Şedinţa publică din data de 4 februarie 2021
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 4 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S) restituirea cheltuielilor de judecată în sumă de 451.518,39 RON efectuate cu onorariile de avocaţi în perioada 11.11.2004 - 01.11.2017, în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Comercial Argeş, dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dosarul nr. x/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul nr. x/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, dosarul nr. x/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Aceste cheltuieli efectuate cu onorariile de avocat reprezentintă: 263.302,39 RON onorariul avocatului C. - Baroul Bucureşti, conform contractului de asistenţă juridică nr. x/16.09. 2010 şi ordinului de plată nr. x/25.01.2017, emis de D.; 188.216 RON onorariul avocatului E. - Baroul Olt, conform contractului de asistenţă juridică nr. x/08.11.2004 şi ordinului de plată nr. x/25.01.2017, emis de D..
Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.. Pârâta B. S.A. a solicitat, la rândul său, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 481 din 15 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, precum şi cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S), ca nefondată.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 1764 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 481 din 15 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului. A obligat pe pârâte la plata către reclamant a sumei de 215.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865. A respins restul pretenţiilor reclamantului. A păstrat dispoziţia din sentinţă privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii.
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 1764 din 19 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtele S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S).
4.1. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant A., invocând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (calificarea onorariului de avocat ca fiind de succes) şi este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (cât priveşte reducerea cuantumului onorariului de avocat).
A învederat că, în apel, a arătat că onorariul pe care l-a plătit, atestat de documentele depuse la dosar, nu este un onorariu de succes; el a fost stabilit prin însumarea unei sume fixe şi a uneia exprimate în procent, aceasta din urmă determinată astfel întrucât urma a fi plătită după executarea hotărârii, când recurentul-reclamant ar fi dispus de banii necesari; or, acest mod de stabilire a onorariului nu îl transformă în unul de succes, onorariul plătit fiind fix/tarifar, conform art. 134 alin. (4) şi (6) din Statutul profesiei de avocat, cu singura diferenţă că cea de-a doua componentă, procentuală, urma a fi calculată şi plătită la încasarea sumei, urmare executării (benevole sau silite). Amânarea momentului calculului şi plăţii unei părţi din onorariul stabilit în contractul de asistenţă juridică nu îi conferă caracter de onorariu de succes, contractul neavând nicio menţiune în acest sens, instanţa neputând suplini voinţa părţilor sub acest aspect.
Curtea, însă, nu a motivat respingerea acestui motiv de apel, prin expunerea motivelor de fapt şi de drept pentru care a dispus în acest sens. De fapt, respingerea acestei critici s-a făcut tacit, prima referire concretă la acest caracter al onorariului solicitat şi achitat de recurentul-reclamant fiind în penultimul alineat de la pagina 11 a deciziei, când instanţa califică întregul onorariu avocaţial (ambele onorarii, în integralitatea lor) ca fiind de succes, în contradicţie cu argumentele ce preced, privind existenţa - în speţă - a unei părţi din onorariu în sumă fixă, parte în lipsa căreia ar fi fost vorba de un pact "de quota litis".
Referitor la chestiunea cuantumului onorariului de succes, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel apreciază ea însăşi că munca depusă de avocat reprezintă un criteriu subiectiv, care trebuie folosit cu precauţie, deoarece depinde de personalitatea şi pregătirea profesională a fiecărui avocat.
A arătat că, pornind însă de la această alegaţie, făcând referire, de principiu, la componentele activităţii desfăşurate de avocat (redactare, reprezentare, pregătire dosar, consultare la sediul instanţei, pregătire probleme de drept, studiu jurisprudenţă şi legislaţie etc.), apreciind asupra obiectivităţii criteriului privind valoarea pricinii şi asupra caracterului subiectiv al muncii îndeplinite de avocat, făcând trimitere şi la lipsa efectelor reducerii onorariului de avocat de către instanţă asupra "raportului juridic de drept civil născut, prin încheierea contractului de asistenţă juridică, între avocat şi clientul său", menţionând efectul reducerii onorariului de avocat în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. numai asupra raporturilor dintre părţi, Curtea a încălcat propriul raţionament, cât priveşte necesitatea precauţiei folosirii criteriului subiectiv al "muncii depuse de avocat", precum şi posibilitatea cenzurării onorariului numai în "situaţia în care este disproporţie vădită între munca prestată de avocat şi onorariul solicitat".
