Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 264 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea formulată de inculpaţii A. şi B. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

S-a respins cererea formulată de inculpata A. privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a respins cererea formulată de inculpata C., privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 154/P/2013 din 12 decembrie 2014 şi nr. 154/P/2013 emise de DNA Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor inculpaţilor B., A. şi părţii responsabile civilmente D. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a disjuns cererea formulată de DNA Serviciul Teritorial Craiova având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Contractului de asistenţă juridică nr. x din 6 octombrie 2005 încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură E., respectiv F. şi s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 15 mai 2015 sub nr. x/2014*, au fost trimişi în judecată inculpaţii C., cercetată sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) comb. cu art. 309 C. pen., în final cu aplicarea art. 5 C. pen. A., cercetată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. B., cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de: abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin acelaşi Rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/200 comb. cu art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de către F.

În fapt s-a reţinut că la data de 3 iunie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că funcţionari publici şi persoane cu funcţii de decizie din cadrul Primăriei municipiului Craiova au restituit, în mod nelegal, pe cale administrativă, imobilul amplasat în municipiul Craiova, judeţul Dolj (în prezent, str. x) către F., semnatara notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la Primăria municipiului Craiova sub nr. x/2001.

S-a reţinut că, prin Dispoziţia de restituie în natură nr. x din 19 iulie 2007, emisă de primarul municipiului Craiova, B., verificată şi avizată pentru legalitate de secretarul primăriei, A. şi întocmită şi semnată pentru legalitate de consilierul juridic C., s-a dispus restituirea parţială în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp (din suprafaţa totală de 1.520 mp) şi construcţie în suprafaţă de 330 mp, în favoarea numitei F. din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj şi s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru restul suprafeţei de 210 mp

S-a reţinut că dispoziţia a fost emisă în mod nelegal, în condiţiile în care notificatoarea nu făcuse dovada calităţii de moştenitor a proprietarului imobilului, nu indicase modul de preluare de către stat a imobilului (cu titlu valabil, fără titlu valabil), actul normativ în baza căruia imobilul fusese preluat de către stat, iar în conţinutul înscrisurilor întocmite de funcţionarii publici ai Primăriei municipiului Craiova se consemna faptul nereal că imobilul fusese preluat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi, în realitate, imobilul fusese donat de proprietarul său autorităţii publice locale, prin Actul de donaţie autentificat sub nr. x din 3 decembrie 1951 la Grefa Tribunalului Dolj, secţia civilă şi nu există o hotărâre judecătorească, care să fi constatat caracterul abuziv al donaţiei şi care să o fi desfiinţat.

Reglementări legale privind procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat.

Pentru a putea analiza activitatea desfăşurată de inculpaţi cu privire la restituirea imobilului care face obiectul prezentului dosar, se impune, mai întâi, stabilirea cadrului legislativ aplicabil şi analizarea dispoziţiilor legale incidente.

În acest context, s-au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ce stabileşte atribuţiile primarului şi secretarului primăriei, precum şi dispoziţii cuprinse în regulamente interne, care stabilesc sfera atribuţiilor de serviciu pentru inculpaţi.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 determină domeniul de aplicare a legii, stipulându-se că "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de oricare alte persoane juridice, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi".

Punctul 1.1. din Normele metodologice subliniază faptul că domeniul de aplicare prevăzut la art. 1 alin. (1) din lege este stabilit numai la acele preluări abuzive produse în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, invocarea oricăror alte temeiuri de preluare abuzivă anterioară sau posterioară acestei perioade de referinţă nefiind admisibilă în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001.

La punctul 1.3 din Normele metodologice s-a prevăzut că aprecierea preluării ca fiind abuzivă trebuie circumstanţiată în funcţie de mai multe elemente, la lit. a) a acestui punct precizându-se că «incidenţa "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcţie de fiecare situaţie, entitatea obligată prin lege să soluţioneze notificarea trebuie să aprecieze situaţia respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. (1) din lege».

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabileşte care sunt imobilele preluate în mod abuziv, normele metodologice detaliind fiecare situaţie în parte.

Astfel, prin imobilele preluate în mod abuziv, legea a dispus că se referă la:

"a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile cu modificările aduse prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare;

b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist;

c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 din C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă"...".

Cu privire la imobilele donate statului, la punctul 2.2 din Norme s-a prevăzut că, în cazul donaţiilor făcute statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 din C. civ. "se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi numai după ce persoana îndreptăţită va depune originalul sau o copie legalizată de pe respectiva hotărâre".

Printre persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, a indicat "persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora", iar art. 4 alin. (2) a prevăzut că "de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".

La punctul 3.1. din Normele metodologice s-a prevăzut că "formularea persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) din lege, are semnificaţia că, în cadrul procedurii administrative, sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbă persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio)".

Punctul 4.2 din Norme a precizat că "la art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moştenitor, dacă acestea există, testamente), pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar".

La punctul 4.4. din Norme s-a prevăzut că "în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române".

Punctul 10.3 din Normele metodologice impune, printre altele, obligaţia pentru entitatea învestită cu soluţionarea notificării ca, înainte de a dispune orice măsuri, să identifice cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi, totodată, să verifice destinaţia actuală a terenului solicitat şi suprafaţa acestuia.

La art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că "în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean".

La punctul 21.2 din Normele metodologice s-a arătat că "decizia/dispoziţia va cuprinde detaliat motivele care au stat la baza fundamentării deciziei (inclusiv încadrarea în prevederile art. 2 din lege"), iar la punctul 21.5 s-a prevăzut că "... nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către consiliul local (sau, după caz, general) ori judeţean, responsabilitatea aplicării legii aparţine în totalitate primarului ori preşedintelui consiliului judeţean. Cu toate acestea, se recomandă ca deciziile de restituire să fie prezentate spre informare consiliului local (sau, după caz, general) ori judeţean în vederea asigurării transparenţei actului decizional".

În ceea ce priveşte obligaţiile persoanelor îndreptăţite, art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 stabilesc că notificarea trebuie să cuprindă denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia, notificarea urmând a fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat.

Totodată, art. 23 din Legea nr. 10/2001 stabileşte că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, în cazul moştenitorilor - actele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.

Punctul 23.1. din Normele metodologice prevede ce se înţelege prin acte doveditoare, respectiv:

- orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea construirii fără autorizare şi în măsura în care acestea se coroborează cu alte înscrisuri şi alte asemenea);

- actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testament însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor);

- orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă;

- orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoane îndreptăţită sau ascendentul testatorul acestuia, la data preluării abuzive (extras carte funciară), istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă, direct sau indirect, faptul că bunul respectiv aparţine persoanei respective.

La punctul 1.5 din normele metodologice s-a prevăzut că "în cazul în care unitatea deţinătoare sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării apreciază, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptăţită şi pe baza analizei împrejurărilor de fapt şi de drept ale situaţiei invocate în notificare, că:

a) - preluarea nu a fost abuzivă;

b) - dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor nu sunt dovedite;

c) - proprietarul nu avea vocaţia de a fi persoană îndreptăţită potrivit legii ... va emite o decizie de respingere a notificării".

În capitolul III - "Măsuri instituţionale" din Normele metodologice s-a prevăzut că, pe lângă organele de conducere ale fiecărei entităţi implicate în soluţionarea notificărilor, vor fi constituite şi vor funcţiona comisii interne pentru analizarea notificărilor, formate, de regulă, din 3-5 membri care vor analiza fiecare notificare şi actele doveditoare depuse şi vor întocmi propunerea de soluţionare.

S-a prevăzut că aceste comisii se numesc prin ordin sau dispoziţie a conducătorului entităţii respective, pentru persoanele angajate cu contract de muncă, atribuţiile izvorând din aplicarea legii devenind sarcină de serviciu.

Totodată, s-a prevăzut şi faptul că această comisie internă întocmeşte pentru fiecare notificare un raport cu propunerile de soluţionare formulate de către fiecare dintre membrii comisiei, care va fi semnat de aceştia, precum şi faptul că propunerile divergente ale membrilor comisiei vor fi prezentate şi motivate separat.

S-a reţinut că la Primăria municipiului Craiova comisia internă pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 era constituită în anul 2007 dintr-un număr de 10 membrii, primarul B. fiind preşedintele comisiei, secretarul A. fiind membru al comisiei, iar ca secretar al comisiei fiind desemnată consilierul juridic G. .

Din examinarea dispoziţiilor legale a rezultat că inculpaţii implicaţi în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv aveau ca atribuţii realizarea următoarelor activităţi:

Analiza notificării de restituire în scopul stabilirii dacă aceasta întruneşte cerinţele legale, activitate ce priveşte:

- verificarea depunerii notificării în termen legal;

- determinarea admisibilităţii cererii;

- verificarea îndeplinirii cerinţelor legale privind conţinutul notificării, respectiv: indicarea datelor despre imobil, a momentului deposedării abuzive a proprietarului imobilului, a modului de preluare a acestuia (cu titlu valabil, fără titlu valabil), a actului normativ în baza căruia s-a făcut preluarea imobilului de către stat, a titularului dreptului de proprietate la momentul deposedării abuzive;

Analiza actelor doveditoare anexate notificării şi stabilirea împrejurărilor necesare pentru soluţionarea legală a cererii, activitate care presupune:

- identificarea imobilului notificat prin stabilirea amplasamentului imobilului la momentul preluării de către stat;

- determinarea momentului preluării abuzive;

- determinarea modului în care imobilul a fost preluat;

- determinarea titularului dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive.

În absenţa stabilirii acestor date, nu se putea face încadrarea imobilului în categoria celor preluate abuziv, incidenţa "preluării abuzive" nefiind prezumată, iar adoptarea unei soluţii de restituire a unui imobil neputând fi făcută doar în considerarea faptului că imobilul se găseşte în patrimoniul statului la momentul formulării notificării.

Stabilirea persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilelor, activitate care presupune:

- verificarea existenţei dovezilor privind calitatea de proprietar la momentul deposedării abuzive;

- verificarea existenţei dovezilor privind vocaţia succesorală a celui care pretinde dreptul.

În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se arată că sarcina probei relative la proprietate şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită.

S-a susţinut de către acuzare că inculpaţii şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării notificării formulate de F. privind imobilul din municipiul Craiova, str. x B (fost str. x).

În primul rând, s-a făcut un istoric al imobilului din str. x, prezentarea proprietarului şi a persoanei ce s-a considerat a fi îndreptăţită la restituire.

Astfel, s-a arătat că imobilul din str. x (fostă Severinului nr. 46) a aparţinut magistratului H., căsătorit cu I., casnică. Soţii J. au avut doi fii: H. şi K., ambii îmbrăţişând cariera de avocat.

Conform copiei Cărţii de identitate nr. 24 din 4 octombrie 1939 emisă de Baroul Gorj, L., fusese înscris în Corpul Avocaţilor în baza Deciziei nr. 85/19 mai 1923 a Baroului Dolj, iar în Baroul Gorj funcţiona din 1924. Cea mai veche atestare a faptului că L. îşi stabilise domiciliul în judeţul Gorj, este anul 1920, împrejurare atestată de expertul tehnic M. în cuprinsul expertizei efectuată în Dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, în care se arată că în anul 1920 moşia H. din comuna Săuleşti, Gorj, se compunea din 137,64 ha teren de cultură .

În anul 1920, H. avea doar 34 ani, iar acuzarea a susţinut că este greu de crezut că, prin propriile forţe ori din câştigurile personale, ar fi devenit moşier H. Fără îndoială, susţine acuzarea, între cei doi fraţi K. şi L., a intervenit un act prin care averea primită de la tatăl lor, a fost împărţită, unul preluând averea pe care familia a deţinut-o în judeţul Gorj, celălalt rămânând cu averea pe care familia a deţinut-o în municipiul Craiova, chiar dacă documente în acest sens, nu au fost găsite la Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale.

Potrivit declaraţiei părţii responsabile civilmente D., avocatul H. ar fi avut o relaţie cu bucătăreasa N., din această relaţie rezultând o fată, F. Conform celor consemnate în Rechizitoriu, din cauza diferenţei de statut social, căsătoria nefiind posibilă, D. a susţinut că avocatul a luat decizia de a-şi adopta copilul .

Prin Sentinţa nr. 8 din 15 decembrie 1947 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I în Dosarul nr. x/1947, a fost încuviinţată cererea de adopţie formulată de L. cu privire la minora F., care urma a purta numele de F., bucurându-se de toate drepturile ce-i conferă legea .

Anterior, printr-un testament olograf datat de testator 8 noiembrie 1943, H. a dispus "ca după încetarea mea din viaţă, întreaga mea avere mobilă şi imobilă, oriunde se va găsi, să devină proprietatea exclusivă şi absolută a F., pe care o institui legatara universală a întregii mele averi" .

Prin Decretul nr. 83/1949, H. a fost deposedat de întreaga avere pe care o deţinuse pe raza comunei Săuleşti, judeţul Gorj.

La data de 4 martie 1960, F. a solicitat Tribunalului Regional Târgu Jiu desfacerea adopţiei, în sprijinul acţiunii depunând şi o adeverinţă din care rezulta că locuieşte împreună cu H. şi cu fiica sa, rezultată dintr-o căsătorie desfăcută prin divorţ, în acelaşi imobil, care este naţionalizat, într-o singură cameră, cu acces la hol şi dependinţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 1150 din 12 aprilie 1960 pronunţată în Dosarul nr. x/1960, instanţa a admis cererea şi a desfăcut adopţia, dispunând ca reclamanta să poarte numele de F. Sentinţa a rămas definitivă prin nerecurare şi a fost comunicată Sfatului Popular pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare .

În anul 1961 H. este regăsit ca având domiciliul în judeţul Olt, unde a şi decedat la data de 7 septembrie 1961 . Fratele său, K. a rămas în casa părintească, devenind proprietar al acesteia după decesul părinţilor.

În data de 8 februarie 1945 imobilul de pe strada x a fost pus la dispoziţia armatei ruse împreună cu imobilul şi celelalte bunuri aflate în interior, întocmindu-se un inventar al bunurilor între reprezentantul armatei române şi cel al armatei ruse . De aici rezultă, conform acuzării, că anterior datei menţionate imobilul fusese în folosinţa armatei române. S-a precizat că nu se cunoaşte modul în care locuinţa lui K. intrase în folosinţa armatei, nefiind găsite înscrisuri în acest sens.

Potrivit înregistrărilor efectuate în registrul "Matricola clădirii" aferent perioadei 1942 - 1951, imobilul de pe str. x, proprietatea lui K., a fost înscris în Matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) sub numărul matricol 696, la momentul deschiderii matricolei, respectiv 1942, făcându-se menţiunile "casă de locuit", "construcţie de cărămidă", "în stare bună" şi "compusă din 6 camere şi 5 dependinţe ocup. de prop.".

S-a arătat că foaia matricolă s-a închis în 1951 cu menţiunea "Imobilul s-a donat Sfatului Popular al oraşului Craiova şi se scuteşte de impozit pentru viitor". Partea introductivă a înscrisului respectiv, cea privitoare la datele de identificare a imobilului, a suferit şi o modificare, indicându-se Rectificarea cu nr. 20619/1951, în sensul că numele proprietarului K. a fost tăiat cu o linie, deasupra fiind menţionat Sfatul Popular al oraşului Craiova .

Din menţiunile făcute în înscrisul denumit "Buletinul clădirii" a rezultat că în perioada 1946 - 12 noiembrie 1949 imobilul a fost locuit de activişti judeţeni O. cu titlu de "chiriaşi", din 12 noiembrie 1949 imobilul având destinaţia de "P." .

La data de 3 decembrie 1951 K. a donat Sfatului Popular al oraşului Craiova imobilul din Craiova, str. x, în care deja funcţiona P., actul de donaţie fiind declarat ca autentic prin Procesul-verbal nr. x din 3 decembrie 1951 încheiat de Tribunalul Dolj - Completul civil şi înregistrat la Grefa instanţei sub nr. x din aceeaşi dată .

S-a arătat că numitul K. a decedat la data de 22 noiembrie 1962, ultimul domiciliu al defunctului fiind în Craiova, str. x.

În timpul regimului comunist, imobilul din str. x şi-a pierdut de la un anumit moment dat destinaţia pentru care s-a realizat donaţia, devenind, împreună cu imobilele învecinate, Spitalul de Copii "Filantropia". Imobilul, în care au funcţionat Secţiile Radiologie şi Laborator ale spitalului, a fost cuprins în inventarul bunurilor proprietate publică ale Consiliului Local Craiova la numărul curent 5137 sub numărul de inventar x. În vara anului 2005, Secţiile Radiologie şi Laborator ale spitalului au fost mutate în incinta noului Spital de Copii Filantropia de pe str. x.

Situaţia de fapt a fost prezentată astfel:

La data de 14 august 2001, numita F. a depus la Primăria municipiului Craiova o cerere, prin care solicita restituirea imobilului din Craiova, str. x, invocând dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin adresa din 22 octombrie 2001, Primăria municipiului Craiova i-a solicitat să se prezinte la sediul instituţiei pentru a-i restitui cererea, comunicându-i faptul că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, primăria trebuia notificată prin executor judecătoresc .

La data de 14 noiembrie 2001, executorul judecătoresc Q. din Craiova a înregistrat sub nr. x/2001 notificarea formulată de F. şi a transmis-o spre competentă soluţionare Primăriei municipiului Craiova, unde a fost înregistrată sub nr. x din 19 noiembrie 2001 . Prin această notificare, F. solicita acordarea de despăgubiri băneşti în calitate de moştenitor al proprietarului decedat, K., indicând ca moment al trecerii imobilului în proprietatea statului data de 8 februarie 1945. Ca înscrisuri doveditoare, au fost anexate notificării copii ale inventarului din 8 februarie 1945 încheiat între reprezentanţii armatelor române şi rusă, certificatelor de naştere ale fraţilor K. şi H., Sentinţei de adopţie nr. 8 din 15 decembrie 1947, testamentului lui H. din 8 noiembrie 1943 şi ale carnetelor de identitate ce au aparţinut numiţilor H., tată şi fiu.

La data de 31 ianuarie 2002, F. a depus la dosarul notificării copia Certificatului nr. x din 22 noiembrie 2001 emis de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale, prin care se atesta că imobilul din str. x, proprietatea numitului "H." se găseşte înscris în "Tabelul cu imobilele propuse pentru naţionalizare din oraşul Craiova", împrejurare constatată în urma verificării fondului de arhivă Sfatul Popular al Regiunii Oltenia în dosarul din anul 1953.

Prin adresa din 14 martie 2002, Primăria municipiului Craiova i-a solicitat notificatoarei să precizeze cuantumul despăgubirilor solicitate, iar la 16 aprilie 2002, F. a precizat cuantumul la valoarea de 5 milioane RON vechi.

Prin Dispoziţia nr. 4617 din 15 mai 2002, emisă de primarul municipiului Craiova, R. şi vizată pentru legalitate de secretarul primăriei, A., s-a dispus înaintarea notificării către Prefectura judeţului Dolj, cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti (eventual titluri de valoare), la valoarea estimată de F. Propunerea nu a fost însuşită de Prefectura judeţului Dolj, care a întors dosarul în procedura administrativă la Primăria municipiului Craiova, fiind repartizat spre soluţionare inculpatei C., consilier juridic în cadrul Direcţiei Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate.

La data de 25 august 2004, numita F. a formulat o cerere către primarul municipiului Craiova, solicitând să i se comunice cine administra imobilul în anul 1945, în cuprinsul cererii precizând faptul că înainte de 1945 imobilul a aparţinut familiei K.

Prin Adresa din 21 octombrie 2004, primăria i-a comunicat copii certificate după patru din cele şase file ale Buletinului clădirii întocmit în anul 1948.

La dosar a mai fost depus un Proces-verbal din 25 august 2004, întocmit de R.A.A.D.P.F.L. Craiova la solicitarea notificatoarei, în care se consemna faptul că "imobilul nu se află în evidenţa regiei, fiind ocupat de farmacia Spitalului Filantropia" şi Adresa nr. x din 7 iulie 2005, emisă de Spitalul Clinic Municipal Filantropia, din care, de asemenea, rezulta că imobilul nu este în administrarea spitalului .

La data de 6 octombrie 2005, numita F. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu avocatul E., din Baroul Gorj, pentru "retrocedare imobil situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj". Data încheierii contractului înregistrat la cabinetul avocatului sub nr. x a fost determinată având în vedere data menţionată pe contract şi declaraţiile martorilor E. şi S., fiica notificatoarei. În cuprinsul contractului s-a menţionat că obiectul acestuia este reprezentat de "redactare, introducere şi susţinere cereri şi acţiuni în justiţie", că onorariul convenit este în sumă de 30% cu titlu de onorariu de succes, fără a se preciza un onorariu orar sau fix (forfetar), astfel cum impune art. 134 alin. (1) din Statutul avocaţilor. S-a mai menţionat şi faptul că "prezentul contract nu poate fi reziliat în mod unilateral de nici una dintre părţi" .

În opinia acuzării, acceptarea de către F. a serviciilor unui avocat pe parcursul derulării procedurii administrative de restituire a imobilului la Primăria municipiului Craiova a fost surprinzătoare, având în vedere că, în aceeaşi perioadă, F. şi-a susţinut singură, fără a fi reprezentată de un apărător ales cererile formulate în baza legilor fondului funciar pentru retrocedarea imobilelor moştenite de la H. în baza testamentului din 1948, atât la Primăria comunei Săuleşti, cât şi în faţa instanţelor de judecată . De la momentul la care se pretinde că notificatoarea a ales să fie reprezentată de apărător ales în faţa reprezentanţilor Primăriei Craiova, la dosarul notificării nu a mai fost depus nici un înscris, situaţia de fapt prezentată anterior de F. rămânând la fel de neclară, de nedovedită şi de contradictorie ca şi până atunci.

În cursul lunii aprilie 2007, funcţionarele T. din cadrul Serviciului Registru Agricol al Primăriei municipiului Craiova şi U. din cadrul Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, în baza unei adrese din 2005 întocmită de inculpata C. şi a unei solicitări verbale formulate de avocatul E., s-au deplasat la locul amplasării imobilului solicitat pentru restituire şi au întocmit Procesul-verbal din 24 aprilie 2007 privind starea de fapt a imobilului (teren) din str. x.

În Adresa din 12 noiembrie 2005, prin care solicita întocmirea procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului, C. a consemnat faptul nereal că imobilul trecuse în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, deşi notificatoarea nu făcuse niciodată această precizare în notificare ori în celelalte cereri ori memorii formulate, nu depusese la dosar decretul de naţionalizare şi anexele pentru judeţul Dolj, în care erau evidenţiate imobilele naţionalizate în baza acestui act normativ, iar în anexe imobilul din str. x nu apărea ca fiind naţionalizat .

S-a arătat de către acuzare că menţiunea Decretului nr. 92/1950, ca temei juridic al preluării abuzive de către stat a imobilului, a fost preluată ca atare de către cele două funcţionare care au întocmit procesul-verbal din 24 aprilie 2007, în cuprinsul acestuia, determinarea caracterului abuziv al preluării şi indicarea actului normativ prin care s-a realizat preluarea, fiind atribuţia de serviciu a consilierului juridic învestit cu soluţionarea notificării. Procesele-verbale privind situaţia de fapt a imobilului - teren se întocmeau în scopul identificării imobilului solicitat la restituire, determinării amplasamentului, măsurării terenului şi identificării eventualelor utilităţi de care ar putea fi afectat.

În mod similar, în acelaşi scop, Direcţia Patrimoniu a întocmit un proces-verbale privind situaţia de fapt şi pentru imobilul - clădire solicitat la restituire în baza Legii nr. 10/2001.

S-a arătat că în cauza de faţă, au existat două procese-verbale întocmite de inginera V. din cadrul Direcţiei Patrimoniu în baza măsurătorilor efectuate de referentul W. Procesele-verbale nefiind datate, s-a precizat că nu se cunoaşte când anume au fot întocmite.

Potrivit declaraţiilor date în cauză de martora V. mai întâi a fost întocmit procesul-verbal fără număr şi dată, pe un formular tipizat, în care ea a completat olograf spaţiile lăsate libere din cuprinsul acestuia, respectiv formularul în care nu apare menţiunea "în prezent clădirea este dezafectată" . Martora a susţinut că momentul întocmirii acestui proces-verbal este ulterior datei de 24 aprilie 2007, când s-a întocmit procesul-verbal privind situaţia de fapt a terenului, pentru că l-a avut în vedere la întocmirea propriului proces-verbal şi că din acest înscris a preluat menţiunea trecerii imobilului în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950. A susţinut că, ulterior, i s-a cerut verbal de către consilierul juridic ce avea spre soluţionare notificarea să refacă procesul-verbal în sensul menţionării în acesta a faptului că imobilul nu mai este ocupat de Spitalul de copii, clădirea fiind dezafectată şi astfel a fost întocmit procesul-verbal în formă tehnoredactată, în care apare menţiunea corespunzătoare. Martora nu a putut preciza momentul întocmirii celui de-al doilea proces-verbal, nici perioada de timp dintre cele două procese-verbale.

De asemenea, s-a arătat că atât V., cât şi W., au declarat că avocatul E. nu a fost prezent nici la efectuarea măsurătorilor, nici la încheierea procesului-verbal, fiind probabil semnat de avocat după ce procesele-verbale au ajuns în posesia inculpatei C.

La data de 27 aprilie 2007, inculpata C. a supus dosarul Notificării nr. x/2001 analizei comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Craiova cu propunerea de restituire parţială în natură a 1.310 mp din totalul de 1.520 mp şi a clădirii în suprafaţă de 330 mp, pentru diferenţa de 210 mp teren urmând a fi formulată propunere de acordare de despăgubiri băneşti de către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (A.N.R.P.).

Conform procesului-verbal al şedinţei comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din 27 aprilie 2007, comisia a decis refacerea procesului-verbal de patrimoniu "cu menţiunea ce înseamnă preluare", amânându-se dezbaterile pentru o şedinţă ulterioară .

Următoarea şedinţă a comisiei a avut loc în data de 9 iulie 2007, iar după această dată comisia a mai fost convocată doar în 6 septembrie 2007 .

Din examinarea procesului-verbal al şedinţei din 9 iulie 2007 a rezultat că notificarea nr. x/N/2001 formulată de F. nu a fost discutată în această şedinţă .

În schimb, a susţinut acuzarea, inculpata C. a redactat Dispoziţia de restituire în natură înregistrată ulterior sub nr. x din 19 iulie 2007, în care a consemnat faptul nereal că membrii comisiei locale pentru examinarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 înfiinţată la nivelul Primăriei municipiului Craiova au propus restituirea parţială în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp (din suprafaţa totală de 1.520 mp) şi construcţie în suprafaţă totală de 330 mp, imobil amplasat în Craiova, str. x, către F., şi formularea propunerii de acordare de despăgubiri pentru restul suprafeţei de 210 mp de către ANRP. Tot inculpata a completat cu menţiuni olografe şi cuprinsul referatului fără număr şi dată în care a înscris propunerea ce a făcut apoi obiectul dispoziţiei primarului .

Cu privire la acest formular tipizat de referat, care se încheie cu menţiunea "Ca urmare a celor prezentate mai sus, înaintăm documentaţia Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu următoarea propunere ..." şi care se semnează doar de cel care îl întocmeşte, respectiv consilierul juridic învestit cu soluţionarea notificării, atât inculpata C., cât şi ceilalţi jurişti audiaţi în cauză, au declarat că reprezintă referatul în care se consemnează propunerea comisiei către primar şi stă la baza redactării dispoziţiei primarului. Au prezentat acest procedeu de lucru ca fiind o cutumă instituită la nivelul primăriei.

Prin Adresa nr. x din 2 decembrie 2014 Primăria municipiului Craiova a comunicat faptul că în anul 2007 nu exista un regulament/dispoziţie internă privind modul de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 .

S-a susţinut că, deşi atât primarul, cât şi secretarul municipiului Craiova, fuseseră prezenţi în şedinţele comisiei interne din datele de 27 aprilie 2007 şi 9 iulie 2007 şi cunoşteau că notificarea nu fusese dezbătută pe fondul ei în comisie, că se dispusese amânarea dezbaterilor pentru refacerea procesului-verbal de către Direcţia Patrimoniu, la data de 19 iulie 2007 inculpata A. a avizat pentru legalitate Dispoziţia de restituire în natură nr. x, iar inculpatul B. a semnat dispoziţia în calitate de primar al municipiului Craiova.

Imediat după ce dispoziţia a fost comunicată notificatoarei, avocatul E. s-a preocupat a găsi un cumpărător pentru imobil, în acest sens apelând la sprijinul avocatei X. din Baroul Dolj, al cărei soţ, Y., era lichidator judiciar. Acesta din urmă l-a identificat pe martorul Z. ca potenţial cumpărător, tot el negociind şi preţul de vânzare-cumpărare a imobilului, stabilit în final la 660.000 euro în urma unei întâlniri ce a avut loc în data de 5 octombrie 2007 la cabinetul avocatului E. din municipiul Târgu Jiu. La aceeaşi dată, F. l-a împuternicit pe martorul AA., persoană de încredere a lui Z., să se ocupe de intabularea imobilului, în acest sens fiind încheiată procura autentificată la Biroul Notarului Public (B.N.P.) BB. din municipiul Târgu Jiu .

La data de 10 octombrie 2007, la sediul biroului avocatului E. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care F. se obliga să vândă, iar SC CC. SRL, reprezentată de Z., se obliga să cumpere imobilul la preţul de 660.000 euro, menţionându-se achitarea unui avans în sumă de 10.000 euro la data încheierii antecontractului .

Prin Încheierea nr. 74724 din 20 noiembrie 2007 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.COD PENAL.I.) Dolj s-a dispus înfiinţarea cărţii funciare nr. x a localităţii Craiova privind imobilul din Craiova, şi intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea lui F. .

La data de 10 decembrie 2007 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la BNP DD. şi EE. din municipiul Craiova, cu privire la preţ făcându-se menţiunea că până la data autentificării contractului se achitase vânzătoarei în numerar suma de 25.000 euro, iar diferenţa de 635.000 euro s-a achitat prin virament bancar în contul vânzătoarei deschis la FF. Târgu Jiu .

Din probele administrate a rezultat că avansul în sumă de 10.000 euro încasat de F. a fost remis avocatei X. pentru contribuţia sa la valorificarea imobilului, iar contravaloarea în RON a sumei de 15.000 euro a fost folosită de F. pentru a achita taxele şi impozitele ocazionate de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare .

Suma de 635.000 euro achitată prin virament bancar a fost folosită de F. şi fiica acestuia, D. pentru a achiziţiona următoarele bunuri:

- un imobil în valoare de 120.000 RON în Târgu Jiu (contract de vânzare-cumpărare la BNP GG. sub nr. x din 08 septembrie 2008);

- un imobil în valoare de 80.000 euro în Bucureşti (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 octombrie 2008 la BNP HH. din Bucureşti);

- un imobil în valoare de 500.000 RON în Târgu Jiu (contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30 ianuarie 2009 la BNP II. din Târgu Jiu);

- un autoturism marca x în valoare de 85.439 RON, ce a fost dat în folosinţa ginerelui său, JJ.;

- câte un autoturism marca x, fiecare în valoare de aproximativ 70.000 RON, numiţilor KK. şi LL., ca mulţumire a faptului că, pe timpul derulării procedurii administrative de restituire a imobilului, cei doi îi asiguraseră transportul de la Târgu Jiu la Craiova.

La data de 12 decembrie 2007, F. a alimentat contul avocatului E. cu suma de 670.309,50 RON reprezentând onorariul de 30% înscris în cuprinsul Contractului de asistenţă juridică nr. x/2005 . Acuzarea a arătat că numita F. a decedat la data de 18 august 2012, neputând fi audiată în cauză .

Referitor la analiza activităţii infracţionale derulate de inculpaţi s-au arătat următoarele:

Inculpata C. a lucrat în cadrul Primăriei municipiului Craiova în funcţia de consilier juridic în perioada 2004 - 2011, din anul 2011 stabilindu-se în Londra - Marea Britanie. Conform fişei postului, printre alte îndatoriri, inculpata avea ca atribuţie de serviciu "analizarea şi soluţionarea dosarelor formulate în conformitate cu Legea nr. 10/2001" .

