Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 533 din 12 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945, a fost strămutată împreună cu familia, din localitatea Rădăuți, județul Suceava, în comuna Pleșoi, județul Olt.
A susținut că strămutarea a fost determinată de persecuțiile etnice exercitate de armata sovietică, asupra populației române, precizând că a fugit din fața ocupației ruse, deoarece aceștia se răzbunau pe cetățenii români, iar familiile ofițerilor, printre care se număra și familia ei, erau printre primele victime ale răzbunării.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 103 din 10 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ, a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și beneficiază de drepturile prevăzute de lege, începând cu perioada1 octombrie 2003.
Instanța a reținut că din probele administrate rezultă că reclamanta se încadrează în prevederile legale sus-menționate.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, susținând în esență, că instanța a apreciat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea.
A apreciat că nu se poate reține că a existat o persecuție etnică, întrucât atât localitatea de domiciliu, cât și cea unde reclamanta s-a refugiat, se aflau pe teritoriul României, iar simplul fapt că România era în război cu Rusia, nu duce la concluzia că reclamanta a suferit o persecuție din motive etnice.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada, în condițiile legii că împreună cu familia a plecat în refugiu din Rădăuți, Suceava, în localitatea Pleșoi, fostul județ Romanați.
Astfel, din fișa nr. 1386 și nr.1387, eliberată de Comisariatul general al refugiaților și evacuaților, rezultă că reclamanta, împreună cu părinții și cei doi frați au fost evacuați din localitatea de domiciliu.
Cât privește motivul evacuării, acesta trebuia apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de către armata sovietică, asupra populației române din zonă.
Împrejurarea că cele două localități de domiciliu și cea de refugiu se aflau pe teritoriul aceleiași țări, nu este relevantă, legea nefăcând o astfel de distincție, atâta timp, cât motivul părăsirii localității de domiciliu îl constituie persecuția etnică.
În consecință, față de cele ce preced, se constată că instanța a făcut o justă apreciere a probelor dosarului și a aplicat corect legea, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 103 din 10 februarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.