Asupra cauzei penale de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 503/CP din data de 27.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) cu referire la dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Analizând excepţia invocată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că aceasta nu are legătură, în concret, cu soluţionarea cauzei.
Astfel, prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu din data de 13.10.2021, Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti, secţia penală, a admis în parte cererea Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică de luare a măsurilor asigurătorii şi, atât în baza art. 249 din C. proc. pen., cât şi în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a dispus luarea măsurii asigurătorii - până la concurenţa sumei de 3.021.956 RON - asupra imobilului situat în localitatea Snagov, înscris în cărţile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafaţă de 8.085,00 mp şi construcţiile existente pe acesta, aparţinând inculpatului A.
În concret, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a analizat în mod amănunţit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 249 din C. proc. pen., dispoziţii care reglementează îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii asigurătorii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel.
Practic, chiar dacă judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a indicat în cuprinsul încheierii şi disp. art. 11 din Legea nr. 241/2005, motivele care au stat la baza luării măsurii asigurătorii au fost analizate prin prisma art. 249 din C. proc. pen.
De asemenea, şi judecătorii de la Curte, în calea contestaţiei la încheierea de şedinţă din Camera de consiliu din data de 13.10.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti în prezentul dosar, au analizat criticile inculpatului la această încheiere tot raportat la art. 249 din C. proc. pen., astfel încât disp. art. 11 din Legea nr. 241/2005 invocate a fi neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, recurentul A. a declarat recurs.
Criticile invocate de recurent.
În argumentarea recursului declarat, s-a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, şi anume excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare, Curtea Constituţională nu a constatat anterior neconstituţionalitatea acestora şi dispoziţia criticată drept neconstituţională are legătură cu soluţionarea cauzei.
În esenţă, se critică sintagma din textul de lege care prevede că "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune din prezenta lege luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".
Or, a menţionat că, prin acest text, legea instituie o situaţie premisă, respectiv constatarea faptului că s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru a deveni incidentă obligativitatea luării măsurilor asigurătorii.
În aceste condiţii, a arătat că, din interpretarea normelor de procedură penală prevăzute la art. art. 4 alin. (1), art. 391, art. 393, art. 396 din C. proc. pen. se constată că singurul cadru în care instanţa de judecată are capacitatea de a se pronunţa cu privire la existenţa faptei este ulterioară închiderii cercetării judecătoreşti, cu ocazia deliberării, ocazie cu care instanţa hotărăşte asupra existenţei faptei, asupra incriminării penale a acesteia şi asupra persoanei care a săvârşit-o.
Astfel că, orice altă statuare a instanţei de judecată, ori a judecătorului de cameră preliminară, cu privire la existenţa faptei, anterior rezolvării acţiunii penale aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală şi art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. şi naşte inclusiv suspiciunea rezonabilă de lipsă de imparţialitate a judecătorului care se pronunţă asupra existenţei faptei, aspect ce generează şi o încălcare a art. 21 alin. (3) din Constituţia României, din perspectiva dreptului la un proces echitabil şi art. 20 din Constituţia României prin raportare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, în aceste condiţii acceptarea situaţiei premisă prevăzută de art. 11 din Legea nr. 241/2005, respectiv "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege " în alte condiţii decât cu ocazia soluţionării acţiunii penale echivalează cu o antepronunţare asupra existenţei faptei, generând o afectare a garanţiei imparţialităţii judecătorului.
Astfel, se constată că luarea măsurilor asigurătorii, în condiţiile Legii nr. 241/2005 se raportează la cadrul special în materie care reglementează aceste măsuri în cursul procesului penal, respectiv art. 249 - 254 din C. proc. pen., cât şi la cadrul general de desfăşurare a procesului penal, reglementat de ansamblul normelor de procedură ce compun C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cauzele în care se cercetează infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 în alte condiţii decât prin hotărârea prin care instanţa de judecată rezolvă acţiunea penală, urmare a deliberării, ocazie cu care se pronunţă asupra existenţei faptei ce intră în conflict inclusiv cu normele generale de desfăşurare a procesului penal, afectând astfel principiul legalităţii măsurii, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Constituţia României, cât şi a art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.
Astfel, văzând că măsurile asigurătorii reprezintă măsuri procesuale care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, afectarea legalităţii măsurii presupune o încălcare implicită a art. 53 alin. (2) din Constituţia României.