Acuzarea a susţinut că prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi prin neîndeplinirea obligaţiilor legale ce decurg din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, inculpata nu a luat în considerare la formularea propunerii de restituire în natură că actele dosarului administrativ (notificarea şi actele doveditoare) nu îndeplineau cerinţele legale privind admisibilitate, lipsind motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire în natură, momentul preluării abuzive, modul de preluare al imobilului, stabilirea caracterului abuziv al preluării şi nu erau apte a dovedi dreptul notificatoarei la restituirea imobilului.

Astfel:

- notificarea şi cererile ulterioare nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire în natură, respectiv indicarea proprietarului imobilului la momentul deposedării efective, indicarea calităţii persoanei ce solicita restituirea raportat la proprietarul imobilului, modul de preluare a imobilului (cu titlu valabil, fără titlu valabil), actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea;

- actele doveditoare nu erau apte să ilustreze împrejurările arătate mai sus sau să demonstreze legitimitatea dreptului la restituirea imobilelor notificate, ci, din contră, prezentau aspecte contradictorii, care se impunea a fi lămurite pentru o justă soluţionare a cauzei.

În raport de aceste cerinţe ale legii, Dosarul notificării nr. x/2001 conţinea:

- o notificare în care ca şi proprietar al imobilului era indicat K., iar notificatoarea se înfăţişa ca moştenitor al acestuia, fără a preciza dacă este moştenitor legal sau testamentar, dacă vine la moştenire direct ori prin reprezentare, etc. Aspectele cuprinse în notificare veneau în contradicţie cu alte cereri ori memorii formulate de notificatoare pe parcursul derulării procedurii, prin care aceasta susţinea că este moştenitoarea lui H. şi faptul că imobilul a aparţinut acestuia;

- în notificare se indica momentul preluării abuzive de către stat, data de 8 februarie 1954, care este anterioară datei de 6 martie 1945, deci excede perioadei pentru care este aplicabilă procedura de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001. În condiţiile în care, până la data soluţionării, notificatoarea nu făcuse dovada cu privire la momentul preluării şi actul normativ în baza căruia s-a realizat preluarea, aceasta nu putea fi apreciată ca fiind abuzivă. Potrivit Legii nr. 10/2001 caracterul abuziv al preluării nu era prezumat, ceea ce implica respingerea notificării;

- în schimb, inculpata C. a menţionat în cuprinsul adreselor faptul neadevărat că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fără ca acest lucru să fi fost măcar invocat de F.;

- la dosar nu există nici o dovadă asupra proprietăţii ce se solicita la restituire (contract de vânzare-cumpărare, acte de moştenire, titlu de proprietate, hotărâre judecătorească, istoric rol fiscal). În lipsa unor astfel de dovezi, în mod normal, notificările sunt respinse ce nedovedite.

S-a susţinut că, deşi arhiva Primăriei municipiului Craiova deţine şi la acest moment registrele privind matricola clădirilor amplasate pe raza municipiului la 1945 şi chiar anterior acestui an, nu a existat preocupare din partea inculpatei C. nici pentru a cere notificatoarei să depună la dosar matricola clădirii, nici pentru a verifica personal situaţia juridică a imobilului atestată prin acest înscris. În opinia acuzării, dacă o astfel de verificare s-ar fi efectuat, s-ar fi constatat indubitabil că imobilul era proprietatea exclusivă a lui K., fapt ce rezultă nu doar din menţionarea numelui acestuia în partea introductivă a înscrisului, dar şi din înregistrarea efectuării operaţiunilor de deschidere a cărţilor funciare pentru imobil urmare a intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

Deschiderea cărţilor funciare a presupus, conform actului normativ menţionat, efectuarea de înscrieri privitoare la descrierea imobilului şi la dreptul de proprietate atestate prin documente doveditoare. Deşi cartea funciară deschisă pentru imobilul ce interesează cauza nu a fost găsită la Arhivele Naţionale, secţia Dolj, fără îndoială a existat, fiind invocată atât în cuprinsul actului de donaţie din 3 decembrie 1951, cu privire la implementarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938 fiind făcute menţiuni în registrul privind matricola clădirii .

S-ar fi constatat, de asemenea, a susţinut acuzarea, că de la data de 3 decembrie 1951 imobilul a fost scutit de impozit, în matricola nr. 696 a clădirii existând menţiunea "imobilul s-a donat Sfatului Popular al oraşului Craiova". Odată stabilit că imobilul este proprietate a autorităţii publice locale, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care actul de donaţie să fi fost desfiinţat, restituirea în natură în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu era posibilă.

În ceea ce priveşte vocaţia succesorală a notificatoarei F. la moştenirea defunctului K., s-a arătat că din actele dosarului notificatoarei rezultă că nu s-a făcut niciun demers pentru a se obţine dovezi privind calitatea de moştenitor invocată de aceasta. La dosar nu există vreun certificat de moştenitor ori de calitate de moştenitor, ci doar actul de adopţie din 1949 şi testamentul din 1948, ambele referitoare la H. Nu se regăsesc în dosar nici copii de pe actele de deces ale fraţilor K. şi H., din acestea putându-se stabili că H. a decedat înaintea fratelui său. Tocmai faptul că notificatoarea alesese să se folosească spre a-şi dovedi calitatea de succesor în drepturi de un înscris care o atestă ca moştenitor legal şi de un altul care o atestă ca şi moştenitor testamentar, fără ca asupra imobilului solicitat la restituire să existe pretenţii formulate şi de o altă persoană, impunea a i se cere să facă dovada că adopţia subzista şi la momentul decesului adoptatorului. Dacă o astfel de dovadă ar fi fost solicitată, a susţinut acuzarea, s-ar fi constatat faptul că înfierea fusese desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 1150 din 12 aprilie 1960 a Tribunalului Regional Târgu Jiu. Aşa fiind, s-ar fi putut stabili că notificatoarea nu putea avea calitatea de moştenitor legal, neputând veni prin reprezentare la moştenirea fratelui fostului tată adoptiv.

S-a susţinut că în calitate de moştenitor testamentar, F. putea moşteni toate bunurile mobile şi imobile ce s-au aflat în patrimoniul testatorului la data decesului acestuia. Cum H. era predecedat, nu avea capacitatea succesorală şi deci nu putea culege moştenirea rămasă de la fratele său. Neexistând documente din care să rezulte că K. a avut moştenitori în linie dreaptă, iar desfiinţarea adopţiei lui F. a făcut să nu mai aibă nici moştenitori în linie colaterală, se constată că moştenirea ce ar fi putut fi lăsată de acesta urma a fi declarată vacantă, intrând astfel oricum în patrimoniul autorităţii publice locale.

Pe de altă parte, s-a susţinut că testamentul prezentat de F., fiind doar un testament olograf, pretins a fi fost întocmit cu peste 70 ani în urmă, nu putea fi luat în considerare în absenţa unei hotărâri judecătoreşti care să-i ateste autenticitatea ori a unui certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor emise de un notar public.

Prin urmare, inculpata C. a încălcat şi procedura instituită în Capitolul III al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, redactând conţinutul dispoziţiei de restituire în natură şi prezentând-o spre semnare secretarului şi primarului municipiului Craiova, fără să existe o decizie a comisiei interne de aplicare a legii din cadrul Primăriei municipiului Craiova cu privire la restituirea în natură a imobilului.

Referitor la inculpata A. s-a arătat că este secretarul municipiului Craiova din anul 1998. În această calitate avea atribuţia de a aviza pentru legalitate dispoziţiile emise de primar, atribuţie reglementată de dispoziţiile art. 117 lit. a) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

S-a arătat că inculpata a avut şi calitatea de membru al comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Craiova, atribuţiile izvorând din aplicarea legii, respectiv analiza notificărilor şi a actelor doveditoare şi formularea unei propuneri de soluţionare, fiind sarcină de serviciu.

Acuzarea a susţinut că în această dublă calitate, inculpata şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, avizând pentru legalitate Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, fără a ţine seama că actele de notificare nu cuprind motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire în natură (indicarea datelor despre imobil, momentul deposedării abuzive a proprietarului, modul de preluare de către stat, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul deposedării abuzive, calitatea de moştenitor a persoanei ce se pretinde îndreptăţită la restituire) şi sunt contradictorii, întrucât prezintă situaţii diferite şi că actele doveditoare nu erau apte să demonstreze existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării, şi nici să dea naştere unui drept la restituirea proprietăţii notificate.

De asemenea, s-a precizat că toate aspectele de nelegalitate descrise cu privire la vinovăţia inculpatei C. se reţin şi în sarcina inculpatei A., care avea nu doar obligaţia de a veghea la emiterea unor dispoziţii de primar legale, dar şi calificarea şi experienţa necesare pentru adoptarea unei soluţii legale cu privire la Notificarea nr. x/2001. Ca membru al comisiei interne a cunoscut că se amânase luarea unei Decizii în şedinţa din 27 aprilie 2007 pentru refacerea unui înscris, propunerea fiind formulată de ea însăşi, astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal al şedinţelor, dar şi că în şedinţa din 9 iulie 2007 dosarul nu a mai fost prezentat comisiei, şi cu toate acestea a avizat pentru legalitate Dispoziţia nr. x din 19 iulie 2008.

S-a arătat că toţi consilierii juridici, audiaţi ca martori în cauză, au declarat că secretarul municipiului Craiova cunoştea foarte bine conţinutul dosarelor în care se propunea soluţia restituirii în natură, opinia sa fiind determinantă cu privire la soluţia ce urma a fi adoptată, fiind imposibil să fie indusă în eroare inclusiv cu privire la deciziile luate în comisie, în condiţiile în care la nivelul Primăriei municipiului Craiova nu se întocmeau rapoarte privitoare la deciziile comisiei, semnate de membrii comisiei, ci exista doar referatul întocmit de consilierul juridic învestit cu soluţionarea notificării în care se consemna propunerea acestuia către comisie.

În opinia acuzării la nivelul Primăriei municipiului Craiova nu a existat interes pentru a reglementa printr-o procedură internă modul de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, modul haotic de lucru, constatat cu prilejul soluţionării prezentei cauze, fiind intenţionat lăsat să se desfăşoare astfel pentru a face dificilă identificarea responsabilităţilor personale şi a induce ideea vinovăţiei doar în sarcina consilierilor juridici ce instrumentau dosarele.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. s-a arătat că a fost primar al municipiului Craiova în perioada 2004 - 2012. În această calitate a îndeplinit şi atribuţia de preşedinte al comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a avut şi responsabilitatea emiterii dispoziţiilor de restituire în natură privind imobilele notificate în baza Legii nr. 10/2001. În calitate de preşedinte al comisiei interne a participat la şedinţele comisiei din datele de 27 aprilie 2007 şi 9 aprilie 2007, semnând convocatoarele şi procesele-verbale ale şedinţelor din datele menţionate .

Astfel, s-a susţinut că a cunoscut faptul că în şedinţa din 27 aprilie 2007 notificarea formulată de F. nu a primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne, dezbaterile fiind amânate pentru o dată ulterioară, după ce s-ar fi refăcut procesul-verbal de către Direcţia Patrimoniu. A cunoscut, de asemenea, faptul că în şedinţa din 9 iulie 2007 Notificarea nr. x/2001 nu s-a discutat de către comisie. Cu toate acestea a emis Dispoziţia de restituire în natură nr. x/19 iulie 2007, încălcând dispoziţiile Capitolului III al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

S-a susţinut de către acuzare că mijloacele de probă administrate în cauză, dovedesc în mod neîndoielnic activitatea infracţională constând în exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi a obligaţiilor legale de către cei trei inculpaţi învestiţi cu analiza şi verificarea actelor ce priveau restituirea în natură a imobilului. Ansamblul probator dovedeşte cu certitudine că nu a existat un drept legitim la restituirea imobilului din str. x (în prezent bulevardul x) pentru că numita F., în calitate de moştenitor testamentar al predecedatului H., nu putea pretinde vreun drept asupra imobilului fratelui acestuia, K., decedat ulterior.

De asemenea, nu a existat vreun act de deposedare abuzivă din partea statului, imobilul fiind donat autorităţii publice locale prin act autentic în anul 1951 pentru a fi folosit în interesul copiilor instituţionalizaţi, iar donaţia nu a fost desfiinţată de o instanţă judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Procedând astfel inculpaţii au acţionat exclusiv în susţinerea interesului nelegitim al notificatoarei F., pentru ca aceasta să beneficieze în mod nelegal de obţinerea imobilului, construcţie şi teren, din Craiova, str. x şi în detrimentul intereselor instituţiei publice în cadrul căruia îşi desfăşurau activitatea.

Susţine acuzarea şi că la producerea rezultatului socialmente periculos, a contribuit în mod direct, numita F., care cunoştea exact situaţia de fapt a imobilului, ea însăşi indicându-l ca proprietar pe K. şi nu pe fostul său tată adoptiv şi a ascuns faptul că adopţia fusese desfăcută.

S-a arătat de către acuzare că, fiind audiaţi, toţi trei inculpaţii au avut o atitudine nesinceră, declarând că nu-şi mai amintesc nimic cu privire la împrejurările concrete în care a fost soluţionată Notificarea nr. x/2011, prin emiterea Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007.

De asemenea, s-a precizat că inculpatele C. şi A. au indicat ca fiind exacte şi corecte aspectele de nelegalitate constatate de procuror cu privire la dosarul notificării, dar au precizat că nu au urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, ci doar au manifestat maximă superficialitate cu prilejul soluţionării notificării, însă inculpatul B. a susţinut că nici nu se prezenta la şedinţele comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, ci doar semna procesele-verbale de şedinţă şi convocatoarele, că nici nu se uita pe înscrisurile aflate la dosarele notificărilor, ci semna dispoziţiile de primar având încredere în secretarul municipiului, că nici nu cunoaşte prevederile Legii nr. 10/2001 şi de Normele metodologice de aplicare unitară a acesteia. Susţinerile inculpatului nu sunt confirmate din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, întrucât din declaraţiile consilierilor juridici audiaţi în cauză a rezultat că primarul B. analiza conţinutul dosarelor şi chiar avea rol activ, formulând întrebări pentru a se lămuri. Doar inculpata A. a susţinut că primarul a fost prezent la foarte puţine şedinţe ale comisiei în perioada în care a deţinut această funcţie, însă nici ea nu a putut indica exact la care anume şedinţe a fost prezent B. şi de la care a lipsit. S-a arătat că procesele-verbale ale comisiei de Lege nr. 10/2001 din datele de 27 aprilie 2007 şi 9 iulie 2007 şi convocatoarele aferente sunt semnate de B. şi nu au fost identificate mijloace de probă care să infirme prezenţa sa în comisie la datele respective.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, responsabilitatea emiterii dispoziţiilor de restituire în natură revine primarilor. În această calitate, în opinia acuzării, inculpatul B. ar fi trebuit să manifeste maximă diligenţă ca retrocedările să fie făcute cu respectarea legii. Altfel, inculpatul a acceptat producerea rezultatului socialmente periculos al faptei, semnând procesele-verbale ale unor şedinţe ale comisiei, fără să fi fost prezent la dezbateri şi să fi cunoscut ce decizii se adoptaseră.

Situaţia de fapt descrisă prin Rechizitoriu a fost probată, conform acuzării, cu următoarele mijloace de probă: Dosarul notificării nr. x/2001 formulată de F.; procesul-verbal şi Referatul nr. x din 24 aprilie 2007, întocmit de Serviciul Registrului Agricol din cadrul Primăriei municipiului Craiova; procesele-verbale fără număr şi dată întocmite de Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Craiova; procesele-verbale ale şedinţelor comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din anul 2007; Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile şi anexele pentru judeţul Dolj; Adresa nr. x din 26 septembrie 2013 emisă de Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale de înaintare de copii de pe Tabelul cu imobilele propuse pentru naţionalizare din oraşul Craiova, actul de donaţie înregistrat la Grefa Tribunalului Dolj sub nr. x din 3 decembrie 1951 şi de pe Registrul stării civile pentru născuţii cu privire la H. şi K.; copia cărţii funciare nr. x Craiova privind imobilul din b-dul x nr. 38B, Craiova, Dolj; Adresa nr. x din 26 septembrie 2013 emisă de Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale de înaintare a copiei Sentinţei civile nr. 1150 din 12 aprilie 1960 a Tribunalului Raional Târgu Jiu prin care s-a desfăcut adopţia făcută de H. în favoarea lui F.; copie extras din registrul de naştere privind pe F. emis de Primăria comunei Săuleşti, judeţul Gorj; copie extras din registrul de deces privind pe H. emis de Primăria comunei Cezieni, judeţul Olt; copie extras din registrul de deces privind pe K. emis de Primăria municipiului Craiova, judeţul Dolj; Adresa nr. x din 27 septembrie 2013 a Primăriei comunei Săuleşti, judeţul Gorj, privind cererile formulate de F. în baza legilor fondului funciar; Procesul-verbal din 4 iunie 2014, privind ridicarea din arhiva Primăriei municipiului Craiova de copii privind Registrul inventar nr. 31 denumit "Matricola clădirii, circumscripţia IIII, arondisment Ilie, anul 1942 - 1951", registrul inventar 351 denumit "Buletine ale clădirii strada x nr. 38.80", registrul inventar 2 denumit "Matricola clădirii, circumscripţia III, anul 1952 -1954" şi registrul inventar 31 denumit "matricola clădirii, circumscripţia IX, anul 1955 - 1957" adresa din 24 iulie 2014, emisă de Instituţia Prefectului judeţului Dolj; adresa nr. x ANDJ - 1274/P/2014 din 9 iulie 2014, emisă de Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale; fişa postului inculpatei C.; Adresa nr. x/19 august 2014, emisă de FF. de înaintare a extraselor de cont, aferente contului nr. x, deschis pe numele F., activitate dispusă în baza Mandatului de supraveghere tehnică nr. 127 din 6 august 2014, emis de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2014; Procesul-verbal din 23 octombrie 2014 privind stabilirea conturilor bancare active în perioada 2007-2014, deţinute de F. şi D.; Adresa nr. x din 6 noiembrie 2014, emisă de FF. privind rulajul conturilor deţinute de F. şi D., activitate dispusă în baza Mandatului de supraveghere tehnică nr. 183 din 21 octombrie 2014, emis de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2014; Adresa nr. x din 7 octombrie 2014, emisă de ANAF - DGFP Craiova - AJFP Gorj privind declaraţiile fiscale formulate de avocatul E.; Adresa nr. x din 24 noiembrie 2004, emisă de Primăria municipiului Craiova de înaintare de copii de pe anexa la H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj; Adresa nr. x din 2 decembrie 2014 a Primăriei municipiului Craiova; procesul-verbal din 10 decembrie 2014 privind verificările în evidenţele UAT Craiova a cererilor privitoare la imobilul din str. x; Adresa nr. x din 6 noiembrie 2014, emisă de Primăria municipiului Craiova privind inventarul clădirilor şi terenurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Craiova; adresa din 29 noiembrie 2014, emisă de Spitalul Clinic Filantropia de înaintare a documentelor deţinute privind imobilul din str. x; procesul-verbal din 15 decembrie 2014 privind percheziţia efectuată la cabinetul secretarului municipiului Craiova din incinta Primăriei municipiului Craiova în baza Mandatului de percheziţie nr. 24 din 12 decembrie 2014, emis de Curtea de Apel Craiova; procesul-verbal din 15 decembrie 2014 privind percheziţia efectuată la domiciliul secretarului municipiului Craiova, în baza Mandatului de percheziţie nr. 25 din 12 decembrie 2014, emis de Curtea de Apel Craiova; copia Dosarului nr. x/2007 al Tribunalului Dolj; Procesul-verbal din 2 decembrie 2014 privind rezultatul verificărilor efectuate în baza de date de pe site-ul Baroului Dolj; Adresa nr. x din 5 decembrie 2014 de constituire de parte civilă de către UAT Craiova cu suma de 660.000 euro; declaraţia părţii responsabilă civilmente D.; declaraţiile martorilor MM., G., NN., OO., PP., X., Z., E., QQ., AA., Y., RR., SS., TT., V., W., UU., U., T. şi VV.; declaraţiile inculpaţilor C., A. şi B.

În drept, s-a apreciat de către procuror că fapta inculpatei C., care, în calitate de consilier juridic la Direcţia Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate din cadrul Primăriei municipiului Craiova, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului, Legea nr. 10/2011 şi în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, propunând restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1310 mp şi clădire în suprafaţă de 330 mp şi măsurii reparatorii în echivalentul pentru 210 mp în favoarea numitei F., fără a ţine seama că actele de notificare nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire în natură (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezenta aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a solicitantei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării, ci mai mult, a atestat faptul neadevărat că imobilul ar fi fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi era donat autorităţii publice locale prin act autentic (primul act material) şi, întocmind conţinutul dispoziţiei de restituire în natură nr. x/19 iulie 2007, fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 (al doilea act material), prin aceasta producând o pagubă în dauna UAT Craiova în valoare de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite de către F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei A., care, în calitate de secretar al municipiului Craiova şi membru al comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiilor de serviciu prevăzute în disp. art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001 şi capitolul III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, avizând pentru legalitate dispoziţia primarului municipiului Craiova nr. x din 19 iulie 2007, fără a ţine seama că actele prezentate de notificatoarea F. nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a dispus preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a notificatoarei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, al cărei membru era, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite în acelaşi cuantum de către F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. /132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului B. care, în calitate de primar al municipiul Craiova şi preşedinte al comisiei de Legea nr. 10/2001, şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile prevăzute în Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 cu prilejul emiterii Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, pe care a emis-o fără a ţine seama că actele prezentate de notificatoarea F. nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a dispus preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a notificatoarei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, al cărei membru era, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite în acelaşi cuantum de către F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a precizat că prin Adresa nr. x din 5 decembrie 2014, UAT Craiova s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 660.000 euro.

În vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a dispus măsura de siguranţă constând în aplicarea de sechestre asigurătorii asupra bunurilor deţinute de partea responsabilă civilmente D. şi de inculpaţii B. şi A.

Astfel, prin Ordonanţa nr. 154/P/2013 din 12 decembrie 2014 s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru - până la concurenţa sumei 2.064.216 RON (echivalent a 660.000 euro la cursul 3,1276 RON/euro la data de 19 iulie 2007) - asupra bunurilor imobile şi mobile mai jos descrise:

- imobil apartament compus din trei camere şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 59,97 mp, balcon cu suprafaţa de 6,66 mp, situat în municipiul Târgu Jiu, strada x x, judeţul Gorj, cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Târgu Jiu, imobil cu o valoare de 120.000 RON;

- imobil apartament compus din două camere de locuit şi dependinţe în suprafaţă utilă de 46,94 mp situat în municipiul Bucureşti, strada x nr. 9 - 15, cu numărul cadastral x, înscris în Cartea Funciară individuală nr. x a localităţii Bucureşti, imobil cu o valoare de 302.697 RON;

- imobile casă de locuit şi teren aferent, compuse din teren curţi-construcţii în suprafaţă de 454 mp şi arabil în suprafaţă de 244 mp şi construcţie reprezentând casă de locuit, formată din două corpuri alipite, compusă din cinci camere de locuit şi dependinţe şi garaj situat în municipiul Târgu Jiu, strada 14 octombrie nr. 73, judeţul Gorj, cu numărul cadastral x pentru imobilul teren şi numerele cadastrale x înscrise în Cartea Funciară nr. x a municipiului Târgu Jiu, cu o valoare de 500.000 RON;

- autoturism marca x, an de fabricaţie 24 iunie 2009, capacitate cilindrică 1560, înmatriculat sub numărul x, cu o valoare de 85.439,12 RON,

- aflate în proprietatea părţii responsabili civilmente D.

Prin Ordonanţa nr. 154/P/2013 din 19 decembrie 2014, s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru - până la concurenţa sumei 2.064.216 RON (echivalent a 660.000 euro la cursul 3,1276 RON/euro la data de 19 iulie 2007) - asupra bunurilor imobile mai jos descrise:

- cota parte de 5/8 din imobilul apartament compus din trei camere şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 76,46 mp, situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară cu acelaşi număr a municipiului Craiova, imobil cu o valoare de 199.590,34 RON;

- imobil garaj, situat la demisolul blocului x, judeţul Dolj, în suprafaţă de 60,22 mp, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Craiova, număr cadastral x, cu o valoare de impozitare de 84.458,55 RON;

- aflate în proprietatea inculpatei A. şi

- cota parte de 1/2 din imobilul apartament compus din trei camere şi dependinţe, situat în Craiova, str. x x, judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Craiova, cu numărul cadastral x, cu o valoare de impozitare în sumă de 203.333,33 RON;

- cota parte de 1/2 din imobilul - spaţiu comercial cu suprafaţa de 65,30 mp, situat în Craiova, str. x x, judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Craiova, număr cadastral x, cu o valoare de impozitare de 177.644,02 RON;

- cota parte de 1/2 din imobilul - construcţie şi teren intravilan cu suprafaţa de 247 mp, situat în Craiova, judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Craiova, număr cadastral x, cu o valoare de impozitare de 374.000 RON;

- cota parte de 1/2 din imobilul - spaţiu comercial, cu suprafaţa de 149,36 mp, situat în Craiova, str. x, bl. 6 parter, judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară x a municipiului Craiova, numărul cadastral x, cu o valoare de impozitare de 380.075,79 RON;

- cota parte 1/2 din imobilul - spaţiu comercial, cu suprafaţa de 163,99 mp, situat în Craiova, str. x, bl. 4 parter, judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară x a municipiului Craiova, numărul cadastral x, cu o valoare de impozitare de 463.671,89 RON;

- cota parte de 1/2 din imobilul apartament compus din trei camere şi dependinţe, cu o suprafaţă de 92,68 mp, situat în Craiova, str. x x, judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Craiova, cu numărul cadastral x, cu o valoare de impozitare în sumă de 214.050,67 RON;

- cota parte de 1/2 din imobilul - spaţiu comercial parter şi etaj, situat în Craiova, str. x (Piaţa Gării) nr. 1, bl. 3-bl. 4, judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară x bis a municipiului Craiova, numărul cadastral x, cu o valoare de impozitare de 1.956.169,12 RON;

- cota de 1/2 din imobilul teren în suprafaţă de 3330 mp şi construcţie, cu destinaţia de locuinţă D+P+1+M, situat în judeţul Dolj, înscris în Cartea Funciară x Bucovăţ, număr cadastral x, cu o valoare de impozitare de 301.321 RON.

- aflate în proprietatea inculpatului B. .

Nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile în proprietatea inculpatei C., asupra cărora să poată fi instituite măsuri asigurătorii.

În temeiul art. 330 C. proc. pen., s-a propus menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 154/P/2013 din 12 decembrie 2014, respectiv 19 decembrie 2014.

S-a precizat că instanţa urmează a dispune anularea Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, emisă de primarul municipiului Craiova, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Potrivit art. 130 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin H.G. nr. 64/2011 cu modificările şi completările ulterioare(fost art. 135 din Statut la data încheierii contractului de asistenţă juridică dintre E. şi F., îi este interzis avocatului să îşi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis, care este definit ca o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, bun sau orice altă valoare.

În cauză, s-a arătat că părţile nu au convenit asupra unui onorariu (orar, fix/forfetar), ce trebuia obligatoriu stabilit potrivit legii pentru activitatea la care avocatul se obliga să o presteze şi care se datorează indiferent de rezultatul litigiului, fiind impus de lege pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operaţiuni pur speculativă, care să depindă numai de succesul demersului judiciar şi nici nu au stabilit, alături de un onorariu fix, un onorariu de succes, câtă vreme în contract nu se inserează rezultatul urmărit, pentru atingerea căruia onorariul de succes să fi fost datorat.

Astfel fiind, clauza privind procentul de 30% menţionat la capitolul privind onorariul din cuprinsul Contractului de asistenţă juridică nr. x din 6 octombrie 2005 nu poate fi considerată decât ca fiind un pact de quota litis, ea reprezentând totalitatea onorariilor avocatului şi fiind condiţionată de obţinerea imobilului de către F.

În condiţiile în care nici obiectul contractului nu corespunde serviciului efectiv prestat de avocatul E., în opinia acuzării acest contract de asistenţă juridică este lovit de nulitate absolută. Aşa fiind, instanţa de judecată urmează să constate nulitatea absolută a Contractului nr. x din 6 octombrie 2005 şi să dispună confiscarea sumei de 670.309,50 RON de la Cabinetul Individual de Avocatură E. cu sediul în Târgu Jiu, judeţul Gorj, în temeiul disp. art. 1247 C. civ., art. 1250 C. civ., art. 1254 C. civ., art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen.

S-a precizat că nu s-au dispus măsuri de siguranţă asupra bunurilor aparţinând Cabinetului Individual de Avocatură E., întrucât cabinetele de avocatură sunt persoane juridice de drept public, dispoziţiile art. 249 alin. (8) C. proc. pen., interzicând aplicarea de astfel de măsuri privind bunuri aparţinând unor astfel de persoane.

S-au menţionat măsurile preventive şi alte măsuri dispuse în cursul urmăririi penale, astfel:

Prin Ordonanţa din 10 aprilie 2014, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin Ordonanţa din 3 septembrie 2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de: C., fiindu-i adusă la cunoştinţă învinuirea la data de 3 septembrie 2014.

Prin Ordonanţa din 11 decembrie 2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de C. din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., în final cu aplicarea art. 5 C. pen. şi extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., în final cu aplicarea art. 5 C. pen. şi efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru această infracţiune faţă de: A. şi B.

Prin ordonanţa din 11 decembrie 2014, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatei C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., în final cu aplicarea art. 5 C. pen., fiindu-i adusă la cunoştinţă inculparea la aceeaşi dată.

Prin ordonanţa nr. 154/P/2013 din 11 decembrie 2014, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpata: C., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., în final cu aplicarea art. 5 C. pen. pe întreaga durată a urmăririi penale.

S-a dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata să respecte următoarele obligaţii prev. de art. 215 alin. (1) C. proc. pen.:

- să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova ori de câte ori este chemată;

- să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova cu privire la schimbarea locuinţei;

- să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Dolj - Serviciul de Investigaţii Criminale conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, inculpatei îi sunt impuse următoarele obligaţii prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. pen.:

- să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;

În temeiul art. 330 C. proc. pen., s-a propus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpata C., pentru o perioadă de 60 de zile, întrucât temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura pe parcursul urmăririi penale subzistă şi în continuare.

Prin ordonanţa din 19 decembrie 2014 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., în final cu aplicarea art. 5 C. pen., fiindu-le adusă la cunoştinţă inculparea la aceeaşi dată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 22 decembrie 2014.

Instanţa a respins prin Încheierea din 23 decembrie 2014 propunerea formulată de DNA Serviciul Teritorial Craiova, prin Rechizitoriu, de luare a măsurii controlului judiciar faţă de inculpata C. pentru o perioadă de 30 de zile ca nefondată. Încheierea a rămas definitivă prin respingerea ca nefondată a contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Craiova, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea nr. 3181 din 29 decembrie 2014.

Prin Încheierea nr. 31 din data de 16 februarie 2015 judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova admis excepţia necompetenţei după calitatea persoanei invocată din oficiu, declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dolj.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dolj, prin încheierea nr. 19 din data de 19 martie 2015, a admis la rândul său, în baza art. 346 alin. (6) raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., excepţia necompetenţei după calitatea persoanei, invocată din oficiu de instanţă, cu privire la inculpata A., şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova. În baza art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Încheierea nr. 326 din data de 7 mai 2015, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii C., A. şi B. în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 15 mai 2015 în procedura de cameră preliminară, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 15 iunie 2015.

Prin Încheierea nr. 100 din 22 iunie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a admis excepţia nulităţii absolute invocată de inculpaţii B. şi A., a constatat nulitatea încheierii din data de 9 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dolj şi a respins celelalte excepţii invocate de inculpaţi, ca nefondate.

În motivarea încheierii s-a reţinut că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., încălcarea normelor de competenţă materială şi competenţă personală a instanţelor de judecată, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente atrage nulitatea absolută care poate fi constatată din oficiu sau la cerere.

Prin Încheierea din data de 9 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Dolj a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi în baza art. 335 C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr. 15/P/2011 din data de 8 octombrie 2014 emisă de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi confirmată redeschiderea urmăririi penale în Dosarul nr. x/2011.

Cauza nr. 15/P/2011 a fost reunită prin ordonanţa din 21 octombrie 2014 la cauza înregistrată sub nr. x/2013 ce formează obiectul prezentului dosar aflat pe rolul instanţei.