Or, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în privinţa caracterului vădit disproporţionat al onorariului de avocat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Atât din motivarea cererii de chemare în judecată, cât mai ales din actele depuse nu se poate concluziona că ar exista, cumva, disproporţie între munca prestată de avocat şi onorariul solicitat, iar argumentul că a fost opţiunea reclamantului de a beneficia de serviciile juridice a doi avocaţi, chiar dacă dosarul a avut o complexitate deosebită, iar judecata acestuia s-a desfăşurat pe o perioada îndelungată de timp, nu poate avea niciun corespondent în textul de lege.
Prin urmare, şi din această perspectivă a fost încălcat art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, indiferent de numărul avocaţilor de ale căror servicii ar fi beneficiat recurentul-reclamant, în final cuantumul onorariului (unic sau corespunzător numărului de avocaţi) trebuia analizat prin apreciere asupra proporţionalităţii sale cu complexitatea cauzei, durata procesului, activitatea desfăşurată de avocat, circumstanţele cauzei, disproporţia trebuind să fie vădită; în speţă, însă, instanţa de apel a cenzurat în mod nelegal onorariul avocaţial atestat de documentele depuse, acesta fiind proporţional, în raport de toate criteriile enumerate de lege (aceste criterii, mai puţin cel valoric, implicând un grad mai mare sau mai mic de subiectivism).
4.2 Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea recursului şi schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat şi păstrării în tot a hotărârii apelate.
În motivare, a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 133 şi 134 din Statutul profesiei de avocat, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, deşi curtea de apel a reţinut în mod corect că sumele solicitate de reclamant sunt onorarii de succes, aceasta a ignorat clauzele contractelor de asistenţă şi prevederile art. 133 şi 134 din Statutul profesiei de avocat, a exclus existenţa pactului "de quota litis", deşi propriile argumente din considerente ar fi trebuit să ducă la concluzia existenţei în cauză a unui astfel de pact, a ignorat că onorariul de succes nu este o cheltuială "necesară" - condiţie cerută atât de jurisprudenţa naţională şi de cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, neputând fi imputată părţii care a pierdut procesul, şi a confundat dreptul avocatului şi obligaţia clientului său de a achita onorariile de succes agreate (drept recunoscut şi necontestat de nimeni) cu dreptul clientului de a recupera de la partea căzută în pretenţii aceste onorarii de succes.
Conform celor două contracte de asistenţă juridică, precum şi faţă de modalitatea şi momentul plăţii efective a onorariilor prevăzute, rezultă că există o disproporţionalitate vădită între onorariile fixe (forfetare) şi onorariile de succes stabilite; în cazul în care reclamantul nu ar fi avut câştig de cauză în litigiul care face obiectul celor două contracte de asistenţă, acesta ar fi achitat celor doi avocaţi doar un onorariu cumulat de 2.200 RON (onorariul fix cumulat al celor două contracte) pentru munca a doi avocaţi într-un litigiu a cărui valoare iniţială a fost de 10 mii USD şi care a durat peste 13 ani; preţul contractelor pare cel puţin neserios şi duce la concluzia evidentă că acest onorariu fix modic a fost fixat doar pentru a masca natura reală a convenţiei, aceea de pact "de quota litis" şi de a ocoli interdicţia legală prevăzută în Statutul profesiei de avocat.
De altfel, instanţa de apel a reţinut judicios în considerente (pag. 11 paragr. 3), contrazicând propria soluţie din dispozitiv, că este obligatorie şi stabilirea unui onorariu (orar şi/sau forfetar) care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operaţiune speculativă, care să depindă numai de succesul demersului judiciar, iar scopul interdicţiei inserării unui pact "de quota litis" poate fi atins prin stabilirea unui onorariu fix semnificativ, dublată de negocierea unui onorariu de succes.
