător A. şi B., până la finalizarea procedurii disciplinare ce formează obiectul lucrării Inspecţiei Judiciare nr. 21-484.

Pentru a hotărî astfel, secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut, în esenţă, că faptele pentru care s-a început cercetarea disciplinară au generat un impact negativ la nivelul relaţionării interumane şi o atmosferă tensionată în cadrul Tribunalului Călăraşi.

În acest context, a apreciat că menţinerea în funcţie a doamnelor judecător A. şi B., până la finalizarea procedurii disciplinare, ar aduce atingere gravă prestigiului justiţiei.

III. Calea de atac exercitată

Hotărârea de suspendare din funcţie a fost contestată atât de A., cât şi de B., care au formulat motive comune în cuprinsul contestaţiilor completate ulterior.

În motivarea contestaţiilor, au susţinut, în esenţă, că excepţia lipsei calităţii procesuale active a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii a fost greşit soluţionată, întrucât propunerea de suspendare din funcţie a fost formulată de acesta în nume propriu.

Contestatoarele au mai arătat că trebuia admisă excepţia inadmisibilităţii sesizării, afirmând că, la momentul sesizării pentru suspendarea din funcţia de judecător, lucrarea disciplinară se afla în etapa verificărilor prealabile, nefiind începută cercetarea disciplinară.

În acest sens, au învederat că etapele verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare au caracter administrativ. Or, măsura de suspendare din funcţie a magistratului nu poate fi fundamentată exclusiv pe o procedură administrativă care nu întruneşte cerinţa unui proces echitabil.

În continuare, au subliniat că excepţia nulităţii sesizării a fost greşit respinsă, arătând că simpla convocare a secţiei pentru judecători în materie disciplinară nu suplineşte cerinţa de a exista o propunere motivată de suspendare din funcţia de judecător, care asigură respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.

Au mai învederat că nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât stadiul în care se află dosarul disciplinar nu permite cunoaşterea cu exactitate a împrejurărilor de fapt reţinute în sarcina lor, ceea ce conduce la imposibilitatea stabilirii unei identităţi între pârâte şi persoanele vinovate de săvârşirea pretinselor abateri disciplinare.

În plus, au arătat că rezoluţia de începere a cercetării disciplinare nu era motivată la momentul convocării secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi nici la momentul pronunţării soluţiei contestate, fiind întocmită de inspectorul judiciar doar o minută la data 16 februarie 2021. Or, în lipsa unor date minimale cu privire la anumite fapte ce ar putea fi reţinute în sarcina lor, nu se poate stabili dacă exercitarea în continuare a funcţiei de judecător era de natură sa aducă atingere prestigiului justiţiei.

Totodată, au învederat că numai rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare asigură un grad de certitudine şi un suport probator care să permită verificarea incidenţei uneia dintre ipotezele reglementate de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În schimb, rezoluţia de începere a cercetării disciplinare poate conţine doar indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare, care au la baza simple aparenţe şi probabilităţi.

Ca atare, abia la momentul exercitării acţiunii disciplinare, instanţa de disciplină putea deţine datele necesare pentru a decide asupra măsurii suspendării.

De asemenea, au precizat că majoritatea înscrisurilor depuse în dosarul disciplinar au vizat fapte pentru care au fost pronunţate soluţii de clasare sau respingere a sesizărilor ce au format obiectul altor lucrări disciplinare, fiind astfel irelevante în prezenta cauză.

Au mai arătat că măsura de suspendare din funcţia de judecător nu este proporţională cu scopul urmărit, deoarece aceasta durează până la soluţionarea acţiunii disciplinare, astfel încât s-ar putea ajunge ca această măsură să fie mai severă decât aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

De asemenea, au subliniat că o asemenea măsură aduce atingere atât dreptului la muncă, cât şi principiului independenţei judecătorilor.

În plus faţă de motivele comune, contestatoarea B. a subliniat că nu putea fi dispusă măsura suspendării din funcţie împotriva sa având în vedere că demisa sa din funcţia de judecător a devenit efectivă la data de 1 februarie 2021, iar lucrarea disciplinară a fost deschisă ulterior. A mai arătat că cererea de amânare a cauzei a fost respinsă în mod greşit, deoarece nu i-a fost comunicată o copie a propunerii privind suspendarea din funcţia de judecător şi s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenele din 17 şi 22 februarie 2021, fiind astfel încălcat dreptul său la apărare.

Pentru aceste motive, contestatoarele au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, respingerea sesizării din oficiu privind suspendarea lor din funcţia de judecător.

IV. Apărările intimatei

Intimata a depus întâmpinări prin care a solicitat respingerea contestaţiilor, ca nefondate.

În apărare, a susţinut că, la data convocării instanţei de disciplină, era începută o procedură disciplinară, aflată la acel moment în etapa verificărilor prealabile; aceste verificări au fost finalizate la data de 16 februarie 2021, când a fost întocmită rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, motivată ulterior la data de 24 februarie 2021.