S-a reţinut că la data pronunţării încheierii menţionate anterior, inculpata A. avea calitatea de avocat, astfel cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea nr. 326 din 7 mai 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Prin urmare redeschiderea urmăririi penale trebuia confirmată de instanţa competentă potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. respectiv Curtea de Apel Craiova.

Susţinerea D.N.A Serviciul Teritorial Craiova că Dosarul nr. x/2011 fusese soluţionat printr-o soluţie de netrimitere în judecată, în cauză nefiind începută urmărirea penală nici măcar cu privire la faptă în acea cauză, A. nu fusese încunoştinţată că se efectuează cercetări faţă de persoana sa, nu a fost audiată şi nu i s-a comunicat nici un act procedural, nici măcar soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi prin urmare competenţa confirmării redeschiderii urmăririi penale aparţine tribunalului Dolj, s-a apreciat a fi nefondată.

În Dosarul nr. x/2011 prin rezoluţia din 06 august 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B., A. şi C. pentru infracţiunile prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 13 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 şi 2481 din C. pen.

Plecând de la raţionamentul organului de urmărire penală competenţa personală este determinată de împrejurarea că, într-o cauză s-a început sau nu urmărirea penală ceea ce este contrar art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. întrucât normele de procedură penală sunt de strictă interpretare. Pe de altă parte potrivit art. 228 alin. (6) din C. pen. anterior, copia de pe rezoluţie şi de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea precum şi după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că organul de urmărire penală nu poate invoca propria culpă în necomunicarea Rezoluţiei nr. 15/P/2011 din 6 august 2012 drept argument în motivarea excepţiei necompetenţei personale sau faptul că despre calitatea de avocat a inculpatei a aflat la data de 2 decembrie 2014, în condiţiile în care aceasta avea calitatea de avocat suspendat din Baroul Dolj încă din anul 1998 aspect ce putea fi verificat foarte simplu prin accesarea bazei de date a baroului care este publică.

S-a reţinut, aşadar, că au fost încălcate normele ce reglementează competenţa instanţei după calitatea persoanei.

Prin Încheierea nr. 140 din 14 septembrie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova a constatat, în baza art. 346 alin. (1), (4) C. proc. pen., legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Craiova privind pe inculpaţii C., A. şi B., a administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, a respins cererea inculpaţilor privind restituirea cauzei la parchet şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii C., A. şi B.

Prin Încheierea nr. 1715 din data de 14 decembrie 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva încheierii nr. 140 din 14 septembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cauza a fost reînregistrată la data de 28 decembrie 2015 pe rolul Curţii de Apel Craiova, fiind amânată judecata la termenele din data de 27 ianuarie 2016 şi 22 februarie 2016 pentru lipsa de apărare a inculpatelor C. şi A.

Apărătorul ales al inculpatei A. a solicitat la termenul din data de 18 martie 2016 amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.

Inculpaţii C., A. şi B. au fost audiaţi în şedinţă publică la termenul din data de 8 aprilie 2016, în prezenţa apărătorilor aleşi.

Instanţa a dispus citarea martorilor din Rechizitoriu respectiv G., NN., E., MM., PP., Z., OO., RR., SS., TT., UU., VV., T., U., V., Y., W., AA., QQ., X., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

A fost audiată de asemenea în şedinţa din 9 mai 2016 partea responsabilă civilmente D.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 octombrie 2016 instanţa a respins cererea de probatorii formulată de inculpaţii C., A. şi B., privind efectuarea expertizei pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului la data emiterii dispoziţiei de primar, având în vedere că prejudiciul este reprezentat de folosul necuvenit obţinut pentru altul în cazul infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Au fost respinse cererile inculpatei C. privind efectuarea unor adrese către Instituţia Prefectului Dolj şi Primăria municipiului Craiova, întrucât probele nu sunt relevante în raport de faptele deduse judecăţii.

A fost admisă în parte cererea de probatorii formulată de inculpata A. în ceea ce priveşte înscrisurile medicale privind starea de sănătate a inculpatei.

A fost respinsă proba cu acte formulată de inculpata A., privind modalitatea de lucru a Comisiei de Lege nr. 10/2011 având în vedere răspunsul Primăriei mun. Craiova fila x d.u.p. şi proba cu adresa către Primăria Craiova prin care să se precizeze în câte dosare de Legea nr. 10/2001 consilierul juridic desemnat să soluţioneze cauza a solicitat depunerea registrului cu matricola clădirii aferent perioadei 1942 - 1951 petenţilor sau arhivei, ca nefiind relevante cauzei.

Au fost admise în parte cererile de probatorii formulate de inculpatul B., în sensul audierii martorilor WW., XX. şi YY.

A fost respinsă proba privind audierea martorului ZZ. şi proba privind efectuarea unei adrese către Instituţia Prefectului Judeţului Dolj, ca nerelevante cauzei.

S-a luat act că inculpatul B. prin avocat a renunţat la audierea martorului AAA.

Inculpata A. a depus la dosar prin apărătorul ales acte medicale privind starea sa de sănătate în perioada săvârşirii infracţiunii şi înscrisuri din care rezultă că în perioada respectivă au fost delegate atribuţiile sale unei alte persoane.

În şedinţa din data de 7 noiembrie 2016 au fost audiaţi martorii XX., YY. şi WW., declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la prezenta cauză.

Instanţa a dispus de asemenea înaintarea de către IPJ Dolj a fişei de cazier judiciar pentru inculpatul B.

S-a constatat că inculpaţii, prin apărători aleşi, au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

În ceea ce priveşte cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi, instanţa a respins cererile formulate de inculpaţii A., B. şi C. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen. respectiv infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a arătat că subiectul activ al infracţiunii prev. de art. 36 alin. (1). din Legea nr. 10/2001 este un subiect calificat identificat în persoana primarului, funcţionar public ce emite dispoziţia în calitate de conducător al autorităţii publice locale, iar pe de altă parte latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 este mai cuprinzătoare şi se referă la exercitarea atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, ceea ce s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei.

Cu privire la înlăturarea agravantei prev. de art. 309 C. pen. ce vizează consecinţele deosebit de grave ale infracţiunii săvârşite, instanţa de fond a constatat că prejudiciul este reprezentat de folosul necuvenit obţinut de notificatoare urmare a restituirii imobilului şi nu poate fi raportat la valoarea de piaţă a imobilului stabilită printr-o expertiză extrajudiciară, ulterioară săvârşirii infracţiunii.

De asemenea, în opinia primei instanţe, cererea formulată de inculpaţii A. şi B. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., este nefondată.

Între infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen. există o primă deosebire sub aspectul laturii subiective, prima infracţiune fiind săvârşită cu intenţie directă sau indirectă în timp ce în cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu forma de vinovăţie este culpa. Instanţa a reţinut, de asemenea, că prin Rechizitoriu inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., iar prin schimbarea încadrării juridice s-ar reţine doar dispoziţiile art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., în condiţiile în care s-a constatat obţinerea unui folos de către notificatoare prin încălcarea legii de către inculpaţi.

Pentru aceleaşi considerente a fost respinsă şi cererea formulată de inculpata C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., apreciindu-se că este nefondată.

Examinând probele administrate în cursul procesului penal, prima instanţă a constatat următoarele:

La data de 14 noiembrie 2001 numita F. a notificat prin Biroul executorului judecătoresc Q., Primăria municipiului Craiova în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 solicitând restituirea în compensaţii băneşti a imobilului casă compusă din 6 camere de locuit, antreu mic, cămară, pivniţă şi dependinţe, situată în Craiova, strada x nr. 46, judeţul Dolj şi a tuturor obiectelor ce se află în cele 6 camere de locuit conform inventarului anexat. Notificarea a fost înregistrată sub nr. x/2001.

Prin cererea depusă la data de 16 aprilie 2002 notificatoarea F. a evaluat imobilul la suma de 5 miliarde RON vechi.

În dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită numita F. a depus sentinţa de adopţie nr. 8 din 15 decembrie 1947 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I în dosarul nr. x prin care s-a încuviinţat cererea de adopţie făcută de L., avocat din comuna Săuleşti în persoana minorei F., aceasta urmând să poarte numele de SC F., testamentul olograf întocmit de H. prin care acesta lasă întreaga sa avere mobilă şi imobilă numitei SC F., întocmit la data de 8 noiembrie 1943.

Au fost depuse în copie Carnetul de identitate emis pe numele lui H. din care rezultă că acesta îndeplinea funcţia de consilier la Curtea de Apel Craiova şi cartea de identitate emisă pe numele L. - membru al corpului avocaţilor Baroului Dolj, copia certificatului de naştere numitului H. şi a numitului K.

Notificatoarea F. a depus, de asemenea, la dosar Certificatul nr. x din 22 noiembrie 2001 eliberat de Ministerul de Interne - Direcţia Generală a Arhivelor Statului - Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale din care rezultă că în dosarul din anul 1953 cuprinzând situaţia imobilelor propuse pentru naţionalizare de la comune şi oraşe se găseşte tabelul cu imobilele propuse pentru naţionalizare din oraşul Craiova din care se redă extrasul cu poziţia nr. 32 - proprietar H., imobilul strada x nr. 46, folosinţa imobilului P., urmată de o descrie a imobilului.

La data de 26 aprilie 2002 martora VV. a întocmit referatul cu nr. x în care a menţionat faptul că în urma verificării Notificării nr. x/2001 înregistrată la Primăria Craiova sub nr. x din data de 19 noiembrie 2001 formulată de F., conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, referitor la solicitarea directă a despăgubirilor ca măsură reparatorie, pentru imobilul situat în Craiova, strada x nr. 46, naţionalizat, propune emiterea unei dispoziţii întemeiată pe prevederile art. 36 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 de înaintare a notificării persoanei îndreptăţite conform art. 4 raportat la art. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru soluţionare la Prefectura judeţului Dolj. Valoarea estimată de petentă pentru imobilul solicitat a fost de 5 miliarde RON.

Primăria municipiului Craiova a emis Dispoziţia nr. 4617 din 15 mai 2002, semnată de primarul în funcţie la acea dată inginer R. şi de secretarul A., prin care s-a dispus înaintarea către Prefectura judeţului Dolj a propunerii de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul situat în Craiova, strada x nr. 46. Prefectura judeţului Dolj a comunicat acestea prin Adresa nr. x/2003 că dosarul său are nr. 3353, este complet, urmând a fi invitată la negocieri pentru stabilirea sumei ce i se cuvine ca despăgubiri.

Instanţa de fond a constatat că, după modificarea Legii nr. 10/2001 în anul 2005 printr-o decizie administrativă, dosarele nesoluţionate de prefecturi au fost trimise la primării pentru a fi reanalizate în sensul dacă imobilul respectiv poate fi restituit în natură fostului proprietar, aspect ce rezultă din declaraţia martorului WW., directorul Direcţiei juridice din cadrul Prefecturii Dolj în perioada 1997 - 2010. Martorul afirmă că din punctul său de vedere juristul trebuia să verifice doar posibilitatea restituirii în natură a imobilului nu şi verificarea de la început a dosarului, în sensul dacă era persoană îndreptăţită la restituirea imobilului.

În opinia instanţei de fond, în Rechizitoriu s-a reţinut mod eronat că propunerea de acordare a măsurilor reparatorii din Dispoziţia nr. 4617 din 15 mai 2002, emisă de primarul municipiului Craiova, nu a fost însuşită de Prefectura judeţului Dolj, care a restituit dosarul în procedura administrativă la Primăria municipiului Craiova, pentru că aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată în anul 2005 şi declaraţiile martorilor, dosarele au fost restituite la primării pentru a se analiza posibilitatea restituirii în natură a imobilelor.

În Adresa înregistrată sub nr. x din 8 septembrie 2003 la Prefectura judeţului Dolj notificatoarea F. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de tergiversarea soluţionării cererii de restituire a imobilului precizând că tatăl său, a avut casă mare pe strada x nr. 46 Craiova.

La data de 25 august 2004 s-a întocmit un proces-verbal privind starea de fapt a imobilului de pe strada x nr. 46 din care rezultă că acesta nu se află în evidenţa Regiei Autonome a Administrare a Domeniului Public Craiova, urmare a unei cereri formulată de notificatoare prin care aceasta solicita să i se comunice în administrarea cui a fost clădirea.

S-a reţinut că Primăria municipiului Craiova a comunicat notificatoarei cu adresa nr. x/2004, copii certificate după buletinul clădirii din Craiova, strada x nr. 46 întocmit în anul 1948 din care rezultă că proprietarul imobilului este "J.".

Instanţa de fond a constatat că, la data de 6 octombrie 2005, F. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu avocatul E. din cadrul baroului Gorj având ca obiect retrocedarea imobil situat în municipiului Craiova, strada x nr. 46, judeţul Dolj, în care se menţionează că onorariul convenit este în sumă de 30% cu titlu de onorariu de succes.

F., prin avocat E., a formulat Cererea înregistrată sub nr. x din 3 aprilie 2006 adresată Primăriei municipiului Craiova, solicitând eliberarea unei copii certificate de pe matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) pe anul 1950 privind imobilul situat în Craiova strada x nr. 46, fostă proprietatea, autorului meu H., însă nu a primit nici un răspuns aşa cum susţine martorul E.

Totodată instanţa de fond mai reţine şi că în cursul lunii aprilie 2007 martora T., angajată a Serviciului Registrului Agricol al Primăriei Craiova şi martora U., angajată în cadrul Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, în baza unei adrese din anul 2005 şi a unei solicitări verbale formulată de avocatul E., s-au deplasat la imobilul menţionat şi au întocmit procesul-verbal din data de 24 aprilie 2007 privind starea de fapt a imobilului, proces-verbal pe care l-au predat consilierului juridic C.

Instanţa de fond a constatat că, la data de 27 aprilie 2007, inculpata C. a prezentat în şedinţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 ce funcţiona la nivelul Primăriei municipiului Craiova Notificarea nr. x/2001 cu propunerea de restituire parţială în natură a 1310 mp din totalul de 1520 mp şi a clădirii în suprafaţă de 330 mp pentru diferenţa de 210 mp teren urmând a fi formulată propunere de acordare de despăgubiri băneşti de către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţii (ANRP). S-a reţinut că din procesul-verbal al şedinţei Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din 27 aprilie 2007 rezultă că s-a decis refacerea procesului-verbal de patrimoniu cu menţiunea "ce înseamnă preluare" amânându-se dezbaterile pentru o şedinţă ulterioară. Inculpata A. a avut o intervenţie cu privire la această notificare, consemnându-se în procesul-verbal, poate va prelua Autoritatea locală locaţia imobilului pentru care se propune restituirea,,. Această notificare nu a mai fost discutată în şedinţa următoare ce a fost convocată la data de 9 iulie 2007, iar inculpata C. a întocmit referatul şi dispoziţia de restituire în natură înregistrată sub nr. x din 19 iulie 2007, dispoziţie semnată ulterior de inculpatul B., în calitate de primar şi inculpata A., în calitate de secretar. Prin această dispoziţie s-a restituit parţial, în natură, imobilul compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp (din suprafaţa totală de 1.520 mp) şi construcţie în suprafaţă de 330 mp situat în Craiova, strada x nr. 46 şi se propune acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către F. pentru restul suprafeţei de 210 mp.

Dispoziţia nr. x din 19 iulie 2007 a fost înaintată Instituţiei Prefectului judeţului Dolj care prin Referatul nr. x/2007 a constatat legalitatea acesteia. Referatul de legalitate menţionat anterior a fost întocmit de martora XX. care a declarat cu ocazia audierii că verifica mai întâi aspectele de formă şi anume textul legal, dispoziţia şi obiectul la care se referă, dacă era semnată de persoane în funcţie, primar, secretar, consilier juridic, dacă era aplicată data şi ştampila, apoi verifica actele premergătoare care au stat la baza emiterii dispoziţiei, dispoziţie ce era însoţită de copiile dosarului. În prezenta cauză, a susţinut martora, calitatea de moştenitor a fost dovedită cu o sentinţă prin care notificatoarea fusese adoptată iar în dosar exista şi un testament olograf. În cazul de faţă, a mai arătat martora, fiind o singură notificatoare nu au existat suspiciuni cu privire la calitatea acesteia de moştenitoare, potrivit legii sarcina probei calităţii de persoană îndreptăţită revenind notificatorului. La dosar au existat acte de stare civilă, dar nu au fost relevante din moment ce exista sentinţa de adopţie.

Martora a XX. mai declarat că după anul 2007, mai exact în anul 2008, Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis îndrumări către prefecturi ce au fost înaintate tuturor primăriilor în sensul stabilirii calităţii de moştenitor pe baza certificatelor emise de notarii publici sau în baza hotărârilor judecătoreşti.

Instanţa de fond a constatat că dispoziţia nr. x din 19 iulie 2007 a fost comunicată notificatoarei, iar la rugămintea acesteia, avocatul E. cu sprijinul avocatei X. din cadrul Baroului Dolj, l-a găsit pe martorul Z., ca potenţial cumpărător, la biroul avocatului E. fiind negociat şi stabilit preţul de vânzare cumpărare al imobilului la suma de 660.000 euro, în urma unei întâlniri ce a avut loc la data de 5 octombrie 2007. S-a reţinut că numita F. l-a împuternicit pe martorul AA., prieten cu martorul Z. să se ocupe de intabularea imobilului, sens în care s-a încheiat o procură la BNP BB. din municipiul Târgu Jiu.

La data de 10 octombrie 2007, la sediul biroului avocatului E., s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare prin care F. se obliga să vândă, iar SC CC. SRL, reprezentată de Z., se obliga să cumpere imobilul la preţul de 660.000 euro, menţionându-se achitarea unui avans în sumă de 10.000 euro.

La data de 10 decembrie 2007, după înfiinţarea Cărţii funciare nr. x cu privire la imobilul situat pe bulevardul x, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare în formă autentică la BNP DD. şi EE. cu menţiunea că până la data autentificării contractului se achitase vânzătoarei numerar suma de 25.000 euro, iar diferenţa de 635.000 euro s-a achitat prin virament bancar în contul vânzătoarei deschis la FF. Târgu Jiu. Suma încasată prin virament bancar a fost folosită de F. şi fiica acesteia D. pentru achiziţionarea următoarelor bunuri: un imobil în valoare de 120.000 RON în Târgu Jiu (contract de vânzare-cumpărare la BNP GG. sub nr. x din 8 septembrie 2008); un imobil în valoare de 80.000 euro în Bucureşti (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 octombrie 2008 la BNP HH. din Bucureşti); un imobil în valoare de 500.000 RON în Târgu Jiu (contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30 ianuarie 2009 la BNP II. din Târgu Jiu); un autoturism marca x în valoare de 85.439 RON, ce a fost dat în folosinţa ginerelui său, JJ.; câte un autoturism marca x, fiecare în valoare de aproximativ 70.000 RON, numiţilor KK. şi LL., ca mulţumire a faptului că, pe timpul derulării procedurii administrative de restituire a imobilului, cei doi îi asiguraseră transportul de la Târgu Jiu la Craiova.

S-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 505 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2007 a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de către reclamanta F. împotriva Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007 emisă de către primar în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova şi s-a dispus modificarea în parte a dispoziţiei, în sensul că dispune restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de teren în cuantum de 53 mp, situată în municipiul Craiova bulevardul x, nr. 38 (fost nr. 40) astfel cum a fost individualizată prin raportul de expertiză. Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 663 din 4 mai 2011 de către Curtea de Apel Craiova. În motivarea acţiunii s-a arătat că autorul reclamantei, H., a fost proprietarul imobilului în litigiu.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpata C., în calitate de consilier juridic la Direcţia Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate din cadrul municipiului Craiova, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului, Legea nr. 10/2001 şi norme metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, propunând restituirea în natură a imobilului menţionat anterior în favoarea numitei F., fără a ţine seama că actele de notificare nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire în natură (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a realizat preluarea, notificatoarea nu îşi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezenta aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a solicitantului, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării, ci mai mult, a atestat faptul neadevărat că imobilul ar fi fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi era donat Autorităţii publice locale prin act autentic (primul act material). Conform fişei postului, printre alte îndatoriri, inculpata avea ca atribuţie de serviciu "analizarea şi soluţionarea dosarelor în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

S-a constatat că organele de urmărire penală au ridicat la data de 4 iunie 2014 din arhiva Primăriei municipiului Craiova registrul inventar denumit "Matricola clădirii, circumscripţia III arondisment Ilie, anul 1942 - 1951, unde la fila x verso este înscrisă matricola 696 a imobilului din strada x, nr. 46 proprietar K., ulterior radiat şi înscris "Sfatul Popular al oraşului Craiova, iar la subsolul paginii este menţionat, Imobilul s-a donat Sfatului popular al oraşului Craiova şi se scuteşte de impozit pentru viitor. În registrele de impozitare ulterioare anului 1951 nu mai este înscris imobilul din strada x nr. 46. În baza acestui înscris organele de urmărire penală au identificat actul de donaţie, declarat ca autentic prin Procesul-verbal nr. x din 3 decembrie 1951 încheiat de Tribunalul Dolj - Completul civil şi înregistrat la grefa instanţei sub nr. x din aceeaşi dată, prin care la 3 decembrie 1951 K. a donat Sfatului Popular al oraşului Craiova imobilul din municipiul Craiova, strada x nr. 46 în care deja funcţiona P. Acest imobil în care au funcţionat secţia radiologie şi laborator şi-a pierdut la un anumit moment destinaţia pentru care s-a realizat donaţia devenind împreună cu imobilele învecinate, Spitalul de copii Filantropia. În vara anului 2005 cele două secţii ale spitalului au fost mutate în incinta noului Spital de copii Filantropia de pe strada x.

Potrivit declaraţiei părţii responsabile civilmente D., avocatul H. ar fi avut o relaţie cu bucătăreasa N., din această relaţie rezultând o fată, respectiv F., iar din cauza diferenţei de statut social, avocatul a luat decizia de a-şi adopta copilul. Ulterior organele de urmărire penală au identificat Sentinţa civilă nr. 1150 din 12 aprilie 1960 pronunţată în Dosarul nr. x/1960 de Tribunalul Regional Târgu Jiu prin care s-a admis cererea formulată de F. şi a fost desfăcută adopţia făcută de către pârâtul L. prin Sentinţa de adopţie nr. 8 din 15 decembrie 1947, dispunându-se ca reclamanta să poarte numele de F.

S-a constatat că în Rechizitoriu s-a reţinut, de asemenea, că imobilul din strada x a aparţinut magistratului H. căsătorit cu I., iar cei doi au avut doi fii: H. şi K., ambii îmbrăţişând cariera de avocat.

S-a afirmat, de asemenea, în Rechizitoriu că "în anul 1920 H. avea doar 34 de ani. Astfel fiind greu de crezut că, prin propriile forţe ori din câştigurile personale ar fi devenit moşier H. Fără îndoială, între cei doi fraţi a intervenit un act prin care averea primită de la tatăl lor, a fost împărţită, unul preluând averea pe care familia a deţinut-o în judeţul Gorj, celălalt rămânând cu averea pe care familia a deţinut-o în municipiul Craiova, chiar dacă documente în acest sens, nu au fost găsire la Direcţia Judeţeană Dolj - Arhivele Naţionale".

Instanţa de fond a apreciat că aceste susţineri ale organelor de urmărire penală sunt simple speculaţii nefiind dovedite cu probe sau înscrisuri în acest sens.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit înregistrărilor efectuate în Registrul "Matricola clădirii" aferent perioadei 1942 - 1951, imobilul de pe strada x nr. 46, proprietatea lui K., a fost înscris în matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) sub nr. matricol 696, iar foaia matricolă se închide în 1951 cu menţiunea "imobilul s-a donat Sfatului Popular al oraşului Craiova şi se scuteşte de impozit pentru viitor".

Instanţa de fond a analizat activitatea infracţională a inculpatei C., faţă de care s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. din perspectiva dispoziţiilor legale încălcate, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016.

Curtea de apel a constatat că în Rechizitoriu nu se indică articolele de lege încălcate de fiecare din inculpaţi, precizându-se, după o expunere a prevederilor legale ce reglementează domeniul restituirii imobilelor preluate în mod abuziv de stat conform Legii nr. 10/2001, că inculpaţii şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului (în cazul inculpatei C.), Legea nr. 10/2001 şi în Normele metodologice de aplicare a acesteia.

S-a reţinut că instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma, îndeplineşte în mod defectuos, din cuprinsul acestora se înţelege, îndeplineşte prin încălcarea legii,,. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât dispozitivul cât şi considerentele deciziilor sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (Decizia Plenului Curţii constituţionale nr. 1/1995, Decizia nr. 1415/2009, Decizia nr. 414/2010 şi Decizia nr. 415/2010).

Prima instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, a reţinut că Notificarea nr. x/2001 depusă de F. cuprinde denumirea persoanei notificate - Primăria Municipiului Craiova, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite - F. domiciliată în judeţul Gorj, elementele de identificare a bunului imobil solicitat-casă compusă din 6 camere de locuit antreu mic, cămară, pivniţă şi dependinţe situată în Craiova str. x Craiova judeţul Dolj. Notificatoarea a evaluat imobilul prin Adresa nr. x din 16 aprilie 2002 la suma de 5 miliarde RON vechi.

Prin urmare, s-a apreciat că notificarea nu trebuia să cuprindă "indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a realizat preluarea, motivarea calităţii de persoană îndreptăţită, aşa cum susţin organele de urmărire penală. În cuprinsul notificării s-a menţionat temeiul cererii art. 21 din Legea nr. 10/2001.

În conformitate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilele -terenuri şi construcţii-preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau după caz prin dispoziţia motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

Instanţa a constatat că la Notificarea nr. x/2001 au fost anexate copii ale inventarului din 8 februarie 1945 încheiat între reprezentanţii armatelor române şi rusă, certificatele de naştere ale fraţilor K. şi H., Sentinţa de adopţie nr. 8 din 15 decembrie 1947, testamentul lui H. din 8 noiembrie 1943. La data de 31 ianuarie 2002 F. a depus la dosarul notificării copia Certificatului nr. x din 22 noiembrie 2001 emis de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale, prin care se atestă că imobilul din strada x nr. 46, proprietatea numitului H. se găseşte înscris în tabelul cu imobilele propuse pentru naţionalizare din oraşul Craiova, împrejurare constatată în urma verificării fondului de arhivă Sfatul Popular al Regiunii Oltenia în dosarul din 1953.

Astfel, s-a constatat că din actele depuse a rezultat că numita F. a solicitat restituirea imobilului în calitate de moştenitoare a numitului H., chiar dacă în notificare s-a menţionat numele de K., fapt ce rezultă din hotărârea de adopţie, certificatele de naştere, testamentul olograf, certificatul de la arhivele statului, cererea depusă la Prefectura Dolj, sub nr. x din 8 septembrie 2003, în care s-a menţionat că tatăl său a avut casă mare pe strada x nr. 46, cererea formulată de F., prin avocat E., înregistrată sub nr. x din 3 aprilie 2006 la Primăria municipiului Craiova şi sentinţa civilă nr. 505 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj. Cererea de restituire avea valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

S-a constatat că în Cererea înregistrată sub nr. x din 31 ianuarie 2002 la Primăria Municipiului Craiova cu referire la Notificarea nr. x/2001, numita F. a precizat faptul că imobilul a fost naţionalizat.

Cu ocazia audierii inculpata C. a declarat că a menţionat în adrese şi în referat că imobilul fusese naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, având în vedere certificatul emis de Arhivele Statului, adresa notificatoarei din 2002 în care spunea că imobilul a fost naţionalizat şi referatul întocmit de martora VV. Având în vedere că pe tatăl notificatoarei îl chema H., în certificatul de la Arhivele Naţionale apărea H., iar în buletinul clădirii era înscris - J., inculpata a considerat că persoana este îndreptăţită la retrocedarea imobilului. Inculpata a declarat că soluţionarea dosarului în comisie a fost amânată pentru a se reface procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului, respectiv să se verifice dacă imobilul era în proprietatea spitalului sau a municipiului Craiova. După primirea procesului-verbal de la Direcţia Patrimoniu în care se preciza că imobilul este liber, clădirea fiind dezafectată, a întocmit dispoziţia de primar.

De prevederile Legii nr. 10/2001 au beneficiat şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, aşa cum se prevede în art. 4 din legea menţionată. Art. 4.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 227 din 3 aprilie 2007 prevede că norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moştenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar. Prin acte doveditoare se înţeleg actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testament însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor).

Potrivit articolului 9 din Legea nr. 10/2001 "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini,,.

Din actele depuse la dosar, proces-verbal al inventarului din 8 februarie 1945 încheiat între reprezentanţii armatelor română şi rusă, certificatul emis de Direcţia Judeţeană Dolj a arhivelor statului a rezultat, aşa cum susţin şi martorii audiaţi în cauză, indicii că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950 coroborat cu faptul că acesta nu se afla în evidenţa RADPFL Craiova şi nici în administrarea spitalului Filantropia.

Instanţa de fond a avut în vedere declaraţia martorei NN., consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului Craiova ce afirmă că certificatul de la Arhivele Statului şi buletinul imobilului erau considerate înscrisuri suficiente pentru a se stabili regimul juridic al imobilelor, respectiv modalitatea de preluare a imobilelor. Martora a avut spre soluţionare de la apariţia Legii nr. 10/2001 aproximativ 500 de dosare, însă nu îşi aminteşte să fi solicitat în vreun dosar matricola privind impozitele şi taxele imobilului de dinainte de preluare, iar consultarea tabelului anexă a imobilelor expropriate în baza Decretului 92/1950 nu mai era necesară, având în vedere că în răspunsul de la arhivele Statului se menţiona şi poziţia imobilelor din tabelul anexă la decret.

În opinia primei instanţe, susţinerea din Rechizitoriu în sensul că nu a existat preocupare din partea inculpatei C. pentru a cere notificatoarei să depună la dosar matricola clădirii, nici pentru a verifica personal situaţia juridică a imobilului este nefondată, întrucât nu există în Legea nr. 10/2001 sau în normele de aplicare a legii dispoziţii care să oblige consilierul juridic să facă astfel de verificări. Faptul că notificatoarea a ales să se folosească spre a-şi dovedi calitatea de succesor în drepturi de un înscris care o atesta ca moştenitor legal şi de un altul ce o atesta ca moştenitor testamentar, fără ca asupra imobilului solicitat la restituire să existe pretenţii formulate şi de o altă persoană, impunea, se reţine în Rechizitoriu, a i se cere de către inculpată să facă dovada că adopţia subzista şi la momentul decesului adoptatorului. Dacă o astfel de dovadă ar fi fost solicitată, s-ar fi constatat faptul că, înfierea fusese desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 1150 din 12 aprilie 1960 a Tribunalului Regional Târgu Jiu.

Curtea de apel a apreciat că aceste obligaţii reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatei C. nu sunt prevăzute în legislaţia primară şi în normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru a se putea reţine că aceasta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prin încălcarea legii.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 3.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în cadrul procedurii administrative, sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbă persoanei care pretinde dreptul potrivit principiului actori incumbit probatio.

S-a reţinut depoziţia martorei OO., fost consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului Craiova în perioada 1997 - august 2012, care a confirmat că certificatul eliberat de Arhivele Statului era luat de bun şi nu erau necesare alte demersuri.

Sunt îndreptăţite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

În ceea ce priveşte actele doveditoare ale dreptului de proprietate, art. 23.1 lit. d) din normele metodologice prevede că prin acte doveditoare se înţeleg orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective).

Primăria municipiului Craiova a comunicat notificatoarei F. prin adresa din 21 octombrie 2004 copii certificate după patru din cele şase file ale Buletinului clădirii întocmit în anul 1948 în care este înscris ca proprietar "J., " înscrisuri ce se încadrează în categoria "orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective" .

În acelaşi sens, instanţa a avut în vedere, Certificatul nr. x din 22 noiembrie 2001 emis de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale, prin care se atestă că imobilul din strada x nr. 46, era proprietatea numitului H.

Curtea a constatat că notificarea depusă de numita F. îndeplinea condiţiile prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele depuse la dosarul de notificare dovedeau calitatea de moştenitor legal al persoanei îndreptăţite, existau acte ce demonstrau deposedarea abuzivă, deţinerea proprietăţii de către ascendentul notificatoarei astfel încât inculpata C. nu a încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu ocazia analizării şi soluţionării acestui dosar. Împrejurarea că pe parcursul urmăririi penale, procurorul a identificat acte din care rezultă faptul că notificatoarea nu putea fi moştenitoare legală a numitului H., întrucât actul de adopţie fusese desfiinţat, iar imobilul revendicat fusese donat în anul 1951 de către K. Sfatului Popular al Municipiului Craiova, nu este de natură, în opinia instanţei de fond, să atragă răspunderea penală a inculpatei C., având în vedere actele depuse la dosarul de notificare şi normele legale în vigoare la acea dată.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea act material ce se reţine în sarcina inculpatei C. s-a constatat că se referă la faptul că a întocmit conţinutul Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin aceasta producând o pagubă în dauna UAT Craiova în valoare de 2.064.216 RON echivalentul a 666.000 euro.