A precizat că şi dacă instanţa de recurs nu ar constata existenţa în cauză a acestui pact "de quota litis", în acord cu hotărârea instanţei de fond, cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, onorariile de succes nu pot fi imputate părţii care a pierdut procesul.
Or, soluţia instanţei de fond este în deplină coerenţă cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat, constant, că "onorariile de succes nu pot fi imputate părţii care a pierdut procesul, ele fiind o recompensă suplimentară a muncii pe care avocatul o prestează efectiv şi pentru care primeşte onorariul propriu-zis"; conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a putea recupera cheltuielile de judecată (deci şi onorariile avocaţiale), reclamantul trebuie să dovedească că aceste cheltuieli au fost reale, necesare şi că au un cuantum rezonabil.
Ca atare, onorariul de succes nu poate fi interpretat ca fiind o cheltuială "necesară", acesta fiind, prin definiţie, o cheltuială voluptorie, iar numai prin raportare la onorariul fix (forfetar) putea fi analizată de către instanţa de apel îndeplinirea condiţiilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. De altfel, asupra acestui onorariu poartă şi dreptul instanţei de a îl reduce, conform art. 451 C. proc. civ., în privinţa onorariilor de succes neputând fi aplicată soluţia reducerii, această solicitare urmând a fi respinsă pur şi simplu, ca neîntemeiată.
4.3 Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S) a solicitat, la rândul său, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei criticate în sensul menţinerii hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală; a susţinut că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
A învederat că, prin cererea de apel, reclamantul a invocat, în principal, calificarea greşită a cheltuielilor de judecată solicitate, ca fiind onorariu de succes, critică pe care instanţa de apel a preluat-o interpretând greşit dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., respectiv ale art. 133 şi 134 din Statutul profesiei de avocat.
Astfel, curtea a reţinut eronat că solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată, chiar şi a unei părţi din acestea (cum este cazul de faţă, onorariul de succes), nu este interzisă de lege, această ipoteză fiind consolidată indirect prin decizia nr. 19/2013, pronunţată în recurs în interesul legii şi decizia nr. 59/2017, pronunţată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ambele de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care stabilesc caracterul autonom al litigiilor prin care se formulează astfel de pretenţii; or, unica interpretare a acestor aspecte are în vedere subsumarea particularităţii solicitării cheltuielilor de judecată principiului liberului acces la justiţie, în considerarea inclusiv a caracterului de sine stătător al cheltuielilor de judecată, neconstituind o argumentare premergătoare unei admiteri a cererii introductive.
În speţă, corect a calificat instanţa de fond cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecată ca fiind onorariu de succes, raportat la art. 134 din Statul profesiei de avocat, cu singura diferenţă că cea de-a doua componentă, procentuală, care urma a fi calculată şi plătită la încasarea sumei prin executare nu poate fi primită. În consecinţă, afirmaţiile reclamantului, potrivit cărora momentul calculului şi modalitatea plăţii nu reprezintă dovada că ne aflăm în prezenţa unui onorariu de succes, nu pot fi validate. În situaţia în care acesta nu ar fi avut parţial câştig de cauză, nu se poate şti la ce sumă ar fi fost aplicate procentele menţionate în contractele de asistenţă juridică.
A mai arătat recurenta-pârâtă că instanţa de fond a reţinut corect că onorariul fix şi cel forfetar se datorează avocatului, indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale; acesta are, de asemenea, dreptul să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat, cum este cazul în speţă. Aşadar, onorariul de succes este datorat (conform contractelor de asistenţă juridică depuse la dosar) numai în situaţia obţinerii unei sume prin hotărâre judecătorească.
Această cheltuială nu este imputabilă părţii căzute în pretenţii, constituind, de fapt, o recompensă a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar, voluptoriu şi de generozitate din partea clientului, fiind distinctă de valoarea pricinii şi munca depusă de avocat, din moment ce, în cunoştinţă de cauză, a fost caracterizată de părţi "de succes".
