Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A: JUDECATA ÎN FOND

Prin Sentinţa penală nr. 259 din data de 21 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins cererea formulată de Ministerul Public, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, din infracţiunile de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 18.12.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, fiind audiat în calitate de martor, la data de 31.10.2016, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2015 (dosar care îi priveşte pe inculpaţii B., C., D. şi alţii, format urmare a rechizitoriului nr. x al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov), în depoziţia luată sub jurământ, inculpatul A. a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat, care se referă la participaţia penală a inculpatului B. (care a pretins suma de 2.500.000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici de la Direcţia Silvică Bacău şi O.C.P.I. Bacău, în scopul de a-i determina să-şi încalce atribuţiile de serviciu în legătură cu punerea în executare a Deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna), prin care a contrazis şi aspectele învederate în faza de urmărire penală (în declaraţia dată în calitate de martor la data de 15.01.2015), respectiv, cu privire la împrejurările în care s-a desfăşurat întâlnirea lui B. la Slănic Moldova, în locuinţa primarului E., în luna ianuarie 2013, cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău şi O.C.P.I Bacău şi cu D., precum şi cu privire la modul de audiere şi consemnare a declaraţiilor date ca martor în faza de urmărire penală, declarând necorespunzător adevărului următoarele:

- că a ajuns la Slănic Moldova pentru că îşi căuta cazare, dorind să sărbătorească Paştele împreună cu F.,

- că a fost singur la primarul G., care îi este prieten şi la care merge întotdeauna când ajunge în Slănic,

- că acasă la primar era o petrecere, iar F. era acolo împreună cu B.,

- că la prima întâlnire la primar a fost împreună cu F. şi B., fiind invitat să vadă vila din centrul Slănicului la care urmau să facă Paştele,

- că deşi F. i-a cerut, într-adevăr, să stabilească o întâlnire a lui B. cu primarul, el nu a asistat la discuţii,

- că cei doi căutau doar o firmă de topometrie în zonă,

- că nu ştie dacă B. i-a cerut lui G. să organizeze o întâlnire la care să participe oameni de la Direcţia Silvică Bacău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, că nu a fost de faţă la o asemenea discuţie,

- că nu ştie cine i-a convocat pe directorul Direcţiei Silvice Bacău, H. şi nici pe directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, I.,

- că cea de-a doua întâlnire a fost o petrecere, la care a participat foarte multă lume, şi la care el s-a dus pentru că era la prietenul său acasă,

- că ştia că va veni şi B., întrucât F. i-a spus că au o întâlnire la Slănic cu primarul G. pentru a stabili detalii legate de firma de topometrie,

- că la prima întâlnire au discutat despre vila pe care trebuia să o închirieze pentru a petrece Paştele,

- că nu ştie dacă, la a doua întâlnire, au fost prezente persoane implicate în punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti;

- că le-a spus anchetatorilor că nu cunoaşte nimic pentru că, la întâlnirea de la Slănic Moldova, el a jucat table şi a fost la grătar,

- că, drept urmare, au început apropouri că nu o să mai ajungă la înmormântare şi o să fie "băgat" la grup infracţional, i s-a dat timp de gândire şi a fost pus sub presiune,

- că în finalul declaraţiei a trebuit să găsească un cuvânt, cuvântul "parcă", pentru a nu i se interpreta cuvintele,

- că a negociat ore întregi cu procurorul acest cuvânt,

- că i s-a spus ce se doreşte să declare şi asta a declarat, că nu ştie ce înseamnă O.C.P.I,

- că s-a simţit ameninţat când a dat declaraţia la D.N.A, întrucât erau 7 persoane prezente la audiere, poliţişti sau procurori, şi nu a văzut să se fi aflat acolo şi vreun avocat, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut, de asemenea că, fiind audiat în calitate de martor la data de 31.10.2016, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2015 (la care s-a făcut anterior referire), inculpatul A. a făcut aceste afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat (detaliate mai sus), urmărind, prin aceasta, să îngreuneze cercetările ce se desfăşoară în cauză împotriva inculpatului B. şi să împiedice tragerea acestuia la răspundere penală pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, respectiv aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului A., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 decembrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 127 din data de 26 februarie 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile specifice fazei de filtru de legalitate, formulate de inculpatul A., s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin rechizitoriul nr. x/2017 emis la data de 18.12.2017 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

În esenţă, excepţiile formulate de inculpatul A. au vizat nelegalitatea sesizării instanţei, sub aspectul conţinutului actului procedural de sesizare (care nu ar descrie adecvat faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată) şi nelegalitatea administrării probelor, respectiv a declaraţiilor martorului J. din datele de 07.11.2017 şi 10.11.2017 şi ale martorei K. din data de 15.11.2017.

Cu privire la declaraţia martorului J. din data de 07.11.2017 şi declaraţia martorei K. din data de 15.11.2017, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, a constatat că aceste două depoziţii nu se integrează bazei probatorii a faptelor ce fac obiectul judecăţii, reprezentând probe în lămurirea circumstanţelor audierii ca martor a altei persoane, L., faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat. Restul excepţiilor au fost apreciate neîntemeiate, argumentele avute în vedere fiind expuse detaliat în încheierea pronunţată la finalul fazei de cameră preliminară.

Încheierea nr. 127 din data de 26 februarie 2018 a rămas definitivă prin încheierea nr. 20/C din 30 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia inculpatului A.

În cursul judecăţii, după prezentarea în şedinţă publică a actului de sesizare, la primul termen de judecată, 15 iunie 2018, inculpatul A. a precizat că nu recunoaşte acuzaţiile care i se aduc în cauză şi doreşte ca judecata să se facă potrivit procedurii obişnuite. La acelaşi termen de judecată, inculpatul şi-a manifestat opţiunea de a nu da declaraţie, rezervându-şi, însă, dreptul de a formula declaraţii, eventual, la finalul procesului. Cu toate acestea, la ultimul termen de judecată, din data de 29 mai 2019, inculpatul A. s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte a procedat la administrarea probatoriului testimonial, fiind ascultaţi nemijlocit martorii indicaţi în cuprinsul rechizitoriului, respectiv: I., M., N., H., O. şi J.

De asemenea, la solicitarea inculpatului A., a fost încuviinţată şi administrată proba testimonială, fiind ascultaţi martorii noi, respectiv: P. şi Q.

În şedinţa din data de 18 aprilie 2019, martorul nou propus de inculpatul A., B., a cărei audiere a fost încuviinţată prin încheierea din 14 septembrie 2018, s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Ca urmare, prin încheierea de la aceeaşi dată, în raport de manifestarea de voinţă anterior menţionată, Înalta Curte, luând în considerare atât dispoziţiile art. 118 C. proc. pen., cât şi garanţiile implicite ce decurg din prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, notând calitatea martorului B. de inculpat într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi, în faza de soluţionare a apelului şi legătura indisolubilă şi incontestabilă între împrejurările ce ar fi putut fi evidenţiate în prezenta cauză şi împrejurările a căror lămurire urmează a fi realizată de către instanţa investită cu soluţionarea apelului, a constatat că acesta nu are obligaţia de a formula declaraţie în prezenta cauză, ca o garanţie a dreptului martorului de a nu se autoincrimina.

Totodată, în faţa instanţei de fond a mai fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând coroborat întregul ansamblu probator administrat în cauza de faţă, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul nr. x/2012 din data de 20.01.2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului B. pentru comiterea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în sarcina acestuia reţinându-se, în esenţă, că în luna noiembrie 2012 ar fi aderat la grupul constituit din coinculpaţii C., D., Q. şi R., în scopul de a săvârşi infracţiuni de corupţie în legătură cu punerea în executare a Deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier. Totodată, s-a reţinut că inculpatul B. ar fi pretins suma de 2.500.000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, R.N.P Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi O.C.P.I Bacău, cu scopul de a-i determina să urgenteze şi să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a Deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, iar pentru a disimula provenienţa banilor pretinşi în schimbul traficului de influenţă promis, a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x/02.11.2012, în baza căruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix, iar suma de 500.000 de euro cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate pentru terenul forestier respectiv.

Pe parcursul urmăririi penale efectuate în cauza nr. x/P/2012, inculpatul A. a fost ascultat ca martor, la data de 15.01.2015, cu privire la relaţia avută cu numiţii B., M., N., Q., R., D., "în legătură cu punerea în executare a Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna privind domeniul S." şi "întâlnirea de la Slănic Moldova".

Instanţa de fond a reţinut că declaraţia dată ca martor la 15.01.2015, în Dosarul nr. x/2012, cuprinde precizările inculpatului A. sub aspectul a trei chestiuni de interes în speţa de faţă, ce pot fi sintetizate astfel:

- relaţiile avute cu persoanele menţionate supra şi contextul deplasării iniţiale a unora dintre acestea în localitatea Slănic Moldova, la începutul anului 2013;

- participanţii la prima întâlnire desfăşurată la locuinţa primarului localităţii, martorul N., şi scopul acestei prime interacţiuni;

- participanţii la cea de-a doua întâlnire desfăşurată în aceeaşi locaţie, natura şi scopul întâlnirii.

Subsecvent înregistrării rechizitoriului nr. x pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2015 şi parcurgerii fazei de cameră preliminară, în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul A. a fost reascultat în calitate de martor, declaraţia sa din data de 31.10.2016 fiind considerată de acuzare contrară adevărului şi reprezentând baza faptică a acuzaţiilor penale formulate în prezenta cauză.

În cuprinsul acestei declaraţii date în cursul judecăţii, inculpatul A. a susţinut, referitor la prima chestiune factuală de interes în speţă, că primarul localităţii Slănic Moldova era prietenul său şi atunci când mergea în această localitate, trecea pe la el. A admis că "Este reală declaraţia de la urmărire penală, în care am arătat că F. m-a rugat să vorbesc cu G. şi să le stabilesc o întâlnire lui Dan şi lui B. cu primarul" şi a precizat, totodată, cu referire la motivul aflării sale în localitatea Slănic Moldova, "Am ajuns la Slănic pentru că eu şi F. căutam o vilă să facem Paştele împreună."

Sub aspectul primei întâlniri desfăşurate, la începutul anului 2013, în locuinţa lui N., inculpatul A. a declarat, la 31.10.2016, că "La prima întâlnire am fost cu F. şi B., fiind invitat să văd vila din centrul Slănicului la care urma să facem Paştele. (...) La această primă întâlnire nu am fost de faţă. Am fost acolo, dar nu am stat la discuţii. Cred că s-a discutat despre o firmă de topometrie. Căutau în zonă o firmă de topometrie. Nu ştiu dacă B. i-a cerut lui G. să organizeze o întâlnire la care să participe oameni de la Direcţia Silvică Bacău şi de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Nu am fost de faţă la o asemenea discuţie."

Interogat cu privire la afirmaţiile făcute în faza de urmărire penală sub acest aspect, inculpatul A. a susţinut că i "s-a spus ce se doreşte" să declare, cuvântul parcă din enunţul "Din câte reţin, parcă B. i-a cerut lui G. să organizeze o întâlnire ..." fiind consemnat după ce l-a modificat în mod repetat şi după ce l-a "căutat ore în şir, pentru a putea pleca de acolo".

De asemenea, inculpatul A. a afirmat că "La prima întâlnire am discutat despre vila pe care trebuia să o închiriem pentru a face Paştele acolo şi ce am înţeles că discutau despre acea firmă, să caute o firmă de măsurători, de topometrie. Nu-mi aduc aminte nimic care poate fi relevant".