Hotărârea de Guvern nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 227 din 3 aprilie 2007. Anexa la H.G. cuprinde trei capitole: primul capitol se referă la "Principiile de soluţionare a notificărilor, al doilea capitol vizează "Norme metodologice de aplicare, raportate la fiecare articol din lege, iar al treilea capitol se intitulează "Măsuri instituţionale".

La punctul 1.1 lit. a) din capitolul al-III-lea s-a prevăzut că "Pentru urgentarea aplicării legii, pe lângă organele de conducere ale fiecărei entităţi implicate în soluţionarea notificărilor, vor fi constituite şi vor funcţiona comisii interne pentru analiza notificărilor, formate de regulă, din 3 - 5 membri (în măsura posibilităţilor se vor numi jurişti şi economişti) care vor analiza fiecare notificare şi actele doveditoare şi vor întocmi propunerea de soluţionare. Comisiile prev. la pct. 1.1 vor elabora un regulament propriu de lucru, pe care îl vor supune aprobării organului de conducere al unităţii respective. Comisia internă pentru analizarea notificărilor întocmeşte pentru fiecare notificare un raport cu propunerile de soluţionare formulate de către fiecare din membrii comisiei, care va fi semnat de membrii acesteia. Propunerile divergente ale membrilor comisiei vor fi prezentate şi motivate separat."

Curtea a analizat dacă întocmirea conţinutului Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 de către inculpata C., fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, reprezintă o încălcare a legii cu consecinţe în planul răspunderii penale conform art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 309 C. pen.

Curtea Constituţională în decizia precitată a stabilit că în materie penală, principiul legalităţii incriminării, nulum crimen sine lege, nula poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz, contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale. Curtea a reţinut că deşi legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit, doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură. În prezenta cauză fiind vorba de o autoritate publică a administraţiei locale s-a emis o dispoziţie de primar.

Prin normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, act normativ dat în aplicarea legii, s-au instituit proceduri şi comisii ce nu sunt prevăzute în Legea nr. 10/2001.

Astfel, instanţa a constatat că al doilea capitol al H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 se referă la "Norme metodologice de aplicare, raportate la fiecare articol din lege", iar al treilea capitol ce se intitulează "Măsuri instituţionale" prevede faptul că se înfiinţează pe lângă organele de conducere, comisii interne pentru analiza notificărilor, formate de regulă, din 3-5 membri(în măsura posibilităţilor se vor numi jurişti şi economişti) care vor analiza fiecare notificare şi actele doveditoare şi vor întocmi propunerea de soluţionare.

Instanţa a reţinut, în acord cu decizia Curţii Constituţionale, că nu poate fi considerată o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 împrejurarea că inculpata C. a întocmit conţinutul Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât această comisie nu este prevăzută în Legea nr. 10/2001 sau în al doilea capitol al H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 ce se referă la "Norme metodologice de aplicare, raportate la fiecare articol din lege".

Instanţa de fond a arătat că nu a fost stabilită de legiuitorul primar sau prin actul normativ dat în executarea şi în limitele legii conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, respectiv întocmirea referatului şi prezentarea notificării în comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, ci prin instituirea unor proceduri neprevăzute de lege. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale guvernului, şi acte de nivel inferior acestora cum ar fi hotărâri ale guvernului, ordine, coduri etice, şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară.

Cu privire la activitatea infracţională a inculpatei A., secretar al municipiului Craiova din anul 1998, s-a reţinut în Rechizitoriu că, în calitate de secretar al municipiului Craiova şi membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute în art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001 şi capitolul III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, avizând pentru legalitate dispoziţia primarului municipiului Craiova nr. x din 19 iulie 2007, fără a ţine seama că actele prezentate de notificatoarea F. nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a dispus preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a notificatoarei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, al cărei membru era, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite în acelaşi cuantum de către F., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Curtea de apel a constatat că din probele administrate a rezultat că inculpata a semnat în calitate de secretar Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 privind imobilul situat pe strada x nr. 46, argumentele juridice expuse de instanţă în cazul inculpatei C. fiind valabile şi în cazul inculpatei A. cu referire la faptul că Notificarea nr. x/2001 îndeplinea condiţiile prev. de art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 respectiv: cuprindea adresa şi denumirea persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptăţite, elementele de identificare ale bunului solicitat, era comunicată prin executor judecătoresc iar valoarea estimată a acesteia a fost completată printr-o adresă ulterioară. Inculpata nu a încălcat prevederile art. 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, întrucât a avut în vedere actele ce susţineau în fapt şi în drept dispoziţia de primar, respectiv referatul întocmit de consilierul juridic, fără a fi necesar să aibă la dispoziţie procesele-verbale ale comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Cu ocazia audierii inculpata A. a declarat că în cele două hotărâri de guvern menţionate anterior (H.G. nr. 498/2003 şi H.G. nr. 250/2007) se precizează că dispoziţiile de primar emise anterior, îşi păstrează valabilitatea, ceea ce însemnă din punct de vedere juridic că nu se reiau aspectele privind persoana îndreptăţită, calitatea de moştenitor, actele depuse, ci doar în măsura în care se punea în discuţie restituirea în natură, completarea cu aspecte privind starea de fapt, regimul juridic al imobilului sau existenţa unei afectaţiuni. S-au reţinut afirmaţiile inculpatei care a arătat următoarele:

"Nu cred că am reluat aspectele privind persoana îndreptăţită şi înscrisurile depuse, afirmă inculpata, pentru motivele arătate anterior, ci doar pentru a identifica bunul, deţinătorul şi afectaţiunea acestuia. Acesta cred că este motivul pentru care am cerut refacerea procesului-verbal de către Direcţia Patrimoniu".

Instanţa a reţinut în susţinerea apărărilor inculpatei, declaraţiile martorilor WW. şi XX. S-a constatat că actele depuse odată cu notificarea şi ulterior prin cereri adresate Primăriei municipiului Craiova au fost apte să demonstreze deposedarea abuzivă, caracterul de persoană îndreptăţită al notificatoarei, moştenitoare a numitului H. conform sentinţei de adopţie şi certificatelor de naştere depuse la dosar, dreptul de proprietate al ascendentului ce rezultă din buletinul clădirii comunicat în copie legalizată de Primăria municipiului Craiova.

În cauză, în opinia primei instanţe, nu s-a făcut dovada că inculpata A. a avut cunoştinţă despre hotărârea de desfacere a adopţiei şi despre faptul că imobilul în litigiu a fost donat, la data de 3 decembrie 1951, de către K., Sfatului Popular al oraşului Craiova, elemente care ar fi condus la respingerea cererii de restituire în natură a imobilului.

În ceea ce priveşte încălcarea de către inculpata A. a dispoziţiilor capitolului III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, respectiv că notificarea nu a fost examinată pe fond şi nu a primit o propunere de soluţionare din partea Comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, deşi inculpata a cunoscut că se amânase luarea unei decizii în şedinţa din 27 aprilie 2007, aşa cum se reţine în Rechizitoriu, instanţa a constatat că normele ce impun obligativitatea examinării cererii de restituire în cadrul unei comisii sunt prevăzute în H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 şi nu în legislaţia primară, respectiv Legea nr. 10/2001.

Conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, respectiv prezentarea notificării în comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu a fost stabilită de legiuitorul primar sau prin actul normativ dat în executarea şi în limitele legii ci prin instituirea unor proceduri neprevăzute de lege. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice, şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară.

Prin urmare, ceea ce organul de urmărire penală consideră ca fiind o încălcare a legii respectiv neexaminarea notificării în comisie şi lipsa unei propuneri de soluţionare din partea Comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o încălcare a legii întrucât nu este prevăzută în legislaţia primară, respectiv Legea nr. 10/2001. Inculpata a semnat dispoziţia de primar în calitate de secretar, dispoziţie ce conţine elementele de fond şi formă, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 21 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii, decizia/dispoziţia va cuprinde detaliat motivele care au stat la baza fundamentării deciziei iar la pct. 21.5 s-a prevăzut că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către Consiliul Local ori Judeţean, responsabilitatea aplicării legii aparţine în totalitate primarului ori preşedintelui Consiliului Judeţean.

În Rechizitoriu s-a reţinut cu privire la inculpatul B. faptul că, în calitate de primar al municipiului Craiova, şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile prevăzute în dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu prilejul emiterii Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 pe care a emis-o fără a ţine seama că actele prezentate de notificatoarea F. nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a dispus preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a notificatoarei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, al cărei membru era, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite în acelaşi cuantum de către F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prevăzut de art. /132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului B. s-a reţinut un singur act material, emiterea dispoziţiei de primar cu încălcarea legii şi a normelor metodologice de aplicare a legii.

Potrivit pct. 21.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, responsabilitatea aplicării legii aparţine în totalitate primarului ori preşedintelui Consiliului Judeţean, însă prin înscrisurile depuse la dosarul de notificare, motivarea instanţei în cazul inculpatei C. cu privire la aceste înscrisuri este valabilă şi în cazul inculpatului B. În opinia primei instanţe, se probează că la emiterea dispoziţia de restituire în natură nr. x/19 iulie 2007 ce purta viza de legalitate a consilierului juridic C., şi semnătura secretarului A., nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Numai în cazul în care unitatea deţinătoare sau entitatea investită cu soluţionarea notificării apreciază, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptăţită şi pe baza analizei împrejurărilor de fapt şi de drept ale situaţiei invocate în notificare, că: preluarea nu a fost abuzivă; dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor nu sunt dovedite; proprietarul nu avea vocaţia de a fi persoană îndreptăţită potrivit legii (de exemplu este criminal de război, persoană ale cărei bunuri au fost confiscate ca pedeapsă complementară, este renunţător şi altele asemenea) va emite o decizie motivată de respingere a notificării potrivit art. 1.5 din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007.

Instanţa de fond a susţinut că aceste împrejurări nu se regăseau în cauză pentru ca inculpatul să emită dispoziţia de respingere a notificării. Instanţa a reţinut că atât Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 emisă de inculpatul B. cât şi prima Dispoziţie de restituire nr. 4617 din 15 mai 2002 semnată de primarul în funcţie la acea dată inginer R. au fost supuse controlului de legalitate a actelor administrative de către Instituţia Prefectului, de fiecare dată constatându-se legalitatea acestor dispoziţii.

În ceea ce priveşte faptul că notificarea nu a fost examinată pe fondul ei şi nu a primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 instanţa reţine şi în cazul inculpatului B., că normele ce impun obligativitatea examinării cererii de restituire în cadrul unei comisii sunt prevăzute în H.G. nr. 250/07 martie 2007 şi nu în legislaţia primară, respectiv Legea nr. 10/2001.

Instanţa de fond a constatat că, în raport de data punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi, prin Rechizitoriul nr. x emis la 22 decembrie 2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 517 din 8 iulie 2016 a deciziei Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 şi data pronunţării hotărârii în cauza dedusă judecăţii, a fost restrânsă sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 297 C. pen. privind infracţiunea de abuz în serviciu, motivat de faptul că dispoziţiile art. 246 C. pen. 1969 şi art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Pentru aceste considerente, întrucât faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată nu sunt prevăzute de legea penală, instanţa nu a mai procedat la analiza celorlalte trăsături ale infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) C. pen. şi, în baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat inculpata C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat inculpata A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 3 09 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat inculpatul B. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, având în vedere soluţia de achitare a inculpaţilor în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Instanţa a constatat că imobilul situat pe strada x nr. 46, ce a fost restituit prin Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, a format obiectul actului de donaţie declarat ca autentic prin Procesul-verbal nr. x din 3 decembrie 1951 încheiat de Tribunalul Dolj - Completul civil şi înregistrat la grefa instanţei sub nr. x din aceeaşi dată, prin care la 3 decembrie 1951 K. l-a donat Sfatului Popular al oraşului Craiova. Prin urmare acest imobil nu putea face obiectul Decretului nr. 92/1950

Instanţa a reţinut, de asemenea, că notificatoarea F. s-a folosit de actul de adopţie despre care avea cunoştinţă că a fost desfăcut, prin Sentinţa civilă nr. 1150 din 12 aprilie 1960, pronunţată de Tribunalul Regional Târgu Jiu, motivat de faptul că cererea având ca obiect desfacerea adopţiei a fost introdusă chiar de aceasta.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 154/P/2013 din 12 decembrie 2014 şi nr. 154/P/2013 emise de DNA Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor inculpaţilor B., A. şi părţii responsabile civilmente D. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în vederea anulării Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007.

S-a apreciat că, instanţa penală nu este competentă să soluţioneze cererea formulată de DNA Serviciul Teritorial Craiova având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Contractului de asistenţă juridică nr. x din 6 octombrie 2005 încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură E. respectiv F., întrucât această entitate juridică nu are nicio calitate în procesul penal, fapt pentru care a dispus disjungerea şi declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Împotriva Sentinţei penale nr. 264 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, E. - Cabinet de avocat, partea responsabilă civilmente D. şi inculpaţii A. şi B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 28 februarie 2017, primind termen de judecată la data de 4 aprilie 2017, Completul 7A.

La primul termen de judecată (4 aprilie 2017), Înalta Curte a admis cererile de amânare formulate de formulate de apărătorii aleşi ai apelanţilor intimaţi inculpaţi A. şi B. şi de apărătorul ales al intimatei inculpate C., în vederea pregătirii apărării. A fost amânată cauza la data de 16 mai 2017.

La termenul de judecată din data de 16 mai 2017, după susţinerea tezelor probatorii de către Ministerul Public şi de către apărare, au fost admise următoarele probe:

a) Pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - proba testimonială constând în reaudierea martorilor G., NN., OO., VV. şi UU., consilieri juridici în cadrul Primăriei municipiului Craiova, precum şi a martorilor XX. şi WW., consilieri juridici în cadrul Prefecturii Dolj;

b) Pentru apelanta intimată inculpată A. - proba testimonială constând în reaudierea martorilor XX. şi WW., consilieri juridici în cadrul Prefecturii Dolj;

c) S-a luat act că apelantul intimat inculpat B., intimata inculpată C. şi apelanta parte responsabilă civilmente D. nu au solicitat probe.

În cadrul cercetării judecătoreşti în apel, s-a amânat cauza la data de 27 iunie 2017, când s-a procedat la audierea apelantului intimat inculpat B., declaraţia acestuia fiind consemnată, semnată, conform dispoziţiilor art. 110 alin. (4) C. proc. pen. şi ataşată la dosarul cauzei .

În vederea continuării cercetării judecătoreşti, cauza a fost amânată, fiind stabilite termene de judecată la datele de 26 septembrie 2017 şi 10 octombrie 2017:

a) La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2017, instanţa de apel a procedat la audierea apelantei intimate inculpate A., declaraţia acesteia fiind ataşată la dosarul cauzei, subsecvent citirii şi semnării de către inculpată, precum şi de către apărători, conform dispoziţiilor art. 110 alin. (4) C. proc. pen.

b) La termenul de judecată din data de 10 octombrie 2017, instanţa de apel a procedat la audierea intimatei inculpate C., declaraţia acesteia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei şi la audierea martorilor XX., WW. .

În vederea continuării cercetării judecătoreşti, s-a amânat cauza la data de 21 noiembrie 2017, când Înalta Curte a procedat la audierea separată a martorilor OO., NN. şi G., declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei .

În cauză s-a acordat termen de judecată la data de 23 ianuarie 2018 când, după audierea separată a martorilor UU. şi VV. (declaraţiile acestora regăsindu-se la dosar apel), Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 387 alin. (2) C. proc. pen., a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor.

În motivele scrise depuse la dosarul cauzei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova a susţinut că, în mod greşit s-a dispus achitarea inculpaţilor C., A. şi B. în lumina prevederilor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a României.

S-a arătat că în cazul de faţă, atribuţiile specifice funcţiei, determinate prin acte normative cu putere de lege, încălcate de inculpatul B. sunt:

- art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, potrivit căruia, în exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz;

- art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform căruia, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ - teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită, se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti ori, după caz, a preşedintelui Consiliului Judeţean;

În cazul inculpatei A., a fost încălcat, conform motivelor de apel susţinute de Ministerul Public, art. 117 lit. a) din Legea administraţiei publice locale, conform căruia, secretarul unităţii administrativ - teritoriale îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii: avizează pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;

În cazul inculpatei C., în motivele de apel se susţine că a fost încălcat art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, conform căruia, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ - teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Parchetul a susţinut că în exercitarea acestor atribuţii prevăzute expres în lege, inculpaţii au soluţionat cererea de restituire în natură a imobilului amplasat în municipiul Craiova, str. x, nu doar cu încălcarea H.G. nr. 250/07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, astfel cum se reţine prin hotărârea atacată, ci chiar cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, respectiv:

- art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce determină domeniul de aplicare a legii, în cuprinsul căruia se stipulează faptul că fac obiectul restituirii în natură, în condiţiile acestei legi, "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de oricare alte persoane juridice, în perioada 06 martie 1945- 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite;

- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în care se precizează care imobile sunt considerate de legiuitor ca fiind preluate în mod abuziv de stat, putând face obiectul restituirii în condiţiile legii.

S-a precizat că în notificare se indică, ca moment al preluării abuzive a imobilului de către stat, data de 08 februarie 1945, care este anterioară datei de 6 martie 1945, iar în anexele la Decretul nr. 92/1950 imobilul nu figura ca fiind naţionalizat, emiterea Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 de către primarul municipiului Craiova, B., cu avizul pentru legalitate al secretarului municipiului, A., întocmită şi semnată pentru legalitate de consilierul juridic C., în considerarea faptului (neadevărat) că imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, s-a realizat cu încălcarea art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ce indică persoanele îndreptăţite la restituire, respectiv "persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora" şi art. 4 alin. (2) din lege, în care s-a prevăzut că" de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".

Acuzarea a susţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că F. nu avea calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, astfel că emiterea Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 s-a realizat cu încălcarea legii. Mai mult, că notificatoarea nu avea nici calitatea de moştenitor legal a persoanei indicată ca proprietar al imobilului, K., neputând veni prin reprezentare la moştenirea fratelui fostului său tată adoptiv, H., în condiţiile în care înfierea sa de către H. fusese desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 1150 din 12 aprilie 1960 a Tribunalului Regional Târgu Jiu, nici calitatea de moştenitor testamentar, în condiţiile în care H. decedase înaintea fratelui său, K., astfel că nu avea capacitate succesorală şi deci nu ar fi putut culege moştenirea rămasă de la fratele său, pentru ca la rândul său să o fi putut transmite legatarului universal F., beneficiara testamentului datat 08 noiembrie 1943.

S-a mai susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, conform cărora "actele doveditoare ale dreptului de proprietate, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării preţurilor de restituire decurgând din lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării". În opinia Parchetului, textul acestui articol stabileşte obligaţia celui ce formulează notificarea de a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul deposedării abuzive, iar în cazul moştenitorilor şi a calităţii de moştenitor, precum şi obligaţia celor însărcinaţi cu soluţionarea notificării de a pretinde aceste dovezi şi, în absenţa lor, de a respinge notificarea ca nedovedită. În condiţiile în care la dosarul notificării formulate de F. nu există nicio dovadă cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului ce se solicită la restituire (contract de vânzare-cumpărare, acte de moştenire, titlul de proprietate, hotărâre judecătorească, istoric rol fiscal sau alte asemenea), iar calitatea de moştenitor nu era probată, notificarea trebuia în mod obligatoriu respinsă ca nedovedită, tocmai în temeiul articolului din lege analizat.

În materia retrocedărilor, a susţinut acuzarea, rolul şi importanţa actului decizional al primarului, secretarului localităţii şi aparatului de specialitate al primarului trebuie privite dintr-o dublă perspectivă: una privind aplicarea Legii nr. 10/2001 în vederea reparării nedreptăţilor sociale produse prin abuzurile regimului comunist şi alta privind protejarea bunurilor intrate legal în patrimoniul unităţilor administrativ- teritoriale de orice acţiune de deposedare ilegitimă.

Din această ultimă perspectivă, s-a arătat că prin Rechizitoriu s-a reţinut că inculpaţii au acţionat cu vinovăţie soluţionând notificarea, fără ca în prealabil, să fi solicitat notificatoarei sau să fi verificat personal matricola clădirii, arhivată la sediul Primăriei municipiului Craiova, înscris care ar fi lămurit toate contradicţiile rezultate din actele şi memoriile depuse de F. şi ar fi relevat situaţia juridică reală a imobilului, aceea că fusese donat Sfatului Popular al oraşului Craiova, prin Actul autentic de donaţie nr. 821 din 3 decembrie 1951 cu scopul de a funcţiona ca şi casă pentru copii instituţionalizaţi, fiind exclus de la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Acuzarea a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că în Rechizitoriu nu se indică articolele de lege încălcate de fiecare dintre inculpaţi, articolele de lege încălcate de aceştia fiind prezentate in extenso.

S-a arătat că instanţa de fond a motivat că inculpata A. nu a încălcat prevederile art. 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001 cu prilejul avizării pentru legalitate a Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, prin argumentul că "a avut în vedere actele ce susţineau în fapt şi în drept dispoziţia de primar, respectiv referatul întocmit de consilierul juridic, fără a fi necesar să aibă la dispoziţie procesele-verbale ale comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001", lăsând să se înţeleagă că, în calitate de secretar, inculpata a urmărit doar respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale actului administrativ la momentul avizării pentru legalitate, condiţii ce se susţine că ar fi fost îndeplinite. În opinia Parchetului, instanţa a omis, însă, să constate că dispoziţia pe care a avizat-o pentru legalitate inculpata A. conţinea menţiunea nereală că membrii comisiei locale pentru examinarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înfiinţată la nivelul Primăriei municipiului Craiova, au propus restituirea parţială în natură a imobilului către F., cunoscând foarte bine că nu se luase o decizie în comisia locală tocmai pentru că inculpata solicitase amânarea dezbaterilor pentru a se reface procesul-verbal de către Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Craiova. În absenţa unei propuneri din partea comisiei, emiterea dispoziţiei nu era nici legală, nici oportună.

Totodată, s-a arătat în motivele de apel că instanţa de fond a reţinut că s-a încălcat de inculpaţi doar legislaţia secundară, respectiv Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, existenţa comisiei de aplicare a legii şi necesitatea emiterii unei propuneri de soluţionare a notificării anterior emiterii dispoziţiei primarului, fiind reglementate doar în acest act normativ cu putere inferioară, nu şi în Legea nr. 10/2001. Având în vedere faptul că Normele metodologice au fost emise în temeiul unei norme de abilitare prevăzute de legiuitor în chiar cuprinsul Legii nr. 10/2001, respectiv art. 51 din lege, conform căruia:

"În vederea organizării executării prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat să emită norme metodologice de aplicare unitară a acesteia", hotărârea de guvern prin care au fost aprobate normele metodologice capătă caracterul şi forţa juridică a normei de abilitare, în acest sens fiind şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016.

În ceea ce priveşte împrejurarea că Decizia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 ar avea caracter legal, întrucât a fost constatată ca legală în urma controlului de legalitate efectuat de Instituţia Prefectului, acuzare a susţinut că martorii propuşi în apărare de inculpaţi, XX. şi WW., consilieri juridici în cadrul Instituţiei Prefectului, au declarat că, în procedura controlului de legalitate, s-a verificat îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă ale dispoziţie de primar, dacă notificarea a fost făcută în termen, şi mai puţin aspectele tehnice, economice, care erau cuprinse în referatele emise de primărie, calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire, actele de proprietate ale imobilului etc., cu atât mai puţin procesele-verbale ale şedinţei comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001 spre a se constata dacă aceasta emisese sau nu o propunere pentru soluţionarea notificării.

Sub aspect probatoriu, s-a arătat că Rechizitoriul se bazează pe declaraţiile martorilor: MM., G., NN., OO., PP., X., Z., E., QQ., AA., Y., RR., SS., TT., V., W., UU., U., T. şi VV., pe declaraţiile inculpaţilor: C., A. şi B., pe înscrisurile ridicate de la Primăria municipiului Craiova, de la Serviciile Judeţene Dolj şi Gorj ale Arhivelor Naţionale, de la Primăriile comunelor Săuleşti, judeţul Gorj şi Cezieni, judeţul Olt. Astfel, s-a solicitat să constate că au fost administrate mijloace de probă care contrazic soluţia de achitare.

În acord cu dispoziţiile art. 420 alin. (5) şi (9) C. proc. pen., precum şi în considerarea efectului devolutiv ex integro al apelului, acuzarea a apreciat că se impune ca în faţa instanţei de control judiciar să reevalueze următoarele probatorii: reaudierea martorilor: G., NN., OO., VV. şi UU., consilieri juridici în cadrul Primăriei municipiului Craiova la data săvârşirii faptei, ale căror declaraţii fie nu au fost analizate deloc de instanţa de fond, fie au fost analizate doar cu privire la anumite aspecte care, desprinse din context, relevă împrejurări cu privire la activitatea de soluţionare a notificărilor la nivelul Primăriei municipiului Craiova, în alte condiţii decât cadrul legal. A fost exemplificată declaraţia martorei NN., a cărei afirmaţie că "nu îşi aminteşte să fi solicitat în vreun dosar matricola privind impozitele şi taxele imobilului de dinainte de preluare, iar consultarea tabelului anexă a imobilelor expropriate în baza Decretului nr. 92/1950 nu mai era necesară, având în vedere că în răspunsul de la arhivele statului se menţiona şi poziţia imobilelor din tabelul anexă la Decret", a fost considerată de instanţa de fond ca argument în adoptarea soluţiei de achitare, în condiţiile în care la pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, istoricul de rol fiscal este enumerat ca document ce trebuie prezentat pentru a face dovada proprietăţii în absenţa titlului legal de proprietate şi în condiţiile în care în actul prezentat de notificatoare de la Arhivele Naţionale se comunica doar că imobilul fusese propus pentru naţionalizare, nu că figura în Decretul nr. 92/1950 la o poziţie anume.

De asemenea, s-a apreciat că se impune reaudierea martorilor XX. şi WW. pentru a se lămuri dacă relatările privind verificarea doar a condiţiilor de fond şi de formă se referă la activitatea de avizare pentru legalitate a actelor administrative efectuată de Instituţia Prefectului sau la viza de legalitate acordată de secretarul UAT; dar şi reanalizarea înscrisurilor ridicate în cursul urmăririi penale şi anexate la dosarul cauzei.

Astfel, Parchetul a susţinut că Raportat în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

S-a susţinut că în cauza de faţă, emiterea dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 (art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) şi art. 23), ale H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (pct. 1.1.; 1.3; 1.5; 2.2; 3.1.; 4.2; 4.4; 10.3; 23.1; cap. III) şi prin încălcarea atribuţiilor prevăzute de lege pentru primarul, secretarul şi funcţionarii publici din primării (art. 68 alin. (1), art. 117 lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 215/2001 în vigoare la data săvârşirii faptei, respectiv art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001), întrucât s-a făcut: în absenţa documentelor din care să rezulte dovada proprietăţii ce se solicita la restituire (contract de vânzare-cumpărare, acte de moştenire, titlu de proprietate, hotărâre judecătorească, istoric rol fiscal), în lipsa cărora notificările sunt respinse ca nedovedite, la dosar existând doar documentul denumit "Buletinul clădirii", în care proprietarul era identificat doar sub numele "J.", fără nici o altă menţiune care să fi justificat susţinerea notificatoarei că a aparţinut tatălui său adoptiv sau fratelui acestuia; în absenţa vreunei dovezi din care să rezulte că imobilul a fost preluat abuziv de către stat ulterior datei de 6 martie 1945, în lumina prevederilor Legii nr. 10/2001, caracterul abuziv al preluării nefiind prezumat; prin reţinerea ca temei al preluării abuzive a Decretului nr. 92/1950 în mod nereal, în condiţiile în care acest imobil nu figurează în anexele la decret; prin omisiunea de a solicita notificatoarei să depună matricola clădirii (istoric rol fiscal) sau să o verifice personal în arhiva primăriei; prin omisiunea de a solicita notificatoarei să depună toate actele de stare civilă ale persoanelor indicate ca proprietari al imobilului la data pretinsei deposedări abuzive, să precizeze calitatea de moştenitor: legal sau testamentar pe care înţelege să o invoce, în raport de care să fi cerut documente suplimentare, respectiv dovada menţinerii înfierii ori certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor; fără ca notificarea să fi fost analizată de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru ca aceasta să formuleze propunerea de soluţionare prealabilă emiterii dispoziţiei.

Aspectul reţinut de instanţă, în sensul achitării inculpaţilor, că prin H.G. nr. 498/2003 şi H.G. nr. 250/2007 (care abrogă H.G. nr. 498/2003) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se precizează că dispoziţiile de primar emise anterior (în cazul de faţă Dispoziţia nr. x din 15 mai 2002, semnată de primarul R.) îşi păstrează valabilitatea, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere juridic, persoanele însărcinate cu soluţionarea notificării nu ar mai fi trebuit să analizeze cererea din perspectiva analizei documentelor care privesc persoana îndreptăţită, calitatea de moştenitor, dreptul de proprietate sau caracterul abuziv al deposedării, ci doar să stabilească dacă este posibilă restituirea în natură, nu este judicios argumentat. Prevederile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007, potrivit căruia "Deciziile sau dispoziţiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legi nr. 10/2001, aprobate din Hotărârea Guvernului nr. 614/2001, precum şi în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează valabilitatea", se referă strict şi exclusiv la dispoziţiile aflate în circuitul civil la finalizarea procedurii administrative de soluţionare a notificărilor, nu la notificările întoarse în procedura administrativă, cum este cazul de faţă, în care trebuie reluate toate verificările în vederea emiterii unei noi dispoziţii, ceea ce s-a şi întâmplat. Această prevedere era necesar a fi făcută, a susţinut acuzarea, întrucât actul normativ era unul de abrogare, nu de modificare sau completare a normei anterioare.

S-a susţinut că urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu în cuantum de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în dauna UAT Craiova, prin retrocedarea nelegală a imobilului intrat legal în proprietatea privată a municipiului, corelativ fiind obţinut un folos necuvenit în acelaşi cuantum de către F.

Parchetul a mai susţinut şi că inculpatele C. şi A. au acţionat cu intenţie directă, ambele având reprezentarea, cea dintâi în calitate de consilier juridic, învestit cu soluţionarea notificării, iar cea de-a doua ca secretar al municipiului şi persoană care coordona efectiv şedinţele comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, că au obligaţia de a verifica existenţa condiţiilor de admisibilitate a notificării, de a admite cererea doar dacă la dosarul notificării existau documentele ce fac dovada existenţei dreptului şi întinderii acestuia, a calităţii de persoană îndreptăţită sau a calităţii de moştenitor, a caracterului abuziv al deposedării, al existenţei unei decizii a comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001. Fiind conştiente că îşi exercită atribuţiile cu încălcarea legii, inculpatele au prevăzut rezultatul socialmente periculos al actelor sale, urmărind producerea lui câtă vreme s-au grăbit să elaboreze dispoziţia şi să o avizeze pentru legalitate fără să mai aştepte următoarea şedinţă a comisiei locale din luna septembrie 2007. Inculpatul B. a acţionat cu intenţie indirectă, putând prevedea că neparticipând la şedinţele comisie de aplicare a Legii nr. 10/2001, dar semnând convocatoarele şi procesele-verbale de şedinţă, în condiţiile în care prin lege şi normele de aplicare, primarului îi revine întreaga responsabilitate pentru modul de soluţionare a notificărilor, îşi însuşeşte orice posibil act abuziv efectuat de celelalte persoane implicate în retrocedări, astfel că, deşi nu a urmărit rezultatul socialmente periculos, a acceptat posibilitatea producerii lui. S-a făcut referire la jurisprudenţă (Sentinţa penală nr. 3745/18 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2008 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 902/14 iulie 3016, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului BBB. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, reţinându-se că, în calitate de prefect şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Fond Funciar, prin nerespectarea dispoziţiilor legale în legătură cu punerea în aplicare a legilor fondului funciar, în mod repetat, inculpatul a determinat vătămarea intereselor legale a 53 persoane fizice prin cauzarea unui prejudiciu în valoarea de 1.069.846 euro şi a unei pagube în dauna ADS, în valoare de 6.019.229,25 euro; decizia penală nr. 430 din 24 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului CCC. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, reţinându-se că acesta, în calitate de primar al comunei Brezniţa -Ocol, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, a obţinut pentru sine şi pentru altul suprafeţe de teren pe care nu erau îndreptăţiţi să le obţină, precum şi Decizia penală nr. 760 din 22 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2011, prin care s-a dispus condamnarea mai multor funcţionari publici din cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi membrii în comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar care, prin încălcarea dispoziţiilor legale, au retrocedat terenuri cu o situaţie incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane).