În plus, în raport de sumele indicate în contractele de asistenţă juridică, în mod corect a reţinut instanţa de fond existenţa unei disproporţionalităţi vădite între onorariile fixe şi onorariile de succes, arătând că onorariile fixe au fost stabilite într-un cuantum infim faţă de pretenţiile deduse judecăţii, complexitatea cauzei şi durata procedurii.
Cu toate acestea, în mod greşit instanţa de apel a înlăturat argumentele instanţei de fond şi a calificat cheltuielile de judecată ca atare, revenind doar asupra cuantumului acestora, pe care l-a cenzurat până la suma de 215.000 RON.
5. Apărările formulate în cauză:
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de A., ca nefondat. A expus aceleaşi considerente ca cele din motivele de recurs.
Reclamantul nu a depus răspuns la întâmpinare.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 17 decembrie 2020, respectiv prin încheierea din 03 februarie 2021 (de completare a încheierii din 17 decembrie 2020) completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A., pârâta S.C. B. S.A. şi pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva deciziei nr. 1764 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 04 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată are ca obiect pretenţii, constând în cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea unui dosar civil, cu mai multe faze procesuale, stabilite conform contractelor de asistenţă juridică nr. x/16.09.2010 şi nr. x/08.11.2004 (în acel litigiu, pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 832.436,61 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru perioada 01.01.1998 - 24.07.2004, iar pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească suma menţionată către S.C. B. S.A. conform art. 6 din O.U.G. nr. 70/2004).
Cel dintâi contract a fost încheiat de reclamant cu d-nul avocat C., pentru asistenţă juridică totală în faza de judecată şi de executare silită în procesul civil desfăşurat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. în vederea recuperării drepturilor cuvenite pentru capota spate cu eleron încorporat, pentru perioada 01.01.1998 - 24.07.2004 (dosar nr. x/2006 Curtea de Apel Bucureşti), în care s-a prevăzut un onorariu fix de 1.200 RON, plus 7% din suma ce va fi executată conform hotărârii definitive şi executării obţinute, părţile menţionând că plata se va face la executarea titlului executoriu obţinut. La data de 25.01.2017, cu OP nr. x, reclamantul a achitat avocatului, în baza acestui contract de asistenţă juridică, suma de 263.302,39 RON.
Contractul de asistenţă juridică nr. x/08.11.2004, încheiat de reclamant cu d-nul avocat E., a avut ca obiect redactare cerere de chemare în judecată în vederea obţinerii de despăgubiri pentru folosirea realizării tehnice eleron, reprezentare la instanţa de fond pentru despăgubiri pentru perioada 01.01.1998 - 2004, fiind prevăzut un onorariu fix de 1.000 RON, plus 5% din suma menţionată în hotărârea definitivă. S-a stabilit în contract că plata se va face la executarea titlului obţinut în legătură cu acţiunea în despăgubiri. La data de 25.01.2017, cu OP nr. x, reclamantul a plătit avocatului, în baza acestui contract de asistenţă juridică, suma de 188.216 RON.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză se solicită acordarea onorariului de succes, aceasta fiind o cheltuială de judecată ulterioară obţinerii titlului executoriu. Tribunalul a considerat că părţile ar fi trebuit să convină asupra unui onorariu fix care să îndeplinească condiţia proporţionalităţii în raport de natura şi complexitatea cauzei în care a fost acordată asistenţa juridică, la care să adauge onorariul de succes cu titlu complementar, în funcţie de atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Or, în speţă, onorariile fixe au fost stabilite în ambele contracte de asistenţă juridică la un cuantum infim prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, complexitatea cauzei şi durata procedurii, ceea ce a determinat instanţa de fond să aprecieze că acesta a fost menţionat doar pentru a ocoli interdicţia expresă a stabilirii doar a onorariului de succes, care, prin comparaţie, este de aproximativ 200 de ori mai mare decât cel fix.
