Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea principală înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal la data de 17.03.2017, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
a) Obligarea pârâtului - Ministerul Justiţiei de a anula în parte ordinul nr. 2980/C/29.07.2016, în ceea ce priveşte încadrarea salarială, şi de a emite un nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a indexărilor recunoscute prin sentinţa civilă nr. 1389/17.12.2007 a Tribunalului Maramureş, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/R/2009 a Curţii de Apel Cluj, respectiv creşterile salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creşterile salariale, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.
b) Obligarea pârâţilor de rândul 1-3 la calcularea şi plata diferenţei salariale rezultată din aplicarea creşterilor salariale de 2%, 5%, 11%), care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data de 31.08.2013 până la 09.04.2015, apoi pentru perioada 09.04.2015 -01.12.2015 prin raportare la VRS de 405 RON (avându-se în vedere discriminarea salarială recunoscută prin Legea nr. 71/2015) şi începând cu 01.12.2015 la zi prin raportare la VRS de 405 RON plus majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 şi în continuare pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente, prevăzute de O.G. nr. 13/2011.
c) Obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate.
La data de 20.06.2017, reclamanta a depus la dosar precizare a acţiunii formulate, învederând următoarele:
Solicitarea privind anularea parţială a ordinului are legătură cu VRS de 405 RON, întrucât a fost emis fără luarea în calcul a creşterilor salariale de 2%, 5% şi 11 %, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa civilă nr. 1386/17.12.2007 a Tribunalului Maramureş, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/10.11.2009 a Curţii de Apel Cluj. De asemenea, a menţionat faptul că prin încheierea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1386/17.12.2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 9/R/06.04.2017 a Curţii de Apel Cluj, s-a dispus în sensul că tranşele de creşteri salariale menţionate în această sentinţă au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută lunară, de la data pronunţării astfel că aceste creşteri salariale de 2%, 5% şi 11 %, i se cuvin încă din anul 2007 şi trebuiau incluse în indemnizaţia lunară.
Este adevărat că pentru perioada 2007 - 2009 aceste drepturi i-au fost acordate în mod eşalonat, însă începând cu anul 2009, ca urmare a unei adrese a Ministerului Justiţiei, aceste drepturi au fost sistate.
Aşadar, a arătat recurenta, până la data de 09.04.2015 ordinul trebuia să cuprindă şi aceste creşteri salariale (18% - VRS 374,10 RON), iar de la data de 09.04.2015 ordinul de încadrare salarială trebuia emis şi cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, sumă ce urma a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.
Mai mult, începând cu data de 09.04.2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuia să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, sentinţa civilă nr. 1386/17.12.2007 a Tribunalului Maramureş, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin încheierea pronunţată de Tribunalul Maramureş în data de 01.11.2016, încheiere rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 9/R/06.04.2017 a Curţii de Apel Cluj, reprezintă titlu executoriu, iar aşa cum rezultă din Anexa nr. 2 (Sinteză - Principii ce rezultă din jurisprudenţa CEDO în cauzele privind neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate împotriva unui debitor public):
"O creanţă împotriva statului, rezultată dintr-o hotărâre judecătorească, rămâne validă şi trebuie executată, chiar dacă potrivit legislaţiei interne dreptul de a cere executarea silită s-a prescris. Constatarea de către instanţele naţionale a prescrierii dreptului creditorului de a cere executarea silită nu înlătură obligaţia de executare a hotărârii interne, având în vedere că aceasta nu a fost nici anulată, nici modificată".
Reclamanta a ataşat precizării de acţiune înscrisuri - copii hotărâre completare dispozitiv pronunţată de Tribunalul Maramureş la data de 01.11.2016 în dosarul nr. x/2007, încheierea din 23.11.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în acelaşi dosar, adresă MJ nr. 3/21593/02.05.2017, anexa nr. 2 la adresă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4256 din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte capătul trei de cerere din acţiunea în contencios formulată de reclamanta A., capăt pe care l-a respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj.
A respins excepţia prescripţiei invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei.
A admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş, Ministerul Finanţelor Publice.
A anulat Ordinul nr. 2980/C/29.07.2016 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei prin ministrul justiţiei.
A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei prin ministrul justiţiei să emită pentru reclamanta A. un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice cu aceeaşi dată de 27.05.2016, prin luarea în considerare a unei VRS (valori de referinţă sectorială) de 381,823 RON.
A obligat pârâţii Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate ca urmare a noii încadrări salariale, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.