De asemenea, s-a arătat în motivele de apel formulate de către Parchet că, în jurisprudenţa Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, din analiza conţinutului infracţiunii de abuz în serviciu, rezultă că pentru a constitui infracţiune, fapta trebuie să fie săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin raportare la prescripţiile normative ale legii. Îndeplinirea unei atribuţii de serviciu implică manifestarea de voinţă din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acţiunile efective ale acesteia şi care au ca scop ducerea la bun sfârşit a obligaţiei prescrise. Analizarea acestui obiectiv se raportează, pe de o parte, la un standard intern/subiectiv al funcţionarului public care exercită atribuţia de serviciu, cât şi la un standard obiectiv. Standardul subiectiv ţine de forul intern al funcţionarului public, iar standardul obiectiv are ca element de referinţă principal normativul actului care reglementează atribuţia de serviciu respectivă. Cele două standarde coexistă, standardul subiectiv nu poate exceda standardului obiectiv în analiza modalităţii de executare a unei atribuţii de serviciu, acesta din urmă fiind prioritar. Standardul obiectiv este determinat şi circumscris prescripţiei normative, reglementarea atribuţiilor de serviciu şi a modalităţii de exercitare a acestora (ÎCCJ, s. pen. Decizia penală nr. 234A din 27 mai 2016). S-a mai arătat că într-o altă cauză, apreciind cu privire la existenţa vinovăţiei, instanţa a dispus că susţinerile inculpatului referitoare la faptul că nu i-a cunoscut pe beneficiari actului de serviciu îndeplinit de el, sunt lipsite de orice relevanţă sub aspectul poziţiei psihice cu care a acţionat, acesta prevăzând că, prin semnarea actului, creează un avantaj patrimonial necuvenit persoanei respective, corelativ cu producerea unei pagube în dauna altei persoane, rezultat pe care l-a urmărit prin comiterea faptei (Decizia penală nr. 89A din 10 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În concluzie, Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, prin motivele scrise, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi, rejudecând, condamnarea inculpaţilor C., A. şi B. pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Apelantul intimat inculpat B., în motivele scrise depuse la dosar, a apreciat că instanţa de fond ar fi trebuit să dispună achitarea sa în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. sau art. 16 lit. b) teza a doua C. proc. pen., cu respingerea acţiunii civile. A susţinut inculpatul că nu a acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege, iar în cauză nu există probe că ar fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte tipicitatea faptei, a arătat că acuzaţia face trimitere la "îndeplinirea defectuoasă" a obligaţiilor de serviciu şi la încălcarea unui act normativ cu o valoare infra legislativă, iar fapta imputată, astfel cum este descrisă în Rechizitoriu, nu este de natură să demonstreze vreo vină a inculpatului în ceea ce priveşte presupusa lipsă a calităţii de persoană îndreptăţită a notificatoarei (în Rechizitoriu x paginile 27 - 28 - se reţine că a emis dispoziţia de restituire, cu toate că în şedinţa din 27 aprilie 2007 s-ar fi dispus amânarea pentru refacerea procesului-verbal de la Direcţia Patrimoniu, iar în şedinţa din 9 iulie 2007 nu s-ar fi discutat în comisie notificarea). Inculpatul a solicitat a se avea în vedere că procesul-verbal al Direcţiei Patrimoniu nu are nicio legătură cu calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei, ci doar cu identificarea bunului revendicat. Pe de altă parte, a arătat că în cele două şedinţe nu s-a discutat niciodată despre calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei.

De asemenea, inculpatul a arătat că fusese deja stabilită calitatea de persoană îndreptăţită a numitei F., atât la nivelul comisiei locale de Lege nr. 10/2001 (prin Dispoziţia nr. 4617 din 15 mai 2002) în cursul mandatului primarului anterior R. (2000 - 2004), cât şi la nivelul comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte vinovăţia, inculpatul a arătat că nu a ştiut că notificatoarea nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptăţită şi nici nu putea să prevadă acest lucru.

În opinia inculpatului, soluţia de achitare ar fi trebuit să se întemeieze fie pe dispoziţiile art. 16 lit. c) C. proc. pen., din moment ce nu există probe că ar fi săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, fie pe dispoziţiile art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., din moment ce nu a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. În consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să respingă acţiunea civilă, nu să o lase nesoluţionată (dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., nefiind aplicabile).

Apelantul intimat inculpat a suplimentat motivele de apel, arătând că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în temeiul art. 386 C. proc. pen., arătând că a solicitat schimbarea încadrării juridice, în principal, din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 298 C. pen. şi, în subsidiar, din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, normă incriminatorie aflată în vigoare la data presupusei săvârşiri a faptei.

În ceea ce priveşte cererea principală de schimbare a încadrării juridice, inculpatul a considerat că infracţiunea de neglijenţă în serviciu caracterizează mai bine acuzaţiile care îi sunt aduse în mod concret prin Rechizitoriu. Din perspectiva conţinutului constitutiv, diferenţa între încadrarea juridică făcută prin Rechizitoriu şi încadrarea juridică solicitată prin prezenta cerere este reprezentată doar de forma de vinovăţie cerută pentru fiecare din cele două infracţiuni. S-a susţinut că descrierea faptei reţinută în Rechizitoriu şi modul în care Parchetul a interpretat probele administrate în faza de urmărire penală conduc la concluzia că forma de vinovăţie este cel mult culpa, nicidecum intenţia. În aprecierea acestei cereri, a solicitat a se avea în vedere gradul înalt de tehnicitate al activităţii specifice Legii nr .10/2001, împrejurarea că nu avea pregătire juridică, dar şi faptul că alte persoane cu o calificare adecvată în acest domeniu au considerat că imobilul trebuia restituit numitei F., socotind că aceasta avea calitatea de persoană îndreptăţită. S-a referit nu numai la cele două coinculpate care erau de specialitate şi se ocupau chiar cu activitatea specifică aplicării Legii nr. 10/2001, dar şi la alţi specialişti în domeniu precum martora XX. (consilier juridic în cadrul Prefecturii Dolj, prin referat a dat aviz de legalitate dispoziţiei de restituire în urma unei verificări de fond), martorul WW. (directorul Direcţiei juridice din cadrul Prefecturii Dolj, a semnat referatul de legalitate a dispoziţiei) sau judecătorul din cadrul secţiei civile a Tribunalului Dolj care a pronunţat Sentinţa civilă nr. 505 din 15 decembrie 2010 (Dosar nr. x/2007), sentinţă prin care s-a admis în parte contestaţia formulată de numita F. împotriva dispoziţiei din 19 iulie 2007 şi s-a dispus doar restituirea în natură a încă 53 mp, menţinându-se expres celelalte prevederi ale dispoziţiei, ori la judecătorii Curţii de Apel Craiova care au confirmat această soluţie prin respingerea căii de atac. În aceste condiţii, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că numita F. nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptăţită, totuşi nu se poate reţine ca formă de vinovăţie intenţia, în condiţiile în care acelaşi dosar a fost analizat de persoane cu pregătire juridică, practicieni chiar în domeniul specific al Legii nr. 10/2001, toţi stabilind legalitatea dispoziţiei respective. Un argument suplimentar în acest sens îl constituie chiar ezitările Parchetului cu privire la vinovăţia cu care ar fi săvârşit fapta. Dacă în Rechizitoriu se menţionează că subsemnatul ar fi săvârşit fapta "în scopul obţinerii de foioase necuvenite (...) de către F. (pag. 35), deci cu intenţie directă, în motivele de apel depuse în scris (pag. 15) şi în concluziile orale ale procurorului de şedinţă se susţine că ar fi acţionat cu intenţie indirectă.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară de schimbare a încadrării juridice, s-a solicitat a se lua act că la data săvârşirii faptei descrise în Rechizitoriu exista o normă specială de incriminare, care trebuie să prevaleze faţă de norma generală din C. pen. la care face trimitere art. 132 din Legea nr. 78/2000, făcând referire la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Având în vedere acuzaţiile concrete din prezenta cauză, referitoare strict la emiterea dispoziţiei de restituire, inculpatul a considerat că acestea se încadrează în ipoteza avută în vedere de legiuitor când a edictat această normă de incriminare. De asemenea, infracţiunea prevăzută de legea specială presupune un subiect activ, calificat - primarul, singurul care are competenţa emiterii dispoziţiei de restituire la care face referire această norma de incriminare.

În plus, a arătat că a fost trimis în judecată pentru un singur act material, şi anume emiterea dispoziţiei menţionate la data de 19 iulie 2007, reţinându-se aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., fiind evident că încadrarea corectă a faptei este reprezentată de norma de incriminare specială care se referă tocmai la emiterea dispoziţiei de restituire în condiţii nelegale.

Inculpatul a susţinut că tipicitatea infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, şi anume emiterea nelegală a unei dispoziţii de restituire a unui bun imobil - care iese din patrimonial unităţii administrative teritoriale şi intră în patrimonial persoanei în favoarea căreia se emite dispoziţia - presupune implicit nu numai "producerea unei pagube" (în sensul art. 297 C. pen.), dar şi "obţinerea unui folos necuvenit" (în sensul art. 132 din Legea nr. 78/2000). Prin urmare, latura obiectivă a acestei infracţiuni este la fel de cuprinzătoare ca şi cea a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Raportat la ambele cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor, s-a susţinut că s-a împlinit termenul special al prescripţiei răspunderii penale care este de cel mult 10 ani, însă solicită continuarea procesului penal în temeiul art. 18 C. proc. pen.

Pe fond, a susţinut că nu există probe că ar fi săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, solicitând achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. A arătat că în Rechizitoriu s-a reţinut că ar fi emis dispoziţia de restituire, cu toate că în şedinţa din 27 aprilie 2007 s-ar fi dispus amânarea, pentru refacerea procesului-verbal de la Direcţia Patrimoniu, iar în şedinţa din 9 iulie 2007 nu s-ar fi discutat în comisie notificarea. A arătat că procesului-verbal de la Direcţia Patrimoniu nu are nicio legătură cu calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei, ci doar cu identificarea bunului revendicat. Pe de altă parte, în cele două şedinţe menţionate mai sus nu s-a discutat despre calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei. Calitatea de persoană îndreptăţită fusese deja stabilită la nivelul comisiei locale de Lege nr. 10/2001 în cursul mandatului primarului anterior (2000 - 2004) şi la nivelul comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Inculpatul a arătat că a dobândit calitatea de primar al municipiului Craiova în anul 2004, iar notificarea formulată de F. în baza Legii nr. 10/2001 a fost înregistrată la Primăria municipiului Craiova sub nr. x/2001. Anterior dobândirii calităţii sale de primar, Primăria municipiului Craiova a emis dispoziţia nr. 4617 din 15 mai 2002, care făcea dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la momentul emiterii. Din cuprinsul Dispoziţiei nr. 4617 din 15 mai 2002 reiese că numitei F. i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în baza referatului nr. x din 26 aprilie 2002. Din cuprinsul acestui referat rezultă că înainte ca să devină primar se stabilise restituirea prin echivalent a petiţionarei F.

Potrivit legii în vigoare la acel moment, respectiv anul 2002, procedura administrativ-jurisdicţională care viza verificarea calităţii de persoană îndreptăţită (prin prisma calităţii de proprietar/moştenitor/succesibil, a identificării imobilului, a modalităţii de restituire etc.) se încheiase prin emiterea Dispoziţiei nr. 4617 din 15 mai 2002. Ulterior, dat fiind faptul că restituirea se făcea prin echivalent, aşa cum se menţiona chiar în cuprinsul dispoziţiei nr. 4617 din 15 mai 2002, toate înscrisurile care au stat la baza emiterii acestei dispoziţii au fost trimise la Instituţia prefectului judeţului Dolj care era competentă potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 să centralizeze dispoziţiile emise de unitatea deţinătoare. După apariţia Legii nr. 247/2005 prin care s-a modificat Legea nr. 10/2001, în sensul că prevala principiul restituirii în natură, Instituţia Prefectului Dolj a retrimis dosarul de notificare Primăriei municipiului Craiova în vederea realizării acestei verificări - a posibilităţii de a se restitui în natură imobilul prin prisma afectaţiunii avute.

În ceea ce priveşte vinovăţia, a susţinut că probele administrate în cauză conduc la concluzia, că nu a ştiut că notificatoarea nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptăţită şi nici nu putea să prevadă acest lucru. Pe de p parte, calitatea de persoană îndreptăţită se stabilise anterior, iar reprezentarea mea a fost aceea că urmează doar sa se identifice imobilul şi să se verifice dacă poate fi restituit în natură.

Pe: de altă parte, în aprecierea laturii subiective, a solicitat a se avea în vedere, împrejurarea că nu avea pregătire juridică, dar şi faptul că alte persoane cu o calificare adecvată în acest domeniu au considerat că imobilul trebuia restituit numitei F., socotind că aceasta avea calitatea de persoană îndreptăţită. în aceste condiţii, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că numita F. nu ar fi avut calitatea de persoana îndreptăţită, nu se poate reţine forma de vinovăţie cerută de lege, în condiţiile în care acelaşi dosar a fost analizat de persoane cu pregătire juridică, practicieni chiar în domeniul specific al Legii nr. 10/2001, toţi stabilind legalitatea dispoziţiei respective. În plus, s-a solicitat a se observa că toţi martorii audiaţi în cauză au confirmat faptul că participa rar la lucrările acesteia şi nu manifesta un interes anume pentru aceste dosare, bazându-se pe specialiştii care lucrau în cadrul primăriei.

Inculpatul a susţinut că, potrivit legii, dispoziţia din 19 iulie 2007 a fost întocmită de inculpata C., în calitate de jurist, iar ulterior, a fost semnată de inculpata A., în calitate de secretar al municipiului Craiova. Astfel, nu avea niciun dubiu cu privire la legalitatea acestui document.

În ceea ce priveşte apelul Parchetului, s-a solicitat a se respinge, ca nefondat, susţinând că în Rechizitoriu sau ulterior nu s-a indicat vreo normă legală care să fi fost încălcată de inculpat. Prin urmare, acuzaţia nu se refera la încălcarea unor obligaţii decurgând dintr-o lege sau ordonanţă a Guvernului - ci doar la încălcarea unui act, administrativ - hotărârea de Guvern prin care s-au aprobat normele metodologice - astfel încât, în lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale, fapta respectivă nu este prevăzută de lege. Din această perspectivă, simpla menţionare a Legii nr. 10/2001, fără indicarea expresă a articolului din aceasta care ar fi fot încălcat, nu face ca acuzaţia să îndeplinească criteriile impuse de Curtea constituţională şi nici gradul de previzibilitate necesar.

Inculpatul a mai arătat că prin motivele de apel depuse de Parchet este "completată" această acuzaţie, susţinându-se că subsemnatul ar fi încălcat art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (potrivit căruia primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual) şi art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (potrivit căruia restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor ce fac obiectul acestei legi se face prin dispoziţia motivată a primarilor). Pe de o parte, a susţinut că din punct de vedere procedural nu mai este posibilă completarea acuzaţiei aduse după încheierea procedurii de camera preliminară, cu atât mai puţin nu se poate realiza o astfel de operaţiune după pronunţarea instanţei de fond. A precizat că în cauză, încălcarea acestor texte de lege a fost invocată pentru prima dată în motivele de apel. Pe de altă parte, cele două texte legale nu au fost încălcate în niciun fel, a susţinut inculpatul.

Apelanta intimată inculpată A., în motivele scrise depuse la dosar şi în motivele susţinute oral, a arătat că, în primul rând apelul vizează exclusiv situaţia în care se va aprecia ca în cauză nu erau incidente dispoziţiile obligatorii din decizia Curţii Constituţionale 405 din 15 iunie 2016, astfel încât a solicitat instanţei de apel să analizeze temeiul achitării reglementat de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. în sensul ca fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie ceruta de lege.

S-a arătat că apelanta-inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 care incriminează fapta de abuz în serviciu "dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (...)". Cu alte cuvinte, acuzaţia penala imputată este una care tinde la realizarea unui scop determinat, în sensul ca se reţine susţinerea interesului nelegitim al notificatoarei F., pentru ca aceasta să beneficieze în mod nelegal de obţinerea imobilului, teren şi construcţie, din Craiova, Str. x, 46. Faţă de starea de fapt reţinută prin Rechizitoriu, imputaţia penală presupune, din perspectiva formei de vinovăţia intenţia directă. S-a susţinut că nu rezultă din nicio probă că inculpata A. ar fi cunoscut-o vreodată pe notificatoare şi cu atât mai puţin că ar fi avut vreo înţelegere cu aceasta în sensul asigurării folosului material considerat injust de organul de urmărire penală. Apelanta nu s-a întâlnit niciodată cu notificatoarea, nu o cunoştea şi nu a intervenit în vreun fel în soluţionarea mai rapidă sau într-un anume fel a notificării acestei persoane. În opinia inculpatei, nu se poate retine vreo intenţie în sensul avantajării sau susţinerii intereselor notificatoarei, susţinând că a acţionat ca bun profesionist, îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu.

Inculpata A. a solicitat să se reţină că este exclusiv presupunerea procurorului susţinerea din Rechizitoriu în sensul "fără îndoiala intre cei doi fraţi ar fi intervenit un act prin care averea primită de la tatăl lor a fost împărţită (... K. rămânând cu averea pe care familia a deţinut-o în municipiul Craiova (...)" - fila x, alin. (2) Rechizitoriu. Aceasta concluzie, în opinia inculpatei, este nereală şi nesusţinută de probele administrate în cauză. Potrivit normelor de drept succesoral, cei doi succesori au preluat în coproprietate provenită din transmisia succesorală acest imobil şi în lipsa unor acte contrare, au devenit astfel coproprietari în cote de 1/2.

S-a susţinut că procurorul a reţinut fără temei ca imobilul nu făcea obiectul Legii nr. 10/2001. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost pus în 08 februarie 1945 la dispoziţia armatei ruse/întocmindu-se un inventar intre armata romană - fila x, alin. (6) Rechizitoriu. Analizând domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 se constată că această lege se aplică şi imobilelor rechiziţionate în baza Legii nr. 139/1940. Oricum, dat fiind certificatul emis de Arhivele Naţionale care atestă că imobilul fusese propus spre naţionalizare, actele numeroase care atestă că după preluare şi instalarea regimului comunist în imobil au locuit activişti ai fostului O., posesia statului care a exploatat imobilul iniţial cu destinaţia de P., ulterior corp spitalicesc. Astfel, Decretul nr. 92/1950 a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955, esenţa fiind că imobilele supuse naţionalizării nu trebuiau menţionate în mod expres în anexele la decret.

Inculpata a mai susţinut că procurorul nu a analizat corect semnificaţia şi efectele juridice ale Dispoziţiei nr. 4617/2002 emisă de primarul Municipiului Craiova R. prin care s-a dispus înaintarea notificării către Prefectură cu propunere de acordarea de despăgubiri. A opinat în sensul că prin aceasta dispoziţie se finalizase analiza pe fond a calităţii de persoana îndreptăţită şi a dovezilor referitoare la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 acestui imobil, însă normele legale de la acea dată nu permiteau restituire în natură a imobilelor, ci numai acordarea de despăgubiri, iar acesta din urma modalitate de soluţionare fusese dată în competenţa Prefecturii. Din analiza înscrisurilor din dosar, dar şi a depoziţiilor martorilor de la ultimul termen, rezultă fără dubiu ca Prefectura urma să stabilească exclusiv valoarea despăgubirilor, lucru care nu s-a mai întâmplat deoarece au intervenit modificările legislative prin Legea nr. 247/2005. La apariţia acestei legi, însă s-a dispus restituirea dosarelor către primarii cu un singur scop, examinarea posibilităţii de restituire în natura a imobilului în litigiu.

De asemenea, s-a susţinut că lipsa intenţie directe în sensul acuzaţiei penale trebuie analizată şi din perspectiva conţinutului obligaţiilor profesionale pe care secretarul unei UAT le are în raport de art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001. Aceste obligaţii sunt fundamental diferite de cele care derivă din calitatea de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001. Astfel, a solicitat instanţei de apel să reţină ca prin conţinutul şi finalitatea lor, obligaţiile ce incumba secretarului nu pot naşte atribuţii de serviciu, obligaţii profesionale similare celor legate de soluţionarea unei notificări precizate de Legea nr. 10/2001 şi apte să asigure un folos material injust, astfel încât nu se poate afirma ca prin modul de îndeplinire a acestor obligaţii s-ar putea susţine interesele nelegitime ale unui notificator pe Legea nr. 10/2001. S-a arătat că secretarul este obligat să analizeze dacă dispoziţia respectă norma legală din perspectiva formei, dacă are la bază actele prevăzute de lege, fără a presupune că, dacă a semnat dispoziţia pentru legalitate secretarul a supervizat pentru legalitate întreaga procedura de retrocedare. Viza de legalitate presupune convingerea intima ca la întocmirea dispoziţiei primarului s-a respectat procedura administrativă de emitere a acestui act, iar o asemenea reprezentare din perspectiva laturii subiective exclude orice urmă de intenţie directă cu privire la procedura de restituire.

Intimata inculpată C., în concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea apelului Parchetului, ca nefondat, apreciind că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică. S-a solicitat a se avea în vedere că textele de lege invocate ca fiind încălcate au fie caracter de drept civil substanţial (material), fie au caracter permisiv pentru persoanele care participa la soluţionarea notificărilor, neexistând obligaţia celor care soluţionează notificarea de a solicita anumite documente concrete. În acest sens, raportat şi la încălcarea H.G. nr. x, s-a apreciat că este nefondat apelul declarat de Parchet, în sensul ca acţiunile inculpatei nu se circumscriu cerinţelor legii penale, aşa cum au fost clarificate prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României. Cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, la fila x din motive, se susţinut de Parchet că s-a emis Dispoziţia nr. x din 19 iulie 2007 în absenţa documentelor din care să rezulte existenţa dreptului material al notificatoarei. Ulterior emiterii dispoziţiei în discuţie aceleaşi aspecte au fost analizate în acelaşi mod şi de către instanţele de judecată care, prin Sentinţa civilă nr. 505 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în cadrul Dosarului nr. x/2007 la care a fost ataşat întreg dosarul ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007, a fost completată suprafaţa restituită către notificatoarea-reclamantă cu 53 mp, suprafaţa aferentă aceluiaşi imobil.

Cu privire atât la latura obiectiva a infracţiunii, cât şi la forma de vinovăţie, s-a solicitat în faţa instanţei de fond schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, însă s-a apreciat că primează motivul de achitare prevăzut de disp. art. 16 lit. b) teza I C. pen. reţinut de Curtea de Apel Craiova, motiv pentru care nu critică. Cu privire la schimbarea de încadrare juridică solicitată în fata instanţei de apel din infracţiunea de abuz în serviciu, în forma continuată în aceeaşi infracţiune, în forma simplă, s-a apreciat că este admisibilă având în vedere descrierea din Rechizitoriu a faptei reţinute în sarcina inculpatei C.

Apelanta parte responsabilă civilmente D., în motivele scrise depuse la dosar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte a sentinţe apelate, în sensul înlăturării dispoziţiei privind menţinerea acestei măsuri asigurătorii, întrucât nu are în cauză calitatea de parte responsabilă civilmente.

Apelanta a arătat că prin Rechizitoriu faţă de numita F. nu a fost pusă în mişcare şi nu a fost exercitată acţiunea penală şi nu a fost trimisă în judecată alături de cei trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina lor, aşadar aceasta nu poate fi obligată în solidar cu aceştia la repararea prejudiciului produs de inculpaţi prin fapta lor, potrivit prev. art. 86 C. proc. pen. De asemenea, aceasta, potrivit legii civile, nu are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune de cei trei inculpaţi, întrucât această obligaţie nu are o baza legală, respectiv nu există nicio dispoziţie legală în acest sens, care să constituie izvorul acestei obligaţii, şi nici nu este chemată să răspundă pentru aceştia pentru prejudiciul produs de inculpaţi prin faptele lor.

A arătat că împotriva numitei F. (mama sa) s-a dispus clasarea cauzei în baza prevederilor art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel că instanţa de judecată nu a fost învestită prin Rechizitoriu cu tragerea la răspundere penală a acesteia potrivit prevederilor art. 14 C. proc. pen. Pe cale de consecinţă, instanţa nu poate fi legal învestită prin Rechizitoriul emis nici cu acţiunea civilă privind tragerea la răspundere civilă delictuală a autoarei sale în cauza penală dedusă judecăţii, astfel că, în calitate de moştenitoare legală, nu putea avea calitatea de parte responsabilă civilmente potrivit prevederilor art. 86 C. proc. pen. şi nu poate fi obligată la repararea totală sau parţială prejudiciului produs prin eventuala infracţiune săvârşită de inculpaţi.

De asemenea, apelanta a susţinut că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că numita F. a săvârşit acţiunea de instigare a inculpaţilor să săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, iar prin Rechizitoriul emis nu se arată în ce mod, prin ce mijloace şi în ce împrejurări a săvârşit fapta şi în baza căror probe poate fi reţinută pretinsa faptă. Mai mult, nici din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu rezultă şi nu se poate reţine faptul că autoarea a săvârşit vreo faptă (instigare a inculpaţilor la săvârşirea faptei de abuz în sarcini, astfel că în cauză nu sunt aplicabile prev. art. 47 din C. pen., concluzie care se impune fără echivoc având în vedere şi faptul că aceasta nu a luat niciodată legătură cu cei trei inculpaţi, nici în mod direct şi nici prin persoane interpuse, pe care nici nu i-a cunoscut, astfel că în mod obiectiv nu a putut să facă asupra lor acte de instigare.

În opinia apelantei, încadrarea juridică corectă a faptelor săvârşite de către cei trei inculpaţi este de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită prin disp. art. 298 din C. pen., şi nu de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 C. pen., aşa cum greşit şi nelegal s-a reţinut prin Rechizitoriu.

În concluzie, apelanta a solicitat să se ia act nu are calitatea de parte responsabilă civilmente faţă de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova. De altfel, având în vedere preţul actual al imobilului retrocedat, valoarea pagubei produsă de cei trei inculpaţi prin săvârşirea infracţiunii este cu mult mai mic în raport cu valoarea de 2.064.2016 RON reţinută prin Rechizitoriul emis în cauză.

Apelantul E. - Cabinet de avocat, în motivele scrise, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate şi respingerea ca inadmisibilă a cererii formulată de DNA Serviciul Teritorial Craiova având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Contractului de asistentă juridică nr. x din 6 octombrie 2005 încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură E., respectiv F., iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond pentru soluţionarea cererii cu citarea legală în cauză a Cabinetului Individual de Avocatură E. şi judecarea cererii în contradictoriu cu acesta.

În opinia apelantului, situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond este, în principiu, corectă, însă soluţia de disjungere a cererii privind nulitatea şi de declinare a competentei pentru judecarea cererii în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu, este greşită şi nu are suport legal, impunându-se respingerea acesteia, ca inadmisibilă deoarece instanţa penală nu a fost legal învestită cu soluţionarea acestei cereri.

Cererea privind nulitatea contractului de asistenţă juridică nu se încadrează în prev. art. 19 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond în motivarea sentinţei apelate, iar, pe de altă parte, s-a susţinut că nu sunt incidente situaţiile prevăzute, în mod expres şi limitativ, de art. 19 alin. (3)

C. proc. pen., instanţa de fond nu putea să fie legal învestită cu judecarea acestei cereri în procesul penal de către procuror, această cerere fiind inadmisibilă. Apelantul a precizat că în acelaşi sens sunt şi prev. art. 92 alin. (1) C. proc. civ.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2018, reprezentantul Ministerul Public a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice în ceea ce o priveşte pe inculpata C., apreciind că este incidentă unitatea naturală de infracţiune, întrucât activităţile inculpatei de a întocmi referatul din 24 aprilie 2017, prin care a propus restituirea în natură a imobilului şi, ulterior a redactat proiectul de dispoziţie în natură a imobilului pe care, de asemenea, l-a semnat, constituie acţiuni unice de abuz în serviciu.

Fiind susţinute motivele de apel dezvoltate în scris de către Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, în urma concluziilor redate pe larg în practicaua prezentei hotărâri, reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea tuturor inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. la pedepse care să reflecte circumstanţele reale şi personale, valoarea prejudiciului şi modalitatea concretă în care acesta a fost produs. De asemenea, a solicitat şi aplicarea unor pedepse complementare prevăzute de lege, având în vedere faptul că interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, este obligatorie, conform art. 297 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, a solicitat obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata despăgubirilor solicitate de către Municipiul Craiova, echivalentul în RON a 660.000 de euro, preţul obţinut de notificatoare prin vânzarea imobilului restituit.

Totodată, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a solicitat confiscarea imobilelor sechestrate pe numele numitei D. şi confiscarea sumei de bani reprezentând onorariul de avocat transmis de notificatoare cabinetului de avocatură E., ca bunuri provenite din infracţiuni.

Apelanta parte responsabilă civilmente D. a solicitat admiterea apelului, precizând că mama sa (F.) nu a instigat pe nimeni, nu a cunoscut pe niciunul dintre inculpaţi, nu a luat legătura niciodată cu aceştia şi nici nu a intervenit pentru a fi avantajată în privinţa soluţionării cererii de restituire a imobilului.

Apelanta intimată inculpată A., beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător ales, a solicitat respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca nefondat, în raport de dispoziţiile art. 421 C. proc. pen. şi menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În privinţa apelului declarat de inculpată, s-a solicitat a fi admis, urmând a se desfiinţa, în parte, hotărârea pronunţată de instanţa de fond, exclusiv cu privire la temeiul achitării, în raport de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., respectiv lipsa formei de vinovăţie reclamată de lege pentru atragerea acestei infracţiuni. Apărarea a susţinut că nu există dovezi cu privire la existenţa unei intenţii directe, care era reclamată imperativ de textul de lege pentru care s-a dispus trimiterea în judecată (respectiv, nu există dovezi în sensul că inculpata a interacţionat vreodată cu notificatoarea, cu apărătorul acesteia, că s-au cunoscut, că au discutat vreodată).

Cu privire la încadrarea juridică, apărarea a făcut referire la cererile formulate în faţa instanţei de fond, susţinând că, în măsura în care nu există niciun fel de dovadă asupra formei de vinovăţie a intenţiei directe, neputând fi reţinută nici intenţia indirectă, ar putea fi imputabilă inculpatei infracţiunea de neglijenţă în serviciu. De asemenea, în situaţia în care s-ar aprecia existenţa unei intenţii indirecte, consideră că încadrarea juridică corectă, ar fi acea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la cererile Parchetului de confiscare cu privire la D., apărarea a susţinut că soluţia pe care judecătorul fondului a adoptat-o, de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă şi de a impune un termen pentru promovarea acţiunii civile, este legală. În opinia apărării, nu este legală solicitarea de confiscare în raport de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., nefiind sume care să provină din săvârşirea unei infracţiuni sau sume care să nu fie folosite pentru despăgubirea persoanei vătămate.

Apelantul intimat inculpat B., prin intermediul apărătorului ales, a precizat că se critică hotărârea primei instanţe din prisma temeiului achitării stabilit în cauză.

De asemenea, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei susţinută în faţa instanţei de fond a fost reiterată şi în apel, solicitându-se, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 298 C. pen., iar într-o teză subsidiară, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prima teză este argumentată prin faptul că inculpatul nu are studii juridice şi a semnat dispoziţia din 19 iulie 2007 după ce aceasta fusese semnată de ceilalţi doi coinculpaţi, persoane cu studii de specialitate. Mai mult, această dispoziţie a fost confirmată ulterior de către prefectură, de funcţionarii săi de specialitate şi ulterior a fost confirmată prin hotărârea Tribunalului Dolj din 15 decembrie 2010, hotărâre care a rămas definitivă în apel. În ceea ce priveşte cea de-a doua teză, a susţinut că art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca şi art. 297 C. pen. presupun existenţa unui prejudiciu, acest text de lege reprezentând norma specială în raport cu norma generală, prevăzută de art. 297 C. pen., însă Parchetul nu a aplicat aceste dispoziţii pentru că intervenea prescripţia. Apărarea a mai precizat că inculpatul solicită continuarea judecăţii şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen.

