Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârile ce formează obiectul cererii de revizuire
Prin Decizia nr. 3124 din 28 septembrie 2017 (Decizia Tribunalului Bucureşti nr. 3124 din 28 septembrie 2017), Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de contestatorul A. de completare şi lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3314 din 24 septembrie 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014.
Prin Decizia nr. 135 din 28 martie 2018 (Decizia CA Bucureşti nr. 135 din 28 martie 2018), pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei Tribunalului Bucureşti nr. 3124 din 28 septembrie 2017.
Prin Decizia nr. 869R din 25 noiembrie 2019 (Decizia CA Bucureşti nr. 869R din 25 noiembrie 2019), pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia tardivităţii contestaţiei şi a respins, ca tardiv declarată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei CA Bucureşti nr. 135 din 28 martie 2018.
2. Cererea de revizuire
Împotriva deciziilor menţionate la pct. I.1 a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 5 şi 8 C. proc. civ., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2020.
În motivarea cererii, revizuentul a susţinut că Înalta Curte este competentă să judece calea extraordinară de atac, urmând a se pronunţa asupra încălcării autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie de hotărârile care fac obiectul revizuirii ("Decizia nr. 2361/2003 a Curţii de Apel Bucureşti").
De asemenea, a arătat că instanţele nu au soluţionat niciuna din cererile pe care le-a depus în anul 2014, inclusiv cea prin care a solicitat suspendarea executării, în baza art. 507 C. proc. civ.
Revizuentul a reclamat ignorarea, de către instanţele care au pronunţat hotărârile ce se cer a fi revizuite, a dispoziţiilor art. 5-16 şi art. 19-22 C. proc. civ., care reglementează principiile fundamentale ale procesului civil, precum şi încălcarea prevederilor art. 292-298 şi art. 301-308 C. proc. civ.
Totodată, a invocat nerespectarea art. 444 C. proc. civ., din perspectiva faptului că Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti au refuzat să analizeze toate înscrisurile depuse, inclusiv pe cele reclamate ca fiind false, considerând că acestea din urmă nu pot fi analizate în procedura completării, îndreptării erorii materiale şi lămuririi dispozitivului hotărârii judecătoreşti.
Revizuentul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 2361/2003 în raport de sentinţa civilă nr. 5269/2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2004.
La 6 mai 2020, petentul a depus precizări la cererea de revizuire, prin care a arătat că solicită revizuirea Deciziei CA Bucureşti nr. 869R din 25 noiembrie 2019 şi Deciziei CA Bucureşti nr. 135 din 28 martie 2018, prin care s-a respins recursul formulat împotriva Deciziei Tribunalului Bucureşti nr. 3124 din 28 septembrie 2017, în raport de decizia nr. 2361/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, despre care a susţinut că se bucură de autoritate de lucru judecat.
3. Hotărârea dată în revizuire
La termenul de judecată din 21 mai 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi excepţia de necompetenţă materială a cererii de revizuire fundamentate pe art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 5 C. proc. civ., şi a rămas în pronunţare asupra lor.
Prin Decizia nr. 947 din 21 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca tardiv declarată, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei CA Bucureşti nr. 869R din 25 noiembrie 2019, Deciziei CA Bucureşti nr. 135 din 28 martie 2018 şi Deciziei Tribunalului Bucureşti nr. 3124 din 28 septembrie 2017, şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte tardivitatea cererii de revizuire, au fost reţinute considerentele arătate în continuare.
Obiectul cererii de revizuire îl reprezintă Decizia CA Bucureşti nr. 869R din 25 noiembrie 2019, Decizia CA Bucureşti nr. 135 din 28 martie 2018 şi Decizia Tribunalului Bucureşti nr. 3124 din 28 septembrie 2017.
Prin Decizia Tribunalului Bucureşti nr. 3124 din 28 septembrie 2017 a fost respins, ca nefondată, cererea de completare şi lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3314 din 24 septembrie 2015, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014, formulată de contestatorul A..
Prin Decizia CA Bucureşti nr. 135 din 28 martie 2018 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei Tribunalului Bucureşti nr. 3124 din 28 septembrie 2017.
De asemenea, prin Decizia CA Bucureşti nr. 869R din 25 noiembrie 2019 a fost admisă excepţia tardivităţii contestaţiei şi a respins, ca tardiv declarată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei CA Bucureşti nr. 135 din 28 martie 2018.
În cauză, ultima hotărâre definitivă, în raport de care se calculează termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este Decizia CA Bucureşti nr. 869R din 25 noiembrie 2019.