Totodată, a constatat că onorariul de succes, nefiind o cheltuială efectuată până la finalizarea procesului, rezultă că acesta constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar şi voluptoriu şi, din aceste motive, nu poate fi impus ca obligaţie în cadrul cheltuielilor de judecată în sarcina părţii care a pierdut procesul.
Instanţa de apel a apreciat că, spre deosebire de onorariile orare şi fixe care, prin esenţa lor, sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său. Onorariul de succes păstrează şi o componentă de remunerare a muncii prestate, însă sensul reglementării este de acordare a unui câştig avocatului, în cazul muncii sale încununate de succes. Ca atare, modalitatea de stabilire a onorariului de avocat, în totalitate, în raport de suma recuperată de client, fără a fi prevăzut un onorariu fix la care se adaugă onorariul de succes cu titlu complementar în funcţie de atingerea de către avocat a unui anumit rezultat, reprezintă un pact "de quota litis" interzis în mod expres de art. 135 din Statut.
Curtea a concluzionat că, în speţă, nu se regăseşte ipoteza unui pact "de quota litis" având în vedere conţinutul contractelor de asistenţă juridică şi modalitatea de stabilire a onorariului, reţinând însă, în ce priveşte cuantumul onorariului de succes solicitat şi achitat de către apelant, că munca depusă de avocat reprezintă un criteriu subiectiv ce poate fi cenzurat numai în situaţia în care este disproporţie vădită între munca prestată şi onorariul solicitat.
În acest context, a constatat că, în cauza de faţă, suma solicitată, de 451.518,39 RON, nu poate fi considerată ca având un caracter rezonabil, raportat la valoarea acesteia, dar şi la împrejurarea că reprezintă onorariul solicitat pentru doi apărători, pe care i-a angajat reclamantul, or, trebuie stabilit un cuantum rezonabil al cheltuielilor de judecată datorate de către partea care a căzut în culpă; astfel, a obligat pe pârâte la plata către reclamant a sumei de 215.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.
Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a susţinut, pe de o parte, că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu referire la calificarea onorariului de avocat ca fiind de succes, iar pe de altă parte, că este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material cât priveşte reducerea cuantumului onorariului de avocat.
Criticile astfel dezvoltate de recurentul-reclamant nu sunt fondate.
Cât priveşte incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat cererea dedusă judecăţii prin raportare la probele administrate şi la dispoziţiile art. 132 - 134 din Statutul profesiei de avocat şi a prezentat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea în legătură cu calificarea onorariului solicitat ca fiind onorariu de succes, în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Astfel, curtea a observat că onorariul orar şi cel fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale şi că avocatul are dreptul ca, în completarea onorariului fix, să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat, acesta putând fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix. Cum avocatul nu-i poate garanta clientului succesul judiciar, rezultă că angajamentul având ca obiect stabilirea onorariului de succes este un contract aleatoriu, părţile având în vedere posibilitatea unui câştig sau riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare şi incerte (rezultatul procesului), de care depinde existenţa obligaţiei lor. Accentul cade, în acest caz, nu pe volumul de muncă depus de avocat, pe executarea obligaţiei sale de diligenţă, ci pe însuşi rezultatul obţinut, singurul care interesează în analizarea îndeplinirii clauzei. Este însă obligatorie şi stabilirea unui onorariu (orar şi/sau forfetar) care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operaţiune pur speculativă, într-un pact "de quota litis".
De asemenea, a constatat că onorariul de succes păstrează şi o componentă de remunerare a muncii prestate, conform art. 132 din Statut, însă sensul reglementării este de acordare a unui câştig avocatului, în cazul muncii sale încununate de succes.
A concluzionat, ţinând cont de conţinutul contractelor de asistenţă juridică şi de modalitatea de stabilire a onorariului, că, în cauză, nu a fost stabilit un pact "de quota litis", interzis, de altfel, de Statut.
Or, împrejurarea că instanţa de apel a reţinut inexistenţa unui pact "de quota litis", dar şi considerentele pe care aceasta le-a avut în vedere în acest sens sunt de natură să conducă la concluzia că rezultă din cuprinsul hotărârii atacate că procentele stabilite prin cele două contracte de asistenţă juridică peste valoarea onorariului fix nu pot reprezenta decât un onorariu de succes, datorat în funcţie de rezultatul furnizat.