Referitor la temeiul în baza căruia a fost achitat inculpatul de instanţa de fond, apărarea a susţinut că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) sau, eventual, prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua C. proc. pen.

Astfel, s-a susţinut în primul rând că nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea fie de abuz în serviciu. Făcând un istoric al situaţiei de fapt, susţine că notificarea a parcurs mai multe etape, fiind înregistrată la Primăria Craiova, transmisă la Prefectura Judeţului Dolj şi, ulterior, la intervenirea Legii nr. 247/2005 a fost retransmisă la Primărie. În acest timp, a fost verificată legalitatea acesteia de mai mulţi funcţionari ai statului, iar în ultimul stadiu, Comisia internă de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei trebuia să verifice numai posibilitatea restituirii în natură a imobilului. Mai mult, calitatea de persoană îndreptăţită, de moştenitor al proprietarului imobilului dedus judecăţii, a mai fost stabilită prin hotărârea civilă pronunţată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă în apel. Referitor la latura subiectivă, a arătat că inculpatul B. nu avea niciun indiciu că notificatoarea nu ar fi îndreptăţită, astfel încât să calitatea acelei persoane. De asemenea, s-a solicitat a se avea în vedere că dispoziţiile art. 128 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, care privesc administraţia publică locală au fost modificate prin Legea nr. 140/2017, arătând că acest text de lege stabileşte expres răspunderea disciplinară, administrativă sau penală pentru funcţionarii de specialitate care contrasemnează actele respective, şi nu pentru primar.

Referitor la apelul Parchetului, s-a solicitat a fi respins, ca nefondat.

În ceea ce priveşte soluţia de confiscare întemeiată pe art. 112 lit. f) C. proc. pen., s-a apreciat că nu poate să subzista soluţia de admitere a unei acţiuni civile şi aplicarea acestui text de lege.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a hotărârii instanţei de fond, schimbarea încadrării juridice, aplicarea art. 18 C. proc. pen. şi a art. 396 alin. (7) C. proc. pen., achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru că nu există probe că fapta ar fi fost săvârşită de acesta, iar în ceea ce priveşte acţiunea civilă, s-a solicitat respingerea acesteia ca o consecinţă a soluţiei de achitare întemeiată pe art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Cu privire la apelurile formulate de Cabinetul de Avocatură şi de D. a solicitat admiterea acestora.

Intimata inculpată C., prin avocat ales, a solicitat respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie apreciind că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, arătând că nu înţelege să critice soluţia instanţei de fond.

În măsura în care se va considera de instanţa de apel că a fost încălcată legislaţia primară, intimata inculpată a susţinut că nu este incidentă forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru a putea atrage răspunderea penală şi nici culpa. S-a solicitat a se avea în vedere că, iniţial, dosarul a fost discutat în comisie şi s-a amânat emiterea dispoziţiei pentru refacerea unui proces-verbal de patrimoniu.

S-a arătat, de asemenea, că necesitatea certificatului de moştenitor la dosarul cauzei a intervenit anul 2008, la momentul în care s-a pus în vedere consilierilor juridici să emită certificat de moştenitor pentru a nu mai exista neînţelegeri cu privire la calitatea de moştenitor. În anul 2001, juriştii sau comisiile şi subcomisiile înfiinţate au analizat situaţia juridică, motiv pentru care s-a propus înaintarea către prefectură în vederea acordării de despăgubiri. S-a mai învederat faptul că Legea nr. 10/2001 prevede că dispoziţiile emise anterior îşi păstrează valabilitatea sub aspectul elementelor analizate în respectivele dispoziţii. Totodată, s-a invocat şi controlul ulterior al instanţei, în hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a dispus completarea suprafeţei de teren la instanţă.

Susţinerile părţilor şi ale reprezentantului Parchetului au fost redate pe larg în cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2018, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Examinând cauza, prin prisma criticilor invocate, conform art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Analiza apelurilor declarate de către inculpaţi şi partea responsabilă civilmente necesită în primul rând clarificarea încadrării juridice dată faptelor descrise de Rechizitoriu, deoarece în raport de această încadrare juridică (analizată la punctul I) urmează să se verifice răspunderea penală a persoanelor acuzate (analizată la punctul II) şi să se stabilească şi condiţiile răspunderii civile delictuale (analizată la punctul III).

I. Ministerul Public şi inculpaţii au pledat pentru încadrări juridice diferite cu privire la faptele care formează obiectul prezentei cauze, respectiv: abuz în serviciu [art. 297 alin. (1) C. pen.], neglijenţă în serviciu (art. 298 C. pen.) şi o infracţiune prevăzută de o lege specială (art. 36 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în forma în vigoare la data faptelor)

Textele de lege prin care se incriminează faptele mai sus menţionate se prezintă astfel:

Art. 297 C. pen.

Abuzul în serviciu

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.(...)

Art. 298 C. pen.

Neglijenţa în serviciu

Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 36 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în forma în vigoare la data faptelor

(1) Emiterea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în lipsa actelor doveditoare a dreptului de proprietate, a calităţii de moştenitor al fostului proprietar sau, după caz, a calităţii de asociat al persoanei juridice proprietare a imobilului preluat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi emiterea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în lipsa dovezilor privind îndreptăţirea persoanelor juridice prevăzute la art. 3 lit. c) de a obţine măsuri reparatorii.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi emiterea deciziei sau a dispoziţiei conţinând propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, întocmită în lipsa înscrisurilor prevăzute la alin. (1) şi (2).

Încadrarea juridică dată unei fapte trebuie să aibă în vedere toate consecinţele concrete pe care fapta le produce cu privire la valoare socială ocrotită. Astfel, nu va putea fi aleasă o încadrare juridică într-un text de lege care ar omite unele dintre urmările pe care actul de conduită le-a produs în realitate, dacă, printr-o altă incriminare, legiuitorul a avut în vedere şi consecinţele respective, încorporându-le în latura obiectivă sau în latura subiectivă a conţinutului infracţiunii. Într-o atare situaţie, va fi aleasă acea încadrare juridică în care îşi produc efectele toate elementele de fapt ce caracterizează actul de conduită, fiind exclusă încadrarea juridică prin care sunt omise unele elemente de fapt. Mai trebuie subliniat şi că, în speţă, toate încadrările juridice asupra cărora au fost formulate concluzii decurg din obiectul acuzaţiei descris de Rechizitoriu, respectiv abuzul în serviciu: neglijenţa în serviciu presupune o altă formă de vinovăţie (culpa), dar actul de conduită incriminat este comun, iar infracţiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001 particularizează încălcarea obligaţiilor de serviciu de la abuzul în serviciu, le restrânge la emiterea deciziei sau a dispoziţiei de restituire, nemaiprevăzând nici urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu, producerea unei pagube.

Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, instanţa de apel constată că, în niciuna dintre ipotezele de mai sus, nu se adaugă acuzaţii noi, care să nu fi fost avute în vedere de Rechizitoriu şi să nu fi fost cunoscute de acuzaţi. Schimbarea încadrării juridice din abuz în serviciu în oricare dintre cele două infracţiuni analizate este posibilă, fiind conformă jurisprudenţei deschise de Completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001.

Pentru sesizarea instanţei cu judecarea unei infracţiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea făcută în Rechizitoriu; sesizarea este legală numai în cazul în care în dispozitivul de trimitere în judecată din rechizitoriu este menţionată fapta, cu încadrarea ei juridică. (Completul de 9 judecători, Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001). Prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin Rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă (Completul de 9 judecători, Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001). Altfel s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanţiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în final, pe calea exercitării apelului de către procuror, să se ceară condamnarea şi pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanţii menite să asigure aflarea adevărului şi dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal, precum şi obligaţiei potrivit căreia orice persoană arestată trebuie să fie informată asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. De aceea, judecarea inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni noi, neavută în vedere de acuzaţia iniţială, nu poate avea loc decât în condiţiile sesizării instanţei cu un nou Rechizitoriu, emis în urma punerii în mişcare a acţiunii penale, precum şi a efectuării actelor obligatorii de urmărire penală (ÎCCJ, s. pen., d.p. nr. 1397 din 2 mai 2012, Dosar nr. x/110/2011).

În speţă, însă, din moment ce, prin Rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.), este posibilă procedura schimbării încadrării juridice în neglijenţă în serviciu (art. 298 C. pen.) ori în infracţiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu se poate ajunge la reţinerea unor fapte noi, ci doar la schimbarea semnificaţiei juridice a faptelor pentru care a fost deja trimis în judecată (mutatis mutandis, ÎCCJ, s.pen., d.p. nr. 1397 din 2 mai 2012, Dosar nr. x/110/2011). Astfel, din punct de vedere al obiectului judecăţii, schimbarea de încadrare juridică este posibilă, deoarece nu aduce nici un element de noutate asupra căruia inculpaţii să nu îşi fi făcut apărările (ÎCCJ, s. pen., d. p. nr. 2105 din 14 iunie 2013, Dosar nr. x/90/2007), conduita reţinută de acuzare fiind comună pentru toate cele trei infracţiuni. Infracţiunile, de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, sau infracţiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001, presupun ca element comun al acuzaţiei încălcarea unor îndatoriri de serviciu, prevăzute de lege.

Examinarea comparativă a celor trei texte de lege scoate în evidenţă că, abuzul în serviciu şi neglijenţa în serviciu sunt infracţiuni de rezultat, iar infracţiunea din legea specială este o infracţiune de pericol. În consecinţă, ori de câte ori există o urmare imediată sub forma unui prejudiciu, deci atunci când se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, încadrarea juridică va avea în vedere fie abuzul în serviciu, fie neglijenţa în serviciu (distincţia între cele două fiind dată de latura subiectivă), fiind exclusă infracţiunea din legea specială (art. 36 din Legea nr. 10/2001) al cărei conţinut nu prevede o atare consecinţă. Totodată în privinţa art. 297 şi art. 298 din C. pen., Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 405/2016 şi prin Decizia nr. 518/2017, a constatat că dispoziţiile art. 297, 298 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplinirea prin încălcarea legii"

În raport de cele ce preced, pentru clarificarea existenţei răspunderii penale şi a încadrării juridice trebuie să se stabilească, în prealabil, dacă există un prejudiciu în cauza de faţă (situaţie în care fapta ar putea fi încadrată în abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, fiind exclusă infracţiunea prevăzută în legea specială), iar în cazul unui răspuns afirmativ la problema precedentă trebuie clarificate atât obligaţiile încălcate de către persoanele acuzate, cât şi poziţia subiectivă a persoanelor acuzate în raport de scopul urmărit (intenţie, culpă, lipsă de vinovăţie).

Problema prejudiciului decurge din stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în forma în vigoare la data faptelor, a numitei F., autoarea părţii responsabile civilmente D., conform actelor pe care le-au avut la dispoziţie, la data la care se reţine că faptele ar fi fost comise cei trei inculpaţi.

Cele două texte din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în forma în vigoare la data faptelor au următorul conţinut:

Art. 3

(1) Sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:

a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora; (...)

Art. 4

(1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun.

(2) De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

(4) De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.

Acuzarea a susţinut că, prin dispoziţia de restituie în natură nr. x/19 iulie 2007, emisă de primarul municipiului Craiova, B., verificată şi avizată pentru legalitate de secretarul primăriei, A. şi întocmită şi semnată pentru legalitate de consilierul juridic C., s-a dispus restituirea parţială în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1310 mp (din suprafaţa totală de 1.520 mp) şi construcţie în suprafaţă de 330 mp, în favoarea numitei F. din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj şi s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru restul suprafeţei de 210 mp S-a reţinut că dispoziţia a fost emisă în mod nelegal, în condiţiile în care notificatoarea nu făcuse dovada calităţii de moştenitor a proprietarului imobilului, nu indicase modul de preluare de către stat a imobilului (cu titlu valabil, fără titlu valabil), actul normativ în baza căruia imobilul fusese preluat de către stat, iar în conţinutul înscrisurilor întocmite de funcţionarii publici ai Primăriei municipiului Craiova se consemna faptul nereal că imobilul fusese preluat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi, în realitate, imobilul fusese donat de proprietarul său autorităţii publice locale, prin actul de donaţie autentificat sub nr. x/03 decembrie 1951 la Grefa Tribunalului Dolj, secţia civilă şi nu există o hotărâre judecătorească, care să fi constatat caracterul abuziv al donaţiei şi care să o fi desfiinţat.

Dată fiind existenţa consecinţelor prevăzute de lege în cazul celor două infracţiuni prevăzute de C. pen., instanţa va verifica dacă, în raport de acuzaţia formulată, sunt întrunite condiţiile de tipicitate, astfel cum au fost modificate prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 518/2017 (cu privire la neglijenţa în serviciu) şi nr. 405/2016 (cu privire la abuzul în serviciu), sus menţionate.

Prin Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 s-a dispus restituirea imobilului compus din teren 1310 mp din suprafaţa totală de 1.520 mp şi construcţia în suprafaţa construită de 330 mp situat în Craiova, str. x doamnei F., dispoziţia făcând dovada proprietăţii asupra imobilului şi constituind titlu executoriu după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară (conform conţinutului dispoziţiei respective).

Imobilul din strada x nr. 46 a aparţinut lui H., tatăl lui K. şi L. Totodată la dosarul de retrocedare în baza căruia a fost emisă dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, au existat certificatele de naştere ale lui K. şi H., din care rezultă că cei doi aveau aceiaşi părinţi H. şi I.

Niciunul dintre actele din dosarul de urmărire penală nu se referă la modul în care au fost împărţite bunurile lui H., la decesul acestuia, între moştenitorii săi şi nici dacă în afară de fiii săi au mai existat şi alţi moştenitori. În consecinţă, nu există probe din care să rezulte o altă situaţie cu privire la imobil, decât cea decurgând dintr-o succesiune legală după H., între fiii K., şi L. La dosarul de urmărire penală se află însă documentul numit "inventar" pus la dispoziţia Comisiei de acordare a despăgubirilor care a emis dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, prin intermediul executorului judecătoresc, de către persoana care a solicitat despăgubiri, respectiv F., document în care se menţionează că "este un inventar de mobilier şi bunuri rămase în casa d-lui K. din str. x. Inventarul a fost întocmit cu ocazia predării imobilului către armata sovietică la 8 februarie 1945. Chiar în condiţiile preluării imobilului de către armata română şi ulterior de către cea sovietică, erau aplicabile, în ceea ce priveşte data de preluare a imobilului de către stat, dispoziţiile din Legea nr. 10/2001, deoarece, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi. Pe cale de consecinţă nu se susţine afirmaţia din Rechizitoriu că data de 6 martie 1945 este dată limită de la care se aplică Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Tot din actele dosarului mai rezultă însă şi că imobilul din str. x a fost donat, în 3 decembrie 1951, de către ..., Sfatului Popular al oraşului Craiova. În actul de donaţie se precizează că imobilului din str. x este proprietatea lui K. . Totodată din foaia matricolă a clădirii, rezulta şi că proprietar este K. Potrivit înregistrărilor efectuate în Registrul "Matricola clădirii" aferent perioadei 1942 - 1951, imobilul de pe strada x nr. 46, proprietatea lui K., a fost înscris în matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) sub nr. matricol 696, iar foaia matricolă se închide în 1951 cu menţiunea "imobilul s-a donat Sfatului Popular al oraşului Craiova şi se scuteşte de impozit pentru viitor".

Conform actelor aflate la dosarul de urmărire penală F. a solicitat la 14 noiembrie 2001 "restituirea în compensaţii băneşti a imobilului aflat în Craiova, str. x. În cerere, F. a menţionat că este fostă J. şi a semnat F.

F. avea calitatea de moştenitor testamentar al lui L., conform testamentului aflat la fila x u.p. prin care H. a dispus ca întreaga sa avere mobilă şi imobilă oriunde se va găsi să devină proprietatea exclusivă şi absolută a F., pe care o instituia legatara universală a întregii sale averi. Testamentul a fost expertizat criminalistic prin raportul nr. x din 13 aprilie 2005 fila x u.p., concluzia fiind că testamentul olograf datat 8 noiembrie 1943 a fost scris, datat şi semnat de H.

În ceea ce priveşte modalitatea în care F. se putea raporta la succesiunea lui K., în cursul urmăririi penale au fost administrate ca probe certificatele de deces ale lui L. şi K., din care rezulta că L. a decedat la 7 septembrie 1961, iar K. la 22 noiembrie 1962 astfel încât L. nu îl putea moşteni pe fratele său (în baza unei devoluţiuni legale a moştenirii) şi nici nu putea transmite prin moştenire bunurile fratelui său K. decedat ulterior. Drept urmare, notificatoarea F. nu putea dobândi bunurile lui K. prin intermediul moştenirii testamentare de pe urma lui L.

În ceea ce priveşte legătura persoanei care a solicitat despăgubiri F. cu L. la fila x din vol. II de urm. pen., se află Sentinţa civilă nr. 1150 din 12 aprilie 1960 pronunţată în dosarul Tribunalului Regional Târgu Jiu nr. 1164/1960 prin care s-a desfăcut adopţia făcută de către L. în favoarea F. prin sentinţa de adopţie nr. 8 din 15 decembrie 1947 şi s-a dispus ca F. să poarte numele său de familie F.

În consecinţă, la data la care a fost formulată cererea de acordare a despăgubirilor F. nu mai avea dreptul legal de a semna cu numele J., iar menţionarea faptului că anterior s-a numit J., fără a preciza modalitatea în care dobândise numele, dar şi omisiunea faptului că nu mai putea folosi acest nume ca urmare a desfacerii adopţiei, crea o confuzie favorabilă petentei cu privire la legătura cu L. şi implicit conducea la crearea unei aparenţe privind legitimitatea formulării unei cereri cu privire la întregul imobil din str. x (în absenţa unor documente ca actul de identitate al notificatoarei, din care rezulta lipsa unei menţiuni la rubrica tatălui).

Astfel, deşi la notificare a fost ataşată sentinţa de adopţie a lui F. de către H., aparenţa legitimităţii în formularea cererii decurgea din omisiunea depunerii unor documente, ca de exemplu actul de identitate al notificatoarei F., (document absolut necesar pentru atestarea identităţii notificatoarei şi soluţionarea cauzei) şi care, dacă ar fi fost solicitate de consilierul juridic, ar fi dovedit pierderea numelui J. Din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă şi că actele de stare civilă ale notificatoarei, administrate ca probă în faza de urmărire penală, excludeau posibilitatea unei confuzii legată de folosirea numelui J., de exemplu, certificatul de naştere al persoanei care a solicitat despăgubirile F. (din care rezulta că nu este fiica lui L., adopţia fiind desfăcută în anul 1960 prin sentinţa menţionată anterior); extrasul din registrul de naştere cu menţiunea desfacerii adopţiei (care a fost administrat ca probă în cursul urmăririi penale).

Apărarea a susţinut că o altă instanţă de judecată a confirmat calitatea de moştenitor a notificatoarei F. cu privire al imobilul din strada x nr. 46, şi, prin urmare, această chestiune a intrat în autoritate de lucru judecat. Susţinerile apărării sunt infirmate de hotărârea la care se face referire şi nu au suport probatoriu în menţiunile instanţei civile.

Prin Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 s-a dispus restituirea imobilului compus din teren 1310 mp din suprafaţa totală de 1520 mp şi construcţia în suprafaţa construită de 330 mp situat în Craiova, str. x doamnei F. Conform conţinutului dispoziţiei de restituire, aceasta face dovada proprietăţii asupra imobilului, reprezintă titlu executoriu după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară

Instanţa de apel constată că procesul civil a avut un obiect strict determinat (contestarea deciziei de a se refuza restituirea în natură a suprafeţei de 210 mp), fiind acordate despăgubiri băneşti pentru această suprafaţă. Prin Sentinţa civilă nr. 505 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus admiterea în parte a contestaţiei formulate de reclamanta F. împotriva Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007 emisă de primarul mun. Craiova. Sentinţa civilă invocată de apărare este deci urmarea acţiunii notificatoarei împotriva dispoziţiei de restituire în natură, fiind solicitată şi o suprafaţă pe care dispoziţia menţionată nu o acordase, fără să se soluţioneze chestiuni legate de dreptul de proprietate, astfel cum se va arăta în cele ce urmează prin citarea considerentelor sentinţei invocate.

În consecinţă, instanţele care au soluţionat contestaţia referitoare la diferenţa de 210 mp nu au avut în competenţă analiza calităţii acesteia de persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001 şi nici nu au analizat temeinicia dreptului de proprietate faţă de F., astfel cum susţine apărarea. Sentinţa civilă nr. 505/2010 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, definitivă prin Decizia nr. 663 din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu a statuat cu privire la dreptul de proprietate şi nu poate fi opusă în prezentul dosar ca având autoritate de lucru judecat cu privire la îndreptăţirea lui F. la restituirea întregului imobil din str. x.

Din considerentele hotărârii rezultă că singurul aspect cu privire la care instanţa s-a pronunţat a fost incidenţa art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere exclusiv starea de fapt a imobilului, fără a se verifica existenţa decretului de naţionalizare sau dovezile privind calitatea de moştenitor al proprietarului, astfel încât prin hotărârea civilă nu a fost consfinţită legalitatea actului contestat.

Astfel, Tribunalul Dolj, prin Sentinţa civilă nr. 505/2010, a analizat următoarele aspecte, confirmate prin decizia instanţei de apel:

Prin dispoziţia de restituire în natură nr. x din data de 19 iulie 2007 emisă de către Primarul Municipiului Craiova, s-a dispus restituirea parţial în natură a suprafeţei de teren de 1310 mp, din suprafaţa totală de 1520 mp şi construcţia în suprafaţă construită de 330 mp, situat în Craiova, str. x, având următoarele vecinătăţi: N - Centru de Plasament "DDD.", E-teren în administrarea Spitalului nr. 2, S - B-dul x şi V - teren în administrarea Spitalului nr. 2 către reclamanta F., propunându-se acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către aceasta pentru restul suprafeţei de 210 mp notificat sub nr. x/2001, imobil ce este situat în Craiova, str. x.

În motivarea dispoziţiei cu privire la acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamantă pentru restul suprafeţei de 210 mp notificat sub nr. x/2001, imobil ce este situat în Craiova, str. x, s-a apreciat că această suprafaţă de teren este ocupată de construcţii care aparţin Spitalului nr. 2.

Contestaţia a vizat modificarea parţială a dispoziţiei de restituire în natură nr. x din data de 19 iulie 2007, respectiv restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 210 mp, situat în intravilanul Municipiului Craiova, B-dul x nr. 40, judeţul Dolj, în continuarea terenului în suprafaţă de 1.310 mp restituit în natură, în partea de nord, teren pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În prezenta cauză (n.n în cauza aflată pe rolul Tribunalului Dolj, la care face referire Sentinţa nr. 505/2010) s-a dispus efectuarea unei expertizei în specialitatea topografie, raportul de expertiză întocmit în cauză de către dl. expert EEE. (raport necontestat de către părţi) concluzionând că, pe terenul în suprafaţă de 210 mp, solicitat a fi restituit în natură de către reclamantă, se află amplasată parţial o construcţie din cărămidă, cu regim de înălţime parter, cu şarpantă din lemn, acoperită cu tablă.

S-a mai constatat că, la data efectuării expertizei, clădirea nu era funcţională în sensul că acolo nu se desfăşura nici un fel de activitate, alimentarea cu energie electrică şi apă fiind afectate, lucru confirmat la expertiză (în procesul-verbal) de administratorul FFF.

De asemenea, s-a mai precizat că suprafaţa totală a construcţiei este de 202 mp, dar numai suprafaţa de 157 mp afectează terenul în litigiu între punctele: 4-5-12-13-14-15-16-3-4, restul suprafeţei de 53 mp fiind teren liber .

Principalele temeiuri de drept ale acţiunii reclamantei le-au constituit disp. art. 10 alin. (5) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, celelalte dispoziţiile legale invocate fiind adiacente sau chiar neincidente în cauză.

Potrivit disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.

Instanţa reţine că principiul de bază al legii de reparaţie este reglementat în art. 7 alin. (1) potrivit căruia, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, prin imobil, în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 înţelegându-se terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii.

Având în vedere că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, suprafaţa de 53 mp din totalul de 210 mp solicitaţi a fi restituiţi în natură de către reclamantă este teren liber şi nu ocupat de construcţii aparţinând Spitalului nr. 2 aşa cum s-a reţinut în motivarea dispoziţiei contestate, raportat la disp. art. 7 alin. (1) din legea nr. 10/2001, instanţa consideră întemeiată, cel puţin parţial, contestaţia formulată în cauză de către reclamantă.

Sub acest din urmă aspect, instanţa, având în vedere şi disp. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, urmează să admită în parte contestaţia formulată de către reclamanta F. împotriva dispoziţiei nr. x din data de 19 iulie 2007 emisă de către Primarul în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova şi să dispună modificarea în parte a dispoziţiei nr. x din data de 19 iulie 2007 emisă de către Primarul Municipiului Craiova în sensul că va dispune restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de teren în cuantum de 53 mp, situată în municipiul Craiova, B-dul x, nr. 38 B (fost nr. 40), astfel cum a fost individualizată prin raportul de expertiză întocmită în cauză de către expert EEE., teren identificat prin punctele 12-13-14-15-18-19-12 conform schiţei anexe a acestui raport de expertiză, schiţă parte integrantă a acestuia.

Cu privire la restul suprafeţei de teren de 157 mp, instanţa constată că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, pe această suprafaţă de teren este edificată o construcţie aparţinând Spitalului nr. 2, clădirea care nu mai este funcţională în sensul că acolo nu se desfăşura nici un fel de activitate, alimentarea cu energie electrică şi apă fiind afectate, lucru confirmat la expertiză (în procesul-verbal) de administratorul FFF.

Cu toate acestea, instanţa reţine că această clădire care se află în administrarea Spitalului nr. 2 şi care nu mai este funcţională are o suprafaţă totală de 202 mp, suprafaţa de 157 mp afectând terenul în litigiu între punctele: 4-5-12-13-14-15-16-3-4, iar restul de 45 mp se află pe un teren pentru care reclamanta nu este îndreptăţită nici la restituirea în natură, nici la alt fel de despăgubirii conform Legii nr. 10/2001, acesta aparţinând altei persoane sau chiar domeniului privat al pârâţilor.

Astfel, cum reclamanta s-a prevalat de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, instanţa reţine că dispoziţia legală invocată nu are aplicabilitate în speţa de faţă fiindcă terenul solicitat a fi restituit în natură de către reclamantă (în suprafaţă totală de 210 mp) este afectat doar parţial de construcţie (pe o suprafaţă de 157 mp), iar restul construcţiei se întinde pe o suprafaţă de teren de 45 mp pentru care reclamanta personal nu se poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (în contextul în care nu s-a contestat calitatea clădirii de construcţie autorizată).

Mai mult, raportând disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 la pct. 10.5 teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit cărora "despăgubirea aferentă construcţiei se stabileşte de unitatea deţinătoare pe baza unei expertize extrajudiciare dispuse de aceasta. În toate cazurile această despăgubire nu poate fi mai mică decât valoarea contabilă de înregistrare a construcţiei în activul patrimonial al unităţii deţinătoare la momentul emiterii deciziei de restituire. Oportunitatea aplicării acestei măsuri revine exclusiv unităţii deţinătoare", tribunalul reţine că aplicabilitatea dispoziţiilor de care s-a prevalat reclamanta este lăsată exclusiv la latitudinea unităţii deţinătoare, în speţă pârâţii, şi nu poate fi supusă cenzurii instanţei.

Cum în speţa de faţă unitatea deţinătoare nu a considerat oportună aplicabilitatea măsurii prevăzute în art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, instanţa nu se poate substitui acesteia, având în vedere şi lipsa unui raport de expertiză extrajudiciară care să evalueze şi despăgubirea aferentă construcţiei aflate parţial pe terenul solicitat a fi restituit în natură de către reclamantă.

De astfel, în lipsa învestirii cu o cerere reconvenţională din partea unităţii deţinătoare, în speţă pârâţii, instanţa nu poate trece peste principiul disponibilităţii pentru a o obliga, în mod generic, pe reclamantă la acordarea de despăgubiri în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 către pârâţi aşa cum a solicitat aceasta din urmă în cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei.

Pentru toate aceste considerente, instanţa, având în vedere şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, va menţine celelalte prevederi ale dispoziţiei nr. x din data de 19 iulie 2007 emisă de către Primarul Municipiului Craiova cu privire la acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru suprafaţa de teren de 157 mp pentru care nu s-a dispus restituirea în natură către reclamantă, suprafaţă de teren situată în municipiul Craiova, B-dul x, nr. 38 B (fost nr. 40), astfel cum a fost individualizată prin raportul de expertiză întocmită în cauză de către expert EEE., teren identificat prin punctele 4-5-12-13-14-15-16-3-4 conform schiţei anexe a acestui raport de expertiză, schiţă parte integrantă a acestuia.

Faţă de cele ce preced, care citează conţinutul considerentelor Tribunalului cu privire la cererea de restituire a restului de teren, rezultă că instanţele au examinat dacă suprafaţa de 53 mp din totalul de 210 mp solicitaţi a fi restituiţi în natură de către reclamantă este teren liber şi nu ocupat de construcţii aparţinând Spitalului nr. 2 aşa cum s-a reţinut în motivarea dispoziţiei contestate, astfel că nu există autoritate de lucru judecat stabilită prin sentinţa nr. 505/2010 cu privire la calitatea de moştenitoare a imobilului din Strada x pentru notificatoarea F.

Chiar dacă, în lipsa unui act care să stabilească împărţirea succesiunii între L. şi K., după autorul lor H., actele depuse de către numita F. puteau crea pentru comisia de acordare a despăgubirilor care a emis Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 o aparenţă cu privire la existenţa unui drept asupra imobilului aflat pe strada x nr. 46 pentru F., dat de moştenirea testamentară după L., Comisia nu avea niciun fel de date cu privire la existenţa unei vocaţii succesorale legale faţă de K., cel care locuia în imobil în anul 1945, cel pe numele căruia se întocmise inventarul de preluare a imobilului de către armata sovietică în anul 1945 (act pe care comisia îl avusese la dispoziţie în dosarul de restituire a imobilului) şi cel care făcuse donaţia imobilului în 1951 către Sfatul Popular, deci persoana în raport de care exista de asemenea o aparenţă de proprietate a imobilului atât în anul 1945 (când imobilul a fost preluat de către armata sovietică), cât şi în anul 1951 (când imobilul a fost donat statului român). F. dovedise că L. şi K. erau fraţi şi că ea moştenea pe L. conform testamentului acestuia, dar nu dovedise calitatea de moştenitor legal în raport de succesiunea lui K. Notificatoarea nu a depus actele sale de identitate, şi nici consilierul juridic C. şi nici A., nu au cerut aceste acte, din care ar fi rezultat cu claritate lipsa unei legături cu numele J. la data formulării notificării şi lipsa vocaţiei legale de a moşteni după K., cel puţin pentru partea acestuia din imobil.

Fără să nege faptul că numita F. ar fi avut posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie de tipul acţiunii imprescriptibile de stabilire a paternităţii faţă de L. (s-a susţinut că era fiica naturală a acestuia), ori de tipul acţiunii în anulare ori de constatare a nulităţii donaţiei făcute de K. în 1951, instanţa de apel constată că, până la data la care s-a emis Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, asemenea acţiuni nu au fost formulate, aşa încât, cel puţin pentru 1/2 din imobil, nu se putea nici măcar stabili o aparenţă de drept de proprietate pentru notificatoare (partea care îi revenea lui K.).

Mai mult, având în vedere că imobilul trecuse în proprietatea statului prin donaţia făcută de K. în 1951, iar donaţia nu fusese anulată, se constată că imobilul nu putea fi retrocedat în temeiul Legii nr. 10/2001, căci potrivit art. 2 alin. (1), lit. c) din această lege: "(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: (...) imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".

Rezultă, astfel, că orice demers al notificatoarei era subordonat obţinerii unei asemenea hotărâri judecătoreşti, iar notificatoarea nu a făcut o astfel de dovadă.

