Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., în raport cu dispoziţiile legale în materie şi cu actele dosarului, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2009, între alţii, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reţinerea art. 74 alin. (2) din C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.
Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 26 din C. pen. raportat la art. 159 din C. pen. cu referire la art. 157 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi cu reţinerea art. 74 alin. (2) din C. pen. - art. 76 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de spionaj.
Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen.
Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi de inculpaţii B., C., D., E., A., F., G., H. şi I. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009.
A fost desfiinţată, în parte, hotărârea şi în rejudecare, între alţii, în baza dispoziţiilor art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. conform art. 65 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 48 raportat la art. 304 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. conform art. 65 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018, în motivarea cererii fiind invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că, în cauză, soluţia de condamnare s-a bazat exclusiv pe mijloace de probă obţinute de către Serviciul Român de Informaţii.
Prin Sentinţa penală nr. 575 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, între altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, reţinându-se, în esenţă, că motivul menţionat de revizuent în motivarea cererii nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.
Prin Decizia penală nr. 166 din 20 iunie 2019 pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018, în majoritate, s-a admis apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 575 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că, din compunerea completului colegial de 3 judecători din cadrul secţiei Penale, care a pronunţat sentinţa atacată, a făcut parte şi un judecător care a participat la judecarea cauzei în apel, pronunţând Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015 în Dosarul nr. x/2014 a Completului de 5 judecători al instanţei supreme.
La, secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată sub numărul x/2019, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4, ca urmare a admiterii declaraţiilor de abţinere formulate de toţi membrii Completului nr. 10, investit iniţial cu soluţionarea dosarului.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., în raport cu dispoziţiile legale în materie şi cu actele dosarului, Înalta Curte a reţinut că revizuentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, context în care Înalta Curte a constatat că prezenta cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., revizuentul a fost parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. iar prin hotărârea anterior menţionată s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea sa.
Totodată, s-a reţinut că cererea de revizuire a fost formulată şi motivată în scris, cu menţionarea cazului de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen., revizuentul invocând faptul că, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen. cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei soluţii diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute şi neanalizate de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Raportând consideraţiile teoretice mai sus arătate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că, în realitate, aspectele menţionate în cererea de revizuire şi susţinute şi oral în faţa instanţei reprezintă apărări de fond, temeiul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal, iar motivele menţionate de revizuent în motivarea cererii neputând fi circumscrise cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.
Astfel, s-a reţinut că apărarea revizuentului vizează o prelungire a probatoriului administrat în cadrul procesului penal, după rămânerea definitivă a sentinţei, în condiţiile în care, înscrisurile la care s-a făcut referire au fost avute în vedere de către ambele instanţe la judecarea cauzei în fond şi apel.
De asemenea, Înalta Curte a constatat că susţinerile revizuentului referitoare la împrejurarea că, pentru două persoane, au fost obţinute, într-o perioadă de două luni, un număr de 39871 de convorbiri, dublată de solicitarea de efectuare a unui calcul aritmetic a numărului de convorbiri, pentru 50 de persoane supravegheate, pe durata a doi ani, nu pot constitui motive de revizuire, acestea fiind apărări de fond, ca de altfel şi critica referitoare la faptul că instanţele inferioare au fost induse în eroare întrucât nu au cunoscut, în mod real, din punct de vedere calitativ, dar şi cantitativ, mijloacele de probă aflate la dosar.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. referitoare la aptitudinea faptelor şi mijloacelor de probă, în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte a constatat că nici aceasta nu este îndeplinită.
Astfel, s-a constatat că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire nu au caracter de noutate, fiind deja analizate, cu ocazia soluţionării cauzei, în ciclul ordinar, la dublu grad jurisdicţional, de către instanţa de fond şi de către cea de control judiciar.
În aceste condiţii, niciuna dintre împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse faţă de cea a cărei revizuire se cere, nu au putut fi apreciate ca fiind împrejurări noi, întrucât acestea au fost cunoscute de către prima instanţă şi analizate, ca de altfel şi de către instanţa de control judiciar, astfel că, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate reprezintă, în raport de situaţia dată, doar o prelungire a probatoriului, nepermisă într-o cale extraordinară de atac.
Faţă de aceste considerente, precum şi raportat la actele dosarului, Înalta Curte a constatat că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale, conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.
II. Împotriva Sentinţei penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în termen legal a formulat apel revizuentul condamnat, prin apărător ales, (la data de 22 iunie 2020, conform filei 4 dosar apel, vol. I), cauza înregistrându-se la data 30 iunie 2020 pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1-2020, sub nr. x/2020, cu prim termen iniţial fixat la data de 5 octombrie 2020.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2020, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, deliberând asupra cererii de amânare formulată pentru acest termen de apelantul revizuent A., pentru lipsă de apărare şi pregătirea apărării, a apreciat-o ca fiind întemeiată, fiind primul termen de judecată, motiv pentru care, în temeiul art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., a admis-o şi a dispus acordarea unui termen la data de 02 noiembrie 2020.
La termenul din data de 2 noiembrie 2020, cauza a fost amânată în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulată în prezenta cauză de domnul judecător J. membru al completului de judecată.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 07 decembrie 2020 a fost admisă declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător J. în prezenta cauză, completul de judecată fiind reîntregit prin participarea următorului judecător desemnat pe lista de permanenţă pentru Completul penal 1 - 2020.
