Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 8/P din 02 februarie 2017, Tribunalul Neamţ, secţia penală, printre altele, în temeiul art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din C. pen. (1968) cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi în consecinţă:
A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) din C. pen. (1968) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare (persoană vătămată B.).
În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. (1968), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din C. pen. (1968).
În temeiul art. 861 raportat la art. 862 din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului A. de către Serviciul de Probaţiune Neamţ, pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 863 din C. pen. (1968), inculpatului i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Neamţ; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 din C. pen. (1968), cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Au fost obligat inculpatul A., în solidar cu inculpatul C., să plătească părţii civile B. suma de 8.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale.
Au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. să plătească către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ suma de 726,20 RON, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş suma de 7.719,26 RON, către Spitalul Municipal Gheorgheni suma de 1.514.70 RON cu titlu de cheltuieli spitalizare, şi către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ suma de 1.289,30 RON cu titlu de cheltuieli de transport.
Împotriva sentinţei penale mai sus arătate au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 845/2017 din 30 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi, în consecinţă, a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 8/2017 a Tribunalului Neamţ şi, în rejudecare, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. şi ped. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. în condiţiile art. 65 din C. pen.
În baza art. 7 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii în S.D.G.J.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Sub aspectul situaţiei de fapt, în esenţă, s-a reţinut că la data de 06.09.2013 inculpatul A., folosind o furcă ca obiect vulnerant, a lovit pe persoana vătămată B. către zona capului, ceea ce i-a cauzat persoanei vătămate o fractură de antebraţ, cu leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110/120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în contextul în care aceasta s-a apărat ridicând mâna stângă.
Instanţa de apel a constatat că inculpatul A. a acţionat cu un obiect contondent apt să producă moartea persoanei vătămate şi într-o zonă vulnerantă a corpului acesteia, ceea ce relevă vinovăţia acestuia sub forma intenţiei indirecte, în sensul că a cunoscut rezultatul acţiunii sale, nu l-a urmărit, însă a acceptat producerea lui.
A considerat acţiunea inculpatului de tip reactiv la agresiunea asupra mamei sale, partea vătămată D., relevantă numai circumstanţial, nu şi funcţional, în determinarea încadrării juridice a faptei dedusă judecăţii.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că soluţia de condamnare este greşită, având în vedere că instanţa de apel a aplicat în mod greşit legea.
Sub un prim aspect a criticat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare vătămare corporala prev. de art. 194 din C. pen., reţinută de către Tribunalul Neamţ prin sentinţa apelată, în infracţiunea de tentativă de omor prev de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen., având în vedere ca în raportul de expertiza medico legala nr. x din 14.03.2016 al IML Iaşi se menţionează că leziunile prezentate de B. nu au fost de natura sa pună în primejdie viaţa victimei.
A susţinut că instanţa de apel nu a analizat certificatul medico-legal al inculpatului-persoana vătămată B., din care s-ar fi observat că nu a avut nicio lovitură în zona capului sau în alte zone vitale. Relativ la delimitarea tentativei de omor de infracţiunea de vătămare corporală, a menţionat că cele doua se deosebesc sub aspectul laturii subiective, în sensul că în cazul tentativei de omor fapta se săvârşeşte cu intenţie, făptuitorul având reprezentarea stării de pericol pentru viaţa victimei, în timp ce în cazul infracţiunii de vătămare corporala starea de pericol îi este imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenţie (intenţie + culpa pentru rezultatul mai grav care s-a produs). A aspecte ce trebuie luate în calcul pentru a stabili încadrarea juridică într-una din cele două infracţiuni sunt: obiectul vulnerant folosit, intensitatea şi efectele loviturilor - zona capului vizata, urmările produse, împrejurări semnificative cu privire la poziţia subiectiva a făptuitorului.
