Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 6 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea unei sancţiuni disciplinare doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) şi lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a reevaluat, din oficiu, măsura suspendării din funcţie dispusă prin încheierea din 6 noiembrie 2019 şi a dispus încetarea măsurii suspendării din funcţie începând cu data de 18 decembrie 2019 şi, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) şi lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut că probele administrate în cauză au relevat existenţa unor relaţii tensionate între doamna judecător A. şi o parte dintre angajaţii Penitenciarului Brăila.

Aceste relaţii au fost generate, în principal, de o serie de nemulţumiri determinate de soluţiile pronunţate de doamna judecător în soluţionarea plângerilor formulate de persoanele private de libertate, precum şi de o lipsă de comunicare eficientă şi constructivă.

Din această perspectivă, instanţa disciplinară a reţinut că pârâta, prin comportamentul manifestat în relaţiile de serviciu din cadrul Penitenciarului Brăila, nu a avut însă o atitudine nedemnă în sens disciplinar.

În schimb, s-a apreciat că incidentele din 30 martie 2018 şi 1 aprilie 2019, generate de pârâtă, se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnităţii funcţiei pe care aceasta o deţine, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiţiei.

Astfel, atât prin modalitatea în care pârâta a înţeles să se manifeste cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii neunitare desfăşurate la 30 martie 2018, la sediul Curţii de Apel Galaţi, cât şi prin atitudinea adoptată faţă de preşedintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019, aceasta a depăşit cadrul legal ce circumscrie conduita pe care un magistrat trebuie să o adopte în relaţiile de serviciu.

Maniera în care pârâta s-a exprimat în cadrul discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii judiciare, din perspectiva abordării total neprincipiale a problemelor de drept dezbătute, a fost de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat, aceasta făcând o serie de afirmaţii jignitoare la adresa unora dintre participanţii la întâlnire.

Astfel, chiar şi în situaţia în care nu era de acord cu părerile expuse în cadrul acestei întâlniri de către colegii judecători prezenţi la întâlnire, pârâta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională şi probitatea morală a judecătorilor prezenţi, având obligaţia de a adopta o atitudine rezervată care să nu afecteze încrederea cetăţenilor în actul de justiţie.

Aceeaşi atitudine neconformă standardelor profesionale a caracterizat conduita pârâtei şi în cadrul incidentului din 1 aprilie 2019, când aceasta, pe fondul nemulţumirii că a fost revocată din funcţia de judecător de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Brăila, a purtat un dialog tensionat, pe un ton ridicat cu preşedintele Judecătoriei Brăila, adresându-i acestuia o serie de reproşuri în prezenţa unor auditori de justiţie care îl însoţeau la acel moment.

Instanţa disciplinară a apreciat că vinovăţia pârâtei, sub forma intenţiei indirecte, rezultă atât din modul în care acesta a înţeles să se comporte faţă de colegii judecători participanţi la întâlnirea din 30 martie 2018, cât şi din limbajul folosit în discuţia purtată cu preşedintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.

De asemenea, s-a reţinut că urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu public în apărarea ordinii de drept.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut că pârâta, în calitate de judecător delegat la Penitenciarul Brăila, a admis plângeri pentru motive de fapt care nu aveau corespondent în actele dosarului, probele administrate în dosarele respective relevând o situaţie de fapt contrară celei reţinute de judecătorul delegat.

În acest sens, au fost evocate două încheieri pronunţate de pârâtă care au fost desfiinţate de Judecătoria Brăila.

În acest context, instanţa disciplinară a apreciat că, din modalitatea în care pârâta a înţeles să îşi motiveze soluţiile pe care le-a pronunţat, rezultă că aceasta nu a respectat raţionamentul juridic care rezulta cu evidenţă din probele administrate, aspect reţinut şi de Judecătoria Brăila.

Referitor la latura subiectivă, s-a reţinut că vinovăţia, sub forma intenţiei indirecte, a fost dovedită, întrucât în cuprinsul motivării încheierilor pronunţate de pârâtă nu a fost expus un raţionament juridic care să se bazeze pe situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, aceasta asumându-şi consecinţele negative ale faptei sale.