Referitor la cea de-a doua întâlnire desfăşurată la locuinţa numitului N., inculpatul A. a susţinut, la data de 31.10.2016, că "Am fost singur la primar, eram cu o prietenă de-a mea. Ulterior, în zonă era F., prietenul meu. F. era împreună cu avocatul B. şi cu alte persoane pe care nu le pot menţiona. Era o petrecere la primar acasă. (...) Seara, târziu, la acea de-a doua întâlnire, ştiu că a venit D.. Erau foarte mulţi oameni în seara aceea. Nu ştiu cine i-a convocat pe directorul Direcţiei Silvice Bacău, H., şi nici pe directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, I. La urmărire penală, referitor la răspunsul dat la aceeaşi întrebare, bănuiesc că nici nu puteam să dau un răspuns pentru că nu ştiam pe nimeni în afară de primarul din Slănic care putea să-i cheme pe aceştia."

Cu referire la aceeaşi întâlnire, inculpatul A. a mai susţinut că "Cea de-a doua întâlnire era o petrecere. La petrecere participase foarte multă lume. (...) Nu am făcut cunoştinţă cu nimeni, nu m-a interesat. M-am dus la acea întâlnire pentru că eram acolo, eram la prietenul meu acasă. (...) Vorbisem cu F. şi ştiam că va veni în zonă cu B.. F. mi-a spus că au o întâlnire la Slănic cu primarul G. pentru a stabili detalii legate de firma de topometrie."

În declaraţia din data de 31.10.2016, inculpatul A. a susţinut, de asemenea, că în contextul ascultării sale de către procuror, s-a recurs la mijloace de presiune de tipul unor sugestii că nu va mai ajunge la o înmormântare, va fi cercetat pentru grup infracţional, audierea sa realizându-se în prezenţa a şapte persoane, fără a rezulta că vreuna din ele are calitatea de avocat.

Toate susţinerile detaliate în precedent, făcute cu ocazia ascultării inculpatului în calitate de martor, la data de 31.10.2016, au fost caracterizate prin rechizitoriu ca fiind necorespunzătoare adevărului, menite a îngreuna cercetările şi a împiedica tragerea la răspundere penală a numitului B. în cauza nr. x/2015. Totodată, instanţa de fond a reţinut că, în acest dosar, prin Sentinţa penală nr. 286/09.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus achitarea inculpatului B., în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Înalta Curte a apreciat necesar să evalueze probatoriul administrat printr-o raportare corespunzătoare la cele trei împrejurări esenţiale circumscrise obiectului judecăţii şi sub aspectul cărora s-a reţinut că inculpatul A. ar fi făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului sau ar fi omis să spună tot ceea ce ştie. În acest scop, al determinării în mod obiectiv a caracterului "mincinos" al susţinerilor inculpatului, a analizat măsura în care împrejurările factuale menţionate în declaraţia incriminată au suport probator în restul dovezilor administrate.

În acest sens, s-a arătat că finalitatea demersului instanţei supreme este strict limitată la cenzurarea acuzaţiilor privind caracterul pretins mincinos al afirmaţiilor inculpatului A. referitoare la chestiuni punctuale deduse judecăţii, enumerate limitativ în rechizitoriu, şi anume prezenţa inculpatului la cele două întâlniri desfăşurate în locuinţa martorului N., relaţiile sale cu unii dintre participanţii la aceste întâlniri şi scopul sau natura discuţiilor la care se pretinde că a asistat.

Cu privire la relaţiile de prietenie existente între inculpatul A. şi persoanele ascultate în cauza nr. x/2012 fie în calitate de inculpaţi, fie de martori, precum şi contextul deplasării iniţiale a acestora în localitatea Slănic Moldova, la începutul anului 2013 (context marcat atât de interesul numitului B. de a stabili un contact direct cu primarul localităţii, cât şi de motivaţii personale) s-a apreciat că acestea rezultă din analiza coroborată a probatoriului testimonial, care confirmă declaraţiile inculpatului A. referitoare la existenţa unor relaţii de prietenie sau, după caz, de amiciţie cu numiţii N., M. şi B., precum şi împrejurarea că scopul participării acestora din urmă la întâlnirea desfăşurată în locuinţa primarului localităţii Slănic Moldova a fost acela de a facilita contacte viitoare cu persoane potenţial implicate în procedura de punere în executare a Deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.

Pentru clarificarea acestor împrejurări, s-au apreciat a fi relevante declaraţiile participanţilor direcţi la întâlnirea supusă analizei, respectiv inculpatul A. şi martorii N. şi M., numitul B. nefiind ascultat în cauza de faţă, pentru argumentele expuse în încheierea din data de 18.04.2019 şi evidenţiate în considerentele prezentei sentinţe.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală a prezentei cauze, la data de 25.09.2017, martorul N. a arătat că îl cunoaşte pe A. din anul 1990, sunt prieteni de familie, însă se întâlnesc rar, numai atunci când inculpatul soseşte în zonă.

Cu referire la contextul în care a avut loc prima întâlnire din luna ianuarie 2013, martorul a arătat că a fost contactat de A., care i-a spus că este în zonă "cu treburi", martorul invitându-l să ia masa împreună. Inculpatul a acceptat, informându-l, însă, că se află alături de alte două persoane şi, la invitaţia expresă a martorului, toţi trei s-au deplasat la locuinţa sa.

N. a precizat că cele două persoane care îl însoţeau pe inculpatul A. erau B. şi M. (indicat în declaraţie ca fiind un şofer pe nume "T.") care i-au comunicat, cu acea ocazie, că se află în zonă "întrucât cabinetul domnului B. îl reprezintă pe D. care are o hotărâre definitivă de retrocedare" şi l-au întrebat dacă ştie "o firmă serioasă de cadastru care să aibă discuţii cu împuternicitul legal al domnului D. pentru încheierea unui contract".

Cu referire la afirmaţia inculpatului privind căutarea în zonă a unei unităţi de cazare, martorul a precizat că inculpatul A. nu îi cerea sfatul în legătură cu această chestiune, nu venea des în acea regiune şi nici nu l-a întrebat despre posibile unităţi de cazare adecvate petrecerii sărbătorilor .

Intermedierea acestei prime întâlniri de către inculpat, în modalitatea descrisă, rezultă şi din declaraţiile date de martorul N. în cauza penală iniţială, cu nr. x/2015 (x/2012) la datele de 29.09.2016 şi 06.01.2015. Vizând, însă, în principal, aspecte factuale imputate inculpatului B. în acea cauză, aceste două declaraţii nu cuprind detalii lămuritoare pentru împrejurările supuse analizei în speţă, confirmând doar rolul de intermediar al inculpatului A. în stabilirea acestei întâlniri şi prezenţa sa, alături de B., la discuţiile purtate în locuinţa martorului.

Declaraţia dată în cursul judecării prezentei cauze, la data de 16.01.2019 confirmă, de asemenea, relaţiile de prietenie dintre inculpat şi martorul N., faptul că cel dintâi l-a contactat telefonic în contextul descris şi, la invitaţia martorului, s-a deplasat la locuinţa sa alături de B. şi o altă persoană, unde au luat masa. Referitor la interesul inculpatului A. de a găsi unităţi de cazare în zonă, martorul şi-a nuanţat susţinerile, afirmând că, la acea întâlnire, este posibil ca inculpatul să-l fi întrebat dacă se organizează Paştele în zonă, fără a putea afirma cu certitudine o atare împrejurare.

Aceste ultime afirmaţii echivoce ale martorului pot fi caracterizate ca fiind reflexia unor aprecieri cu caracter subiectiv, formulate pe fondul relaţiilor de prietenie existente între N. şi A. şi al intervalului mare de timp scurs între prima audiere a martorului, realizată în cauza nr. x/2012, şi cea efectuată în speţă. În acest interval de timp, ascultarea repetată a martorului N., inclusiv în şedinţă publică, i-a permis acestuia, în mod inevitabil, să afle şi să memoreze, chiar involuntar, informaţii despre scopul pretins al deplasării inculpatului A. în zona localităţii Slănic, fiind plauzibil a se considera că, în prezent, martorul nu mai are, în mod obiectiv, posibilitatea să distingă cu certitudine între evenimentele sau informaţiile percepute în mod nemijlocit şi cele aflate doar mediat, din relatările altor persoane, pe durata procesului.

Din analiza coroborată a declaraţiilor date de martori, Înalta Curte a reţinut că motivaţia completă a aflării inculpatului A. în localitatea Slănic Moldova la începutul anului 2013 nu a făcut obiectul unei discuţii explicite între inculpat şi martorul N., susţinerile celui dintâi cu privire la intenţia de a sărbători Paştele în zonă antamând, în esenţă, o chestiune de ordin strict personal, cu totul secundară în economia dosarului nr. x/2015 şi care, prin urmare, nu a făcut obiectul probaţiunii în acea cauză.

De altfel, în urma unei analize atente a afirmaţiilor inculpatului A. sub acest aspect, instanţa a apreciat că acesta plasează sub semnul echivocului identitatea persoanelor care au participat la discuţiile despre vila în care se intenţiona petrecerea sărbătorii pascale, menţionate succint în declaraţia din data de 31.10.2016, fiind incert dacă era vorba numai despre M. şi B. sau şi despre martorul N.

În orice caz, având în vedere rolul cu totul secundar al acestei chestiuni în economia discuţiilor de interes în speţă, purtate în luna ianuarie 2013, instanţa de fond că, şi în ipoteza în care i s-ar fi solicitat sugestii privind unităţi de cazare, martorul N. nu a acordat atenţie unei atare solicitări şi, prin urmare, nu a memorat un astfel de detaliu.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală a prezentei cauze, la data de 09.11.2017, martorul M. a arătat că se află în relaţii de amiciţie cu B., iar pe A. îl cunoaşte de 12 - 13 ani, au o relaţie de prietenie, caracterizată inclusiv de participarea ambilor la diverse sărbători.

Cu referire la contextul în care a avut loc prima întâlnire din luna ianuarie 2013, martorul a relatat că inculpatul A. i-a comunicat intenţia sa de a se deplasa la Slănic Moldova, pentru a-l ruga pe N. să îi recomande o locaţie unde să petreacă sărbătorile pascale. În acest context, cunoscând interesul lui Q. de a găsi o firmă de topometrie în zonă, martorul l-a rugat pe inculpat să îi solicite primarului să le recomande o firmă în domeniu.

Martorul M. a mai arătat că inculpatul A. l-a contactat telefonic şi l-a informat că a găsit o unitate de cazare în Slănic Moldova, solicitându-i să vină în zonă alături de cei care urmau a-i însoţi la petrecerea de sărbători. Martorul a acceptat solicitarea şi s-a deplasat la Slănic Moldova, unde, după o informare prealabilă şi a lui B., s-a întâlnit cu acesta din urmă şi cu inculpatul A. la locuinţa martorului N.

În continuare, instanţa a apreciat că aceste împrejurări de fapt sunt confirmate şi de declaraţia dată în cursul judecării prezentei cauze, la data de 28.11.2018, martorul descriind în mod asemănător relaţiile existente între el şi A., scopul deplasării iniţiale a inculpatului la Slănic Moldova (legat de identificarea unei locaţii pentru a petrece sărbătorile pascale), faptul că martorul i-a solicitat inculpatului să discute cu N. despre firmele de topometrie existente în zonă. Împrejurările evidenţiate în această declaraţie, referitoare la locaţia pe care ar fi vizionat-o martorul ori la posibila prezenţă sporadică a altor persoane la întâlnirea din locuinţa primarului antamează aspecte cu totul secundare în economia cauzei, care nu au făcut obiectul probaţiunii pe parcursul procesului şi nu se impune a fi analizate detaliat în prezenta sentinţă.

Înalta Curte a reţinut, din analiza coroborată a probelor testimoniale prezentate, că motivaţia reală şi completă a deplasării inculpatului A. în localitatea Slănic Moldova, la începutul lunii ianuarie 2013, nu a făcut obiectul probaţiunii în cauza nr. x/2015, ce viza acuzaţii distincte aduse altor persoane.