A respins în rest acţiunea în contencios administrativ, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticile vizând cazul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că la data de 17.05.2017 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, precum şi în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015. A făcut referire la dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016.
A mai susţinut recurentul că, potrivit art. 2 din cuprinsul OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că "Indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
La emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-au avut în vedere şi indemnizaţiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi, cărora le-au fost stabilite, prin OMJ nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 şi nr. 1563/2015, indemnizaţii într-un alt cuantum decât al celorlalţi colegi, prin aplicarea creşterilor salariale de 5%, 2% şi 11%, însă ca efect al unor hotărâri judecătoreşti obţinute înaintea instanţei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prin care ministrul justiţiei fusese obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a majorărilor mai sus arătate.
Prin aplicarea indexărilor de 5%, 2% şi 11% la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 291,98 RON, nu se ajunge la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, ci la una de 347,09 RON.
Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 valoarea de referinţă sectorială de 347,09 RON a fost majorată cu 10%, ajungând la o valoare de 381,823 RON, în această situaţie aflându-se exclusiv cei cinci judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi cărora le-au fost stabilite, prin OMJ nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 şi nr. 1563/2015, indemnizaţii într-un alt cuantum decât al celorlalţi colegi, prin aplicarea creşterilor salariale de 5%, 2% şi 11%, însă ca efect al unor hotărâri judecătoreşti obţinute înaintea instanţei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prin care ministrul justiţiei fusese obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a majorărilor mai sus arătate.
Aşadar, la data de 27.05.2016, niciunui judecător nu îi fusese stabilită indemnizaţia de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 381,823 RON.
Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizaţia de încadrare brută a intimatei-reclamante a fost recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.
Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1), în cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)."
În consecinţă, a susţinut recurentul că faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanta nu are nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 din 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din 1.10.2016.
Totodată, a susţinut recurentul că, în cursul anului 2017, au fost emise noi ordine de salarizare, în aplicarea dispoziţiilor OMJ nr. 4680/C/2016 şi, respectiv, a OMJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente acestora.
În prezent, reclamanta a primit indemnizaţii majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, aşa încât este nejustificată solicitarea acesteia de a fi salarizată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON de la data de 9.04.2015.
Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 1475/C/17.05.2017, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 293/2015, O.U.G. nr. 57/2015 şi ţinând seama de Decizia nr. 23/26 septembrie 2016 a ICCJ şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care au fost stabilite cuantumul indemnizaţiei de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii. Astfel, în prezent, reclamanta a primit indemnizaţii majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, aşa încât este nejustificata obligarea Ministerului Justiţiei de a emite ordine prin care să îi fie recalculată indemnizaţia de încadrare prin raportare la o altă valoare de referinţă sectorială, chiar dacă aceasta deţinea hotărâri judecătoreşti prin care i s-au acordat majorările salariale de 18% anterior, însă anterior datei 01.10.2016, întrucât, pe de o parte, nu existau indemnizaţii de încadrare majorate care erau efectiv în plată, iar pe de altă parte, decizia Curţii Constituţionale nu are efecte retroactive.
A mai susţinut recurentul că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."
Neretroactivitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar de catre aceasta, spre exemplu în decizia nr. 838/2009 publicată în M. Of. nr. 461 din 03.07.2009, unde se precizează expres:
"Efectul ex nune al actelor Curţii constituie o aplicare principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept".
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat note scrise prin care a solicitat menţinerea hotărârii instanteţi de fond în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată de Ministerul Finanţelor Publice raportat la capătul 3 din cererea reclamantei.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:
Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că prin contestaţia administrativă prealabilă formulată şi adresată Ministrului Justiţiei la data de 02.09.2016, reclamanta a solicitat revocarea în parte a ordinului nr. 2980/C/29.07.2016, în sensul includerii în indemnizaţia de încadrare şi a drepturilor acordate prin sentinţa nr. 1386/17.12.2007 irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/R/2009 a Curţii de Apel Cluj privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007. Prin aceeaşi contestaţie, reclamanta a arătat că solicitarea sa este în acord cu Decizia nr. 23/2015 pronunţată de ÎCCJ privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2013, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, potrivit căreia sentinţele judecătoreşti prin care au fost acordate creşteri salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi care nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească ori printr-un act normativ ulterior, trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv şi permanent, lună de lună, şi se include în sintagma de "indemnizaţie avută" (care se aplică tuturor magistraţilor).