Înalta Curte constată, aşadar, urmărind raţionament judiciar exprimat, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nefiind necesar ca, în economia considerentelor, instanţa să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea putând fi analizate în funcţie de teza căreia i se subscriu. De altfel, motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil măsura dispusă, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.
Din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a motivat în fapt şi în drept de ce a reţinut calificarea juridică a onorariului avocaţial solicitat ca fiind un onorariu de succes, în acord, sub acest aspect, cu soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Cu referire la încălcarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. cât priveşte reducerea cuantumului onorariului de avocat, Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, pe lângă onorariul fix stabilit pentru reprezentare în litigiul ce a generat promovarea prezentei cereri, recurentul-reclamant a convenit, cu reprezentanţii săi convenţionali, potrivit contractelor de asistenţă juridică menţionate, să plătească acestora un onorariu suplimentar, într-un procent indicat conform convenţiei părţilor, din sumele ce vor fi executate conform hotărârii definitive şi executării obţinute, părţile menţionând că plata se va face la executarea titlului executoriu obţinut.
Această convenţie, conform clauzelor sale şi dispoziţiilor din Statutul profesiei de avocat, reprezintă, în realitate, un onorariu de succes în sensul reglementat de art. 129 alin. (6) din Statut, care prevede că:
"Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix".
Potrivit art. 129 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, onorariile pot fi stabilite sub forma de onorarii orare; onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes; onorarii formate din combinarea criteriilor anterioare.
Statutul stabileşte în art. 129 alin. (4) şi (6) că onorariul orar şi cel fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale; avocatul are dreptul ca, în completarea onorariului fix, să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat, ce constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Spre deosebire de onorariul orar şi fix (forfetar), care, prin esenţa lor, sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, în funcţie de criteriile enumerate de art. 127 din Statut, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său. Onorariul de succes păstrează şi o componentă de remunerare a muncii prestate, însă numai în mod cu totul subsidiar, sensul reglementării fiind acordarea unui câştig avocatului în cazul muncii sale încununate de succes. Accentul cade nu pe volumul de muncă depus de avocat, pe executarea obligaţiei sale de diligenţă, ci pe însuşi rezultatul obţinut, singurul care interesează în analizarea îndeplinirii clauzei.
Având în vedere aceste principii, Înalta Curte constată că, în cazul de faţă, onorariul de succes, nefiind o cheltuială efectuată până la finalizarea procesului, constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar şi voluptoriu şi, din aceste motive, nu poate fi impus ca obligaţie în cadrul cheltuielilor de judecată în sarcina părţii care a pierdut procesul.
Într-adevăr, legea prevede obligativitatea stabilirii unui onorariu orar şi/sau forfetar care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operaţiune pur speculativă, care să depindă numai de succesul demersului judiciar. Însă, astfel cum rezultă din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, onorariul de succes poate fi stipulat exclusiv cu titlu complementar, în completarea onorariului fix (forfetar) sau orar stabilit prin contractul de asistenţă juridică, şi niciodată în lipsa unui onorariu fix sau orar, deoarece aceasta ar însemna încheierea unui pact de quota litis, interzis expres.
Se observă că onorariul fix a fost stabilit, în speţă, la un cuantum foarte redus în comparaţie cu cuantumul pretins cu titlu de onorariu de succes. În situaţia de faţă, recurentul-reclamant ar fi avut posibilitatea să convină asupra unui onorariu fix care să îndeplinească condiţia proporţionalităţii în raport de natura şi complexitatea cauzei în care a fost acordată asistenţa juridică, la care urma a se adăuga onorariul de succes cu titlu complementar, raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.