Instanţa supremă a reţinut şi că relaţia de prietenie existentă între A. şi martorul N. (de altfel necontestată) a fost factorul determinant al implicării inculpatului în intermedierea întâlnirii desfăşurate la locuinţa primarului localităţii Slănic Moldova.

Nu în ultimul rând s-a apreciat ca fiind de o relevanţă minoră, pentru clarificarea contextului în care a fost stabilită întâlnirea analizată, faptul că inculpatul A. urmărea, concomitent, şi identificarea, cu acest prilej, a unei posibile unităţi de cazare în zonă şi nu poate fi caracterizat ca o împrejurare esenţială în cauza în care a fost inculpat numitul B.

Cu referire la participanţii la prima întâlnire desfăşurată, la începutul anului 2013, în locuinţa martorului N. şi scopul acestei prime interacţiuni, s-a arătat că probatoriul testimonial demonstrează prezenţa la discuţii a inculpatului A. alături de numiţii M. şi B., precum şi faptul că unul din subiectele abordate cu această ocazie a fost cel al identificării unei firme locale specializate în efectuarea de lucrări de cadastru.

Aşa cum s-a arătat în precedent, inculpatul A. a susţinut, în declaraţia din data de 15.01.2015, că, limitându-se la a asista pasiv la discuţiile purtate cu acea ocazie, a reţinut că B. i-a cerut "parcă" lui N. să organizeze o întâlnire cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Bacău şi O.C.P.I, discutând şi despre o "firmă de topometrie".

În declaraţia din data de 31.10.2016, al cărei caracter mincinos i se impută, inculpatul a nuanţat aceste afirmaţii, admiţând posibilitatea de a se fi discutat despre o firmă de topometrie, dar susţinând că nu are cunoştinţă dacă B. i-a solicitat lui N. să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor menţionate, nefiind prezent la o atare discuţie.

Ca atare, s-a reţinut că probatoriul administrat demonstrează că discuţiile purtate în prezenţa inculpatului, cu ocazia acestei prime întâlniri, au fost menite a facilita şi eventuale contacte ulterioare cu persoane potenţial implicate în procedura de punere în executare a Deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, respectiv societăţi specializate în efectuarea unor lucrări de cadastru sau reprezentanţi ai unor instituţii publice, în acest sens fiind reţinute aspectele relatate de martorul N. care a arătat că discuţiile purtate cu această ocazie au avut loc la masă, "împreună", nu a existat o discuţie separată cu B., însă nu poate preciza care au fost afirmaţiile fiecăruia dintre cei prezenţi.

Martorul a relatat că i s-a comunicat, cu această ocazie, că invitaţii săi se aflau în zonă "întrucât cabinetul domnului B. îl reprezintă pe D. care are o hotărâre definitivă de retrocedare" şi l-au întrebat dacă ştie "o firmă serioasă de cadastru care să aibă discuţii cu împuternicitul legal al domnului D. pentru încheierea unui contract". Martorul a arătat, totodată, că a dat curs solicitării de a recomanda o astfel de firmă şi, ca urmare, i s-a cerut să îl contacteze pe reprezentantul societăţii, O., şi să stabilească o întâlnire în săptămâna ce urma.

Totodată, a confirmat că numitul B. l-a întrebat dacă îi poate chema la acea întâlnire pe reprezentanţii Direcţiei Silvice, fără a-şi aminti dacă a formulat o solicitare similară şi în legătură cu directorul Oficiului de Cadastru.

În declaraţia dată în cauza penală iniţială, cu nr. x/2012, la data de 06.01.2015, martorul N. nu a prezentat detalii privind gradul de implicare efectivă a inculpatului A. în discuţiile purtate la această primă întâlnire, menţionând doar că inculpatul a dorit să i-l prezinte pe B., "fiind împreună". A mai arătat că acesta din urmă l-a întrebat dacă îi cunoaşte pe directorii Direcţiei Silvice Bacău şi O.C.P.I şi i-a solicitat să îi invite la Slănic Moldova la o discuţie, deoarece ar vrea să îi cunoască.

Împrejurări asemănătoare rezultă şi din declaraţia din 29.09.2016, în Dosarul nr. x/2015, cu precizarea că, potrivit susţinerilor martorului, întâlnirea cu reprezentanţii Direcţiei Silvice fusese stabilită anterior venirii lui B., care nu i-a solicitat expres să îi invite pe cei din urmă, ci s-a limitat la a întreba dacă îi cunoaşte, profitând de preconizata întâlnire viitoare pentru a participa şi el, în scopul anterior menţionat.

Vizând, însă, aşa cum s-a arătat în precedent, aspecte factuale imputate exclusiv inculpatului B. în cauza penală iniţială, aceste ultime două declaraţii ale martorului N. nu cuprind detalii lămuritoare sub aspectul gradului real de implicare a inculpatului A. în discuţiile analizate ori atitudinii sale pe durata întâlnirii, astfel încât ele nu servesc în mod efectiv la clarificarea împrejurărilor factuale deduse judecăţii.

Totodată, Înalta Curte a reamintit că obiectul cauzei este limitat la analiza caracterului corespunzător adevărului al unor afirmaţii limitativ descrise în rechizitoriu şi aparţinând exclusiv inculpatului A., astfel că a considerat că, deşi o atare analiză implică, în mod indirect, dar inevitabil, şi examinarea acţiunilor întreprinse de B. şi imputate acestuia din urmă în Dosarul nr. x/2015, o atare examinare nu poate fi, însă, extinsă dincolo de ceea ce este strict şi absolut necesar lămuririi acuzaţiilor penale formulate în speţă, fără riscul de a se nesocoti exigenţele art. 371 C. proc. pen.

Soluţionarea acţiunii penale exercitate în speţă nu ar putea conduce la cenzurarea, nici măcar indirectă, de către instanţa învestită în prezenta cauză, a acuzaţiilor aduse lui B. sau a poziţiilor exprimate de alţi participanţi procesuali în cauza distinctă nr. x/2015.

Analizând, în aceste coordonate, şi declaraţia martorului N. dată în cursul judecării prezentei cauze, la data de 16.01.2019, Înalta Curte a reţinut că, potrivit susţinerilor sale, la întâlnirea avută la începutul anului 2013, discuţiile dintre participanţi au durat aproximativ 2 ore, fără ca martorul să poată afirma cert dacă, în acest interval, inculpatul A. a ieşit sau nu din încăperea în care se dialoga.

A susţinut, totodată, că B. i-a comunicat date privind existenţa procesului în care era implicat D. şi calitatea sa de reprezentant al celui din urmă, l-a întrebat dacă îi cunoaşte pe cei de la cadastru sau Direcţia Silvică, iar la răspunsul afirmativ al martorului (care i-a comunicat că ei urma să vină la Slănic Moldova peste câteva zile, "pentru a discuta probleme ale primăriei"), B. a afirmat că va veni şi el la acea întâlnire. Totodată, acesta din urmă l-a întrebat pe martorul N. dacă ştie "o firmă serioasă de topometrie" şi, în contextul răspunsului său afirmativ, a repetat solicitarea de a-l invita şi pe reprezentantul acesteia, martorul O., la întâlnirea ce urma a se desfăşura în săptămâna următoare.

Declaraţiile succesive ale martorului N., astfel sintetizate, demonstrează cu certitudine o împrejurare necontestată, şi anume faptul obiectiv al prezenţei inculpatului A. la discuţiile purtate la începutul anului 2013, însă nu clarifică în mod cert gradul în care inculpatul s-a implicat activ în derularea acestora sau atenţia pe care el a acordat-o, în mod efectiv şi continuu, subiectului abordat, în cuprinsul declaraţiilor date de martori nu este evidenţiat în ce măsură inculpatul a perceput un element de detaliu antamat într-o discuţie evident mai amplă - cum este cel referitor la persoana care a avut iniţiativa de a-i invita pe reprezentanţii Direcţiei de Cadastru sau O.C.P.I la următoarea reuniune - aceste mijloace de probă nu confirmă, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) C. proc. pen., premisa acuzării sub acest aspect. S-au avut în vedere, în acest sens, aspectele relatate de martorii N. şi M. a arătat că întâlnirea din locuinţa primarului localităţii Slănic Moldova a durat aproximativ 6 - 7 ore, în acest interval observând că N. a stat de vorbă cu B., inculpatul A. fiind şi el prezent, însă şi-a exprimat îndoiala că acesta din urmă a participat la discuţii ("A. era şi el prezent, dar nu cred că a participat efectiv la discuţii"). Martorul nu a auzit să se fi discutat despre firma de topometrie, nici despre reprezentanţii Direcţiei Silvice sau ai O.C.P.I, poziţia sa procesuală sub acest aspect sugerând fie posibila purtare separată a acestor discuţii, fie dezinteresul martorului pentru subiectul abordat.

Din analiza coroborată a declaraţiilor astfel sintetizate, Înalta Curte a apreciat că, în opinia acuzării, prezenţa necontestată a inculpatului A. la această întâlnire iniţială, în proximitatea celorlalţi participanţi, dă naştere unui prezumţii că el a avut posibilitatea de a cunoaşte subiectul discuţiilor şi de a percepe nemijlocit, cel puţin în parte, conţinutul acestora.

În acest context, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul nu a negat, în declaraţia incriminată, că ar fi auzit unele dintre discuţiile purtate cu privire la firma de topometrie pe care o căuta în zonă B., atitudinea sa de negare vizând, aşa cum s-a reţinut şi prin rechizitoriu, numai existenţa unei solicitări exprese adresate martorului N. de către cel din urmă, în vederea organizării unei întâlniri la care să participe reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Sub acest ultim aspect, inculpatul A. a susţinut că "nu ştie" dacă s-a formulat o atare solicitare, nefiind de faţă la o asemenea discuţie, afirmaţii apreciate de acuzare ca fiind contrare celor făcute la data de 15.01.2015 şi restului probatoriului.

Înalta Curte a apreciat, însă, că întinderea şi conţinutul complet al informaţiilor pe care le-a perceput inculpatul A., în mod real, în discuţia purtată la începutul anului 2013, nu au fost stabilite cu certitudinea impusă de exigenţele art. 103 alin. (2) C. proc. pen., probele testimoniale nefiind susceptibile a lămuri aceste împrejurări, dincolo de orice îndoială rezonabilă, iar declaraţia iniţială a inculpatului, din 15.01.2015, fiind lapidară şi echivocă sub acest aspect.

S-a mai reţinut şi că acuzaţiile aduse se întemeiază, în mod exclusiv, pe prezumţia de fapt că, fiind prezent la discuţiile purtate, inculpatul A. cunoaşte integral conţinutul acestora, care, aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, operează în orice sistem de drept, iar Convenţia nu le interzice în principiu. Cu toate acestea, este necesar ca, în procesul penal, statele părţi să recurgă la prezumţii de fapt sau de drept în limite rezonabile, luând în considerare miza procesului şi cu respectarea dreptului la apărare. În orice caz, recurgerea la prezumţii de fapt trebuie să păstreze un raport de proporţionalitate rezonabilă cu scopul legitim urmărit (cauza Salabiaku c. Franţei, 10519/83, hotărârea din 07.10.1988, Västberga Taxi Aktiebolag and Vulic c. Suediei, 36985/97, hotărârea din 21.05.2003)

Din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat că prezenţa fizică a inculpatului A. în locaţia în care B. l-a interpelat pe martorul N. cu privire la posibila întâlnire ulterioară cu reprezentanţii unor firme de cadastru sau ai unor instituţii publice nu fundamentează, în mod automat şi prin ea însăşi, concluzia că el a perceput, integral şi cu acurateţe, întregul dialog dintre cei doi. Probatoriul testimonial a confirmat că, la întâlnirea de la sfârşitul lunii ianuarie 2013, discuţiile s-au purtat timp de aproximativ 2 ore, interval în care nu s-a demonstrat că inculpatul ar fi intervenit în mod direct în dialogul dintre B. şi N. sau ar fi asistat, atent şi concentrat, la întreaga succesiune a afirmaţiilor făcute.