Ca atare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că pârâta nu a aplicat decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în sensul dezlegării date problemelor de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci într-un sens contrar, împrejurare care reiese cu evidenţă din motivarea unor încheieri pe care le-a pronunţat în calitate de judecător delegat la Penitenciarul Brăila.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de disciplină a constatat că doamna judecător cunoştea decizia evocată anterior, însă a ignorat-o, acceptând vătămarea intereselor părţilor în anumite cauze pe care le-a soluţionat.

În consecinţă, instanţa disciplinară a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancţiunii disciplinare, s-a reţinut că pârâta a manifestat un comportament de natură a induce ideea unei funcţionări deficitare a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării opiniei publice cu privire la competenţa şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.

În acest context, instanţa disciplinară a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să aibă ca efect evitarea, pe viitor, a unor manifestări susceptibile de a afecta prestigiului funcţiei de magistrat, în special, şi al justiţiei în general, impunându-se aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării din funcţie pe o perioadă de 6 luni.

Aceeaşi instanţă a reevaluat măsura suspendării din funcţie a pârâtei, luată prin încheierea din 6 noiembrie 2019 şi a dispus încetarea acestei măsuri începând cu data de 18 decembrie 2019.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii instanţei disciplinare, a declarat recurs A., prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că, din analiza art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, rezultă că, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, nu pot fi aplicate decât sancţiunile prevăzute de art. 99 lit. d)¹) şi e) din aceeaşi lege.

În continuare, a arătat că sancţiunea retrogradării în grad profesional nu îi putea fi aplicată, deoarece nu a obţinut gradul de tribunal, iar sancţiunea excluderii din magistratură nu îi putea fi aplicată faţă de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

În acest context, recurenta a susţinut că reţinerea în sarcina sa şi a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 atrage nulitatea sancţiunii disciplinare aplicate, constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate cu una mai puţin severă, având în vedere că nu a mai fost sancţionată disciplinar în cariera sa de judecător, iar procedura disciplinară a fost iniţiată de preşedintele Curţii de Apel Galaţi ca urmare a contestării ordinului său de revocare a delegării recurentei la Penitenciarul Brăila.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a arătat că înregistrarea audio a discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curţii de Apel Galaţi nu este prevăzută de niciun act normativ şi nici nu i-a fost adusă la cunoştinţă, fiind astfel nelegală proba obţinută în acest mod.

În continuare, a susţinut că nu a avut o atitudine nedemnă faţă de participanţii la întâlnirea de practică neunitară.

În plus, a arătat că organizarea întâlnirii respective a fost defectuoasă, întrucât au fost invitaţi nu numai judecătorii de supraveghere a privării de libertate de la unităţile de deţinere din raza Curţii de Apel Galaţi, ci şi doi judecători de la Tribunalul Brăila.

Recurenta a susţinut că a intrat în polemică cu doi judecători de la Tribunalul Brăila, care au acuzat-o că a aplicat greşit legea şi decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016. Or, aceştia nu erau familiarizaţi cu problemele de drept aflate în dezbatere, întrucât competenţa de soluţionare a plângerilor împotriva încheierilor judecătorului delegat aparţine judecătoriei, iar nu tribunalului.

A mai arătat că, la întâlnirea de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018, nu se afla la sediul instanţei în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, nefiind astfel întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la incidentul din 1 aprilie 2019, recurenta a susţinut că i-a reproşat preşedintelui Judecătoriei Brăila organizarea deficitară a instanţei, precum şi faptul că acesta a solicitat revocarea sa din funcţia de judecător de supraveghere a privării de libertate într-o perioadă în care aceasta se afla în concediu de odihnă, fără să fie anunţată în prealabil.

A mai susţinut că nu a cunoscut calitatea persoanelor care-l însoţeau pe preşedintele Judecătoriei Brăila, întrucât persoanele respective nu i-au fost prezentate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că acest text de lege vizează numai utilizarea unor expresii inadecvate sau motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului.

Or, încheierile pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate au natura unor acte administrativ-jurisdicţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 254/2013.

A mai arătat că a admis unele plângeri ale deţinuţilor, întrucât sumele reţinute de Administraţia Penitenciarului Brăila din contul personal al acestora proveneau din donaţii primite de la rude, iar nu din munca prestată în penitenciar, astfel încât poprirea acestor sume era nelegală.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că în activitatea sa de judecător de supraveghere a privării de libertate nu a aplicat şi nici interpretat legea cu rea-credinţă.