A apreciat că, în speţă, suntem în cazul unei vătămări corporale, iar nu a unei tentative de omor, deoarece B. nu a fost lovit de un obiect care să îi curme viaţa, cum ar fi fost un cuţit, o sabie etc. Acesta a avut plăgi nesemnificative, respectiv zgârieturi, iar în raportul de expertiză medico-legala IML Iaşi nr. x din 09.02.2015 s-a concluzionat că cea mai gravă lovitura suferită de acesta a fost cea de la antebraţul stâng, care evident nu i-a pus nicio clipa viaţa în pericol. De aceea, în mod corect instanţa de fond a aplicat disp. art. 386 din C. proc. pen.
A mai precizat că prin rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 20.07.2015 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a dispus trimiterea sa judecata pentru tentativa la omor prevăzuta de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen., întrucât "în ziua de 06.09.2013 a lovit în mod repetat pe inculpatul persoana vătămată B. cu o furcă, în zona capului, producându-i plăgi la nivelul pielii capului şi o fractură a ambelor oase ale antebraţului stâng, cu care şi-a aparat capul, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 - 120 zile îngrijiri medicale". A susţinut că partea vătămata a fost lovită de copita calului, în schimb E. l-a lovit pe tatăl său, C. şi pe mama sa, persoană vătămata D.
Dintre cele patru persoane implicate în conflict nu s-a stabilit cine l-a lovit pe B., astfel încât fapta reţinută în sarcina sa nu este certă. Inculpatul a susţinut că nu a lovit-o pe persoana vătămată B., doar a încercat sa îi despartă, astfel încât a fost condamnat pe nedrept, fiind un om liniştit, cu familie şi copil şi nu este agresiv.
Prin încheierea din data de 3 octombrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 845 din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.
Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţionează că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept, nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie), atâta timp cât inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia şi-au putut susţine apărările. Instanţa europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).
Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în apel pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 06.09.2013, A., folosind o furcă ca obiect vulnerant, a lovit pe persoana vătămată B. către zona capului, ceea ce i-a cauzat persoanei vătămate o fractură de antebraţ, cu leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110/120 zile de îngrijiri medicale, în contextul în care aceasta s-a apărat ridicând mâna stângă. S-a stabilit că inculpatul A. a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că a cunoscut rezultatul acţiunii sale, nu l-a urmărit, însă a acceptat producerea lui, având în vedere că a folosit cu un obiect contondent apt să producă moartea persoanei vătămate, într-o zonă vulnerantă a corpului acesteia.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut că fapta concretă reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. faţă de împrejurarea că viaţa victimei nu a fost pusă în pericol, conform raportul de expertiză medico-legală IML Iaşi nr. x din 09.02.2015, loviturile nefiind aplicate în zone vitale.
De asemenea, a menţionat că în mod greşit s-a reţinut că a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, probele administrate fiind de natură a înlătura această ipoteză.
Analizând conţinutul legal al infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte reţine că aceasta constă în uciderea unei persoane.
Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) din C. pen., se constată că sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, în sensul că autorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte (în cazul intenţiei directe) sau acceptă (în cazul intenţiei indirecte) producerea acestuia.
Or, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a avut reprezentarea faptului că îndreptând lovitura în zona capului persoanei vătămate îi pune acesteia viaţa în pericol şi a acceptat producerea acestui rezultat.
Dacă acţiunea inculpatului a avut sau nu rezultatul pe care acesta l-a prevăzut, respectiv suprimarea vieţii victimei, nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor, ci doar a formei infracţiunii reţinute în sarcina acestuia (faptă consumată sau tentativă), în condiţiile în care instanţa de apel a constatat că mijloacele folosite de inculpat, respectiv îndreptarea loviturii într-o zonă vitală, sunt apte de a produce moartea victimei, cum lipsite de relevanţă sunt şi leziunile efectiv suferite de victimă.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă în sensul suprimării vieţii persoanei vătămate B. nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, cale de atac limitată doar la probleme de drept, întrucât ar avea drept consecinţă modificarea situaţiei de fapt reţinută în apel.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 845 din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.
Obligă recurentul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2018.
GGC - ED