Faţă de cele ce preced, în raport de emiterea dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 cu privire la întregul imobil, există consecinţa prevăzută de lege pentru infracţiunile de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.) şi neglijenţă în serviciu (art. 298 C. pen.), astfel că este exclusă încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001. Prin norma specială este incriminată simpla emitere a dispoziţiei în lipsa actelor doveditoare a două situaţii juridice, dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor al fostului proprietar, fiind sancţionată conduita funcţionarului public de a nu respecta art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv de a nu ataşa aceste dovezi la dosar (şi implicit evaluarea corespunzătoare a valorii lor probatorii). Subiectul activ este calificat, în speţă fiind primarul (funcţionarul abilitat să emită dispoziţia de restituire).

Pentru a fi incident principiul specialia generalibus derogant ar fi fost necesar să existe o corespondenţă între elementul material al laturii obiective al infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi cel al infracţiunii deduse judecăţii. Această corespondenţă nu există, conform celor ce preced, întrucât acuzaţia vizează în principal emiterea dispoziţiei de restituire în condiţiile în care imobilul nu putea fi restituit, fiind menţionat în fals că a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 (una dintre situaţiile prevăzute de lege care conferă vocaţie la restituire).

Textul special nu incriminează şi ipotezele de restituire a imobilelor în lipsa dovezilor privind situaţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/2001 (nu este sancţionată şi acţiunea de emitere a dispoziţiei de restituire în lipsa titlului de preluare abuzivă şi anume ipoteza în care există acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de moştenitor al proprietarului, însă imobilul nu face obiectul legii, de exemplu atunci când este legal înstrăinat).

Deoarece latura obiectivă a infracţiunilor de serviciu este mai largă, exercitarea atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit (aspect reţinut prin actul de sesizare a instanţei în acuzaţia formulată împotriva inculpaţilor), iar acţiunea ilicită constă în îndeplinirea unui act ce nu este sancţionat explicit de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cauză nu se poate susţine că acest din urmă text are caracter subsidiar şi nu poate deveni incident în speţă. În consecinţă, urmează a fi examinate elementele de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu prevăzute de C. pen.

II. În cele ce urmează instanţa de apel va examina situaţia de fapt pentru considerente ce ţin de scopul clarificării existenţei condiţiilor de tipicitate pentru una dintre cele două infracţiuni din C. pen. care pot fi incidente în speţă (art. 297 sau art. 298 C. pen.).

Examinarea condiţiilor de tipicitate va avea în vedere atât elementele comune celor două infracţiuni, de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu, [a) mai întâi clarificarea existenţei unor atribuţii prevăzute de lege, iar abia după stabilirea atribuţiilor prevăzute de lege se va analiza situaţia de fapt pentru a se vedea b) dacă a existat o încălcare a atribuţiilor de serviciu] cât şi elementul care le diferenţiază [şi anume c) cu ce formă de vinovăţie s-a produs actul de conduită].

a) Clarificarea existenţei unor atribuţii prevăzute de lege

Motivarea soluţiei de achitare are în vedere atât lipsa prevederii în legislaţia primară a atribuţiilor de serviciu încălcate de inculpaţi (în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 518/2017, cu privire la neglijenţa în serviciu, şi Decizia nr. 405/2016, cu privire la abuzul în serviciu), cât şi inexistenţa faptei şi a vinovăţiei în raport de probele administrate în cauză; sub acest ultim aspect, instanţa a reţinut că este probată situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare, recunoscută şi de către inculpaţi, însă a oferit o altă interpretare conduitei acestora şi normelor incidente, ajungând la concluzia că actul pretins abuziv a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale.

În sarcina inculpatei C. s-a reţinut în Rechizitoriu că, în calitate de consilier juridic la Direcţia Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate din cadrul Primăriei municipiului Craiova, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului, Legea nr. 10/2011 şi în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în sensul că a propus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp şi clădire în suprafaţă de 330 mp şi măsura reparatorie în echivalent pentru 210 mp în favoarea numitei F., fără a ţine seama că actele prezentate de solicitantă nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererea (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a solicitantei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării, ci mai mult, a atestat faptul neadevărat că imobilul ar fi fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi era donat autorităţii publice locale prin act autentic (primul act material) şi a întocmit conţinutul Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 (al doilea act material), prin aceasta producând o pagubă în dauna UAT Craiova în valoare de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite de către F.

S-a reţinut de asemenea în Rechizitoriu că inculpata A., în calitate de secretar al municipiului Craiova şi membru al comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiilor de serviciu prevăzute în art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001 şi capitolul III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, avizând pentru legalitate dispoziţia primarului municipiului Craiova nr. x din 19 iulie 2007, fără a ţine seama că actele prezentate de notificatoarea F. nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a dispus preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a notificatoarei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, al cărei membru era, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite în acelaşi cuantum de către F.

Tot în Rechizitoriu s-a mai reţinut şi că în calitate de primar al municipiul Craiova şi preşedinte al comisiei de Lege nr. 10/2001, inculpatul B. şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile prevăzute în Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 cu prilejul emiterii dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007, pe care a emis-o fără a ţine seama că actele prezentate de notificatoarea F. nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire (indicarea modului de preluare de către stat a imobilului, a actului normativ în baza căruia s-a dispus preluarea, notificatoarea nu-şi motiva calitatea de persoană îndreptăţită) şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar a notificatoarei, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, al cărei membru era, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro, în scopul obţinerii de foloase necuvenite în acelaşi cuantum de către F.

Instanţa de fond a apreciat că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, în raport de exigenţele de interpretare a normei incriminatoare stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, publicată în M. Of. nr. 517/2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii."

Ministerul Public a susţinut că instanţa de fond a menţionat în mod expres că îşi fundamentează concluzia având în vedere "actele depuse la dosarul de notificare şi normele legale în vigoare la acea dată", iar nu cele identificate de procuror pe parcursul urmăririi penale (desfiinţarea adopţiei şi donaţia), ceea ce induce ideea că în realitate a fost examinată tipicitatea subiectivă a faptei (poziţia inculpaţilor faţă de faptă în raport de elementele pe care le aveau la dispoziţie la momentul comiterii acesteia), iar nu cea obiectivă (care presupune în mod obligatoriu evaluarea tuturor probelor în stabilirea condiţiei îndeplinirii actului în mod defectuos).

Astfel, se arată în motivele de apel, instanţa face referire la dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind condiţiile de formă ale notificării şi constată că acestea sunt îndeplinite, acuzaţia se referă însă la nerespectarea condiţiilor de fond, iar nu de formă) şi la art. 23 din lege privind termenul în care pot fi depuse dovezile (deşi acuzaţia nu vizează nerespectarea termenului, care nu este de decădere, actele putând fi depuse şi ulterior), dezvoltând apoi pe larg propriile consideraţii cu privire la forţa probantă a actelor prezentate de F., cu privire la naţionalizare, dreptul de proprietate asupra imobilului şi calitatea de moştenitor al proprietarului, concluzia finală fiind că "inculpata C. nu a încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu ocazia analizării şi soluţionării acestui dosar", întrucât "notificarea depusă de numita F. îndeplinea condiţiile prev. de art. 22 din legea nr. 10/2001, actele depuse la dosarul de notificare dovedeau calitatea de moştenitor legal al persoanei îndreptăţite (instanţa se referă la calitatea de moştenitor al lui H., nu al proprietarului K.), existau acte ce demonstrau deposedarea abuzivă (se referă la o deposedare abuzivă indiferent cu ce titlu)1 şi deţinerea proprietăţii de către ascendentul notificatoarei."

Cu toate acestea, Ministerul Public arată în motivele de apel că instanţa a reţinut că cererea de restituire în natură a imobilului ar fi fost respinsă dacă inculpata A. ar fi avut cunoştinţă despre hotărârea de desfacere a adopţiei şi despre faptul că imobilul în litigiu a fost donat la data de 03 decembrie 1951 de către K. Sfatului Popular al oraşului Craiova.

Conform motivelor de apel, instanţa de fond a considerat că, imobilul fiind preluat de către stat într-o perioadă istorică anterioară instituirii regimului comunist (în luna februarie 1945, astfel cum rezultă din inventarul încheiat între armata română şi armata rusă), chiar dacă nu în baza Decretului nr. 92/1950), astfel cum în mod nereal s-a reţinut în dispoziţia de restituire în natură şi chiar dacă nu formează obiectul Legii nr. 10/2001 (întrucât aceasta se referă, în chiar titlul său, la imobile preluate după data de 6 martie 1945), acesta putea fi restituit unei persoane fizice care se pretindea moştenitoarea familiei "J." (familie care a deţinut imobilul la un moment dat în trecut), ignorând astfel toate condiţiile imperative prevăzute de Legea nr. 10/2001 în privinţa existenţei titlului prin care imobilul a fost preluat (aspect esenţial al cauzei) şi a dovezilor privind proprietarul acestuia la momentul preluării şi moştenitorii lui.

Cu privire la cel de-al doilea act material reţinut în sarcina inculpatei C., instanţa a constatat că nu poate fi considerată o încălcare a dispoziţiilor Legii 10/2001 împrejurarea că inculpata C. a întocmit conţinutul Dispoziţiei de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât această comisie nu este prevăzută în Legea nr. 10/2001 sau în al doilea capitol al H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 ce se referă la "Norme metodologice de aplicare, raportate la fiecare articol din lege". Conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, respectiv întocmirea referatului şi prezentarea notificării în comisia de aplicare a legii 10/2001, nu a fost stabilită de legiuitorul primar sau prin actul normativ dat în executarea şi în limitele legii ci prin instituirea unor proceduri neprevăzute de lege.

Referitor la activitatea infracţională a inculpatei A., instanţa a constatat că aceasta a semnat în calitate de secretar dispoziţia de restituire, argumentele juridice expuse în cazul inculpatei C. fiind valabile şi în cazul său, cu referire la faptul că Notificarea nr. x/2001 îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 22 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001 respectiv: cuprindea adresa şi denumirea persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptăţite, elementele de identificare ale bunului solicitat, era comunicată prin executor judecătoresc iar valoarea estimată a acesteia a fost completată printr-o adresă ulterioară. S-a apreciat că inculpata nu a încălcat prevederile art. 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001 întrucât a avut în vedere actele ce susţineau în fapt şi în drept dispoziţia de primar, respectiv referatul întocmit de consilierul juridic, fără a fi necesar să aibă la dispoziţie procesele-verbale ale comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001. S-a arătat că normele ce impun obligativitatea examinării cererii de restituire în cadrul unei comisii sunt prevăzute în H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 şi nu în legislaţia primară, inculpata a semnat dispoziţia de primar în calitate de secretar, dispoziţie ce conţine elementele de fond şi formă, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia.

Ministerul Public a precizat că, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, acuzaţia nu constă exclusiv în nerespectarea unor proceduri, ci în special a unor condiţii de fond a notificării, care trebuiau verificate de inculpata A.

Pe fondul acuzaţiei, instanţa de fond a apreciat că inculpaţii nu aveau atribuţia de serviciu să verifice condiţiile de fond prevăzute de lege pentru restituirea imobilului (titlul preluării acestuia de către stat şi calitatea de moştenitor al proprietarului), ci numai să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea imobilului în natură sau pentru acordare de despăgubiri, întrucât procedura administrativă derulată după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 (după transmiterea dosarelor nesoluţionate de la prefecturi la primării) nu a presupus verificarea de la început a dosarului, în sensul de a se verifica dacă notificatorul era persoană îndreptăţită, dosarele fiind restituite la primării exclusiv pentru a se analiza posibilitatea restituirii în natură a imobilelor.

Motivele de apel mai subliniază şi că nu a există nicio dispoziţie de primar anterioară, prin care să se dispună restituirea sau acordarea de despăgubiri, instanţa făcând referire la o dispoziţie de trimitere a dosarului la instituţia prefectului.

Cu privire la inculpatul B., instanţa de fond a reţinut că "este adevărat că, potrivit pct. 21.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, responsabilitatea aplicării legii aparţine în totalitate primarului ori preşedintelui Consiliului Judeţean, însă prin înscrisurile depuse la dosarul de notificare, motivarea instanţei în cazul inculpatei C. cu privire la aceste înscrisuri fiind valabilă şi în cazul inculpatului B. - se probează că la emiterea Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 ce purta viza de legalitate a consilierului juridic C., şi semnătura secretarului A., nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001."

Instanţa de fond a apreciat că nu se regăseau în cauză împrejurări care să impună inculpatului să emită dispoziţia de respingere a notificării, reţinând că atât Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 19 iulie 2007 emisă de inculpatul B. cât şi prima Dispoziţie de restituire nr. 4617 din 15 mai 2002 semnată de primarul în funcţie la acea dată, inginer R. au fost supuse controlului de legalitate a actelor administrative de către Instituţia Prefectului, de fiecare dată constatându-se legalitatea acestor dispoziţii. Instanţa de fond omite însă, conform motivelor de apel susţinute de Ministerul Public, faptul că Dispoziţie de restituire nr. 4617 din 15 mai 2002 nu este o dispoziţie de restituire de imobil, ci de restituire de dosar la prefectură, de declinare.

În ceea ce priveşte criticile cu privire la condiţiile de tipicitate, instanţa de apel constată că motivele de apel formulate de către Ministerul Public şi expuse anterior sunt fondate în ceea ce priveşte existenţa unor obligaţii legale încălcate de către inculpaţi şi care au condus la producerea unui prejudiciu Municipiului Craiova. Astfel, prin acţiunea inculpaţilor a fost restituit un imobil (imobilul din Strada x nr. 46), fără să fie respectate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 (imobilul nu era naţionalizat, astfel cum au reţinut inculpaţii, aspect ce rezulta din consultarea Decretului nr. 92/1950 şi a anexelor privind judeţul Dolj, aflate în posesia funcţionarilor primăriei), fiind produsă o pagubă municipiului Craiova, în proprietatea căruia se afla imobilul, în valoare de 2.064.216 RON, echivalentul a 660.000 euro. Toate aceste aspecte, inclusiv menţionarea Legii nr. 10/2001 ca lege încălcată prin conduita imputată inculpaţilor se regăsesc în Rechizitoriu, astfel încât sunt respectate condiţiile de constituţionalitate ce decurg din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, citată anterior.

Astfel cum s-a precizat anterior, atunci când s-a examinat existenţa unei urmări imediate, notificatoarea F. (care nu a depus la dosar un certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor al lui K.) nu avea vocaţie succesorală legală la moştenirea lui K., având în vedere că, la data deschiderii succesiunii (anul 1962), aceasta nu mai avea calitatea de moştenitor legal (fusese adoptată de L., fratele lui K., dar adopţia fusese desfăcută în anul 1960) iar, pe de altă parte, calitatea notificatoarei de moştenitor testamentar al lui L. nu îi permitea să vină la moştenire prin reprezentare succesorală faţă de K., această instituţie aplicându-se strict în materia moştenirii legale.

Instanţa de apel constată şi că atât atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor cât şi conduita încălcată sunt prevăzute de legislaţia primară. Dispoziţiile legale încălcate de inculpaţi sunt condiţiile imperative de fond prevăzute de Legea nr. 10/2001, ce impun o anumită conduită funcţionarului în soluţionarea notificărilor formulate în baza acestui act normativ, respectiv admiterea unei notificări numai sub condiţia dovedirii îndeplinirii cerinţelor expres prevăzute de lege [art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi c), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9, art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001]

Atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară (în raport de paragraful 60 al deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (cu privire la abuzul în serviciu) precum şi similar în considerentele Deciziei nr. 518/2017 (cu privire la neglijenţa în serviciu) sunt descrise în cele ce urmează.

Inculpatul B. a comis fapta în exercitarea atribuţiilor de primar al Municipiului Craiova, prevăzute de art. 61, 63, 68 alin. (1), 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală (în forma în vigoare la data comiterii faptei, respectiv cea publicată în M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007), în virtutea atribuţiei special conferite de dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv (în forma în vigoare la data comiterii faptei).

Art. 61 din Legea nr. 215/2001

(1) Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.

(2) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.

(3) Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele normative prevăzute la alin. (2), primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce.

Art. 63 din Legea nr. 215/2001

(1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;

b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;

c) atribuţii referitoare la bugetul local;

d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor;

e) alte atribuţii stabilite prin lege.

Art. 68 din Legea nr. 215/2001

(1) în exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.

Art. 115 din Legea nr. 215/2001

(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin:

a) primarul emite dispoziţii;

Art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

În cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.

Inculpata A. a comis fapta în exercitarea atribuţiilor de secretar al primăriei, prevăzute de art. 116 şi 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001:

Art. 116 alin. (1) din Legea 215/2001

Fiecare unitate administrativ - teritorială şi subdiviziune administrativ - teritorială a municipiilor are un secretar care este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative.

Art. 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001

Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte în condiţiile legii, următoarele atribuţii: avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului (...).

Inculpata C. a comis fapta în exercitarea atribuţiilor de consilier juridic în cadrul Primăriei, fiind încadrată la Primăria Mun. Craiova în funcţia publică de execuţie de consilier în perioada 25 august 2004 - 29 iunie 2012, atribuţiile sale de serviciu fiind prevăzute de art. 77 din Legea nr. 215/2001, art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic:

Art. 77 din Legea nr. 215/2001

Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Textele de lege care reglementează profesia de consilier juridic a inculpatei C. arată că, în activitatea sa, consilierul juridic asigură consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau instituţiei publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic. (art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic). Totodată, consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementărilor legale plivind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă. (art. 6 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic)

Atribuţiile de serviciu ale inculpatei C. în materia Legii nr. 10/2001 sunt exercitate în baza dispoziţiei primarului, date în temeiul art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că inculpata avea şi o fişă a postului, în care sunt preluate atribuţiile de consilier juridic prevăzute de lege, nu afectează conţinutul constitutiv al infracţiunii, întrucât acuzaţia nu vizează atribuţii şi conduite prevăzute numai în fişa postului, fără corespondent în legislaţia primară.

În partea introductivă a Rechizitoriului sunt descrise, într-un capitol separat, Reglementările legale privind procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat. În acest capitol, filele x din Rechizitoriu, sunt indicate între alte norme încălcate şi art. 2, 22, 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv Legea nr. 251/2001 ce stabileşte atribuţiile primarului şi secretarului primăriei (fiind menţionată şi atribuţia de avizare a actelor normative prevăzută de legea administraţiei publice locale). În consecinţă, faţă de toţi inculpaţii sunt respectate cerinţele ce decurg din jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

b) Dacă a existat o încălcare a atribuţiilor de serviciu

Soluţionarea notificărilor de tipul celei formulate de F., respectiv admiterea acestor notificări depindea de dovedirea condiţiilor expres prevăzute de art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi c), art. 3 (citat anterior la analiza calităţii notificatoarei F.), art. 4 alin. (2) (citat anterior la analiza calităţii notificatoarei F.), art. 9, art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.

Art. 2 din Legea nr. 10/2001

(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare; (...)

c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;

Art. 24 din Legea nr. 10/2001

(1) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, în cauză au fost încălcate dispoziţiile privind domeniul de aplicare al legii, în condiţiile în care inculpaţii aveau ca atribuţii de serviciu să verifice şi să stabilească inclusiv calitatea de persoană îndreptăţită şi natura abuzivă a preluării imobilului. În speţă, imobilul din str. x nu fusese naţionalizat, ci donat statului, astfel că nu forma obiectul Legii nr. 10/2001. Certificatul nr. x din 22 noiembrie 2001 emis de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale, prin care se atestă că imobilul din strada x nr. 46, proprietatea numitului H. (doar iniţiala prenumelui fără alte completări) se găseşte înscris în tabelul cu imobilele propuse pentru naţionalizare din oraşul Craiova, împrejurare constatată în urma verificării fondului de arhivă Sfatul Popular al Regiunii Oltenia în dosarul din 1953 nu atesta o asemenea situaţie, era evident pentru orice persoană obişnuită, chiar fără pregătire juridică, că acest certificat atesta simplul fapt că imobilul a fost propus spre naţionalizare (iar nu efectiv naţionalizat), iar poziţia menţionată în certificat era cea în lista imobilelor propuse pentru naţionalizare, iar nu poziţia din anexa la Decretul nr. 92/1950. Pentru ca donaţia să constituie preluare abuzivă, era însă necesar să fie constatată nulă prin hotărâre judecătorească [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001], ceea ce în speţă însă nu s-a produs.

Mai mult, inculpaţii C., A. şi B. nu au verificat calitatea de persoană îndreptăţită, a notificatoarei, în condiţiile în care F. nu explicase legătura pe care o avea cu persoana pe care o indicase drept proprietar al imobilului şi nu depusese nici măcar propriul act de identitate şi certificat de naştere, iar cererile succesive nu erau identice în ce priveşte proprietarul imobilului a cărui restituire o solicita (H. sau K.).

În concluzie, în sarcina inculpaţilor urmează a fi reţinute următoarele încălcări ale dispoziţiilor legale, descrise anterior:

- pentru inculpata C.: încălcarea art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi c), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9, art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001, Cap. 3 al Legii nr. 10/2001 (intitulat Proceduri de restituire) în forma în vigoare la data comiterii faptelor, faptă ce a avut drept urmare imediată producerea unei pagube patrimoniului Municipiului Craiova şi un folos necuvenit persoanei care a solicitat restituirea imobilului.

- pentru inculpata A.: încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, precum şi art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001, în sensul că a avizat pentru legalitate dispoziţia primarului municipiului Craiova nr. x din 19 iulie 2007, cu toate că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune restituirea (imobilul nu fusese naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, iar notificatoarea nu era moştenitor legal sau testamentar al lui K. faptă ce a avut drept urmare imediată producerea unei pagube patrimoniului Municipiului Craiova şi un folos necuvenit persoanei care a solicitat restituirea imobilului.

- pentru inculpatul B.: încălcarea Legii nr. 10/2001, în calitate de primar al municipiul Craiova şi preşedinte al comisiei de Lege 10/2001, în sensul că a îndeplinit un act (a emis dispoziţia de restituire în natură nr. x/19 iulie 2007) deşi nu exista nicio dovadă că imobilul fusese naţionalizat, astfel cum funcţionarul public subordonat menţionase în mod nereal în referatul cu propunerea de restituire şi, drept urmare, nu putea forma obiectul măsurilor reparatorii date în competenţa acelei comisii. faptă ce a avut drept urmare imediată producerea unei pagube patrimoniului Municipiului Craiova şi un folos necuvenit persoanei care a solicitat restituirea imobilului.

Acuzaţia vizează comiterea unei infracţiuni comise printr-o acţiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu care vizau tocmai constatarea îndeplinirii condiţiilor legale ale notificării, inculpata C. propunând admiterea cererii şi avizând dispoziţia de restituire a imobilului, atestând în mod nereal că acesta fusese naţionalizat şi forma astfel obiectul legii (în lipsei unei probe în acest sens).

Pentru C., instanţa de apel reţine şi că ambele acţiuni (întocmirea referatului cu propunere de restituire a imobilului şi a dispoziţiei de restituire în natură, pe care a şi semnat-o, în calitate de consilier juridic) au fost comise în executarea aceleiaşi lucrări (soluţionarea notificării numitei F.) şi au avut o singură urmare, produsă la momentul emiterii dispoziţiei de restituire în natură a imobilului (moment la care s-a consumat infracţiunea). În consecinţă, cele două activităţi se circumscriu în mod natural unei singure conduite ilicite, astfel încât trebuie reţinută forma simplă a infracţiunii (unitate naturală), iar nu forma continuată (reţinută prin actul de sesizare).

c) Forma de vinovăţie cu care s-a produs actul de conduită.

Infracţiunea de abuz în serviciu se poate comite cu intenţie directă sau indirectă, fiind necesar să se demonstreze că acţiunea sau inacţiunea cauzează o vătămare, pe care subiectul a urmărit-o sau a acceptat-o. Infracţiunea de neglijenţă în serviciu se comite din culpă ceea ce presupune că subiectul prevede vătămarea ce rezulta din fapta sa, dar nu o acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce ori că nu prevede respectiva vătămare, deşi trebuia şi putea să o prevadă.

Conform C. pen., fapta este săvârşită cu intenţie când subiectul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

Fapta este săvârşită din culpă când subiectul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.

Culpa cu prevedere (uşurinţă, temeritate) există atunci când subiectul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, nu a acceptat însă acest rezultat, ci a sperat, în mod neîntemeiat, că el nu se va produce. Culpa cu prevedere are ca trăsătură comună cu intenţia în general prevederea rezultatului faptei, iar cu modalitatea intenţiei indirecte are ca element comun şi împrejurarea că subiectul nu urmăreşte producerea rezultatului faptei. Culpa cu prevedere se deosebeşte însă de intenţia indirectă prin neacceptarea de către făptuitor a rezultatului faptei, unită cu speranţa că acest rezultat nu se va produce. În cazul culpei cu prevedere, subiectul nu numai că nu acceptă producerea rezultatului, dar chiar o exclude în cazul dat, fiind convins că rezultatul nu se va produce. Convingerea greşită trebuie însă să se întemeieze pe anumite date ale realităţii (calităţi personale, împrejurări de fapt, ca de exemplu, în cazul de faţă în care convingerea că notificatoarea are calitatea de persoană îndreptăţită s-a bazat pe folosirea numelui de J. de către notificatoare şi pe testamentul pe care notificatoarea l-a prezentat comisiei). Doar dacă speranţa lipsei producerii rezultatului vătămător s-ar întemeia pe o întâmplare, pe un eveniment care ar putea să se producă, dar şi să nu aibă loc, nu ar mai fi îndeplinite condiţiile culpei, ci cele ale intenţiei indirecte, fiindcă o astfel de atitudine echivalează cu acceptarea de către făptuitor a riscului producerii rezultatului. În speţa prezentă însă, convingerea celor trei inculpaţi, care au semnat dispoziţia de restituire, s-a bazat, în lipsa altor probe care să dovedească o situaţie de fapt diferită, pe actele incomplete puse la dispoziţie de notificatoare.

Acuzaţia formulată împotriva inculpaţilor are în vedere, în lipsa oricăror alte elemente de fapt care să probeze urmărirea unui scop infracţional de către aceştia, o modalitate neglijentă de soluţionare a notificării, în lipsa chiar şi a actelor de identitate pentru notificatoare. Martorii audiaţi în apel, au indicat în majoritate că modalitatea de lucru folosită de C. (omisiunea consultării anexelor la Decretul de naţionalizare) era folosită şi de alţi consilieri juridici şi că nu exista o metodologie de soluţionare a notificărilor care să prevadă etapele de verificare ce trebuiau respectate. Instanţa de apel mai reţine şi că notificatoarea a indicat elemente care să creeze o aparenţă de legalitate a solicitării (a menţionat că a avut anterior numele J., fără a preciza modalitatea în care a pierdut dreptul de a purta numele, respectiv a indicat drept proprietar al imobilului pe H. în condiţiile în care în familia J., atât tatăl cât şi fiul cel mare aveau acelaşi prenume, a prezentat actul de adopţie, dar nu a prezentat propriul act de identitate şi certificatul său de naştere). Certificatul nr. x din 22 noiembrie 2001, a fost emis de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale, şi atestă că imobilul din strada x nr. 46, era proprietatea lui H., fără altă precizare cu privire la prenume în afara iniţialei menţionate. Înscrisurile depuse de notificatoare mai arătau faptul că aceasta s-a prezentat drept moştenitoare a lui H., afirmând în multiplele cereri că imobilul a fost naţionalizat şi că tatăl său "a avut casă mare"

De asemenea, concluzia existenţei unei neglijenţe în evaluarea notificării rezultă şi din forma certificatul emis de Arhivele Statului care atesta existenţa unei propuneri de naţionalizare, iar nu a naţionalizării propriu-zise.

Instanţa de fond a avut în vedere declaraţia martorei NN., consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului Craiova ce afirmă că certificatul de la Arhivele Statului şi buletinul imobilului erau considerate înscrisuri suficiente pentru a se stabili regimul juridic al imobilelor, respectiv modalitatea de preluare a imobilelor.

În cursul cercetării judecătoreşti administrate de instanţa de fond, inculpata A. a susţinut că a respectat dispoziţiile legale întrucât "reluarea procedurii se referea la reexaminarea elementului nou, iar nu cu privire la dreptul persoanei îndreptăţite, întrucât acesta fusese stabilit şi verificat de o entitate competentă", a precizat că motivul amânării discutării dosarului în şedinţă a fost lămurirea situaţiei faptice şi juridice a imobilului, întrucât opera prezumţia simplă instituită de legiuitor că se afla în proprietatea statului cu sau fără titlu, putea fi restituit. A declarat că se aducea întreg dosarul la semnat iar în măsura în care comisia amâna soluţionarea unui dosar, acesta ar fi trebuit discutat din nou în comisie şi "nu îmi amintesc din ce motiv nu s-a discutat din nou". Inculpata a mai spus că "orice consilier juridic are responsabilitatea proprie pentru actele întocmite", iar în faza de urmărire penală a relatat că îşi făcea menţiuni în agendă cu privire la fiecare dosar iar martorul RR., viceprimar, a declarat la instanţa de fond că inculpata "era şefa juriştilor, conducea şedinţele comisiei, punea întrebări consilierilor legate de dosar".

Inculpata C. a menţionat la fond că dosarul s-a amânat pentru că inculpata A. a cerut refacerea procesului-verbal în sensul apartenenţei imobilului, să se verifice dacă este proprietatea spitalului sau a mun. Craiova.

Martora G. a declarat în faza de urmărire penală "în ceea ce priveşte cuvântul preluare, menţionat de mine în ultimul paragraf al menţiunilor pe care le-am făcut cu privire la notificarea formulată de F., cred că nu se referă la preluarea imobilului de către autoritatea locală, despre care a făcut referire secretarul primăriei, ci la preluarea imobilului de către stat în timpul regimului comunist" .

Martora UU. a relatat instanţei de fond că "în calitate de consilier juridic, a avut la dispoziţie un exemplar al Decretului de naţionalizare şi anexele la acesta, în care erau cuprinse imobilele naţionalizate. Imobilul trebuia să se regăsească şi în anexa la Decretul de naţionalizare, sens în care juristul făcea verificări; consilierul juridic putea face propriile verificări la anumite instituţii, către RAADPFL, când era vorba de clădiri naţionalizate."

Inculpatul B. şi-a justificat conduita prin aceea că documentele au fost verificate de prefect, a semnat "ca primarul", nu avea cunoştinţe de specialitate, nu a studiat dosarul, nu a participat la şedinţa din 27 aprilie 2007, nici la cea următoare, din data de 9 iulie 2007. A declarat că a avut dosarul la dispoziţie, a semnat din birou, fără să ia legătura cu C., consilierul juridic, şi nici cu A., secretarul primăriei, având încredere în secretar, fiind un bun profesionist, părerea sa fiind că responsabilitatea aparţine consilierului.

Apărarea inculpatului B. privind asumarea responsabilităţii în integralitate de către consilierul juridic nu poate fi reţinută, întrucât avea cunoştinţă că, potrivit legii, îi revenea competenţa să dispună restituirea imobilelor în natură, participând în calitate de preşedinte la toate şedinţele comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001. Chiar dacă nu ar fi participat, inculpatul avea la dispoziţie întreg dosarul de retrocedare şi pregătirea profesională corespunzătoare (studii superioare) pentru a evalua întrunirea condiţiilor legale a notificării, cu precădere într-un dosar din care lipsea actul de identitate al notificatoarei.

Inculpata A. a menţionat că în mod cert punea la dispoziţia primarului, odată cu dispoziţiile de restituire semnate de consilierul juridic şi de secretar, întreg dosarul notificării - fără procesele-verbale ale comisiei interne, avea încredere în consilier, că nu ar fi consemnat altceva decât ceea ce se discuta în comisie şi că inculpatului B. i se aduceau la cunoştinţă stările de fapt ale notificărilor discutate şi măsurile dispuse în comisii în legătură cu identificarea terenurilor (declaraţia de la fond). Martora G. a precizat că au existat situaţii în care primarul sau secretarul au solicitat lămuriri consilierilor juridici, înainte de a semna dispoziţiile de retrocedare . De altfel, inculpata A. a precizat în apel că dacă ar fi ştiut de donaţie "ar fi respins dosarul".