Or, în cauză, aşa cum s-a subliniat, onorariul fix a fost prevăzut într-un cuantum mic în raport cu pretenţiile deduse judecăţii, complexitatea cauzei şi durata procedurii, determinând Înalta Curte să aprecieze că acesta a fost menţionat pentru a ocoli interdicţia expresă a stabilirii doar a onorariului de succes. Cel care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unei astfel de cheltuieli, pentru care nu se constată realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil, soluţie recunoscută şi de jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte nu contestă că orice avocat poate obţine în completarea onorariului orar ori fix (forfetar) şi un onorariu de succes cu titlu complementar în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat conform art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, contractul avocaţial trebuind să fie respectat de părţile contractante şi onorariul efectiv achitat. Instanţa de judecată însă nu poate obliga partea care a pierdut procesul să suporte un asemenea onorariu şi, mai mult, nu poate face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează criteriile în raport de care se poate dispune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor.
Susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că modul de stabilire a onorariului din contractele de asistenţă juridică justifică un onorariu fix/tarifar, conform art. 134 alin. (4) şi (6) din Statutul profesiei de avocat, cu singura diferenţă că cea de-a doua componentă, procentuală, urma a fi calculată şi plătită la încasarea sumei, urmare executării, va fi înlăturată de instanţa de recurs. În măsura în care nu s-ar fi atins rezultatul obţinut, reprezentantul convenţional nu ar fi putut beneficia de recompensa suplimentară muncii efectiv prestate.
Înalta Curte mai reţine că obligarea părţii adverse la plata unei sume de bani echivalente cu contravaloarea cheltuielilor de judecată pe care reclamantul le-a efectuat într-un proces anterior decurge din culpa procesuală şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare.
În situaţia de faţă, onorariul de succes nefiind datorat de către pârâte, nici nu se poate cenzura modalitatea în care instanţa de apel a procedat la diminuarea acestuia. Ca atare, nu se mai impune a fi analizate criticile legate de greşita interpretare şi aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privinţa onorariului de succes, norma de drept nefiind aplicabilă.
Pentru toate aceste argumente, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1764 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin recursurile formulate, recurentele-pârâte au susţinut că instanţa de apel a ignorat faptul că onorariul de succes nu este o cheltuială necesară, condiţie cerută atât de jurisprudenţa naţională, cât şi de cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, neputând fi imputată părţii care a pierdut procesul.
În analiza celor două recursuri, Înalta Curte reţine considerentele expuse cu privire la recursul declarat de către recurentul-reclamant, în legătură cu calificarea juridică a onorariului solicitat prin cererea de chemare în judecată, obiect al celor două contracte de asistenţă juridică invocate.
În acest context, constată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, apreciind că are posibilitatea reducerii onorariului de avocat, cu argumentul că activitatea instanţei nu afectează raportul juridic de drept civil născut, prin încheierea contractului de asistenţă juridică, între avocat şi clientul său, ci se referă la un alt aspect, acela al modalităţii de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de cel căzut în pretenţii, părţii care le solicită şi priveşte raportul juridic dintre partea care cade în pretenţii şi partea care a câştigat procesul, respectiv că trebuie stabilit un cuantum rezonabil al cheltuielilor de judecată datorate de către partea care a căzut în culpă.
În cauză, contractele de asistenţă juridică au, în ceea ce priveşte clauza privind onorariul de succes, caracter aleatoriu. Doar în situaţia obţinerii unui anumit rezultat, reprezentantul convenţional al reclamantului obţinea cu titlu de onorariu de succes procentul aplicat la suma obţinută.
Însă, acest onorariu de succes, solicitat independent de onorariul fix stipulat de părţile contractele de asistenţă juridică, nu trebuie considerat în sarcina părţii care a pierdut procesul deoarece asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecăţii, nu este imputabilă părţii căzută în pretenţii, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat, cu caracter complementar.
Or, în situaţia de faţă, reclamantul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, ceea ce nu s-a probat.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că instanţa anterioară a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material sus menţionate.
Ca atare, potrivit art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva aceleiaşi decizii, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care urmează a stabili, cu respectarea dispoziţiilor deciziei de casare, în ce măsură aceste părţi pot fi obligate la plata onorariului de succes, modificarea hotărârii atacate nefiind posibilă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1764 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2021.