Totodată, nu s-a relevat nici momentul exact în care, în dinamica acestei întâlniri, B. ar fi adresat martorului N. solicitarea de a-i invita la o următoare întâlnire pe reprezentanţii Direcţiei Silvice sau Oficiului de Cadastru.

În continuare, instanţa a apreciat că la aceste particularităţi obiective ale întâlnirii analizate se adaugă factori subiectivi care influenţează, în mod inevitabil, întinderea şi acurateţea informaţiilor percepute în mod direct de inculpat cu acea ocazie, cum ar fi calităţile sale psiho-intelectuale, interesul pe care îl prezenta în mod concret subiectul abordat, gradul de atenţie acordat efectiv discuţiilor purtate în acel context particular, capacitatea de a identifica informaţiile esenţiale transmise de participanţii la discuţii şi capacitatea sa de memorare. Valorificaţi în dinamica derulării întâlnirii în condiţiile obiective prezentate, aceşti factori dau naştere unei incertitudini semnificative cu privire la faptul că inculpatul a perceput, în mod nemijlocit şi neechivoc, afirmaţiile punctuale ale tuturor participanţilor la discuţii.

Înalta Curte a observat că poziţia inculpatului sub aspectul pretinsei solicitări adresate de B. martorului N. nu diferă semnificativ de cea a martorului M. care, deşi prezent la întâlnire, nu a perceput nici el dacă şi în ce împrejurări s-a formulat o atare solicitare.

Cu referire la participanţii la cea de-a doua întâlnire desfăşurată, la data de 7 februarie 2013, în locuinţa martorului N. şi natura ori scopul discuţiilor purtate cu această ocazie, instanţa de fond a arătat că probatoriul testimonial şi înregistrările audio-video demonstrează, şi în acest caz, prezenţa inculpatului A., alături de numiţii N., M., B., O., I., H., P., Q., D. şi U., precum şi faptul că subiectul principal abordat a fost acela al identificării în teren a suprafeţei ce făcea obiectul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza Deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.

De asemenea, că inculpatului A. i s-a imputat caracterul necorespunzător adevărului al afirmaţiilor privind necunoaşterea persoanei care i-a convocat la întâlnire pe directorii Direcţiei Silvice Bacău şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau a prezenţei, la acelaşi eveniment, a unor funcţionari implicaţi în punerea în executare a deciziei civile. Se circumscriu, de asemenea, acuzaţiilor penale aduse inculpatului şi afirmaţiile acestuia privind caracterul de petrecere al acestei întâlniri, motivaţia prezenţei sale în locaţie ("M-am dus la acea întâlnire pentru că eram acolo, eram la prietenul meu acasă") şi subiectul abordat ("F. mi-a spus că au o întâlnire la Slănic cu primarul G. pentru a stabili detalii legate de firma de topometrie").

Instanţa a arătat că, din evaluarea probatoriului administrat, a rezultat că subiectul central al discuţiilor purtate la 07.02.2013 - abordat, de altfel, imediat după sosirea numitului D. - a fost acela al punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna şi al dificultăţii de identificare în teren a suprafeţei menţionate în hotărârea judecătorească, iar poziţionarea participanţilor la masa la care s-au purtat discuţiile s-a apreciat a fi relevantă, atât pentru stabilirea identităţii celor potenţial interesaţi de subiect, cât şi a posibilităţii obiective a acestora de a percepe, în mod nemijlocit, conţinutul integral al afirmaţiilor celorlalţi participanţi, inculpatul A. fiind poziţionat marginal faţă de D., alături de P. şi M., niciuna dintre aceste trei persoane neavând vreo intervenţie proprie pe durata discuţiilor ce au făcut obiectul întâlnirii înregistrate ambiental, poziţionarea fiind confirmată de declaraţiile martorilor I., H. şi O.

Din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor antemenţionaţi, Înalta Curte a observat că, la întâlnirea din data de 07.02.2013, rolul inculpatului A. a fost unul marginal, reflectat atât în poziţia ocupată de acesta la masa la care s-au purtat discuţiile, cât şi în absenţa oricărei implicări directe în dialogul purtat între D., B. şi alte persoane prezente.

Cu privire la caracterizarea de către inculpat a întâlnirii respective ca fiind o petrecere s-a reţinut că se reflectă o apreciere esenţial subiectivă, care privită în contextul necesar al restului afirmaţiilor făcute, nu conferă, eo ipso, caracter mincinos afirmaţiilor inculpatului.

În ceea ce priveşte segmentul final al acuzaţiilor aduse inculpatului A., referitoare la caracterul necorespunzător adevărului al susţinerilor privind pretinsele presiuni exercitate asupra sa cu ocazia luării declaraţiei din data de 15.01.2015, negocierea timp de "ore" întregi cu procurorul a cuvântului "parcă", perceperea ca o ameninţare a prezenţei, la locul ascultării sale, a unui număr de 7 persoane, procurori sau poliţişti, Înalta Curte a constatat că aceste susţineri ale inculpatului reflectă, pe de o parte, o percepere distorsionată a unor împrejurări parţial reale (prezenţa sporadică a altor persoane la audiere, finalitatea afirmaţiilor făcute de procuror cu ocazia utilizării procedeului probatoriu), şi, pe de altă parte, o denaturare vădită a realităţii (pretinsa negociere timp de câteva ore a unui cuvânt consemnat în declaraţie).

În acest sens, s-a avut în vedere şi procesul-verbal din data de 19.09.2017 şi copia registrului de acces în sediul D.N.A aferent lunii ianuarie 2015 care demonstrează că inculpatul a fost prezent în unitatea de parchet în intervalul orar 09:42 - 11:01, confirmându-se, astfel, şi menţiunile regăsite în declaraţia din 15.01.2015, conform art. 110 alin. (1) din C. proc. pen., privind realizarea audierii între orele 10:00 şi 11:00.

În acelaşi sens s-a reţinut declaraţia martorului J. - apărător ales al numiţilor C. şi V. în cauza nr. x/2012 -care a relatat, în faza de urmărire penală (declaraţia din data de 10.11.2017), că ascultarea inculpatului ca martor a durat maxim o oră, "poate chiar 45 de minute", pe durata acesteia atmosfera fiind una relaxată, martorul negând că inculpatul A. ar fi fost supus vreunei forme de presiune sau ameninţare ori că i s-ar fi sugerat răspunsurile la întrebările adresate, aspecte confirmate şi cu ocazia ascultării sale în faza de cercetare judecătorească.

Asupra încadrării juridice, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În contextul probatoriilor analizate anterior, Înalta Curte a reţinut că declaraţia dată de inculpatul A. în calitate de martor, la data de 31.10.2016, a fost caracterizată de acuzare ca realizând conţinutul constitutiv al unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului ideal între infracţiunile de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Ulterior întocmirii actului de sesizare, problematica corectei încadrări juridice a faptei unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată a fost tranşată prin Decizia nr. 1/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 187 din data de 08.03.2019, prin care instanţa supremă a stabilit cu caracter obligatoriu că fapta astfel comisă întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

S-a expus că dezlegarea dată prin decizia antereferită problematicii corectei încadrări juridice a faptelor de genul celei imputate inculpatului A. are caracter obligatoriu pentru instanţe, de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din C. proc. pen., astfel că instanţa supremă a apreciat că aceasta înseamnă că fapta imputată inculpatului nu se mai impune a fi analizată detaliat prin raportare la cerinţele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, incriminată de art. 269 alin. (1) C. pen., ci numai la cele proprii conţinutului legal al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

Contrar opiniei Ministerului Public, Înalta Curte a apreciat, însă, că rezolvarea problemei de drept regăsită în Decizia nr. 1/2019 a Înaltei Curţi nu impune, în mod automat, şi schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii în speţă, dintr-o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului ideal între infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi art. 269 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea unică de mărturie mincinoasă, deoarece obiectul judecăţii include două presupuse infracţiuni concurente, descrise explicit în rechizitoriul întocmit anterior pronunţării deciziei instanţei supreme, astfel că o justă şi integrală soluţionare a cauzei penale impune pronunţarea unei soluţii adecvate pentru fiecare din cele două infracţiuni deduse judecăţii.

S-a arătat că decizia de recurs în interesul legii dezleagă problematica raportului dintre mărturia mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, prin sublinierea relaţiei de subsidiaritate ce există între incriminarea specială (art. 273 din C. pen.) şi incriminarea generală (art. 269 din C. pen.) şi exclude, pe cale de consecinţă, eventuala reţinere concomitentă a celor două infracţiuni în cazul faptelor unice de genul celei imputate în speţă. O atare dezlegare conduce la concluzia că nu este întrunită o cerinţă de tipicitate proprie infracţiunii de favorizarea făptuitorului - şi anume inexistenţa altei norme de incriminare care să sancţioneze penal acea formă particulară de ajutor, devenind, astfel, incident, impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Considerentele anterior expuse au doar o valoare de principiu, de vreme ce, astfel cum se va demonstra în continuare, acelaşi impediment la exercitarea acţiunii penale este incident şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, ale cărei cerinţe de tipicitate vor fi analizate în cele ce succed.

În contextul celor expuse, instanţa supremă a reţinut că, în cauză, inculpatului A. i se impută acţiunea de a face afirmaţii pretins mincinoase negative (în sensul în care a pretins că nu cunoaşte aspecte privind iniţiativa şi rolul numitului B. în organizarea întâlnirii din 07.02.2013, în locuinţa martorului N.) sau denaturate (prin alterarea adevărului referitor la motivul deplasării sale în localitatea Slănic Moldova, la începutul anului 2013, la participanţii şi conţinutul discuţiilor purtate cu acea ocazie, dar şi la scopul şi natura întâlnirii din 07.02.2013).

În mod corelativ, inculpatului A. i se impută şi omisiunea de a spune tot ce ştie cu privire la iniţiativa şi rolul numitului B. în organizarea întâlnirii anterior menţionate, aspecte apreciate esenţiale pentru stabilirea participaţiei penale a acestuia din urmă la faptele de care era acuzat.

Înalta Curte a constatat că afirmaţiile imputate inculpatului A. ca fiind mincinoase nu realizează cerinţele de tipicitate proprii infracţiunii de mărturie mincinoasă, fie din perspectiva lipsei caracterului esenţial al împrejurărilor vizate de aceste afirmaţii, fie a lipsei caracterului mincinos al afirmaţiilor, în înţelesul art. 273 din C. pen.

Astfel, instanţa de fond a constatat că nu constituiau împrejurări esenţiale în cauza nr. x/2012 elementele circumscrise exclusiv naturii relaţiilor dintre inculpatul A. şi martorul N. ori motivaţiei personale a deplasării inculpatului în localitatea Slănic Moldova, în cele două ocazii în care au avut loc întâlniri în locuinţa primarului localităţii.

Aşa cum s-a reţinut prin rechizitoriul nr. x/2012, relevantă pentru acuzaţiile de trafic de influenţă aduse numitului B. a fost presupusa sa implicare în organizarea întâlnirii din data de 07.02.2013, menită a facilita relaţionarea acestuia cu D., în scopul ilicit pretins, al convingerii celui din urmă că "are puterea şi relaţiile necesare pentru a obţine o cât mai rapidă punere în executare a deciziei civile".

