Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 27 noiembrie 2020, a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 17 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.
La termenul de judecată din data de 11 martie 2021, stabilit în dosarul nr. x/2020, contestatorul a invocat, oral, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.
În acest context, la acelaşi termen, instanţa supremă, în temeiul art. 97 alin. (1) pct. 3 şi alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, coroborat cu art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus crearea unui dosar asociat, cu citarea contestatorului A., având ca obiect cererea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de contestatorul A. şi a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Astfel, s-a constatat că excepţia a fost ridicată de o parte din proces, respectiv de contestatorul A., a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, vizează dispoziţii legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, referitor la condiţia de admisibilitate, privind legătura dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei, instanţa supremă a reţinut că aceasta vizează incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti şi a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
În acest context, Înalta Curte, secţia penală a reţinut că stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Astfel, în urma analizei condiţiilor impuse de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa supremă a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator, prin raportare la motivele pe care se fundamentează, nu priveşte o dispoziţie legală care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa, respectiv o contestaţie la executare.
Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale recurentului contestator, precum şi cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de contestatorul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosarul nr. x/2020, secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare (art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.), iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
Prin urmare, simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul contestator nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale. Or, neindicarea principiului constituţional încălcat constituie motiv de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.
Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, (paragraful18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, recurentul contestator, aflat în stare de detenţie, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenţei juridice din oficiu de către apărătorii desemnaţi în acest sens), în propria cale de atac ce are ca obiect contestaţia la executare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 17 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv într-o contestaţie la executare formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 17 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu referire la procedura de asigurare a asistenţei judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o influenţă directă cu privire la soluţionarea cauzei.
În concluzie, între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi modalitatea de soluţionare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Totodată, se reţine că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. (...) Aceasta, deoarece indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză." (Decizia nr. 203/2012; Decizia nr. 715/2016, Decizia nr. 244/2017).
Or, în cauza de faţă, recurentul contestator nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care se circumscriu inadmisibilităţii căii de atac formulate (contestaţie la executare), ci a unor dispoziţii care vizează procedura de asigurare a asistenţei judiciare obligatorii din oficiu.
Având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac formulate de contestator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că cererea de sesizare a instanţei de control constituţional este la rândul său inadmisibilă, lipsind astfel legătura cu fondul cauzei, cerinţă obligatorie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.