Această decizie a rămas definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la data pronunţării, respectiv 25 noiembrie 2019.
Prin urmare, termenul pentru promovarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a început să curgă de la 25 noiembrie 2019. Cererea de revizuire a fost formulată la 8 aprilie 2020.
Or, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la 27 decembrie 2019, termen calculat în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din acelaşi act normativ.
Susţinerile revizuentului, în sensul că termenul de o lună trebuie calculat de la data comunicării deciziei supuse revizuirii nu pot fi primite, întrucât termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. curge de la pronunţarea hotărârii definitive, fiind lipsit de relevanţă momentul comunicării hotărârii.
Pe de altă parte, înlăturarea sancţiunii decăderii din termenul de formulare a cererii de revizuire putea avea loc doar în condiţiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de revizuire, prevăzut de art. 186 C. proc. civ., însă, în cauză, revizuentul nu a formulat o astfel de cerere.
Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.
4. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.3, revizuentul A. a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.
În mod greşit s-a reţinut tardivitatea cererii de revizuire, iar instanţa nu a motivat respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire. În susţinere, recurentul invocă dispoziţiile art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, conform cărora prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite prin decret.
Se solicită să se constate că decizia civilă nr. 2361/2003 are autoritate de lucru faţă de sentinţa civilă nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în dosarele respective fiind îndeplinită tripla identitate de părţi, cauză şi obiect.
În continuare, recurentul expune nemulţumiri cu privire la modul în care instanţa a instrumentat cauza şi a tratat cererile sale referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală şi a Curţii Constituţionale, precum şi argumentele sale referitoare la prescripţia dreptului de executare silită ori la autoritatea de lucru judecat.
II. Derularea procedurii judiciare
1. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 27 mai 2014, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018.
2. Procedura de filtrare a recursului
Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, completul de filtru a analizat, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a dispus comunicare acestuia către părţi.
Prin încheierea din 12 aprilie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (5)-(6) C. proc. civ., admisibilitatea în principiu a recursului şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata pe fond la 17 mai 2021.
III. Considerentele instanţei de recurs
1. Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurentul A.
În ceea ce priveşte cererea recurentului de suspendare a judecăţii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât în cauză nu s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, iar soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a fundamenta o măsura procesuală solicitată.
Pe de altă parte, în speţă, este supusă recursului hotărârea de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. din 1968 nu au nicio legătură cu soluţionarea cauzei în actualul stadiu procesual.
Raportat la obiectul recursului, măsura de suspendare a judecăţii nu poate fi fundamentată nici de solicitarea generică a recurentului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la pretinse fapte penale săvârşite în succesiunea împrejurărilor de fapt şi de drept legate de fondul diferendului judiciar.
2. Cu privire la recurs
Analizând criticile din recurs, în raport cu dispoziţiile incidente şi circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Deşi prin recurs se invocă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ., criticile formulate se încadrează şi vor fi analizate subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care, analizând critici prin care se argumenta că termenul de revizuire ar trebui să curgă de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunţare, s-a reţinut că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora termenul de revizuire se calculează de la data pronunţării în cazul hotărârilor care devin definitive la momentul respectiv, sunt constituţionale prin prisma dreptului la apărare, dreptului de acces liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi normelor referitoare la exercitarea căilor de atac (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 8 din 14 ianuarie 2020 şi nr. 536 din 2 iulie 2020).
Sunt necontestate aspectele reţinute în hotărârea atacată cu privire la faptul că ultima dintre hotărârile invocate în revizuire (Decizia CA Bucureşti nr. 869R din 25 noiembrie 2019) a rămas definitivă la data pronunţării, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar cererea de revizuire a fost formulată la 8 aprilie 2020.
Astfel, termenul de revizuire de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri - 25 noiembrie 2019 - s-a împlinit la 27 decembrie 2019, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului procedural, ceea ce atrage sancţiunea decăderii din exercitarea dreptului, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Susţinerile recurentului întemeiate pe prevederile art. 41 din Anexa nr. 1 - "Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă" la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 sunt neîntemeiate, întrucât dispoziţiile respective se referă la suspendarea pe durata stării de urgenţă instituite prin decret a prescripţiilor şi termenelor de decădere de orice fel care nu au început să curgă ori care au început să curgă la data decretului.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, termenul pentru formularea cererii de revizuire se împlinise la 27 decembrie 2019, anterior instituirii stării de urgenţă începând cu data de 16 martie 2020, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile ipotezei reglementate de art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurentul A..
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 947 din 21 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2021.