Raportat la un atare fapt probatoriu, relaţiile de prietenie existente între martorii din acea cauză A. şi N., măsura în care aceste relaţii apropiate au facilitat cele două întâlniri supuse analizei ori suprapunerea unei motivaţii strict personale a inculpatului A. (identificarea unei locaţii de cazare) peste aceea de a-i facilita lui B. un contact cu primarul localităţii nu aveau o minimă relevanţă asupra presupusei participaţii a inculpatului B. la comiterea unor fapte penale şi nici nu erau apte a servi la rezolvarea respectivei cauze penale.

Tocmai de aceea, aspectele factuale referitoare la situaţia personală a martorului A. nu au făcut obiectul probaţiunii în cauza nr. x/2012, relaţiile sale de prietenie cu unii subiecţi procesuali din acea cauză, natura exactă a "treburilor personale" invocate constant (inclusiv în declaraţia din 15.01.2015) drept motiv al deplasărilor inculpatului în localitatea Slănic Moldova în perioada de referinţă ori intenţia clamată de a petrece sărbătorile pascale în acea localitate, în anul 2013 nefiind de natură a influenţa nici măcar indirect rezolvarea dată respectivei cauze penale.

Prin urmare, declaraţiile inculpatului A. enumerate în rechizitoriu şi referitoare la ajungerea sa la Slănic Moldova pentru că a căutat cazare (în vederea sărbătoririi Paştelui împreună cu F.), deplasarea sa, singur, la primarul N., care îi era prieten şi la care mergea întotdeauna când ajungea la Slănic, faptul că la prima întâlnire a mers la locuinţa martorului N. împreună cu F. şi B., fiind invitat să vadă "vila din centrul Slănicului la care urmau să facă Paştele" şi tot atunci au discutat despre vila pe care trebuia să o închirieze în acest scop nu realizează cerinţa tipică a caracterului esenţial, proprie conţinutului obiectiv al infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În plus, s-a apreciat că argumentele expuse detaliat supra, cu ocazia analizării probatoriului, relevă şi caracterul parţial adevărat al acestor afirmaţii, în componenta referitoare la existenţa unor relaţii de prietenie între inculpat şi N., dar şi al existenţei unei manifestări de voinţă, cel puţin formale, de a petrece sărbătorile pascale în acea localitate, în anul 2013, ce nu a fost infirmată probator.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că nu s-a evidenţiat caracterul mincinos, contrar adevărului, al afirmaţiilor inculpatului referitoare la desfăşurarea unei petreceri în locuinţa martorului N., la care a mers şi el în virtutea relaţiilor de prietenie, faptul că el nu a asistat la discuţiile dintre B. şi primar şi nu ştie dacă acesta din urmă i-a cerut lui N. să organizeze o întâlnire la care să participe reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, nu cunoaşte cine i-a convocat pe aceştia din urmă ori dacă, la a doua întâlnire, au fost prezente persoane implicate în punerea în executare a hotărârii judecătoreşti sau împrejurarea că B. dorea să găsească o firmă de topometrie în zonă.

Caracterul mincinos al afirmaţiilor incriminate, ca cerinţă de conţinut obiectiv al infracţiunii de mărturie mincinoasă, implică stabilirea unei contrarietăţi evidente între realitatea obiectivă cunoscută sigur de către martor şi stabilită pe bază de probe certe, pe de o parte, şi modalitatea în care este redată această realitate prin declaraţiile ulterioare formulate în cursul procesului, pe de altă parte .

A stabili o atare contrarietate exclude o simplă analiză formală, limitată la termenii sau expresiile utilizate de martor în relatările sale, deoarece acestea din urmă sunt influenţate în mod inerent de factori subiectivi, cum ar fi bagajul lexical al autorului declaraţiei, capacitatea acestuia de sinteză şi redare orală acurată a unor evenimente trăite sau auzite.

În schimb, un atare proces implică o examinare atentă a fondului împrejurărilor regăsite în cuprinsul declaraţiei, adică a conţinutului obiectiv, material, al evenimentelor redate în declaraţie. Numai în raport de acesta din urmă se poate decela, în mod obiectiv, o eventuală contrarietate între susţinerile martorului şi elementele reconstituite ideologic pe baza celorlalte mijloace de probă.

În cauza de faţă, aşa cum s-a demonstrat în cele ce preced, prezenţa inculpatului A. la discuţiile purtate nu probează în mod direct cunoaşterea, de către acesta, a unor aspecte punctuale de detaliu, cum ar fi faptul că numitul B. i-ar fi solicitat martorului N. să îi convoace pe directorii Direcţiei Silvice şi O.C.P.I la o întâlnire ori că cel din urmă martor ar fi fost cel care i-a contactat pe cei doi în acest scop.

Dacă este rezonabil a se presupune că, în contextul relaţiilor de prietenie existente între aceştia, inculpatul A. ar fi putut cunoaşte astfel de împrejurări în mod indirect, pe cale de deducţie, o atare presupunere nu are însă relevanţă sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă. Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul nu a evidenţiat şi nici nu i s-a solicitat să facă o distincţie clară între împrejurările obiective, percepute personal (singurele susceptibile a atrage răspunderea sa penală pentru mărturie mincinoasă) şi cele cunoscute pe baza unor raţionamente logice proprii (circumscrise unor opinii sau presupuneri ale martorului, ce excedează conţinutului tipic obiectiv al normei de incriminare).

Fiind o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, mărturia mincinoasă este susceptibilă a genera o stare de pericol pentru această categorie de relaţii sociale numai atunci când împrejurările relatate mincinos vizează aspecte cu caracter obiectiv, ce pot fundamenta stabilirea adevărului şi justa rezolvare a cauzei, nicidecum atunci când ele se plasează exclusiv în sfera unor opinii sau supoziţii ale unui subiect procesual.

Afirmaţiile inculpatului prin care a negat că ar fi asistat la diferite discuţii purtate de B. sau a caracterizat întâlnirea din 07.02.2013 ca fiind o petrecere reflectă utilizarea unor termeni inexacţi sau inadecvaţi, iar nu caracterul mincinos al împrejurărilor descrise, de vreme ce elementele obiective pe care s-au bazat aceste afirmaţii (neimplicarea activă a inculpatului în discuţii, respectiv, latura informală a întâlnirii) au fost confirmate de probatoriul administrat. În acest sens, Înalta Curte face trimitere la considerentele expuse în analiza probatoriului, apreciind superfluă eventuala lor reiterare în acest context.

Aceste ultime considerente sunt pertinente şi cu privire la acuzaţia că inculpatul nu a spus tot ce ştie cu privire la împrejurările asupra cărora a fost întrebat. Probatoriul nu a demonstrat ce anume ştia inculpatul cu certitudine, iar valorificarea exclusivă a unor prezumţii simple sub acest aspect este nerezonabilă, raportat la scopul urmărit (probarea unei cerinţe obiective ataşate însăşi laturii obiective a infracţiunii) şi de natură a nesocoti exigenţele dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului A. privind presupusele presiuni exercitate asupra sa în faza de urmărire penală ori durata îndelungată a audierii din data de 15.01.2015, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa caracterului esenţial al împrejurărilor relatate, astfel cum a fost dezvoltată în precedent.

Deşi infirmate de probele administrate, afirmaţiile incriminate nu se referă la faptele principale sau probatorii relevante sub aspectul acuzaţiilor penale aduse numitului B. şi nu erau de natură a servi în mod direct, în faza procesuală a judecăţii, la justa rezolvare a acelei cauze. Aceste declaraţii aduc în discuţie o situaţie punctuală, referitoare la condiţiile în care a fost administrat un mijloc de probă (declaraţia de martor din 15.01.2015), susceptibilă a avea efecte exclusiv asupra evaluării modului în care s-au respectat cerinţele loialităţii în administrarea unei probe în faza de urmărire penală.

Or, această ultimă împrejurare nu avea caracter esenţial pentru rezolvarea în fond a cauzei nr. x/2015, neavând vreo înrâurire directă asupra faptelor principale sau probatorii a căror clarificare era necesară în vederea stabilirii eventualei participaţii penale a numitului B. la activităţile incriminate.

Susţinerile inculpatului A., chiar necorespunzătoare adevărului, antamau aspecte de legalitate a probatoriului, cenzurabile în mod efectiv într-o fază procesuală încheiată la data ascultării sale din 31.10.2016 (camera preliminară). Faptul că, în baza Deciziei nr. 802/05.12.2017 a Curţii Constituţionale (publicată în M.Of. 116/06.02.2018), instanţa de fond sesizată cu judecarea cauzei nr. x/2015 avea, teoretic, posibilitatea să efectueze verificări noi ale legalităţii probatoriului, este irelevant în speţă, de vreme ce, în mod concret, declaraţia martorului A. din 31.10.2016 nu a vizat aceste ultime chestiuni şi nu a fost dată în contextul efectuării unor eventuale verificări judiciare de legalitate a probatoriului administrat, ci în vederea rezolvării aspectelor de fond proprii acuzaţiilor penale aduse inculpatului B.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a concluzionat că nu sunt îndeplinite cerinţele de conţinut tipic obiectiv al infracţiunii de mărturie mincinoasă, fiind incident impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

B: JUDECATA ÎN APEL

I. Împotriva Sentinţei penale nr. 259 din data de 21 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017 a formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 18.12.2019 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 12 februarie 2020.

II. Sinteza criticilor formulate

În motivele de apel scrise depuse la dosarul cauzei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat netemeinicia hotărârii judecătoreşti sub aspectul respingerii cererii, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., în infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi în mod subsecvent de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, urmare a interpretării greşite a efectelor Deciziei nr. 1/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - RIL.

Un al doilea motiv de apel viza netemeinicia hotărârii judecătoreşti sub aspectul achitării pe fond în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Cu privire la primul motiv de apel, s-a arătat, în esenţă că, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a Deciziei nr. 1/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - RIL, adoptând o soluţie de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice şi pe cale de consecinţă de achitare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

În susţinerea acestui motiv de apel s-a arătat că efectele RIL-ului sunt în sensul de a se considera că se reţine o singură faptă, cu o singură încadrare, cea de mărturie mincinoasă şi nu de o singură faptă cu două încadrări juridice aflate în concurs ideal, ele neputând coexista astfel cum s-a reţinut în rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Referitor la cel de al doilea motiv de apel, vizând netemeinicia hotărârii judecătoreşti sub aspectul achitării pe fond a inculpatului A. s-a susţinut că un prim aspect al netemeiniciei îl vizează temeiul achitării, iar un al doilea este legat de faptul că instanţa de fond, pornind de la o incorectă interpretare a stării de fapt, atunci când a făcut analiza comparativă a celor două declaraţii ale inculpatului A. (cea de la urmărire penală din 15.01.2015 şi cea din faţa instanţei din 31.10.2016) diminuează impactul celei din urmă şi însemnătatea acesteia pentru stabilirea întregului adevăr, minimalizând datele şi informaţiile pe care inculpatul le putea relata obiectiv, concluzionând că nu constituie împrejurări esenţiale în cauza nr. x/2012 elementele circumscrise exclusiv naturii relaţiilor dintre inculpatul A. şi martorul N. ori motivaţiei personale a deplasării inculpatului în localitatea Slănic Moldova, în cele două ocazii în care au avut loc întâlniri în locuinţa primarului localităţii (legat de nesuprapunerea intereselor sale cu cele ale inculpatului B. la comiterea unor fapte penale).

Astfel, în cuprinsul motivelor de apel, s-a arătat că inculpatul A., chiar dacă nu avea un interes personal în ceea ce priveşte punerea în executare a Deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, este persoana prin intermediul căreia s-a realizat pregătirea întâlnirii din 07.02.2013 de la Slănic Moldova, iar ansamblul probatoriului a demonstrat că doar relaţia de amiciţie dintre A. şi G. a facilitat întâlnirea, deoarece nici M. şi nici B. nu îl cunoşteau pe martorul G., cel care şi-a pus la dispoziţie locaţia fără a avea un interes în cauză.