În acest sens, a subliniat că în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, a apreciat că numai sumele provenite din prestarea în penitenciar a unor activităţi lucrative de către persoanele private de libertate pot face obiectul popririi, ca modalitate de executare silită pentru plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilite în sarcina deţinuţilor prin hotărârile de condamnare.

Recurenta a mai arătat că, în perioada 5 noiembrie 2019 - 20 decembrie 2019, s-a aflat în concediu medical, fiind în incapacitate temporară de muncă.

În acest context, a subliniat că suspendarea din funcţia de judecător pe perioada exercitării acţiunii disciplinare (6 noiembrie 2019 - 17 decembrie 2019) nu putea opera, întrucât contractul individual de muncă al salariatului este suspendat de drept pe perioada incapacităţii de muncă, conform art. 49-50 din Codul muncii.

Prin urmare, recurenta a solicitat să se constate că perioada în care a fost suspendată din funcţie constituie vechime în funcţia de judecător.

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În apărare, a susţinut că reţinerea în sarcina recurentei şi a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 nu atrage incidenţa art. 100 alin. (2) din aceeaşi lege, întrucât acest text de lege a fost introdus prin Legea nr. 242/2018. Or, majoritatea faptelor imputate recurentei au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018.

Intimata a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, deoarece afirmaţiile recurentei nu s-au circumscris exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept, ci au depăşit limitele în care un magistrat poate să se manifeste în exerciţiul funcţiei.

Vinovăţia recurentei în săvârşirea acestei fapte, sub forma intenţiei indirecte, rezultă atât din modul în care aceasta a înţeles să se comporte faţă de colegii judecători participanţi la întâlnirea profesională din 30 martie 2018, cât şi din limbajul folosit în discuţia purtată cu preşedintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.

A mai arătat că instanţa de disciplină a reţinut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 având în vedere faptul că, în motivarea celor două încheieri menţionate în acţiunea disciplinară, recurenta nu a expus un raţionament juridic care să se bazeze pe situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, asumându-şi astfel consecinţele negative ale faptei sale.

Intimata a susţinut că sunt întrunite şi elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 dat fiind faptul că, la data soluţionării plângerilor, recurenta cunoştea decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, însă a ignorat-o cu ştiinţă, acceptând astfel vătămarea intereselor părţilor din cauzele respective.

În final, a învederat că este inadmisibilă, în cadrul prezentei proceduri, solicitarea recurentei de constatare a împrejurării că suspendarea sa din funcţia de judecător pe perioada exercitării acţiunii disciplinare nu a putut opera pentru motivul că în perioada respectivă s-ar fi aflat în concediu medical.

În plus, intimata a subliniat că prin decizia nr. 275 din 9 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de recurentă împotriva încheierii de suspendare din funcţie până la soluţionarea acţiunii disciplinare.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a susţinut că legalitatea sancţiunii disciplinare se apreciază prin raportare la momentul aplicării acesteia şi, totodată, că suprapunerea perioadei în care s-a aflat în incapacitate de muncă cu perioada în care a fost suspendată din funcţie reprezintă o problemă de executare a încheierii de suspendare.

4. Hotărârea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin sentinţa nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020: (i) a fost admis recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019; (ii) a fost casată hotărârea atacată şi, în rejudecare, a fost admisă, în parte, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară; (iii) în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aplicată doamnei A. sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ; (iv) a fost respinsă, în rest, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară.

În motivarea hotărârii, instanţa de recurs a reţinut considerentele arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, instanţa de recurs a constatat că recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, acest motiv fiind invocat strict formal.

Criticile referitoare la nelegalitatea probei privind înregistrarea audio se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa de recurs a reţinut că mijlocul de probă reprezentat de înregistrarea audio a discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curţii de Apel Galaţi respectă dispoziţiile art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu există o dispoziţie legală care să interzică înregistrarea şedinţelor de practică neunitară.

În plus, înregistrarea audio şi chiar video a şedinţelor în care se discută chestiuni de practică neunitară este frecventă, având astfel natura unei uzanţe care nu încalcă bunele moravuri.

Dată fiind calitatea recurentei de judecător, aceasta putea anticipa faptul că discuţiile purtate la şedinţa de practică neunitară din 30 martie 2018 erau înregistrate, nefiind necesară aducerea la cunoştinţa sa a acestui fapt.