La termenul din data de 7 decembrie 2020 s-a prezentat domnul avocat K. care a depus la dosar o cerere din partea domnului avocat L., învederând împrejurarea că în datele de 05 şi 06 decembrie 2020 acesta a participat la funeraliile unei persoane apropiate, existând suspiciunea infectării cu virusul SARS COV2.
Pentru evitarea unei posibile situaţii de risc medical, a solicitat instanţei acordarea unui termen în acest sens, precizând şi faptul că revizuentul a fost încunoştinţat de situaţie şi a fost de acord cu amânarea cauzei.
Totodată, preşedintele Completului de 5 judecători a precizat că, distinct de situaţia învederată prin cererea scrisă de către apărătorul ales al apelantului revizuent, mai există un motiv de amânare a cauzei, respectiv acela că unul dintre membrii completului de judecată a formulat declaraţie de abţinere.
Pentru motivele arătate cauza a fost amânată pentru termenul din 1 februarie 2021.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 25 ianuarie 2021, cu majoritate, a fost admisă declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător M. în prezenta cauză, completul de judecată fiind reîntregit prin participarea următorului judecător desemnat pe lista de permanenţă pentru Completul penal 1 -2020.
La termenul din data de 1 februarie 2021 apelantul condamnat revizuent a lipsit, deşi a fost legal citat, însă a fost reprezentat de apărătorul ales, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, a acordat cuvântul asupra apelului formulat, concluziile apărătorului ales al apelantului revizuent condamnat, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în detaliu în încheierea de şedinţă de la acel termen, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., constată că este nefondat apelul formulat de condamnatul revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
În analiza criticilor formulate de revizuentul A., Înalta Curte va avea în vedere limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452 - 459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.
Reglementând procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, art. 459 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (3), că în această etapă instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen.. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, instanţa dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, această hotărâre fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi cea la care se referă revizuirea (art. 459 alin. (5) şi (7) din C. proc. pen.).
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că pentru a reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză"), este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate sa fi fost necunoscute de către instanţă la judecarea cauzei, iar acestea, singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacate.
Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., împrejurările la care revizuentul a făcut trimitere în cererea formulată nefiind de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi neavând aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate.
Astfel, deşi cererea de revizuire a fost formulată, în formă scrisă, în termen legal, de către o persoană din cele enumerate de art. 455 din C. proc. pen. şi conţine menţiuni cu privire la cazul de revizuire invocat şi mijloacele de probă propuse în dovedirea acestuia, având ataşate copii de pe înscrisurile de care titularul înţelege să se folosească în proces, se constată că revizuentul a indicat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., instanţa de fond reţinând, în mod corect, că înscrisurile învederate nu atestă fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au dispus condamnarea.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (Decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).
Deopotrivă, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută şi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei (Decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, redată în extras în N., O., P. - C. proc. pen.. Texte. Jurisprudenţă. Hotărâri C.E.D.O., ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, 2008), căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.
Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.
Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială .
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situaţie, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiţie. Simpla divergenţă de păreri asupra aceleiaşi chestiuni pusă în discuţie nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" şi nu poate justifica desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, şi Pravednaya împotriva Federaţiei Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).
Pentru a se putea examina caracterul nou şi necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanţele ordinare care au pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În acest context, similar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire şi susţinute şi oral în faţa instanţei, respectiv împrejurarea că s-au efectuat un număr de 39.861 de convorbiri telefonice interceptate, înregistrate, redate şi identificate, care nu au fost prezentate instanţelor de judecată, iar aceste mijloace de probă dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate, întrucât conţinutul lor este diferit de al celor 2178 de înscrisuri (din cauză) despre care Serviciul Român de Informaţii susţine că le-a obţinut prin punerea în executare a mandatelor de interceptare, au fost invocate în mod formal şi nu se pot circumscrie dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., criticile formulate constituind în fapt veritabile apărări pe fondul cauzei care tind spre rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac.
Totodată, în cază nu poate fi circumscrisă cazului de revizuire indicat nici împrejurarea învederată de revizuent în sensul că instanţele de judecată au fost induse în eroare, fiind falsificat mijlocul de probă în baza căruia s-a pronunţat soluţia de condamnare, precum şi faptul că un număr de 39871 de convorbiri au fost obţinute numai într-o perioadă de două luni, de la două dintre persoanele supravegheate, întrucât aceste aspecte reprezintă veritabile apărări ce ţin de fondul cauzei şi nu pot constitui motive de revizuire.
Pe acest aspect, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de revizuire.
În esenţă, motivele invocate în cererea de revizuire sunt veritabile apărări pe fondul cauzei, ce tind la rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac privind interpretarea materialului probator administrat în cauză. Revizuentul nu a invocat împrejurări faptice cu caracter de noutate de natura celor avute în vedere de legiuitor în art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., ci a contestat legalitatea probelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare. Contestarea legalităţii probelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare nu poate fi circumscrisă cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.
Se constată că înscrisurile indicate în cuprinsul cererii de revizuire nu au caracter de noutate, apărările astfel formulate fiind deja analizate şi supuse cenzurii instanţelor, cu ocazia soluţionării cauzei, în fond şi apel, fiind prezentate, de altfel, şi într-o cerere de revizuire anterioară ce se află în prezent în calea de atac a apelului, pe rolul Completului de 5 judecători (Dosar nr. x/2021).
Totodată, nici critica privind lipsa motivării sentinţei penale apelate nu poate fi primită, instanţa de fond analizând, în mod corespunzător, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cerinţele cumulative de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire prevăzute de art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., revizuentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2021.
GGC - GV