Mai mult, s-a susţinut că participarea lui A. şi la întâlnirea din 07.02.2013 reprezintă un al doilea argument că acesta a luat contact nemijlocit cu realitatea obiectivă, rolul întâlnirii fiind acela de aduce la aceeaşi masă părţile cu interese contradictorii într-un mediu informal şi a face dovada unui "semn de putere, influenţă şi diligentă" din partea lui B. şi Q. în raport de cel faţă de care s-au obligat: D.

În continuare, s-a susţinut că, deşi inculpatul A. nu a avut un interes patrimonial în cauză, având o atitudine pasivă în cadrul discuţiilor, a avut un rol determinant în identificare locaţiei în care, în 07.02.2013 persoane cu interese divergente au fost puse la aceeaşi masă pentru punerea în executare a Deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, a luat contact nemijlocit cu natura şi interesele care au generat această întâlnire, ascunzând prin depoziţia dată în faţa instanţei aspecte esenţiale aflării adevărului.

III. Procedura în faţa Completului de 5 Judecători

Prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată din data de 15 ianuarie 2020, a fost preschimbat termenul la data de 10 februarie 2020 când, instanţa a încuviinţat cererea de amânare a judecătorii cauzei formulate de intimatul inculpat A. şi a acordat termen la data de 09 martie 2020.

La termenul din data de 09 martie 2020 instanţa supremă a dat cuvântul asupra cererilor de probatorii, iar în urma deliberării, având în vedere dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., respectiv dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen. a admis în parte proba testimonială solicitată de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie constând în reaudierea martorilor în reaudierea martorilor I., N., M. şi H., întrucât instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei de achitare, a avut în vedere declaraţiile acestora.

Totodată, a fost respinsă proba testimonială constând în reaudierea martorilor O., J., P. şi Q., în baza art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., fiind suficiente probe administrate în dovedirea tezei probatorii invocate în motivele de apel.

Cu privire la cererea de vizionare, în şedinţă publică, a înregistrării intitulate "Q. la primar 1", instanţa supremă a dispus respingerea solicitării, apreciindu-se că nu se impune administrarea acesteia în şedinţă publică, urmând ca membrii completului să vizioneze conţinutul acestor înregistrări.

De asemenea, s-a luat act de poziţia procesuală exprimată de intimatul-inculpat, în sensul că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, prevalându-se de prevederile art. 374 alin. (2) C. proc. pen.

În vederea continuării cercetării judecătoreşti a fost stabilit termen la data de 11 mai 2020.

Prin rezoluţia din data de 29 aprilie 2020 având în vedere dispoziţiile art. 64 alin. (5) din cuprinsul Anexei 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Ordinul nr. 71 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 3 martie 2020, forma consolidată la data de 31 martie 2020, constatând existenţa unor motive obiective ce pun instanţa în imposibilitatea desfăşurării şedinţei de judecată la termenul din data de 11 mai 2020, s-a constatat suspendată de drept judecarea cauzei aflate pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 2-2019 din şedinţa de judecată cu termen la data de 11 mai 2020.

Prin rezoluţia din camera de consiliu din data de 19 mai 2020, având în vedere încetarea, începând cu data de 15 mai 2020, a stării de urgenţă instituite pe o durată de 30 de zile pe întreg teritoriul României prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Preşedintele României şi prelungită prin dispoziţiile art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, art. 1 din Hotărârea nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS- Cov-2, emisă de Guvernul României- Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit cărora, începând cu data de 15 mai 2020 se declară Starea de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României, potrivit cărora, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă vor fi luate măsuri pentru stabilirea termenului de judecată şi citarea părţilor, s-a stabilit termen la data de 22 iunie 2020.

La termenul din data de 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, având în vedere dispoziţiile încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 09 martie 2020 a procedat la continuarea cercetării judecătoreşti cu audierea, martorilor I. şi H. sub prestare de jurământ, după ce aceştia au fost legitimaţi şi identificaţi, cu respectarea dispoziţiilor art. 119, art. 120, art. 121 şi art. 381 din C. proc. pen., declaraţia martorilor fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

În vederea continuării cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor N. şi M. a fost stabilit termen la data de 26 octombrie 2020.

La termenul din data de 26 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, având în vedere dispoziţiile încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 09 martie 2019 a procedat la continuarea cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor N. şi M. sub prestare de jurământ, după ce acesta a fost legitimat şi identificat, cu respectarea dispoziţiilor art. 119, art. 120, art. 121 şi art. 381 din C. proc. pen., declaraţiile martorilor fiind consemnate, citite de grefierul de şedinţă şi ataşată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a declarat încheiată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbateri. Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului ales al intimat inculpat A., susţinute cu ocazia dezbaterilor în apel, precum şi ultimul cuvânt al intimatului inculpat A. au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

IV. Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi, în consecinţă, că apelul declarat de Parchet este nefondat.

Potrivit art. 371 din C. proc. pen., obiectul judecaţii se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, iar rolul instanţei de judecată este de a soluţiona cauza dedusă judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 439 din C. proc. pen.. Prin urmare, soluţia pe care instanţa o pronunţă trebuie să fie în raport de faptele descrise în actul de sesizare, obiectul judecăţii neputând fi extins cu privire la alte aspecte invocate în cursul cercetării judecătoreşti.

În examenul propriu asupra cauzei, instanţa supremă constată că instanţa de fond, în urma administrării unui amplu probatoriu, a reţinut o situaţie de fapt corectă.

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 18 decembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de dispoziţiile art. 269 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

Instanţa supremă reţine că legiuitorul a incriminat în art. 273 alin. (1) din C. pen. fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

Totodată, dispoziţiile art. 269 alin. (1) din C. pen. sancţionează ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că, prin actul de sesizare s-a reţinut că activitatea desfăşurată de inculpatul A. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă constând în aceea că, la momentul audierii în calitate de martor, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat, care se referă la participaţia penală a inculpatului B. (care a pretins suma de 2.500.000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici de la Direcţia Silvică Bacău şi O.C.P.I. Bacău, în scopul de a-i determina să-şi încalce atribuţiile de serviciu în legătură cu punerea în executare a Deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna), prin care a contrazis şi aspectele învederate în faza de urmărire penală (în declaraţia dată în calitate de martor la data de 15.01.2015), respectiv, cu privire la împrejurările în care s-a desfăşurat întâlnirea lui B. la Slănic Moldova, în locuinţa primarului E., în luna ianuarie 2013, cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău şi O.C.P.I Bacău şi cu D., precum şi cu privire la modul de audiere şi consemnare a declaraţiilor date ca martor în faza de urmărire penală, declarând necorespunzător adevărului.

De asemenea, că fiind audiat în calitate de martor în Dosarul nr. x/2015, inculpatul A. a a făcut aceste afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat (detaliate mai sus), urmărind, prin aceasta, să îngreuneze cercetările ce se desfăşoară în cauză împotriva inculpatului B. şi să împiedice tragerea acestuia la răspundere penală pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, respectiv aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., acestea fiind coordonatele în care urmează a fi analizat, în continuare, apelul formulat în cauză.

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat Sentinţa penală nr. 259 din 21 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru netemeinicie, procurorul criticând atât soluţia de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice, cât şi soluţia de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.

Un prim motiv de apel vizează netemeinicia sentinţei apelate, sub aspectul achitării inculpatului, în cadrul motivelor de apel invocându-se contradictorialitatea dintre temeiul achitării- art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. şi diminuarea însemnătăţii stării de fapt, aspect ce reprezintă o interpretare incompletă a probelor administrate.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată nefondate toate aceste critici, reţinând că situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond este în totală concordanţă cu probatoriul administrat, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, nefiind infirmată de cel administrat în prezenta cale de atac, motiv pentru care expunerea detaliată a situaţiei de fapt nu va mai fi reluată, această posibilitatea fiind conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia poate constitui motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei).

În examinarea criticilor formulate de parchet, Completul de 5 Judecători, reţine că potrivit art. 1 din C. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Pentru asigurarea respectării prezumţiei de nevinovăţie, astfel încât să nu poată fi răsturnată cu uşurinţă legiuitorul a instituit standardul probei mai presus de orice dubiu rezonabil, menit să limiteze principiul liberei aprecieri a probelor şi să ofere o protecţie efectivă acuzatului împotriva unei condamnări arbitrare.

Astfel, pentru a servi drept temei pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, probele strânse în cursul urmăririi penale şi invocate în rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării judecătoreşti în mod nemijlocit, oral, contradictoriu şi în şedinţă publică. Numai după verificarea acestor probe cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii, contradictorialităţii, publicităţii şi după administrarea din oficiu, sau la cererea părţilor, a oricăror altor probe necesare aflării adevărului, instanţa poate să pronunţe o hotărâre temeinică.

Având în vedere aceste argumente teoretice, văzând criticile formulate de parchet, instanţa de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac promovate, reexaminând atât probele administrate nemijlocit în faţa sa, cât şi pe cele administrate în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond reţine următoarele:

Intimatul inculpat A. este acuzat că, în declaraţia de martor pe care a dat-o la data de 31 octombrie 2016, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, ar fi făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ceea ce ştie în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat, respectiv cu privire la participaţia penală a inculpatului B. şi cu privire la împrejurarea în care s-a desfăşurat întâlnirea dintre acesta din urmă, la Slănic Moldova, în locuinţa primarului E., în luna ianuarie 2013, cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău, OCPI Bacău şi D., precum şi cu privire la modul de audiere şi consemnare a declaraţiilor date ca martor.

Iniţial, cercetările au debutat în dosarul x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Braşov.

La data de 15 ianuarie 2015, inculpatul A. a fost audiat în calitate de martor, iar înainte de a i se lua declaraţia i s-a adus la cunoştinţă că urmează să fie audiat pentru lămurirea următoarele aspecte: relaţiile avute cu numiţii B., M., N., Q., R. ţi D. şi contextul deplasării iniţiale a unora dintre acestea în localitatea Slănic Moldova, la începutul anului 2013; participanţii la prima întâlnire desfăşurată la locuinţa primarului localităţii, N.; participanţii la cea de a doua întâlnire desfăşurată în aceeaşi locaţie, natura şi scopul acesteia.

Inculpatul A. la data de 15 ianuarie 2015 a relatat următoarele:

"înainte să plec din Bucureşti către Slănic Moldova într-o deplasare în interes personal, F. m-a rugat să vorbesc cu G. şi să le stabilesc o întâlnire cu acesta, lucru pe care l-am şi făcut. Iniţial au venit ei în zonă, s-au întâlnit cu primarul şi au purtat o discuţie, la care am participat şi eu dar într-un mod pasiv, în sensul că nu eram interesat de conţinutul discuţiei dintre aceştia. Din câte reţin, parcă B. i-a cerut lui G. să organizeze o întâlnire la care să participe oameni de la Direcţia Silvică Bacău şi OCPI.Ţin minte că vorbeau despre o firmă de topometrie ulterior cred că la câteva zile, s-a organizat întâlnirea solicitată . din câte reţin B. a venit de la Bucureşti cu F. întâlnirea de la domiciliul lui G. am asistat şi eu foarte puţin din câte am înţeles G. ea e convocat pe directorul Direcţiei Silvice Bacău de lase H. şi pe directorul OCPI Bacău, I., deoarece el îi cunoştea."

La data de 22 ianuarie 2015 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dosarul nr. x/2015, iar la data de 31 octombrie 2016 inculpatul A. a fost reascultat în calitate de martor în faţa instanţei supreme, relatând că "este reală declaraţia de la urmărire penală, în care am arătat că F. m-a rugat să vorbesc cu G. şi să le stabilesc o întâlnire lui Dan şi lui B. cu primarul" şi a precizat, totodată, cu referire la motivul aflării sale în localitatea Slănic Moldova, "Am ajuns la Slănic pentru că eu şi F. căutam o vilă să facem Paştele împreună."

