Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
În dosarul nr. x/2020 - aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - prin încheierea din 7 decembrie 2020, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Recurentul a formulat cerere de repunere pe rol, în temeiul art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., transmisă prin poşta electronică la 14 iunie 2021.
Având în vederea dispoziţiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., conform cărora "Judecata cauzei suspendate se reia: prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor", Înalta Curte va admite cererea formulată de recurent privind reluarea judecării cauzei.
Înalta Curte constată că este incidentă, în temeiul art. 420 alin. (2) coroborat cu art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., sancţiunea procedurală a perimării, împrejurare ce face de prisos expunerea şi analiza lucrărilor cauzei şi a criticilor din cererea dedusă judecăţii.
Conform art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"Art. 416. - Cererile supuse perimării
(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."
Având în vedere că, prin încheierea din 7 decembrie 2020, instanţa a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii, termenul de perimare a început să curgă de la data pronunţării încheierii.
Termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., s-a împlinit la 7 iunie 2021.
Cererea recurentului de repunere pe rol a fost depusă la oficiul poştal la data de 14 iunie 2021, după împlinirea termenului de perimare.
Se constată că, în termenul de perimare, nu a fost îndeplinit niciun act de procedură în sensul art. 417 din C. proc. civ., fiind astfel incidentă sancţiunea perimării de drept a cererii, prevăzută de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece aceasta a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părţii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 420 alin. (1) coroborat cu art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de repunere pe rol formulată de recurentul A..
Constată perimat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3719 din 27 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2021.