Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Încheierea nr. 65 din data de 3 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 4885 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A., dispunându-se, ca urmare, obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare către stat în sumă de 300 de RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că, fiind introdusă la data de 15 decembrie 2020, după soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Tribunalului Suceava (având ca obiect contestaţie) prin Încheierea nr. 89 din data de 30 martie 2018, contestaţia formulată de petentul A. nu îndeplineşte condiţia prev. de art. 4881 alin. (3) C. proc. pen., întrucât nu vizează durata unui proces penal în curs.
II. Împotriva Încheierii nr. 65 din data de 3 februarie 2021, contestatorul A. a formulat "Plângere - odată cu fondul cauzei (Dosar nr. x/2017 al Judecătoriei Vatra Dornei) împotriva tuturor soluţiilor pronunţate în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2021".
Prin Decizia penală nr. 338 din data de 9 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 65 din data de 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut, în esenţă, că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional, conform dispoziţiilor art. 129 din Constituţie.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii
Instanţa a constatat că a fost învestită cu soluţionarea căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 65 din data de 3 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, prin care, în procedura prevăzută de art. 4881 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4885 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, formulată de aceeaşi parte, dispunând obligarea acesteia la plata de cheltuieli judiciare către stat.
S-a constatat că această hotărâre este definitivă întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac.
În consecinţă, reţinând că, în speţă, contestatorul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 338 din data de 09 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 14 mai 2021, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 28 iunie 2021, dată la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul dosarului, pentru argumentele consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de petentul A., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare şi cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, a fost sesizată cu recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 338 din 09 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 65 din data de 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Or, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de către A., are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.
De altfel, potrivit art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., nici Încheierea nr. 65 din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, nu este supusă niciunei căi de atac.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Prin urmare, se constată că, în cauză, petentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 338 din data de 09 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 338 din data de 09 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.
GGC - GV