Prin urmare, criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au fost considerate nefondate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că, sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune ca: (i) magistratul să fi avut o atitudine nedemnă faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; (ii) atitudinea nedemnă să fi avut loc în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Verificând întrunirea acestor condiţii, instanţa supremă a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că, în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018, desfăşurate la sediul Curţii de Apel Galaţi, doamna judecător A. a folosit un ton ridicat în discuţiile purtate cu alţi magistraţi şi a avut o serie de reacţii disproporţionate şi exagerate la adresa lor, concretizate în jigniri aduse acestora.

Astfel, recurenta a făcut afirmaţii vexatorii care au vizat pregătirea profesională şi probitatea morală a altor magistraţi, a folosit un ton ridicat, manifestând o atitudine agresivă faţă de magistraţii care au îndrăznit să o contrazică în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare.

Or, art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate să se bazeze pe respect şi bună-credinţă.

Art. 18 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor prevede că relaţiile judecătorilor şi procurorilor, în cadrul colectivelor din care fac parte, trebuie să se bazeze pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi funcţia deţinută.

Susţinerea recurentei, în sensul că nu s-a aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la întâlnirea de unificare a practicii neunitare, nu poate fi primită.

În doctrina în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, s-a reţinut că, prin sintagma "în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu" din cuprinsul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, se înţelege nu numai timpul în care magistratul efectuează programul normal de lucru la sediul instanţei sau al parchetului, ci şi toate activităţile şi sarcinile pe care acesta le desfăşoară în afara acestui program, dar în baza unei dispoziţii exprese, prevăzute de lege sau de regulamente.

Or, întâlnirile judecătorilor, în scopul unificării practicii neunitare, sunt reglementate de art. 25-27 din secţiunea a 4-a, denumită "Măsuri privind unificarea practicii judiciare", din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, s-a reţinut că atitudinile nedemne manifestate de recurentă în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 la sediul Curţii De Apel Galaţi se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la interacţiunea avută de recurentă cu preşedintele Judecătoriei Brăila la 1 aprilie 2019, instanţa de recurs a reţinut faptul că, din probele administrate în cauză, rezultă că reproşurile adresate acestuia au fost făcute pe un ton ridicat şi au fost de natură a pune într-o lumină nefavorabilă organizarea instanţei respective.

De asemenea, recurenta a folosit un apelativ vexatoriu la adresa preşedintelui Judecătoriei Brăila, în condiţiile în care relaţiile dintre magistraţi trebuie să se bazeze pe respect şi bună-credinţă, iar, în plus, reproşurile au fost făcute în prezenţa altor persoane, respectiv a unor auditori de justiţie. Susţinerea recurentei în sensul că nu a ştiut că persoanele respective erau auditori de justiţie este lipsită de relevanţă, de vreme ce aceasta avea îndatorirea de a avea o atitudine demnă în relaţiile de serviciu, indiferent de calitatea persoanelor prezente la sediul instanţei.

Prin urmare, s-a reţinut că atitudinile nedemne manifestate de recurentă la 1 aprilie 2019, în sediul Judecătoriei Brăila, se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, comportamentul recurentei fiind de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat şi relaţiile de serviciu, existând astfel o legătură de cauzalitate între manifestările nedemne şi urmarea produsă.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de recurs a reţinut că, din modul în care recurenta a înţeles să se comporte faţă de alţi judecători şi din limbajul folosit, rezultă că aceasta a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestui rezultat, fapta fiind săvârşită cu intenţie indirectă.

Prin urmare, instanţa disciplinară a reţinut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, instanţa de recurs a reţinut că natura mixtă a încheierilor pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, nu îl scuteşte, însă, pe acesta, de obligaţia de a motiva încheierile respective.

Astfel, obligaţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a motiva încheierile pe care le pronunţă este prevăzută de mai multe dispoziţii ale Legii nr. 254/2013, respectiv cele de la art. 39 alin. (6), art. 40 alin. (13) şi art. 56 alin. (6).

De vreme ce textele de lege anterior evocate stabilesc că încheierile pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie să fie motivate, exigenţele motivării prevăzute pentru hotărârile judecătoreşti sunt aplicabile şi încheierilor pronunţate în temeiul Legii nr. 254/2013.

Or, aceste exigenţe impun ca motivarea hotărârilor să cuprindă raţionamentul juridic care fundamentează soluţia adoptată.