Cu privire la prima întâlnire desfăşurată, la începutul anului 2013, în locuinţa lui N., inculpatul A. a declarat,"La prima întâlnire am fost cu F. şi B., fiind invitat să văd vila din centrul Slănicului la care urma să facem Paştele. (...) La această primă întâlnire nu am fost de faţă. Am fost acolo, dar nu am stat la discuţii. Cred că s-a discutat despre o firmă de topometrie. Căutau în zonă o firmă de topometrie. Nu ştiu dacă B. i-a cerut lui G. să organizeze o întâlnire la care să participe oameni de la Direcţia Silvică Bacău şi de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Nu am fost de faţă la o asemenea discuţie."

De asemenea, inculpatul A. a afirmat că "La prima întâlnire am discutat despre vila pe care trebuia să o închiriem pentru a face Paştele acolo şi ce am înţeles că discutau despre acea firmă, să caute o firmă de măsurători, de topometrie. Nu-mi aduc aminte nimic care poate fi relevant".

Referitor la cea de-a doua întâlnire desfăşurată la locuinţa numitului N., inculpatul A. a susţinut, la data de 31.10.2016, că "Am fost singur la primar, eram cu o prietenă de-a mea. Ulterior, în zonă era F., prietenul meu. F. era împreună cu avocatul B. şi cu alte persoane pe care nu le pot menţiona. Era o petrecere la primar acasă. (...) Seara, târziu, la acea de-a doua întâlnire, ştiu că a venit D.. Erau foarte mulţi oameni în seara aceea. Nu ştiu cine i-a convocat pe directorul Direcţiei Silvice Bacău, H., şi nici pe directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, I.. La urmărire penală, referitor la răspunsul dat la aceeaşi întrebare, bănuiesc că nici nu puteam să dau un răspuns pentru că nu ştiam pe nimeni în afară de primarul din Slănic care putea să-i cheme pe aceştia."

Cu referire la aceeaşi întâlnire, inculpatul A. a mai susţinut că "Cea de-a doua întâlnire era o petrecere. La petrecere participase foarte multă lume. (...) Nu am făcut cunoştinţă cu nimeni, nu m-a interesat. M-am dus la acea întâlnire pentru că eram acolo, eram la prietenul meu acasă. (...) Vorbisem cu F. şi ştiam că va veni în zonă cu B.. F. mi-a spus că au o întâlnire la Slănic cu primarul G. pentru a stabili detalii legate de firma de topometrie."

În declaraţia din data de 31.10.2016, inculpatul A. a susţinut, de asemenea, că în contextul ascultării sale de către procuror, s-a recurs la mijloace de presiune de tipul unor sugestii că nu va mai ajunge la o înmormântare, va fi cercetat pentru grup infracţional, audierea sa realizându-se în prezenţa a şapte persoane, fără a rezulta că vreuna din ele are calitatea de avocat.

Cu privire la aspectele relatate în cuprinsul declaraţiei antemenţionate procurorul de şedinţă s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. şi mărturie mincinoasă prevăzută art. 269 alin. (1) din C. pen.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că prima instanţă a făcut un examen amplu al materialului probator în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat detaliat, valorificând coroborat toate mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, nefiind însă, infirmată prezumţia de nevinovăţie.

Astfel, pentru susţinerea acuzaţiilor de favorizare a făptuitorului şi mărturie mincinoasă trebuie dovedit caracterul pretins mincinos al susţinerilor inculpatului, precum şi presupusul ajutor dat de inculpat lui B. prin afirmaţiile mincinoase făcute în faţa instanţei.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 273 din C. pen. constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă "Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat".

Obiectul juridic general constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori în orice procedură în care se ascultă martori. Obiectul juridic special al infracţiunii constă în acele relaţii sociale a căror existenţă este asigurată prin apărarea activităţii de înfăptuire a justiţiei împotriva faptelor de natură să împiedice sau să zădărnicească aflarea adevărului de către organele judiciare.

Elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă se materializează prin acţiune, constând în manifestarea subiectului activ de a face afirmaţii mincinoase, sau prin omisiune, constând în atitudinea acestuia de a nu spune tot ce ştie.

Pentru ca acţiunea de a face afirmaţii mincinoase sau ca omisiunea de a spune tot ce ştie să constituie elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, care au caracter de cerinţe esenţiale: afirmaţia mincinoasă sau omisiunea de a spune ce ştie să privească "fapte sau împrejurări esenţiale", iar subiectul activ să cunoască realitatea şi, cu toate acestea, să o prezinte mincinos sau să omită să o prezinte.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, calitate pe care o au "numai persoanele ce au o sarcină judiciară [...] care decurge din existenţa unui raport special în care aceste persoane se găsesc faţă de organul judiciar" (W., Explicaţii teoretice ale C. pen. român. Partea Specială. Vol. IV, Ediţia a II-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, Bucureşti 2003, pag. 157).

Calitatea de martor a unei persoane instituie în sarcina acesteia obligaţia de a depune mărturie ori de câte ori persoana în cauză este citată de către organul judiciar (organ de urmărire penală sau instanţa de judecată), în toate etapele procesului penal (faza de urmărire penală, prima instanţă ori apel).

Pentru ca acţiunea de "a face afirmaţii mincinoase", ca şi infracţiunea de "a nu spune tot ce ştie" să constituie elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă, trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii legale care au caracter de cerinţe esenţiale şi anume:

- afirmaţia martorului sau omisiunea de a spune tot ce ştie să privească "fapte sau împrejurări esenţiale".

- martorul, expertul sau interpretul "să fi fost întrebat" asupra acelor împrejurări.

A nu spune tot ce ştie - înseamnă a avea reticenţă în cele declarate, a trece sub tăcere, a ascunde totul sau parte din ceea ce martorul ştie. Tăcerea constituie o modalitate de realizare a infracţiunii, dar numai atunci când ea se opune clarificării unei împrejurări esenţiale despre care martorul este întrebat şi pe care desigur, acesta o cunoaşte. În acest caz, tăcerea martorului alterează fundamental depoziţia sa şi induce în eroare organul judiciar, pe care îl împiedică astfel să descopere adevărul. Atunci când fapta se săvârşeşte prin aceea că martorul nu spune tot ce ştie ne găsim în faţa unei infracţiuni, care se raportează la o obligaţie legală de a răspunde.

Totodată, prin expresia "fapte sau împrejurări esenţiale" se înţelege orice fapte, date, situaţii circumstanţe în soluţionarea procesului respectiv. Astfel, caracterul de "împrejurare esenţială" este dat de eficienţa probatorie a acestora, de pertinenţa şi concludenţa lor în cercetarea şi soluţionarea cauzei respective. Aceste împrejurări influenţează direct soluţionarea cauzei.

În lipsa acestei aptitudini probatorii a faptelor şi împrejurărilor de fapt cunoscute de către martor, declaraţia acestuia nu este relevantă, în raport cu obiectul probei.

Referitor la criticile vizând situaţia de fapt, instanţa supremă constată, astfel cum reiese din amplul material probator administrat, că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului A. nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Contrar celor susţinute de parchet, se constată că instanţa de fond a analizat în detaliu presupusa activitate infracţională, reţinând o stare de fapt ce a rezultat din analiza şi coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, constând în declaraţiile inculpatului, ale martorilor şi înscrisurile depuse.

Astfel, un prim aspect considerat de acuzare a fi prezentat mincinos de către inculpat vizează relaţiile dintre acesta şi persoanele care au participat la o primă întâlnire, în Slănic Moldova.

Cu privire la această întâlnire, în cadrul motivelor de apel s-a susţinut că acesta a relatat neadevărat că s-ar fi deplasat la Slănic Moldova pentru a-şi căuta cazare pentru sărbătorile pascale pe care urma să le petreacă cu martorul F., că a fost singur la întâlnirea cu primarul de la acea vreme G. cu care este prieten, că a fost împreună cu F. şi B., fiind invitat să vadă o vilă unde urma să petreacă de Paşte şi că s-a discutat despre detaliile închirierii vilei.

În acord cu instanţa de fond se constată că aceste relatări nu au legătură cu obiectul probaţiunii în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care inculpatul A. ar fi declarat mincinos. Aspectele relatate vizează exclusiv acţiunile inculpatului şi nu ale lui B., persoana în legătură cu care a fost chemat să dea declaraţii în Dosarul nr. x/2015 al instanţei supreme.

De altfel, în acest sens sunt şi declaraţiile date de ceilalţi participanţi la întâlnire, martorii N. şi F., care au confirmat relaţiile apropiate dintre inculpat şi martorul N.

Martorul F., audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond şi a celei de apel a confirmat relaţia veche de amiciţie cu inculpatul, că acesta i-a făcut cunoştinţă cu N., a mai relatat că scopul participării martorului şi a lui B. la această întâlnire era acela de a găsi o firmă de topometrie care să efectueze măsurători în vederea punerii în executare a Deciziei civile nr. 231 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, subiectul fiind abordate exclusiv de acesta din urmă, inculpatul neavând nicio implicare în discuţiile purtate cu acea ocazie.

Declaraţia sa se coroborează cu cea a martorului N., care a confirmat şi relaţia de prietenie şi obiectul discuţiilor purtate la începutul anului 2013 exclusiv cu B.

Ca atare, susţinerile inculpatului referitoare la scopul deplasării sale la Slănic Moldova, la primarul N., care îi era prieten şi pe care îl vizita de fiecare dată când ajungea în zonă nu au relevanţă în dovedirea presupusei infracţiuni de trafic de influenţă reţinută în sarcina lui B. şi pentru care a fost chemat să dea declaraţii inculpatul A.

Cum probele administrate nu au demonstrat dincolo de orice dubiu implicarea inculpatului în discuţiile ce au făcut obiectul analizei în Dosarul nr. x/2015, în mod corect instanţa de fond a apreciat că ele nu servesc în mod efectiv la clarificarea împrejurărilor deduse judecăţii.

Un alt aspect vizat de motivele de apel îl reprezintă relatările necorespunzătoare adevărului făcute de inculpatul A. referitoare la întâlnirea din data de 07 februarie 2013, referitoare la persoana care i-a convocat la întâlnire pe directorii Direcţiei Silvice Bacău şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în argumentarea căii de atac susţinându-se că inculpatul nu a spus tot ce ştie cu privire la împrejurările asupra cărora a fost întrebat.

Completul de 5 Judecători reţine că, probatoriul administrat de instanţa de fond, constând în declaraţie martorilor H., I., N. şi M., precum şi înregistrările audio-video atestă prezenţa inculpatului la petrecerea la care au participat martorii antemenţionaţi şi numiţii B., O., P., Q. şi D., aspectele susţinute de inculpat fiind confirmate de probele administrate.

Astfel, inculpatul A., în declaraţia ce face obiectul acuzaţiilor a susţinut că s-a dus singur la N.. De asemenea, că "în zonă" era şi F. împreună cu avocatul B. şi cu alte persoane, fiind o petrecere la primar acasă. A mai susţinut că "seara, târziu, la cea de a doua întâlnire, ştiu că a venit D.. Erau foarte mulţi oameni în seara aceea. Nu ştiu cine i-a convocat pe directorul Direcţiei Silvice Bacău, H. şi nici pe urmărire penală, referitor la răspunsul dat la aceeaşi întrebare, bănuiesc că nici nu puteam să dau un răspuns pentru că nu ştiam pe nimeni în afară de primarul din Slănic care putea să îi cheme pe aceştia. (...)

La petrecere nu am făcut cunoştinţă cu nimeni, nu m-a interesat. M-am dus la acea întâlnire pentru că eram acolo, eram la prietenul meu acasă."