Totodată, a apreciat că art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 impune numai existenţa unei proceduri disciplinare aflate în curs de soluţionare, fără să facă vreo distincţie între sesizarea Inspecţiei Judiciare şi sesizarea instanţei de disciplină.

Intimata a menţionat că B. a fost eliberată din funcţia de judecător la data de 22 martie 2021, când a fost publicat decretul prezidenţial, această dată fiind ulterioară celei la care s-a dispus măsura suspendării din funcţie.

A mai arătat că atingerea gravă ce ar putea fi adusă justiţiei este conturată de faptele pentru care contestatoarele sunt cercetate disciplinar şi circumstanţele în care au fost săvârşite.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Contestatoarea B. a susţinut că respingerea cererii sale de amânare a condus la încălcarea dreptului său la apărare, în condiţiile în care nu i-a fost comunicată o copie a propunerii privind suspendarea din funcţia de judecător şi, totodată, s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenele din 17 şi 22 februarie 2021.

Potrivit art. 222 alin. (1) din C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

Acest text de lege permite amânarea judecăţii numai pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

Înalta Curte reţine că motivul privind necomunicarea copiei de pe propunerea de suspendare din funcţie nu poate fi primit de vreme ce contestatoarei i-au fost comunicate pe suport electronic atât dosarul nr. x/2021, cât şi dosarul Inspecţiei Judiciare nr. 21-484, deci inclusiv propunerea privind suspendarea din funcţia de judecător.

Cu privire la motivul privind imposibilitatea de prezentare la termenele din 17 şi 22 februarie 2021, se constată că secţia pentru judecători în materie disciplinară a amânat cauza la primul termen de judecată tocmai pentru pregătirea apărării de către contestatoare.

Faptul că doamna judecător B. nu s-a putut prezenta nici la termenul din 22 februarie 2021, din motive medicale, nu conduce însă la încălcarea dreptului său la apărare, de vreme ce aceasta era reprezentată de un avocat.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare ca urmare a respingerii cererii de amânare a cauzei de către secţia pentru judecători în materie disciplinară.

Contestatoarele au mai susţinut că trebuia admisă excepţia inadmisibilităţii sesizării, afirmând că, la momentul sesizării pentru suspendarea din funcţia de judecător, lucrarea disciplinară se afla în etapa verificărilor prealabile, nefiind începută cercetarea disciplinară.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte reţine că începerea cercetării disciplinare se face prin rezoluţie, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia "în cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare."

Legiuitorul nu condiţionează începerea cercetării disciplinare de existenţa unei rezoluţii scrise şi motivate, aşa cum specifică, spre exemplu în alte situaţii cum ar fi cea de la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia "dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor."

Ca atare, faptul că rezoluţia din 16 februarie 2021 prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva contestatoarelor, a fost motivată ulterior, la data de 24 februarie 2021 nu are ca efect stabilirea unei alte date de începere a cercetării judecătoreşti, aceasta rămânând data de 16 februarie 2021, când s-a luat măsura începerii cercetării disciplinare.

În consecinţă, chiar dacă la momentul convocării secţiei pentru judecători în materie disciplinară nu era începută cercetarea disciplinară, aceasta din urmă era în curs de desfăşurare la data soluţionării sesizării, astfel încât nu poate fi reţinută inadmisibilitatea sesizării.

Contestatoarele au susţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii a fost greşit soluţionată, întrucât propunerea de suspendare din funcţie a fost formulată de acesta în nume propriu.

Contrar acestei susţineri, Înalta Curte constată că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii doar a convocat secţia pentru judecători în materie disciplinară pentru data de 17 februarie 2021, pentru a se aprecia asupra incidenţei art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Relevantă în acest sens este rezoluţia din 9 februarie 2021, în care se menţionează că se va convoca secţia pentru judecători (...) pentru a aprecia asupra incidenţei art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În consecinţă, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu a formulat sesizarea de suspendare din funcţie a contestatoarelor, ci doar a exercitat atribuţia de convocare secţiei pentru judecători în materie disciplinară, reglementată de art. 47 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, conform căruia, "Secţia pentru judecători se întruneşte ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a majorităţii membrilor secţiei."

Prin urmare, soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii este legală.

A fost criticată şi soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, contestatoarea B. susţinând că nu putea fi dispusă măsura suspendării din funcţie împotriva sa având în vedere că demisia sa din funcţia de judecător a devenit efectivă la data de 1 februarie 2021, iar lucrarea disciplinară a fost deschisă ulterior.

Conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, "eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea secţiei pentru judecători sau, după caz, a secţiei pentru procurori".

Analiza acestui text de lege relevă că secţia pentru judecători poate doar să propună eliberarea din funcţie a judecătorilor, urmând ca această măsură să fie dispusă numai de către Preşedintelui României, prin emiterea unui decret, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Conform art. 65 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, "în cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcţie prin demisie, secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, dacă prezenţa judecătorului sau procurorului este necesară."

Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale evocate anterior rezultă că eliberarea din funcţie prin demisie a judecătorilor devine efectivă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie, în lipsa unei alte date menţionate în decret. Dacă însă în cuprinsul decretului Preşedintelui României este menţionată o dată ulterioară de eliberare din funcţie, ca urmare a stabilirii unui termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, eliberarea din funcţie prin demisie va deveni efectivă la data ulterioară prevăzută în decret.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, prin hotărârea nr. 300 din 4 martie 2021, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţia de judecător prin demisie a doamnei B..

Decretul de eliberare din funcţie prin demisie a doamnei judecător B. a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 22 martie 2021.

În cuprinsul decretului respectiv nu este menţionată data de la care doamna judecător B. este eliberată din funcţie prin demisie. Or, în lipsa unei asemenea menţiuni, eliberarea sa din funcţie prin demisie a devenit efectivă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie.

Ca atare, eliberarea din funcţie prin demisie a doamnei judecător B. a devenit efectivă la data de 22 martie 2021, deci ulterior datei la care a fost dispusă măsura suspendării (22 februarie 2021).

Celelalte susţineri ale contestatoarelor în sensul că nu au calitate procesuală pasivă ca urmare a imposibilităţii stabilirii unei identităţi între ele şi persoanele vinovate de săvârşirea pretinselor abateri disciplinare prin raportare la stadiul în care se afla dosarul disciplinar se circumscriu, în realitate, unor apărări ce vizează fondul pricinii, ce vor fi analizate în continuare.

Contestatoarele au mai susţinut că rezoluţia de începere a cercetării disciplinare nu era motivată la momentul convocării secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi nici la momentul pronunţării soluţiei contestate, astfel încât nu se putea stabili dacă exercitarea în continuare a funcţiei de judecător era de natură sa aducă atingere prestigiului justiţiei.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că lucrarea disciplinară a fost înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare la data de 5 februarie 2021, sub nr. x, fiind repartizată inspectorului judiciar la data de 8 februarie 2021.

Prin rezoluţia din 9 februarie 2021, a fost convocată secţia pentru judecători în materie disciplinară pentru a se aprecia asupra incidenţei art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Ulterior, prin rezoluţia din 16 februarie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva contestatoarelor, rezoluţia fiind motivată la data de 24 februarie 2021.

Soluţia de suspendare din funcţia de judecător a fost dispusă de secţia pentru judecători în materie disciplinară la data de 22 februarie 2021.

În acest context, se poate observa cu uşurinţă că rezoluţia de începere a cercetării disciplinare nu era motivată la momentul convocării secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi nici la momentul pronunţării soluţiei de suspendare din funcţia de judecător.

Aceste aspecte prezintă relevanţă în cauză întrucât, potrivit art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, motivarea rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare trebuie să cuprindă, printre altele: conţinutul verificărilor prealabile efectuate, situaţia de fapt reţinută, fundamentarea soluţiei de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, rezultatul verificărilor, conţinutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării şi dispoziţiile legale aplicabile.

Or, în lipsa acestor elemente integrate în motivarea rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare, nu puteau fi determinate faptele ce formează obiectul prezentei sesizări, astfel încât nu se putea verifica dacă acestea coincid sau nu cu faptele ce au format obiectul unor sesizări deja soluţionate.

În consecinţă, la momentele respective nu se putea stabili dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

De altfel, prin decizia nr. 679 din 31 octombrie 2019, Curtea Constituţională a reţinut în considerente că:

"scopul urmărit de legiuitor prin măsura suspendării magistratului din funcţie pe durata cercetării disciplinare este asigurarea desfăşurării cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi asigurarea prestigiului justiţiei, măsura suspendării din funcţie fiind justificată de necesitatea protejării intereselor autorităţii/instituţiei publice implicate, scop circumscris atât stabilirii obiective a vinovăţiei magistratului implicat, cât şi prevenirii unei conduite a magistratului, de natură a influenţa desfăşurarea procedurii disciplinare." (paragraful 27).

Ca atare, în absenţa unei rezoluţii motivate de începere a cercetării disciplinare, nu puteau fi decelate elementele factuale necesare pentru a se stabili dacă suspendarea din funcţia de judecător conducea la atingerea scopului urmărit de legiuitor prin edictarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Dat fiind că aceste critici sunt fondate şi ele conduc la desfiinţarea integrală a hotărârii atacate, devine inutilă examinarea celorlalte critici.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 52 alin. (14) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţiile formulate de contestatoarele A. şi B. împotriva Hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021, pe care o va desfiinţa şi va respinge sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcţia de judecător a contestatoarelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile formulate de contestatoarele A. şi B. împotriva Hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021.

Desfiinţează hotărârea atacată şi respinge sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcţia de judecător a contestatoarelor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2021.