Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de A. împotriva încheierii nr. 323 din data de 10 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava.
Împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestaţie.
Prin decizia nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că A. a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de A. împotriva încheierii nr. 323 din data de 10 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava.
De asemenea, s-a reţinut că, această încheiere, prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a contestaţiei, ca inadmisibilă, este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minută, cât şi în dispozitivul acesteia.
Totodată, s-a reţinut şi faptul că legislaţia procesual penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Aşadar, căile de atac fac parte din mijloacele procesuale care apară părţile în proces. Obiectul căilor de atac este format din hotărârea judecătorească dată de către instanţă şi trebuie să se respecte principiul legalităţii caii de atac.
În acest context, instanţa supremă a reţinut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, astfel că nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (Decizia penală nr. 1780 din data de 25 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În speţă, contestatorul A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că, în ceea ce priveşte decizia prin care se soluţionează calea ordinară de atac a contestaţiei, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie, aceasta fiind definitivă.
Prin urmare, se constată că A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.