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel la data de 10 octombrie 2017, inculpata C. a susţinut că acuzaţiile aduse nu sunt reale, întrucât nu mai era necesar să verifice condiţiile de fond ale solicitării de restituire în natură a imobilului, acestea fiind deja stabilite anterior (dar nu se invocă nicio dispoziţie legală care să îi susţină această apărare). în acest sens, a invocat dispoziţia emisă de primarul municipiului Craiova în anul 2002, prin care se înainta Prefecturii Jud. Dolj dosarul cu propunerea de acordare a despăgubirilor băneşti pentru imobilul solicitat de F., susţinând că Prefectura a analizat dosarul pe fond, aspect care ar rezulta dintr-o adresă întocmită în anul 2003, în care se preciza că dosarul este complet iar petenta era invitată Ia negocieri.

Examinând înscrisurile la care inculpata face referire, instanţa de apel constată că prin Dispoziţia nr. x din 15 mai 2002 a primarului municipiului Craiova, semnată de primarul R. şi secretarul A., vizat pentru legalitate de martora VV., emisă în baza Referatului nr. x din 26 aprilie 2002 al Comisiei pentru examinarea cererilor formulate în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 s-a decis înaintarea către Prefectura Dolj a propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma drepturilor băneşti pentru imobilul situat în Craiova, str. x.

În Referatul nr. x din 26 aprilie 2002 al Primăriei Mun. Craiova, Direcţia Administraţie Publică locală, Serviciul Contencios Juridic şi Administrativ, semnat de şef serviciu GGG. şi consilier juridic VV. (aflat la fila x dup), se menţiona faptul că, în urma verificării notificării nr. x/2001 formulată de F., privind solicitarea directă a despăgubirilor ca măsură reparatorie, pentru imobilul situat în Craiova str. x, naţionalizat, se propunea emiterea unei dispoziţii întemeiată pe prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de înaintare a notificării conform art. 4 raportat la art. 3 din lege pentru soluţionare la Prefectura jud. Dolj.

Martora VV. a precizat că a preluat din notificare referirea la Decretul nr. 92/1950, având în vedere că prin referat nu era atestat acest titlu de preluare, ci se propunea transmiterea dosarului către o altă instituţie, fără a fi soluţionat pe fond, situaţie în care referirea la decretul de naţionalizare avea menirea de a circumstanţia, de a descrie notificarea, de a-i preciza obiectul. Martora a mai precizat la fond că secretarul primăriei avea un rol determinant în luarea deciziilor de restituire în natură şi, de regulă, pe referat făcea menţiuni privind înscrisurile care lipsesc şi verificările ce trebuie făcute, şi aceasta chiar înainte de introducerea dosarului în comisie.

Se constată că prin acest referat funcţionarii emitenţi nu au atestat împrejurarea că imobilul a fost naţionalizat, ci numai faptul că notificatoarea a invocat naţionalizarea, pentru a justifica incidenţa Legii nr. 10/2001. Prin acest referat s-a constatat lipsa de competenţă a Primăriei Craiova în soluţionarea dosarului, ceea ce făcea inutilă orice verificare pe fond.

Ulterior, această dispoziţie a primarului nu a fost avizată pentru legalitate de prefect, dosarul fiind retransmis primăriei pentru soluţionarea pe fond. Prin Adresa nr. x din 24 iulie 2014, Instituţia Prefectului jud. Dolj a comunicat faptul că, referitor la Dispoziţia nr. x din 15 mai 2002, prin care se înainta dosarul Prefecturii jud. Dolj cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, nu a fost identificat în arhiva prefecturii referatul care conţine avizul de legalitate pentru această dispoziţie .

Din declaraţiile martorei VV. date în cursul judecăţii în fond (8 iulie 2016) şi apel (23 ianuarie 2018) rezultă că, la acel moment, la nivelul Primăriei Craiova dosarele nu erau analizate pe fond, fiind sute de dosare aflate în această situaţie care au fost înaintate Prefecturii Dolj, competentă să le analizeze pe fond. După modificarea legii şi restituirea dosarelor de la prefectură s-a schimbat procedura de soluţionare a notificărilor, ce erau examinate pe fond de către juriştii Primăriei Craiova. La întrebarea expresă a apărării cu privire la semnificaţia acestui referat în cea de-a doua etapă a procedurii (când dosarele s-au reîntors la prefectură), martora VV. a declarat că referatul nu îl lega cu nimic pe jurist, pentru că trebuia să facă verificări asupra situaţiei juridice a modului de preluare a imobilului.

Martora XX. a precizat în apel că în 2002 a fost emisă o dispoziţie prin care se înainta Prefecturii dosarul cu propunerea de acordare de despăgubiri, însă "în 2004, când a fost modificată procedura, toate dosarele aflate în această situaţie au fost restituite la primării cu solicitarea de a fi reanalizate şi să se facă aplicarea principiului prevalentei restituirii în natură." Rezultă din declaraţia martorei că reanalizarea implica reexaminarea pe fond.

Instanţa de fond a reţinut apărarea inculpaţilor pe acest aspect ca fiind corespunzătoare realităţii, având în vedere declaraţia dată la fond de martorul WW., directorul Direcţiei juridice din cadrul Prefecturii Dolj în perioada 1997 - 2010, care şi-a exprimat opinia că, din punctul său de vedere, juristul trebuia să verifice doar posibilitatea restituirii în natură a imobilului nu şi verificarea de la început a dosarului, în sensul dacă era persoană îndreptăţită la restituirea imobilului.

Martorul WW. şi-a schimbat această opinie în apel, lămurindu-se inclusiv cele declarate la instanţa de fond şi a precizat că, în prima etapă, dosarul a fost returnat primăriei întrucât procedura urmată a fost apreciată a fi nelegală, pentru că fuseseră stabilite sume de bani care nu respectau procedura prevăzută de lege, respectiv calculul sumelor stabilite ca despăgubiri, care s-a făcut prin negocieri între persoana îndreptăţită şi o comisie stabilită de către primar. Martorul a menţionat că la fond primăria, prin compartimentul juridic, trebuia să verifice modul în care imobilul trecuse în proprietatea statului, de obicei prin dovada emisă de arhivele statului în care se menţiona poziţia din anexa decretului de naţionalizare. Întrebat fiind de avocatul inculpatei A. cu privire la adresa prefecturii în care se menţiona că dosarul este complet, martorul a precizat că Instituţia Prefectului nu negocia cu nimeni iar, în opinia sa, nu crede ca dosarul să fi fost verificat pe fond iar răspunsul viza doar o petiţie a doamnei F. Nu ştie care este semnificaţia menţiunii "dosarul este complet" deoarece nu era atribuţia Prefecturii să verifice dacă dosarul de notificare era sau nu complet. Atribuţia prefecturii era de verificare a dispoziţiei primarului.

Inclusiv inculpata A. a declarat, în faza de urmărire penală că inculpata C., care a avut dosarul spre soluţionare după revenirea acestuia în procedură administrativă, avea obligaţia de a analiza notificarea şi înscrisurile doveditoare, de a solicita să se depună înscrisuri doveditoare care să lămurească situaţia de fapt şi să conducă la adoptarea unei soluţii legale, indiferent de actele ce se aflau la dosar la acel moment.

Drept urmare, menţiunea că dosarul este complet din adresa transmisă notificatoarei în anul 2003 nu era opozabilă funcţionarilor publici din cadrul primăriei, care erau singurii abilitaţi să constate acest aspect, dar care au neglijat să o facă.

Depoziţia martorului WW. cu privire la lipsa de competenţă a prefecturii sub acest aspect, mai sus prezentată, este relevantă în susţinerea acestei concluzii. Nu există niciun text legal care să permită funcţionarilor primăriei să nu reia procedura şi verificările de la început (iar nu simplele verificări în teren, pentru a se stabili dacă imobilul era sau nu ocupat), cu atât mai mult cu cât la dosar nu exista nicio decizie a comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la fondul cererii (prin Dispoziţia nr. x din 15 mai 2002 a primarului mun. Craiova dosarul era transmis prefecturii fără a fi soluţionat pe fond).

Pe de altă parte, Dispoziţia nr. x din 15 mai 2002 nu a fost avizată de prefect (nu a fost identificat în arhivă referatul care conţine avizul de legalitate - fila x dup - relaţii MAI Instituţia Prefectului Dolj).

În concluzie faţă de cele ce preced, este infirmată teza apărării conform căreia singurul aspect care urma a fi verificat de primării după retransmiterea dosarelor în anul 2005 era posibilitatea restituirii imobilului în natură (ceea ce ar însemna că prefecturile ar fi decis în prealabil că toate aceste solicitări sunt fondate, ceea ce era inadmisibil, în raport de competenţa instituită de Legea nr. 10/2001). După retransmiterea notificării la Primăria Municipiului Craiova, comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 era obligată să procedeze la examinarea pe fond a notificării şi să aprecieze asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) (ceea ce presupunea verificarea realităţii incidenţei Decretului nr. 92/1950 în privinţa imobilului în discuţie), art. 3 alin. (1) (calitatea de persoană îndreptăţită a numitului H., invocat în notificare drept proprietar al imobilului), art. 4 alin. (2) (calitatea de moştenitor al persoanei fizice îndreptăţite a numitei F.), în raport de actele doveditoare expres prevăzute de lege (art. 23 din Legea nr. 10/2001).

Valoarea probatorie a certificatului eliberat de Arhivele Naţionale justifică de asemenea reţinerea culpei ca formă de vinovăţie a inculpaţilor. Inculpata C. a declarat că a menţionat în adrese şi în referat că imobilul fusese naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 având în vedere certificatul emis de Arhivele Statului, adresat notificatoarei din 2002, în care se menţiona că imobilul a fost naţionalizai şi referatul întocmit de martora VV. Având în vedere că pe tatăl notificatoarei îl chema H., în certificatul de la Arhivele Naţionale apărea H., iar în buletinul clădirii era înscris J., inculpata a susţinut că a considerat că notificatoarea este îndreptăţită la retrocedarea imobilului. Soluţionarea dosarului în comisie a fost amânată susţine inculpata pentru a se reface procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului, respectiv să se verifice dacă imobilul era în proprietatea spitalului sau a municipiului Craiova. După primirea procesului-verbal de la Direcţia Patrimoniu în care se preciza că imobilul este liber, clădirea fiind dezafectată, a întocmit dispoziţia de primar.

Inculpata a susţinut că nu a verificat anexele la acest decret pentru că a avut convingerea că imobilul a fost naţionalizat, nu a observat că în actele depuse existau înscrisuri în care apărea fratele petentei, K., la dosar exista un certificat eliberat de Arhivele Naţionale, în care apărea drept proprietar al imobilului H., imobilul fiind propus spre naţionalizare. Inculpata a considerat că acest certificat atesta existenţa actului de preluare a imobilului şi nu a pus la îndoială veridicitatea actului, fiind emis de o autoritate publică.

Lipsa de claritate cu privire la realitatea naţionalizării a condus la interpretarea vădit eronată dată acestui conţinut de către funcţionarii din cadrul primăriei.

Practica în privinţa probei naţionalizării (dacă se verificau întotdeauna anexele la decret, dacă un certificat care să cuprindă numele proprietarului, adresa imobilului, poziţia din anexă nu era depus la dosar) era diferită, în raport de fiecare consilier audiat în apel.

Instanţa de apel a prezentat martorei G., secretarul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, Certificatul nr. x din 22 noiembrie 2001, aflat la fila x dup, aceasta exprimându-şi opinia că l-ar fi considerat act de preluare, chiar dacă nu era indicată nicio poziţie în tabel. În acelaşi sens a opinat şi martora OO., pentru că "era emis de arhivele statului"), precum şi martora NN., consilieri juridici în cadrul primăriei la data comiterii faptei, prezente în şedinţa comisiei din 27 aprilie 2007, cu motivarea că simpla menţiune a unei poziţii a imobilului într-un tabel, indiferent ce atesta aceasta, era suficientă pentru a atesta naţionalizarea în baza Decretului nr. 92/1950. Cu toate acestea, martora NN. a precizat că în certificatele doveditoare trebuia menţionată şi poziţia la care figura imobilul în decret (n.n. - ceea ce în cazul de faţă nu era posibil, întrucât imobilul nu se afla pe nicio poziţie în anexele la decret, nefiind naţionalizat).

Opiniile consilierilor juridici din cadrul primăriei audiaţi în cauză au fost menţinute în apel, instanţa prezentându-le certificatul, iar martorele au persistând în susţinerile din declaraţiile date în faţa instanţei de fond.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, instanţa de apel reţine că forma de vinovăţie este probată sub forma culpei.

Culpa decurge şi din faptul că inculpata C. a menţionat că dosarul a fost aprobat, cu rezerve, în şedinţa comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din data de 27 aprilie 2007, acesta fiind motivul pentru care a apreciat că nu mai era nevoie să fie prezentat într-o şedinţă ulterioară. În realitate însă, decizia comisiei a fost de a se amâna cauza pentru o şedinţă ulterioară, pentru efectuarea de verificări suplimentare, aspect ce rezultă din menţiunile procesului-verbal al şedinţei respective .

În procesul-verbal s-a consemnat propunerea consilierului juridic de restituire în natură a imobilului ("terenul 1520 - liber 1310 - restituire în natură, pt. diferenţă înaintare la ANRP"), precum şi intervenţia secretarului în sensul următor: "poate va prelua Autoritatea locală locaţia (imobilul pentru care se propune restituirea). Se reface procesul-verbal de patrimoniu, cu menţiunea ce înseamnă preluare (amânare)."

Din cuprinsul acestor procese-verbale rezultă că majoritatea solicitărilor erau respinse, pentru următoarele motive: lipsa calităţii de persoană îndreptăţită (de exemplu, din 16 cereri analizate în şedinţa din 2 februarie 2007, 5 cereri au fost respinse pe acest motiv, restul fiind amânate sau înaintate la ANRP, în restul şedinţelor acesta fiind motivul principal de respingere a notificărilor), lipsa certificatului de moştenitor (de exemplu, în şedinţa din 2 martie 2007 - fila x dup, unul dintre consilieri a făcut această menţiune, fiind prezentă şi inc. C., care, la rândul său, a prezentat dosarul "HHH.", cu privire la care a precizat că "nu a avut certificat, ce a fost adus mai târziu" - ceea ce înseamnă că certificatul de moştenitor era de regulă solicitat de către consilierii juridici, iar în lipsa acestuia cererea era respinsă, în prealabil făcându-se verificări suplimentare), imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001 ori amânate pentru: verificarea regimului juridic, refacerea proceselor-verbale dacă sunt mai vechi de 2005, completarea cu rol fiscal, ataşarea titlului de proprietate, existând şi menţiuni ca:

"imobilul nu există în evidenţele noastre", care dovedesc rolul activ al funcţionarilor în soluţionarea acestor dosare, prin verificarea evidenţelor proprii ale primăriei, practică în raport de care lipsa totală de rol activ constituie un element în dovedirea intenţiei indirecte de comitere a faptei de abuz în serviciu.

Din probele administrate în cauză rezultă că dosarul nu a fost discutat pe fond în şedinţa din data de 27 aprilie 2007, aspect atestat inclusiv de inculpata A. în cursul judecării apelului, care a declarat că în şedinţa din aprilie s-a decis amânarea pentru că în procesul-verbal de identificare a imobilului nu era precizat, în mod clar, destinaţia sau afectaţiunea bunului iar din verificările ulterioare a constatat că notificarea nu a mai fost examinată în comisie.

În cuprinsul dispoziţiei de restituire se face referire la Referatul nr. x din 24 aprilie 2007 al Comisiei locale pentru examinarea cererilor formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 înfiinţată la nivelul Primăriei Mun. Craiova, prin care se propune această măsură, aspect necorespunzător adevărului, întrucât referatul, în realitate întocmit de consilier juridic C. (aflat la fila x dup), nu fusese aprobat de comisie.

Motivul pentru care dezbaterile au fost amânate (refacerea procesului-verbal întocmit de Direcţia Patrimoniu) - act neîndeplinit:

În ceea ce priveşte starea de fapt a imobilului (aspect circumstanţial al cauzei, însă invocat în apărare drept esenţial în formarea convingerii inculpaţilor), la dosar există următoarele înscrisuri:

a) Proces-verbal din 25 august 2004 privind starea de fapt a imobilului - ocupat de farmacie;

b) Proces-verbal nr. x din 24 aprilie 2007 privind starea de fapt a imobilului (teren) din str. x, întocmit de funcţionarele T. din cadrul Serviciului Registru Agricol al Primăriei municipiului Craiova şi U. din cadrul Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, semnat de solicitant F., privind teren "trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950".

Actul a fost întocmit în baza unei adrese vechi de 2 ani (din 2005) întocmită de inculpata C.

c) Proces-verbal nedatat, semnat de avocat E. şi întocmit de V. şi W., privind imobil trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, în care se consemnează că acesta este în stare normală de funcţionare, în prezent (fără menţionarea datei) nemaifiind ocupat de spital;

d) Proces-verbal nedatat, semnat de avocat E. şi întocmit de funcţionari din cadrul Direcţiei Patrimoniu V. şi W., transmis D.N.A. prin adresa nr. x/13 august 2014, privind "imobil din str. x trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, ocupat de Spitalul clinic Filantropia, clădirea fiind dezafectată"

Martora V. a declarat în cursul urmăririi penale că mai întâi a fost întocmit procesul-verbal fără număr şi dată, pe un formular tipizat, în care ea a completat olograf spaţiile lăsate libere din cuprinsul acestuia, respectiv formularul în care nu apare menţiunea "în prezent clădirea este dezafectată" [cel de la punctul c)]. A susţinut că momentul întocmirii acestui Proces-verbal este ulterior datei de 24 aprilie 2007, când s-a întocmit procesul-verbal privind situaţia de fapt a terenului (din care a a preluat menţiunea trecerii imobilului în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950).

A susţinut că, ulterior, i s-a cerut verbal de către consilierul juridic ce avea spre soluţionare notificarea să refacă procesul-verbal în sensul menţionării în acesta a faptului că imobilul nu mai este ocupat de Spitalul de copii, clădirea fiind dezafectată şi astfel a fost întocmit procesul-verbal în formă tehnoredactată, în care apare menţiunea corespunzătoare [cel de la punctul d)]. Martora nu a putut preciza momentul întocmirii celui de-al doilea proces-verbal, nici perioada de timp dintre cele două procese-verbale.

Inculpata C. a susţinut în cursul judecării apelului că Direcţia Patrimoniu a întocmit cel de-al doilea proces-verbal la cererea comisiei, formulată verbal. Numita V. a fost prezentă în comisie şi a făcut ulterior verificări pe teren, întocmind procesul-verbal privind starea de fapt, pe care l-a înmânat inculpatei C.

Cele două procese-verbale de la punctele c) şi d), care vizează aceleaşi aspecte, însă au un conţinut diferit cu privire la împrejurarea ocupării imobilului de către spital, nu sunt datate, astfel încât nu se poate stabili momentul întocmirii lor (înainte sau după şedinţa din 27 aprilie 2007).

În dispoziţia de restituire în natură se face referire la procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului nr. x/24 aprilie 2007, ceea ce înseamnă că verificările suplimentare, ulterioare datei de 27 aprilie 2007, dacă au existat, nu au fost avute în vedere la emiterea dispoziţiei, ceea ce infirmă apărarea inculpatei C. în sensul că motivul amânării dezbaterilor în comisie a fost exclusiv întocmirea acestui proces-verbal, în lipsa căruia nu putea fi emisă dispoziţia. Lipsa unui proces-verbal ulterior şedinţei din 27 aprilie 2007 (datat corespunzător), coroborată cu omisiunea intenţionată de a prezenta dosarul în comisie constituie indicii ale vinovăţiei sub forma intenţiei, existând aparenţa eludării intenţionate a procedurii administrative prevăzute de lege, sub un pretext lipsit de importanţă (verificări de fapt care, dacă au existat, nu au fost avute în vedere la emiterea dispoziţiei de restituire în natură).

Cu privire la menţiunea relativă la naţionalizare din procesele-verbale privind starea de fapt a imobilului, martora V. a declarat: "Am menţionat în procesul-verbal că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 pentru cape cererea care venise de la Direcţia Juridică se menţiona acest lucru, noi neavând obligaţia de a verifica situaţia juridică a imobilului", depoziţie confirmată de martora G. (declaraţie fila x dup).

Prin Adresa nr. x din 18 mai 2005 a Primăriei Craiova, Serviciul Contencios Juridic, semnată de şef serviciu GGG. şi inc. C., s-a solicitat Direcţiei Patrimoniu efectuarea de verificări privind starea de fapt a imobilului, în adresă menţionându-se în mod expres obiectul solicitării, respectiv imobil care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. În aceste condiţii, preluarea menţiunii privind naţionalizarea de către funcţionarii din cadrul Direcţiei Patrimoniu este explicabilă, însă nu înseamnă că aceştia au efectuat propriile verificări sub acest aspect, împrejurare cunoscută de toţi cei trei inculpaţi.

Controlului de legalitate ulterior, efectuat de prefect, nu înlătură vinovăţia inculpaţilor. Instanţa a reţinut că Dispoziţia nr. x din 19 iulie 2007 a fost înaintată Instituţiei Prefectului judeţului Dolj care, prin referatul nr. x/2007 (aflat la fila x dup - întocmit de martora XX. - consilier juridic, semnat de WW.), a constatat legalitatea acesteia. Potrivit pct. 21.5 şi 6 din normele metodologice (H.G. nr. 250/2007), responsabilitatea aplicării legii aparţine în totalitate primarului, nu este necesară aprobarea consiliului local (dar este recomandată informarea acestuia, ceea ce nu s-a petrecut), iar instituţia prefectului exercită controlul de legalitate pe fond.

Martorii XX. şi WW., consilieri juridici în cadrul prefecturii, au declarat că s-au bazat pe constatările comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul primăriei (au fost induşi în eroare cu privire la lucrările acestei comisii, nu cunoşteau că în realitate dosarul nu a fost discutat în comisie, iar menţiunea din dispoziţie era necorespunzătoare adevărului), au fost convinşi că funcţionarii au verificat anexele la Decretul nr. 92/1950, care erau la dispoziţia lor. Martora XX. a relatat că verificarea legalităţii actului primarului presupunea verificarea condiţiilor de forma ale actului, iar în cazul Legii nr. 10/2001, verifica în plus şi calitatea de persoană îndreptăţită, actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei primarului, notificarea formulată. în cazul notificării numitei F., martora a avut în vedere referatul întocmit de comisia internă din cadrul primăriei, în care se consemna faptul că imobilul respectiv fusese naţionalizat conform decretului, martora precizând "bănuiesc că îşi întemeiau propunerile pe o verificare".

De altfel, din declaraţiile martorilor XX. şi WW. rezultă că verificarea era formală, în toate cazurile privind imobilele se acorda avizul de legalitate (declaraţia martorei XX. - singurele situaţii în care Prefectura s-a pronunţat pentru respingere au fost notificările prin care se solicitau utilaje, bunuri mobile), martorii considerând că cei care trebuiau să verifice realitatea preluării abuzive şi calitatea de moştenitor a persoanei solicitante erau funcţionarii din cadrul primăriei.

Martorul WW. a susţinut că primăria trebuia să verifice modul în care imobilul trecuse în proprietatea statului şi de obicei petentul depunea o dovada de la arhivele naţionale în care se menţiona poziţia din anexa decretului de naţionalizare. De obicei, certificatul de la arhivele naţionale era confirmat prin ataşarea anexelor la Decretul nr. 92/1950, din care rezulta în mod clar imobilul naţionalizat, poziţia, proprietarul, aspect atestat de martorii WW. şi XX., ceea ce înseamnă că funcţionarii primăriei cunoşteau procedura şi modalitatea de probare a preluării abuzive, existenţa acestor anexe, ce cuprindeau toate imobilele naţionalizate.

În consecinţă faţă de cele ce preced cu privire la întrunirea condiţiilor de tipicitate a infracţiunii, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 264 din 21 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2014.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală mai sus-menţionată şi, rejudecând:

Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A. din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen.

Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei C. din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (8) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaţilor C., B. şi A., pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen., constatând intervenită prescripţia specială a răspunderii penale (constatând împlinit termenul prescripţiei speciale de 10 ani).

În ceea ce priveşte solicitările de confiscare şi de obligare a inculpaţilor la despăgubiri civile, instanţa reţine că nu există un raport juridic de prepuşenie între D. şi mama acesteia (în prezent decedată), cea care a făcut notificarea privind imobilul din strada x nr. 46, după cum un asemenea raport nu există între D. şi inculpaţi.

Partea responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces. D. nu este chemată să răspundă în prezentul proces penal, citarea sa fiind făcută pentru opozabilitatea hotărârii şi pentru a-i permite să îşi facă apărările cu privire îndeplinirea condiţiilor din art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul din strada x nr. 46. Astfel se va constata că numita D. nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză, dar este succesoarea în drepturi a defunctei F., pe numele căreia a fost emisă Dispoziţia de restituire nr. x din 19 iulie 2007.

F. a decedat la data de 18 august 2012, neputând fi audiată în cauză. Temeiul soluţiei de clasare dispusă faţă de F. prin rechizitoriu (deces) a fost menţinut prin Încheierea nr. 136 din 5 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, prin care a fost respinsă plângerea formulată de D., ce solicita a se constata că fapta nu există. Judecătorul de camera preliminară a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă existenţa intenţiei în comiterea faptei de instigare la abuz în serviciu, întrucât defuncta, cu intenţie, a determinat alte persoane să comită fapta prevăzută de legea penală, prin demersurile constant efectuate în vederea obţinerii imobilului, deşi avea cunoştinţă de la început de lipsa unui drept legitim la restituire, conform legislaţiei în domeniu. S-a reţinut că nelegalitatea acestui demers conştient s-a derulat pe două planuri juridice distincte, respectiv lipsa unui drept legitim la restituirea imobilului în calitate de moştenitor testamentar al predecedatului H., în condiţiile în care nu avea calitatea de moştenitor al fratelui acestuia, K., decedat ulterior, respectiv inexistenţa unui act de deposedare abuzivă din partea statului, în condiţiile în care imobilul a fost donat administraţiei locale, iar donaţia nu a fost desfiinţată, ambele fiind în contradicţie cu dispoziţiile legale în materie de restituire, respectiv Legea nr. 10/2001. S-a mai arătat faptul că, deşi cunoştea istoricul imobilului şi începând cu anul 2005 a beneficiat de asistenţă juridică calificată prin angajarea unui apărător, în continuare defuncta a persistat în solicitarea de restituire şi chiar mai mult, înainte de restituirea efectivă, a încheiat acte de înstrăinare a imobilului şi a încasat sume semnificative de bani, ceea ce este un argument suplimentar în susţinerea poziţiei conştiente de obţinere nelegală a acestui imobil. Drept urmare, nu se poate reţine buna-credinţă a beneficiarului folosului necuvenit, deci nici a moştenitorului legal.

Instanţa de apel nu poate dispune însă deopotrivă confiscarea sumelor de bani de D. constând în valoarea imobilului restituit şi să oblige totodată inculpaţii la plata aceloraşi sume cu titlu de despăgubiri, deoarece s-ar restitui statului mai mult decât a fost pierdut de către stat (de două ori aceeaşi sumă).

Având în vedere că, potrivit analizei laturii penale, s-a stabilit emiterea nelegală a Dispoziţiei de retrocedare nr. 145 din 19 iulie 2007, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa de apel constată că se impune restabilirea situaţiei anterioare emiterii Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007 faţă de care s-a constatat deja că este consecinţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Astfel, va restabili situaţia anterioară comiterii infracţiunii şi va dispune anularea Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007 emisă de inculpatul B., în calitate de primar al municipiului Craiova, judeţul Dolj, de restituire în natură a imobilului din municipiul Craiova, str. x (actualmente bulevardul x nr. 38 B).

Totodată, se constată că imobilul a fost înstrăinat ulterior, în prezent nemaifiind în proprietatea lui D., moştenitoarea notificatoarei F. În ceea ce îi priveşte pe terţii dobânditori ai imobilului, aceştia nu fost părţi în prezenta cauză. Drept urmare, în cauza de faţă instanţa nu poate proceda în continuare la soluţionarea acţiunii civile ce decurge din anularea dispoziţiei de restituire având în vedere că s-a constatat în prezentul proces, pe baza probelor administrate că, cel puţin pentru 1/2 din dreptul de proprietate nu a fost dovedită nici măcar o aparenţă a calităţii notificatoarei de a solicitat restituirea, dar există o aparenţă cu privire la îndreptăţirea notificatoarei la cealaltă jumătate din dreptul de proprietate asupra imobilului din strada x nr. 46. Instanţa prezentă a soluţionat cauza pe baza probelor administrate în cursul urmăriri penale şi cercetării judecătoreşti cu privire la situaţia juridică a imobilului, astfel cum s-a prezentat aceasta la data la care inculpaţii au dat dispoziţia de restituire a imobilului. Deşi inculpaţii s-au întemeiat în Dispoziţia nr. x din 19 iulie 2007 pe probe incomplete, incerte sau insuficiente, astfel că emiterea dispoziţiei a fost contrară legii, instanţa nu poate ignora faptul că D., în calitate de succesoare în drepturi a numitei F., decedată, poate să facă demersuri legale şi să administreze alte probe care să clarifice situaţia juridică a imobilului.

În consecinţă, va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă împotriva numitei D., în calitate de succesoare în drepturi a numitei F., decedată, acţiune ce decurge din anularea Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007 (titular: partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova).

Având în vedere soluţionarea laturii civile prin restabilirea situaţiei anterioare, pentru a nu se ajunge la îmbogăţirea fără justă cauză a UAT municipiul Craiova (atât prin redobândirea imobilului în natură cât şi prin obţinerea contravalorii imobilului), va respinge cererea formulată de partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova, de obligare a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile, deoarece soluţionarea laturii civile faţă de aceştia s-a făcut prin anularea actului pe care l-au emis, respectiv Dispoziţia de restituire nr. x din 19 iulie 2007.

Drept urmare, va ridica măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor B. şi A. conform Ordonanţei nr. 154/P/2013 din 19 decembrie 2014, emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.

Va obliga inculpaţii C., B. şi A., la plata cheltuielilor judiciare către stat pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, în sumă de câte 300 RON.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., va menţine măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 154/P/2013 din 12 decembrie 2014 emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor numitei D. Aceste măsuri vor înceta de drept dacă partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Vor fi respinse apelurile declarate de III. [vizează sechestrul asigurător menţinut de instanţa de fond, care este legal instituit, în raport de dispoziţiile art. 249 alin. (4) C. proc. pen. şi nu poate fi ridicat faţă de soluţia instanţei de apel de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă împotriva numitei D., în calitate de succesoare în drepturi a numitei F., decedată, acţiune ce decurge din anularea Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007] şi Cabinet de avocat E. (constatare a nulităţii absolute a Contractului de asistenţă juridică nr. x din 6 octombrie 2005 nu este soluţionată de către instanţa de fond care a dispus faţă de aceasta o soluţie de disjungere sub aspectul cererii procurorului).

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B. şi A., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 264 din 21 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2014.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală mai sus-menţionată şi, rejudecând:

1) Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A. din infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen.

Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei C. din infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (8) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor C., B. şi A., pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen., constatând intervenită prescripţia specială a răspunderii penale.

2) Restabileşte situaţia anterioară comiterii infracţiunii şi dispune anularea Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007 emisă de inculpatul B., în calitate de primar al municipiului Craiova, judeţul Dolj, de restituire în natură a imobilului din municipiul Craiova, str. x (actualmente bulevardul x nr. 38 B).

Lasă nesoluţionată acţiunea civilă împotriva numitei D., în calitate de succesoare în drepturi a numitei F., decedată, acţiune ce decurge din anularea Dispoziţiei nr. x din 19 iulie 2007 (titular: partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova).

Constată că numita D. nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză, dar este succesoarea în drepturi a defunctei F., pe numele căreia a fost emisă Dispoziţia de restituire nr. x din 19 iulie 2007.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., menţine măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 154/P/2013 din 12 decembrie 2014 emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor numitei D. Aceste măsuri încetează de drept dacă partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

3) Respinge cererea formulată de partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova, de obligare a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile.

Ridică măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor B. şi A. conform Ordonanţei nr. 154/P/2013 din 19 decembrie 2014, emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.

Obligă inculpaţii C., B. şi A., la plata cheltuielilor judiciare către stat pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, în sumă de câte 300 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de D. şi E. - Cabinet de avocatură împotriva aceleiaşi sentinţe penale şi îi obligă pe aceştia la câte 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B. şi A., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 martie 2018.

Procesat de GGC - LM