În aceste condiţii, delegarea în funcţia de judecător de supraveghere a privării de libertate nu atrage, de plano, imposibilitatea săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

În schimb, se subliniază că, prin reglementarea acestei abateri disciplinare, legiuitorul a urmărit sancţionarea unei anumite conduite a magistratului care afectează prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei deţinute, iar nu instituirea unui control asupra hotărârilor supuse căilor de atac.

Prin hotărârea atacată cu recurs s-a reţinut săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, apreciindu-se că, din modalitatea în care pârâta a înţeles să motiveze două încheieri desfiinţate ulterior de Judecătoria Brăila, reiese că aceasta nu a respectat raţionamentul juridic care rezultă cu evidenţă din probele administrate.

Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa în materie răspunderii disciplinare a magistraţilor, poate reprezenta abaterea disciplinară anterior evocată o apreciere personală a judecătorului care nu se regăseşte în niciun mod în probele dosarului şi nu reprezintă concluzia unui demers logic. O concluzie, chiar greşită, dar rezultată din argumentele extrase din probele dosarului nu poate, însă, atrage răspunderea disciplinară a magistratului.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa de recurs a constatat că soluţiile dispuse prin cele două încheieri în privinţa cărora s-a reţinut o motivare vădit contrară raţinamentului juridic au avut la bază aprecierea probelor aflate la dosar. Or, aprecierea probelor intră în atribuţia exclusivă a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei.

Greşita apreciere a probatoriului, având drept consecinţă stabilirea unei situaţii eronate, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul procedurii disciplinare.

Împrejurarea că Judecătoria Brăila a desfiinţat cele două încheieri, reţinând o altă situaţie de fapt, în urma evaluării probatoriului, nu poate conduce la angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului care a pronunţat încheierile respective, deoarece simpla desfiinţare a unei hotărâri într-o cale de atac nu atrage răspunderea disciplinară a judecătorului care a pronunţat-o, în absenţa întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare analizate.

Prin urmare, instanţa de recurs a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, soluţia instanţei de disciplină fiind nelegală din perspectiva reţinerii în sarcina recurentei a acestei abateri.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, instanţa de recurs a reţinut că, în conformitate cu art. 99 lit. t) şi art. 99¹ din Legea nr. 303/2004, această abatere disciplinară vizează încălcarea normelor de drept material sau procesual, de natura a afecta valabilitatea actelor întocmite de magistrat sau a vătăma în mod grav drepturile ori interesele părţilor şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Aşadar pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

Sub aspectul laturii obiective, instanţa de recurs a constatat că fapta imputată recurentei a vizat neaplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, în sensul dezlegării date problemelor de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci într-un sens contrar.

Instanţa supremă a reţinut faptul că modul în care recurenta a analizat aplicabilitate deciziei menţionate anterior, în cauzele pe care le-a soluţionat, s-a făcut prin raportare la situaţia de fapt din cauzele respective.

Or, opinia pe care şi-o formează judecătorul, în urma unui raţionament logico-juridic, concretizată în soluţia pronunţată în cauză, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în procedura disciplinară, relevante fiind, în acest sens, dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în procedura disciplinară, nu pot fi examinate temeinicia şi legalitatea hotărârilor pronunţate de judecători, întrucât s-ar aduce atingere principiului legalităţii căilor de atac şi principiului independenţei judecătorilor.

În aceste condiţii, instanţa supremă a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, hotărârea atacată fiind nelegală din perspectiva reţinerii în sarcina recurentei a acestei abateri disciplinare.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că a devenit inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancţiunii disciplinare aplicate de instanţa disciplinară din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care prevede că, prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează procedura disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), lit. d) şi lit. t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).

De asemenea, instanţa de recurs a reţinut că solicitarea recurentei, în sensul de a se constata că perioada în care a fost suspendată din funcţie, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constituie vechime în funcţia de judecător, depăşeşte cadrul procesual din prezenta cale de atac, neputând fi, astfel, analizată.

Cu privire la individualizarea sancţiunii ce urmează a fi aplicată recurentei, instanţa supremă a constatat că atitudinile nedemne reţinute în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 au avut o gravitate sporită, fiind astfel necesară aplicarea unei sancţiuni disciplinare care să descurajeze adoptarea, pe viitor, a unei conduite susceptibile de a afecta prestigiul funcţiei de magistrat şi al sistemului judiciar, în ansamblul său.