Pârâtul Ministerul Justiţiei a răspuns contestaţiei administrative prealabile a reclamantei, în sensul că solicitarea sa de revocare în parte a ordinului litigios prin raportare la cele invocate de aceasta nu poate fi soluţionată favorabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ atât persoana nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, cât şi persoana care nu a primit, în termenul legal, nici un răspuns la plângerea prealabilă, dar şi persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri (act administrativ asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege).
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat întemeiată, în parte, acţiunea precizată a reclamantei, prin raportare la ansamblul dispoziţiilor legale incidente cauzei. A admis, însă, excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte capătul trei de cerere din acţiunea în contencios formulată de reclamanta A., capăt pe care l-a respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, reţinând că, în baza calităţii de ordonator principal de credite, potrivit art. 6 pct. VII pct. 3 din H.G. nr 652/2009, Ministerul Justiţiei are ca atribuţie asigurarea fondurilor necesare, fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizarea creditelor bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărirea modului de utilizare a acestora.
Instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Cluj, reţinând calitatea de ordonator secundar de credite implicat în procedura de plată a drepturilor salariale vizate de acţiunea de faţă a reclamantei. Chiar dacă nu ordonatorului secundar de credite îi revine competenţa de a stabili indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor, cu toate acestea ordonatorii secundari şi cei terţiari (curţile de apel şi tribunalele) sunt implicaţi în procedura de plată a drepturilor salariale, astfel că această pârâtă justifică calitate procesuală pasivă în cauză, în ceea ce priveşte pretenţia de obligare la plata drepturilor salariale litigioase.
Faţă de această situaţie de fapt şi de drept reţinută de prima instanţă, Înalta Curte constată că, pentru a pronunţa soluţia atacată, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia:
"(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (...) (51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îsi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".
În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, în mod corect a constatat instanţa de fond că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică şi reclamantei din prezenta cauză, în condiţiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, astfel că este îndreptăţită la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază şi al sporurilor pentru funcţii similare.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.
A reţinut Curtea Constituţională, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".
Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, instanţa de fond a reţinut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, acest aspect subliniind temeinicia raţionamentului juridic folosit în aplicarea textelor de lege aplicate, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecărui text citat, fără a se face aplicarea acestora înaintea intrării în vigoare a legii aplicabile.
Nu se poate reţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea întemeindu-se pe dispoziţii legale adoptate ulterior datei de 09.04.2015, apreciindu-se în mod greşit de către recurent că a fost, astfel, încălcat principiul neretroactivităţii legii.
Înalta Curte nu poate primi critica recurentului potrivit căreia, în prezent, reclamanta a primit indemnizaţii majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, aşa încât este nejustificată solicitarea acesteia de a fi salarizată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON de la data de 9.04.2015.
Astfel, cu privire la acest aspect, instanţa de fond a reţinut că parte din pretenţiile reclamantei nu se regăsesc în contestaţia administrativă prealabilă adresată de către aceasta pârâtului Ministerul Justiţiei. Instanţa de fond a avut în vedere pretenţiile anterioare perioadei vizate de Ordinul litigios, dar şi cele referitoare la recunoaşterea şi acordarea unei valori sectoriale de referinţă de 405 RON, în condiţiile în care contestaţia administrativă a reclamantei nu conţine nicio referire la acest VRS de 405 RON, ci doar la creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, cu privire la care reclamanta a obţinut hotărâri judecătoreşti irevocabile, creşteri în privinţa cărora reclamanta a pretins valorificarea lor cu privire la Ordinul contestat 2980/C/29.07.2016.
Prin urmare, deşi pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat prescripţia cu privire la această pretenţie a reclamantei vizând VRS de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, invocând art. 7 din Legea nr. 554/2004 (motiv pentru care instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei invocată, căci nu prescripţia este incidentă acestei chestiuni, ci inadmisibilitatea pretenţiei faţă de lipsa procedurii prealabile), Curtea a apreciat că această pretenţie privind VRS de 405 RON din 09.04.2015 nu poate forma obiect de analiza al instanţei de contencios administrativ în lipsa unei contestaţii administrative prealabile pe această chestiune, adresată ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiţiei. Totodată, instanţa de fond a arătat că acţiunea de faţă a reclamantei priveşte contestarea unui ordin individual de încadrare salarială care a produs efecte începând cu data de 27.05.2016, iar reclamanta prin contestaţia administrativă prealabilă nu a pretins recunoaşterea şi acordarea creşterilor salariale de la o altă dată (09.04.2015) decât data ordinului contestat, astfel că şi prezenta acţiune a fost analizată în aceste limite temporale fixate de ordinul atacat.
