Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01 septembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat, în principal, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/15.02.2017, a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 34/11.04.2017 şi restituirea sumelor plătite în baza notei contestate şi plata dobânzii legale aferente de la data plăţii, iar în subsidiar, a solicitat reducerea corecţiei financiare de 25% din valoarea finanţării nerambursabile de 522096,05 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 618 din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 618 din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că sentinţa recurată este nemotivată şi nu reiese raţionamentul juridic avut în vedere de instanţa de fond în soluţionarea cauzei.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 12 din Legea nr. 24/2000, deoarece instanţa de fond nu a reţinut apărările sale privind nepublicarea în Monitorul Oficial a instrucţiunilor şi a consecinţelor juridice ce decurg din nerespectarea acestor prevederi legale.
Recurenta-reclamantă apreciază că au fost greşit interpretate şi aplicate şi prevederile art. 77 din Legea nr. 24/2000, având în vedere că instanţa de fond nu a luat în considerare că nu se pot aduce modificări dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 prin instrucţiuni.
Totodată, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de fond, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu a reţinut inopozabilitatea Raportului Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României nr. x/AP/14.12.2016, un act administratv care nu i-a fost prezentat şi care nu priveşte activitatea acesteia.
Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a criticat şi greşita aplicare a dispoziţiilor din Anexa 1 a H.G. nr. 519/2014, având în vedere că autoritatea pârâtă i-a aplicat o sancţiune în afara cuantumului prevăzut de lege.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 octombrie 2018, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind, pe de o parte, că hotărârea atacată este corect şi amplu motivată, iar pe de altă parte, că aceasta a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.
De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele menţionate anterior la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.
Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
Astfel, în vederea implementării Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, între societatea Serviciile Comerciale Române S.A., în calitate de beneficiar şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurare, prin Direcţia Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POP, a fost încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 139/24.04.2014, pentru proiectul cu titlul "Creşterea capacităţii de Producţie a păstrăvului de consum prin construirea de noi ferme".
Urmare a sesizării unor nereguli în aplicarea de către beneficiar a prevederilor privind procedurile de achiziţie, sesizare ce a avut la bază raportul Autorităţii de Audit nr. x/AP/14.02.2016, a fost demarat un control, iar în acest sens a fost emisă Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/15.02.2017, prin care a fost stabilită o corecţie financiară, creanţă bugetară în sarcina reclamantei, în sumă de 130.524,01 RON.
În fapt, s-au constatat că la atribuirea contractului de achiziţie de bunuri nr. 46/2015, reclamanta nu a respectat prevederile Instrucţiunii privind procedura simplificată de achiziţii aplicată de beneficiarii privaţi în cadrul proiectelor finanţate prin POT 2007-2013, sancţiunea fiind stabilită conform dispoziţiilor din anexa la H.G. nr. 519/2014.
Reclamanta a contestat această notă de constatare, contestaţie respinsă prin Decizia nr. 34/11.04.2017.
Criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că nu cunoştea conţinutul Instrucţiunilor invocate de către pârât în nota contestată şi că acestea nu îi erau opozabile şi erau inexistente pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial, sunt neîntemeiate.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din contractul de finanţare încheiat de către reclamantă cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurare, prin Direcţia Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POP, "beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite prin prezentul contract de finanţare nerambursabilă şi anexele acestuia, pe care beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă".
La anexa I (Prevederi generale) se arată că "regulile privind achiziţiile realizate de beneficiari sunt stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prin Instrucţiuni emise de DGP-AMPOP, în vigoare la data efectuării achiziţiei, care sunt afişate pe site-ul MADR secţiunea Pescuit şi Acvacultură (FEP), iar Beneficarul finanţării nerambursabile este obligat să le respecte. În cazul nerespectării regulilor privind achiziţiile de către beneficiar se vor aplica sancţiunile prevăzute de către legislaţie, respectiv de către Instrucţiunile emis de DGP-AMPOP".
Totodată, conform dispoziţiilor art. 30 din H.G. nr. 442/2009 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 "Beneficiarul trebuie să depună, din proprie iniţiativă, toate eforturile pentru a lua cunoştinţă despre toate informaţiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligaţiilor toate drepturile şi obligaţiile născute din decizia/contractul de finanţare", iar potrivit art. 31 alin. (3) din acelaşi act normativ, "În vederea verificării eligibilităţii cheltuielilor efectuate pentru realizarea unei operaţiuni, AM POP stabileşte proceduri specifice".
În consecinţă, recurenta-reclamantă nu poate invoca inopozabilitatea instrucţiunilor, câtă vreme acestea sunt parte a contractului de finanţare, având atât obligaţia legală, dar şi contractuală, de a respecta prevederile conţinute în procedurile elaborate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit.
Criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instrucţiunile derogă de la prevederile O.U.G. nr. 34/2006 din perspectiva modalităţii de calcul a termenelor sunt, de asemenea, nefondate.
Înalta Curte, în acord cu considerentele instanţei de fond, apreciază că, în raport de dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc cine poate avea calitate de autoritate contractantă în sensul acestei ordonanţe de urgenţă, reclamanta nu poate invoca modalitatea de calcul a termenelor prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006, deoarece acest act normativ nu îi era aplicabil întrucât nu avea calitatea de autoritate contractantă.
În acest sens s-a făcut menţiune expresă în contractul părţilor cu privire la aplicabilitatea instrucţiunilor, acestea nefiind emise în baza O.U.G. nr. 34/2006, pentru a se putea considera că reprezintă o derogare de la aceste prevederi. Având în vedere că termenul pentru elaborarea/prezentarea ofertei pentru achiziţia de bunuri a fost stabilit prin instrucţiuni şi nu de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, implicit şi modalitatea de calcul a acestuia este cea prevăzută de instrucţiuni şi nu de către ordonanţa mai sus invocată.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că modul de calcul al termenului pentru elaborarea prezentarea ofertei pentru achiziţia de bunuri pe care trebuia să îl respecte beneficiarul unui contract de finanţare nerambursabilă este cel stabilit în instrucţiunile privind procedura de achiziţii aplicată de beneficiarii privaţi în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi nu cel stabilit de dispoziţiile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, care se aplică numai autorităţilor contractante enumerate la art. 8 al aceluiaşi act normativ.
Referitor la criticile privind inopozabilitatea raportului Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă porneşte de la premisa greşită că acesta a fundamentat corecţia financiară ce i-a fost aplicată or, în fapt, raportul Autorităţii de Audit nr. x/14.02.2016 a reprezentat doar un element de sesizare a autorităţii pârâte pe baza căruia a fost demarat un control la beneficiarul contractului de finanţare.
Din Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/15.02.2017 prin care a fost stabilită corecţia financiară în sarcina reclamantei rezultă că au fost efectuate verificări de către o echipă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii în urma cărora a reieşit că la atribuirea contractului de achiziţie de bunuri nr. 46/2015, reclamanta nu a respectat prevederile Instrucţiunii privind procedura simplificată de achiziţii aplicată de beneficiarii privaţi în cadrul proiectelor finanţate prin POT 2007 - 2013, fiind astfel încălcate dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 care prevede la pct. 1 Partea 2 din Anexă aplicarea de corecţii financiare pentru nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă.
Prin urmare, corecţia financiară de 25% din valoarea contractului, aplicată în conformitate cu prevederile stipulate de H.G. nr. 519/2014, a fost dispusă ca urmare a neregulii constatată de echipa de verificare, iar nu pe baza raportului Autorităţii de Audit nr. x/14.02.2016.
Înalta Curte reţine şi că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret o vătămare care i s-ar fi produs ca urmare a faptului că nu i s-a comunicat raportul Autorităţii de Audit în procedura administrativă, iar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate în cauză a fost depusă la dosarul cauzei şi a fost accesibilă recurentei-reclamante.
În consecinţă, având în vedere că recurenta-reclamantă a formulat apărări în concret cu privire la motivele de fapt şi de drept pe baza cărora i-a fost aplicată corecţia de financiară, acestea fiind analizate de către instanţa de fond, Înalta Curte nu poate reţine criticile privind greşita aplicare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de necomunicarea raportului Autorităţii de Audit pe baza căruia a fost demarat controlul finalizat cu emiterea actelor administrative contestate în cauză.
Corelativ, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată şi critica recurentei - reclamante referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor din Anexa 1 a H.G. nr. 519/2014.
Astfel, în speţă, se observă că nu sunt aplicabile prevederile pct. 3 lit. a) din Partea 1 a Anexei Hotărârii de Guvern nr. 519/2014, invocate de recurenta - reclamantă, fiind aplicabile dispoziţiile pct. 1 lit. a) din Partea 2 a acestei Anexe, care reglementează în mod expres tipul de neregulă reţinută în cauză, respectiv nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă.
Având în vedere că legiuitorul este cel care a stabilit gravitatea abaterii proporţional cu încălcarea reţinută, statuând că pentru neregula constând în nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă se aplică o corecţie de 25% din valoarea contractului în cauză, nu pot fi reţinute criticile recurentei-reclamante potrivit cărora intimatul-pârât ar fi aplicat o sancţiune în afara cuantumului permis de H.G. nr. 519/2004.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A. împotriva sentinţei civile nr. 618 din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.