Aceste aspecte sunt susţinute de declaraţiile martorilor audiaţi.

Astfel, martorul I. (şef serviciu cadastru, la acel moment), în declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 28 noiembrie 2018, reiterând aspectele relatate şi în faza de urmărire penală, a arătat:

"Pe domnul A. nu în cunosc, nu am avut ocazia să îl întâlnesc (...). La acea întâlnire am fost sunat de către domnul O., care mi-a spus că se pare că el va efectua măsurătorile în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi să vin şi eu la acea întâlnire pentru a explica domnului D. cum se efectuează măsurătorile (...) pentru a-i repeta că fără efectuarea de măsurători nu se pot elibera titlurile de proprietate."

În continuare, a mai arătat că la discuţii au participat B., D., O. şi H., iar referitor la persoanele din partea stângă a încăperii, printre care şi inculpatul A. nu au intervenit în discuţii.

În acest sens este şi declaraţia martorului H. (director al Direcţiei Silvice) care, audiat la instanţa de fond a arătat "am ajuns la acea întâlnire, fiind apelat de către primarul oraşului de la acea vreme, N.. Scopul pentru care am fost convocat era acela de a purta discuţii referitoare la punerea în aplicare a unei hotărâri emise de către Tribunalul Covasna, referitoare la punerea în posesie a 43000 hectare, decizie definitivă şi irevocabilă. (...) Când am ajuns în acea locaţie erau prezenţi domnul B. domnul G. directorul de la oficiul de cadastru şi mai multe persoane pe care nu le cunoşteam . pe domnul A. cu care nu am interacţionat în mod direct îl ştiu întrucât era o persoană publică."

Referitor la conduita inculpatului A. a învederat că "din câte îmi amintesc, domnul A. nu a stat la masa la care au avut loc discuţiile, ci se afla într-un grup lateral, cred că erau şi avocaţi, personal care deservea locaţia. Nu pot spune cu exactitate câte persoane erau în acel grup lateral probabil 4-5 persoane pe care nu le cunoşteam. (...) În prezenţa mea subiectul discuţiilor a fost exclusiv acela al executării hotărârii Tribunalului Covasna. În acest interval, aşa cum am arătat eu nu am interacţionat cu domnul A., poate că acesta a discutat cu B. atunci când cel din urmă s-a adresat acelui grup din lateral, dar nu sunt sigur care a fost persoana sau persoanele cu care acesta din urmă a discutat. nu pot spune dacă A. a interacţionat cu N. acesta din urmă având mai degrabă rolul de gazdă."

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de martorii O. şi F. care, confirmă şi faptul că discuţiile pe care le-a avut cu inculpatul au fost despre găsirea unei locaţii pentru a petrece sărbătorile de Paşte, dar şi poziţionarea la masa, spre ieşirea anexei a lui A.

Probele administrate în etapa apelului nu au fost de natură să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, nefiind identificate motive care să conducă la infirmarea argumentelor de fapt şi de drept arătate în în partea expozitivă a hotărârii apelate.

Astfel, audiat în mod nemijlocit de instanţa de apel, la termenul din data de 22 iunie 2020, martorul H., la întrebările adresate de către reprezentantul Ministerului Public a arătat că la întâlnirea din 7 februarie 2013 de la reşedinţa primarului din Slănic Moldova a fost chemat de N., fostul primar. De asemenea, a mai arătată că "a fost chemat pentru a clarifica anumite aspecte privitoare la retrocedarea celor 43000 ha, care aparţineau lui D.", în virtutea calităţii sale de director al Direcţiei Silvice Bacău. La întrebarea formulată de apărătorul ales al inculpatului A. a relatat că l-a văzut pe acesta la întâlnire, ştiindu-l "doar de la televizor pentru că era o persoană publică", dar nu a putut preciza că a participat la discuţiile privind executarea hotărârii.

Aceste aspecte, referitoare la faptul că inculpatul A. nu a fost implicat în discuţiile vizând punerea în executare a hotărârii vizând retrocedarea suprafeţelor de teren către D. sunt confirmate şi de declaraţia martorului I. (şef serviciu cadastru la OCPI Bacău). În declaraţia dată în faţa Completului de 5 Judecători, la data de 22 iunie 2020 a arătat că la întâlnirea care a avut loc la casa primarului G. a fost chemat de O., care urma să execute măsurătorile pentru terenul cu vegetaţie forestieră ce urmau a fi predate lui D.. A mai declarat "iniţial m-am prezentat la primărie însă am constatat că nu acolo urma să aibă loc întâlnirea, fiind chemat ulterior într-o clădire la intrarea în localitate, loc în care se aflau mai multe persoane. Am identificat doar pe domnul D., domnul O. şi domnul H., acesta din urmă aflându-se deja la întâlnire. La această întâlnire erau aproximativ zece persoane, pe unele dintre acestea nu le cunoşteam. Nu l-am văzut pe inculpatul A. la acea întâlnire."

De altfel, şi martorul N., primar al oraşului Slănic Moldova la acel moment, audiat fiind nemijlocit de instanţa de apel la termenul din data de 26 octombrie 2020 a arătat următoarele:

"am fost sunat de domnul X. cu care aveam o relaţie de prieteni, l-am invitat la mine acasă, la masă, locul în care s-a prezentat însoţit de domnul B., întâlnirea fiind întâmplătoare". În continuare, la întrebările adresate de procuror a arătat că la acea întâlnire s-a stabilit că se vor mai întâlni odată, în cazul în care va fi identificată o firmă de cadastru, neputând preciza cine anume a stabilit pe ce persoane urmau să participe, în principiu şi persoane de la firma de cadastru şi de la Direcţia Silvică Bacău.

Nici martorul M., audiat la acelaşi termen, nu a confirmat aspectele invocate în cadrul motivelor de apel.

Astfel, din coroborarea probelor antemenţionate reiese că instanţa de fond, în mod judicios a reţinut că nu se evidenţiază caracterul mincinos al afirmaţiilor inculpatului referitoare la participarea la o petrecere acasă la martorul N., la care a fost prezent datorită relaţiei de prietenie cu acesta, la neimplicarea în discuţiile purtate între martor şi B., dar şi cele referitoare la cine a invitat participanţii şi dacă întâlnirea s-a organizat la iniţiativa lui B.

În ceea ce priveşte caracterul declaraţiilor presupus mincinoase, instanţa de control judiciar reţine că acestea nu relevă elemente sau împrejurări în legătură directă cu infracţiunile reţinute în sarcina lui B., neprezentând relevanţă asupra acuzaţiilor aduse acestuia din urmă, neavând caracter esenţial.

Astfel, se constată că proba testimonială constând în audierea martorului A. nu era o probă necesară soluţionării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru stabilirea vinovăţiei inculpaţilor din acea cauză, în condiţiile în care principiul fundamental al procesului penal este aflarea adevărului, respectiv cunoaşterea completă şi exactă a faptelor în materialitatea lor, precum şi a persoanei care le-a săvârşit, în contextul în care, martorul a fost întrebat doar aspecte secundare, ce nu sunt de natură a contribui la aflarea adevărului în legătură cu acuzaţia de trafic de influenţă adusă lui B., fiind acte de conduita proprii inculpatului.

Prin urmare, conduita inculpatului A. nu realizează elementele de tipicitate al infracţiunii de mărturie mincinoasă, lipsind caracterul esenţial al aspectelor vizate de afirmaţiile sale.

Cu privire la critica formulată de parchet vizând greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din cele două infracţiuni, de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 273 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 269 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracţiune de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din C. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători o apreciază ca nefondată, din următoarele considerente:

În cuprinsul motivelor de apel, parchetul, în esenţă, a susţinut că instanţa de fond nu a dat efect Deciziei nr. 1/2019 pronunţată în recurs în interesul legii, deşi prin soluţia de achitare dată pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului, recunoaşte că este vorba de o singură faptă, care există, dar care a apreciat că nu este prevăzută de legea penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 din C. pen., favorizarea făptuitorului constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Ca atare, favorizarea poate fi asimilată unei complicităţi posterioare, pe care legiuitorul a înţeles să o sancţioneze distinct.

Obiectul juridic general al infracţiunii de favorizarea făptuitorului îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea activităţii de înfăptuire a justiţiei. Această infracţiune are şi un obiect juridic special constituit din relaţiile sociale a căror existenţă este ocrotită împotriva acţiunilor de imixtionare a terţilor în actul de justiţie penală sau în exercitarea până la capăt a dreptului statului de a pedepsi.

Subiectul activ al infracţiunii de favorizarea făptuitorului poate fi orice persoană, cu excepţia celui care a săvârşit infracţiunea sau a participat la săvârşirea infracţiunii la care se referă favorizarea, autofavorizarea nefiind incriminată.

Infracţiunea de mărturie mincinoasă sancţionează, de asemenea, ajutorul dat făptuitorului, dar în acest caz, ajutorul este unul calificat, oferit de o persoană care are o calitate expres cerută de lege (martor, expert, interpret).

Obiectul juridic generic al celor două infracţiuni, acesta este comun, infracţiunile menţionate şi constă în ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie.

Dacă în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă obiectul juridic special îl reprezintă activitatea de înfăptuirea justiţiei sub aspectul administrării mijloacelor de probă în vederea stabilirii adevărului juridic ceea ce presupune o participare corectă şi loială la acest proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatări vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, în cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului îl reprezintă relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei pentru a căror rezolvare nestingherită făptuitori nu trebuie să fie ajutaţi să se sustragă raportului juridic penal sau raportului juridic de executarea pedepsei sau să beneficieze de anumite rezultate ale infracţiunii.

Subiectul activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, în varianta simplă, este calificat putem fi doar martorul. Din acest punct de vedere infracţiunea de mărturie mincinoasă este infracţiune proprie cu subiect activ calificat prin calitatea pe care trebuie să o aibă făptuitorul calitate determinată de un anume raport procesual în care se găseşte acesta.

Spre deosebire de mărturia mincinoasă norma penală care reglementează favorizarea făptuitorului nu cere o condiţie specială astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce îndeplineşte condiţiile legale poate răspunde penal şi poate fi subiect activ al infracţiunii.

Elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă se materializează prin acţiune constând în manifestare a subiectului activ de a face afirmaţii mincinoase sau prin omisiune constând în aptitudinea acesteia dar nu spune tot ce ştie.

Particularizând în aceste consideraţii la datele spetei se constată că în cauză inculpatul A. a avut calitatea de martor.

Afirmaţiile mincinoase şi refuzul de a spune tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat urmărim prin aceasta se îngreuneze cercetările ce se desfăşoară în cauză împotriva inculpatului B. şi să împiedice tragerea acesta la răspundere penală pentru infracţiune pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov nu definesc şi elementul material al laturii obiective al infracţiunii de favorizare a făptuitorului în condiţiile în care se reţine că inculpatul nu a comis şi alte acţiuni concrete de ajutorare a inculpatului B. de natura celor care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizare a infractorului.

În contextul acestor argumente menţionate şi analizate anterior, apreciem că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, atunci când fapta este comisă pentru favorizarea autorului, reprezintă într-adevăr o formă specială de favorizare.

Pe cale de consecinţă, deşi reprezentantul Ministerului Public a susţinut că soluţia de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice formulate este necorespunzătoare în raport de considerentele Deciziei nr. 1 din 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în examinarea cererii instanţa de fond a analizat incidenţa deciziei antemenţionate în cauză, în raport de modalitatea în care au fost descrise faptele în cuprinsul actului de sesizare şi de reglementarea dată de legiuitor celor două infracţiuni, analiza probatoriului administrat în cauză ducând la concluzia că nu este întrunită o cerinţă de tipicitate a infracţiunii de favorizarea a făptuitorului.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 259 din data de 21 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 259 din data de 21 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2020.

GGC - ED