Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
La data de 31.01.2017 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, împotriva deciziei nr. 3427/16.01.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3874 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, a arătat că la data de 31.01.2017 a înaintat spre soluţionare acţiunea în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor având ca obiect "anulare act administrativ decizia nr. 3427/16.01.2017 a FGA", aceasta fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 3874 în şedinţa publică din data de 23.10.2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal.
A mai arătat că, în calitate de asigurat conform poliţei de asigurare Tezaur/Asigurare la termen de supravieţuire şi deces nr. V/G13/318 408, prin cererea de plată formulată către pârâta FGA a solicitat plata integrală a primelor plătite în contractul de asigurare care prin decizia 2034/27.08.2015 a ASF (rămasă definitivă) a suferit o situaţie de distrugere şi punere în pericol a vieţii asiguratului şi a familiei sale în cazul în care s-ar fi produs un risc asigurat pentru situaţii de urgenţă.
A mai arătat recurenta că solicită a se analiza că denunţarea contractului de către organul asigurat către FGA (care a preluat portofoliul de poliţe al S.C. B.) s-a făcut întrucât contractul de asigurare a fost distrus (nu reziliat) odată cu decizia nr. 2034/27.08.2015 a ASF, de la acea dată cerinţa esenţială pentru valabilitatea contractului de asigurare nemaiexistând "Interes Asigurabil" potrivit art. 1.18 din condiţiile de asigurare.
A solicitat a se reanaliza că nu a încetat contractul de asigurare în baza art. 13.1 Cap. 13 din condiţiile contractului şi nu se poate discuta de achitarea valorii de răscumpărare potrivit art. 1.37, cap.l din contract, ci a valorii plătite pentru contractul distrus (punându-i-se în pericol siguranţa financiară a sa şi a familiei sale).
De asemenea, a solicitat instanţei de recurs a se analiza că, potrivit art. 2.10, cap. 2, la data încheierii contractului de asigurare, prin condiţiile de asigurare, nu a luat la cunoştinţă de procedura de executare a creanţelor de asigurări definite de art. 4, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 213/2015, ci numai de legislaţia în vigoare la acel moment care nu o determina să nu încheie un contract de asigurare în România cu un asigurător român care la acel moment avea un brand, era autorizat şi supravegheat de A.S.F.
Astfel, a arătat că se consideră un client înşelat prin acest viciu existent în contract şi înţelege să solicite restituirea primelor plătite.
A arătat că, potrivit art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii, neexistând o prevedere expresă pentru poliţele de asigurare "life"(care având o durată mare puteau fi preluate de alt asigurător), existând o situaţie ambiguă în executarea lor.
În concluzie, a solicitat să se constate că decizia nr. 3427/16.01.2014 a FGA este neîntemeiată, şi să se dispună restituirea primelor plătite pentru un contract de asigurare ce i-a fost distrus .
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului ca nemotivat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat
Recurenta a formulat note de şedinţă la întâmpinarea intimatului prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .
Prin sentinţa recurată a fost respinsă cererea formulată de recurenta reclamantă de anulare a deciziei nr. 3427/16.01.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi reclamanta a solicitat restituirea integrală a primelor plătite (15 de rate) pentru asigurarea de bază, până la data denunţării asigurătorul a suportat riscul de deces din orice cauză (asigurarea de bază), riscurile suplimentare, precum si cheltuielile de achiziţie, de administrare, taxe legale către CSA/ASF, etc.
Astfel, asiguratul a achitat primele de asigurare pe o perioada de 3 ani şi 9 luni, iar potrivit condiţiilor de asigurare - condiţii de asigurare asigurarea mixtă de viaţă - tezaur, in caz de reziliere/încetare contract - Cap. 13 "art. 13.1 Contractantul are dreptul de a solicita rezilierea contractului de asigurare, oricând pe perioada derulării acestuia. Data de la care se consideră reziliat contractul este data la care a fost înregistrată la sediul Administraţiei Centrale a Asigurătorului notificarea de reziliere semnată de Contractant.".
De asemenea, a reţinut instanţa de fond că pentru asigurarea de bază se va achita suma de răscumpărare - Cap. 1, art. 1.37-
"1.37 Valoarea de răscumpărare": Valoarea pe care Asigurătorul se obligă să o plătească, la solicitarea Contractantului, conform prevederilor Contractului de asigurare, în cazul încetării acestuia fără plata vreunei indemnizaţii de asigurare.
Valoarea de răscumpărare se calculează pe baza calculelor actuariale şi nu reprezintă suma primelor de asigurare plătite de Contractant.", conform Anexei 1 la Condiţiile de asigurare, unde taxa de răscumpărare totală pentru poliţele cu primă eşalonată (% din rezerva matematică plus fondul de participare la profit aferent), este de:
- an de asigurare: 1100% - an de asigurare;
- 2 ani de asigurare 100 %;
- 3 ani de asigurare 100%
- 4 ani + de asigurare 100- (75 + 25 -t-r/n-3) %, unde t= nr. de ani scursi de la inceputul asigurării; n= durata contractului."
Or, prin efectuarea acestui calcul, rezultă că totalul despăgubirii cuvenite reclamantei este în cuantum de 1.360 RON.
Cât priveşte celelalte susţineri ale reclamantei potrivit cărora planul de protecţie pentru riscurile de bază a fost întrerupt din alte cauze decât cele prevăzute în condiţiile de asigurare anexate la contract, culpa încetării acesteia aparţinând asigurătorului şi celor care au vegheat la evoluţia critică a asigurătorului B., a apreciat că sunt nefondate.
În concluzie, a reţinut prima instanţă că pârâta nu se substituie asigurătorului în nicio situaţie şi nici nu preia funcţiile unui asigurător. Legea prevede că pârâta poate fi obligata la plata numai cu privire la creanţele de asigurări, aşa cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, şi doar cu respectarea procedurii stabilite de această lege.
Recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt, modul în care apreciază că trebuia reţinută situaţia de fapt şi de drept din contractul de asigurare, şi nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală.
În fapt, prin cererea de recurs recurenta se referă la împrejurări care privesc contractul de asigurare şi nu la considerentele hotărârii instanţei de fond, motivele expuse neputând fi circumscrise unui motiv de casare.
Astfel, aspectele invocate de recurentă sunt consideraţii generale cu privire la contractul de asigurare- poliţa de asigurare "Tezaur/Asigurare la termen de supravieţuire şi deces nr. V/G13/318 408", recurenta neinvocând critici de nelegalitate raportat la hotărârea instanţei de fond, deşi cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Recurenta-reclamantă se limitează la aceste susţineri, fără să combată pentru nelegalitate raţionamentul instanţei şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.
În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3874 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.