Prin urmare, partea din acţiunea reclamantei vizând perioada anterioară datei de 27.05.2016 şi chestiunea VRS de 405 RON a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti.
Însă, instanţa de fond a avut în vedere că reclamanta a contestat în cauză Ordinul nr. 2980/C/29.07.2016, ordin cu privire la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei începând cu data de 27.05.2016, ca urmare a prelungirii delegării sale în funcţia de preşedinte al secţiei penale a Judecătoriei Baia Mare.
Astfel, prima instanţă a făcut referire la faptul că pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, a emis, de asemenea, Ordinul nr. 4680/C/12.12.2016, prin care s-au stabilit următoarele:
"Art. 1 alin. (1): Începând cu data de 09.04.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Art. 1 alin. (2): Emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, potrivit alin. (1), şi plata acestora se vor realiza după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare, comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite, dar nu mai târziu de 1 mai 2017. Art. 2 alin. (1): Începând cu data de 01.08.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Art. 2 alin. (2): Valoarea de referinţă de la alin. (1) include toate majorările/creşterile salariale acordate acestor categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015. Art. 2 alin. (3): Plata drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 381,823 RON, prevăzută la alin. (1), se va face după cum urmează: începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, care vor fi recalculate în raport de noua valoare de referinţă sectorială; pentru perioada 1 august 2016-31 decembrie 2016, plata drepturilor salariale calculate potrivit alin. (1) se va realiza după finalizarea calculelor, luând în considerare efectele aplicării art. 1.".
Ulterior, pârâtul a emis şi Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, prin care s-a menţionat, la art. 1 alin. (1), că "Începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015".
Prin raportare la succesiunea în timp a dispoziţiilor legale incidente salarizării reclamantei din prezenta cauză, dar şi faţă de emiterea celor din urmă două ordine sus menţionate, Curtea de Apel Bucureşti a constatat existenţa unei practici administrative nelegale a pârâtului Ministerul Justiţiei, căruia îi incumba obligaţia de a proceda încă din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a judecătorilor sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.
În mod corect a mai reţinut prima instanţă că din coroborarea a art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a României rezultă că "nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art. 1 alin. (1) şi (2), s-a menţinut la acelaşi nivel şi în anul 2015" (decizia ÎCCJ nr. 23/2016), cu menţiunea că "trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010" (Decizia CCR nr. 794/2016), înlăturarea efectului favorabil al hotărârilor judecătoreşti fiind neconstituţională.
În aceste condiţii, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea a avut în vedere situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii de faţă
Aplicarea corectă a legii reiese şi din faptul ca instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă privind perioada anterioară datei de 27.05.2016 şi chestiunea VRS de 405 RON.
Acţiunea de faţă a reclamantei priveşte contestarea unui ordin individual de încadrare salarială care a produs efecte începând cu data de 27.05.2016, iar reclamanta prin contestaţia administrativă prealabilă nu a pretins recunoaşterea şi acordarea creşterilor salariale de la o altă dată (09.04.2015) decât data ordinului contestat, astfel că şi prezenta acţiune a fost analizată în aceste limite temporale fixate de ordinul atacat.
În aceste condiţii, a reţinut instanţa de fond că drepturile salariale menţionate nu au putut fi recunoscute, iar acţiunea de faţă a reclamantei priveşte contestarea unui ordin individual de încadrare salarială care a produs efecte începând cu data de 27.05.2016, iar reclamanta prin contestaţia administrativă prealabilă nu a pretins recunoaşterea şi acordarea creşterilor salariale de la o altă dată (09.04.2015) decât data ordinului contestat, astfel că şi prezenta acţiune a fost analizată în aceste limite temporale fixate de ordinul atacat.
În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei prin ministrul justiţiei să emită pentru reclamanta A. un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice cu aceeaşi dată de 27.05.2016 prin luarea în considerare a unei VRS (valori de referinţă sectorială) de 381,823 RON, precum şi obligarea pârâţilor Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate ca urmare a noii încadrări salariale, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.
În acest sens, prima instanţă a avut în vedere că reclamanta din cauză este beneficiara unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care i-a recunoscut dreptul la creşterile salariale de 5%, 2% şi 11%, respectiv sentinţa civilă nr. 1386/17.12.2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/R/10.11.2009 a Curţii de Apel Cluj .
Aşa fiind, toate aceste aspecte au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond, astfel încât Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4256 din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.