Concluzionând asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, a arătat că art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale este constituţional, prin trimitere la art. din Constituţie arătate supra, doar în măsura în care luarea măsurilor asigurătorii pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 este obligatorie exclusiv ca urmare a rezolvării acţiunii penale, conform art. 396 din C. proc. pen., când instanţa de judecată hotărăşte asupra existenţei faptei.
În acest sens, a precizat că sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, referitoare la statul de drept în componenţa sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor, art. 1 alin. (5) din Constituţia României, care consacră principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, care consacră dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) din Constituţia României, care consacră prezumţia de nevinovăţie, art. 53 din Constituţia României, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Analizarea condiţiilor de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.
Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanţa constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, respectiv a textului:
"În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune din prezenta lege luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie", pentru motivele prezentate mai sus.
Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate de contestatorul A. împotriva încheierii din 13.10.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2021.1 prin care s-a admis, în parte, cererea Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică de luare a măsurilor asigurătorii şi în baza art. 249 din C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a dispus luarea măsurii asigurătorii - până la concurenţa sumei de 3.021.956 RON - asupra imobilului situat în localitatea Snagov, înscris în cărţile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafaţă de 8.085,00 mp şi construcţiile existente pe acesta, aparţinând inculpatului A.
Sub aspectul condiţiilor necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de contestatorul A. în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu ocazia soluţionării cauzei nr. x aflată în contestaţie împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, iar acesta a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 din cuprinsul încheierii penale nr. 503/CP din data de 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 29 lit. d) din Legea nr. 47/1992, respectiv ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se constată că excepţia a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu ocazia soluţionării cauzei nr. x aflată în contestaţie împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuind să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.
În acest sens, se reţine că excepţia vizează neconstituţionalitatea art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, lege aflată în vigoare şi care are directă legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost invocat drept temei de luare a măsurilor asigurătorii prin încheierea din 13.10.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2021.1, prin încheierea penală nr. 503/CP din data de 27.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorul A. şi menţinută soluţia dată de Tribunalul Bucureşti.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale, astfel, excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată, la cererea părţii din dosar, că dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată vizează drepturile şi interesele părţii şi au legătură cu soluţionarea cauzei, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005, prevăd că: "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
Raportat la jurisprudenţa constantă şi neechivocă a Curţii Constituţionale în materia criticilor ce au vizat încălcarea accesului la justiţie, a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale menţionate de apărătorul ales al recurentului, respectiv dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor, art. 1 alin. (5) din Constituţia României, care consacră principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, care consacră dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) din Constituţia României, care consacră prezumţia de nevinovăţie, art. 53 din Constituţia României, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3) - (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal.
Privitor la indisponibilizarea instituită prin sechestru, Înalta Curte constată că nu este afectată substanţa dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse sechestrului, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală.
Cu privire la luarea obligatorie a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reţine că reglementarea acestor situaţii de excepţie a fost determinată de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate.
Astfel, prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată, datorită pericolului social ridicat al acestor infracţiuni, luarea măsurilor asigurătorii asigurând posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate prin săvârşirea infracţiunilor ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari.
Totodată, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în M. Of. nr. 248 din 4 aprilie 2016, Curtea Constituţională a constatat că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În acelaşi timp, prin Decizia nr. 303 din 09 iunie 2020, publicată în M. Of. nr. 1013 din 30 octombrie 2020, Curtea Constituţională a statuat referitor la sensul sintagmei "s-a săvârşit o infracţiune" din cuprinsul textului criticat, că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în ansamblul prevederilor legale ce reglementează măsurile asigurătorii, noţiunea de "infracţiune" este folosită de legiuitor în sens larg, prin aceasta înţelegându-se "faptă prevăzută de legea penală". Acest din urmă sens rezultă, în mod direct, din natura şi modalitatea de reglementare a măsurilor asigurătorii, care, potrivit art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., sunt măsuri ce pot fi dispuse de organele judiciare pe parcursul procesului penal, anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. Aşa fiind, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 nu pot avea în vedere decât constatarea de către organele judiciare a săvârşirii unei fapte dintre cele incriminate prin actul normativ anterior menţionat, anterior pronunţării unei hotărâri de condamnare. Prin urmare, sintagma "s-a săvârşit o infracţiune" din cuprinsul textului criticat este clară, precisă şi previzibilă, întrunind exigenţele impuse de principiul legalităţii incriminării, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie.
În aceste condiţii, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 din cuprinsul încheierii penale nr. 503/CP din data de 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.1.
Va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 din cuprinsul încheierii penale nr. 503/CP din data de 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.1.
Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2021.
GGC - ED