În aceste condiţii, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, instanţa de recurs a stabilit că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni.

Pentru aceste considerente, instanţa de recurs a constatat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în privinţa abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. s) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

5. Cererea de revizuire

Împotriva decizie menţionate la punctul 4, recurenta A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi pct. 10 C. proc. civ.. Prin cererea formulată, revizuenta solicită admiterea revizuirii şi schimbarea, în tot, a hotărârii atacate.

Cu privire la primul motiv de revizuire invocat, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ., revizuenta susţine următoarele:

(i) instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra nelegalităţii suspendării revizuentei din funcţia de judecător, ce a avut loc în intervalul 6 noiembrie 2019 - 18 decembrie 2019 - în timpul exercitării acţiunii în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii -, în perioada respectivă revizuenta fiind în concediu medical de boală, dovedit prin actele medicale ataşate la dosar;

(ii) instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii sancţiunii disciplinare invocate de către revizuentă în motivele de recurs. Deşi sancţiunea disciplinară era nulă în raport cu cea de-a treia abatere disciplinară reţinută în sarcina revizuentei, constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă, instanţa de recurs nu a soluţionat excepţia nulităţii absolute a sancţiunii disciplinare aplicate de instanţa disciplinară pentru toate cele trei abateri disciplinare.

În susţinerea celor de mai sus, revizuenta invocă dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a) -d)", concluzionând că, în privinţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, reţinută în sarcina revizuentei, sancţiunea disciplinară nu putea consta în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni, această sancţiune fiind nelegală.

Având în vedere că sancţiunea disciplinară a fost aplicată pentru toate cele trei abateri reţinute în sarcina revizuentei, fiind nelegală pentru cea de-a treia, prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, revizuenta apreciază că instanţa de recurs ar fi trebuit să constate nulitatea sancţiunii disciplinare aplicate acesteia, fără să mai intre pe fondul cauzei, "nulitatea absolută fiind o excepţie de fond, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei".

Cu privire la cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta invocă Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene la data de 18 mai 2021 şi arată că cercetarea disciplinară în cazul acesteia a avut loc în perioada aprilie 2019 - decembrie 2019, când la conducerea Inspecţiei Judiciare se afla domnul B., numit interimar prin O.U.G. nr. 77/2018, prin care Guvernul României a făcut numiri interimare în funcţiile de conducere ale Inspecţiei Judiciare, fără respectarea procedurii de numire prevăzute de art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În acest context, revizuenta invocă excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare exercitate împotriva acesteia în perioada aprilie 2019 - decembrie 2019, faţă de caracterul nul absolut al tuturor actelor avizate de către domnul B., susţinând că acţiunea disciplinară împotriva sa a fost exercitată în mod şicanatoriu, la solicitarea preşedintelui Curţii de Apel Galaţi.

6. Întâmpinarea intimatei Inspecţia Judiciară

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de revizuire formulate de A., în prezent judecător la Judecătoria Galaţi, împotriva deciziei civile nr. 193 din 2 noiembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi pct. 10 C. proc. civ., întrucât:

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ.:

(i) contrar susţinerilor revizuentei, în rejudecarea fondului cauzei, instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la solicitarea recurentei-pârâte adresate instanţei de recurs, de a constata că suspendarea sa din funcţia de judecător pe perioada exercitării acţiunii disciplinare nu a putut opera datorită faptului că, în perioada 6 noiembrie 2019 - 17 decembrie 2019, s-ar fi aflat în concediu medical de boală;

(ii) în ceea ce priveşte pretinsa omisiune a instanţei de recurs de a se pronunţa asupra criticii vizând nelegalitatea sancţiunii disciplinare aplicate recurentei pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, aceasta critică este deopotrivă nefondată. Instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constituive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004. Pe cale de consecinţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare menţionate, s-a constatat că devine inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancţiunii disciplinare aplicate de instanţa de disciplină din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 procedură civilă, acesta nu este incident în speţă, întrucât textul de lege invocat are în vedere revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul ce poate fi cerută dacă "Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă". Or, în cauză, revizuenta nu invocă o hotărâre prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale recurentei, datorată unei hotărâri judecătoreşti, ci face trimitere la o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 mai 2021, făcând o confuzie între acte emise de două organisme internaţionale distincte, ce nu pot fi confundate sau aplicate prin similitudine.

Pe de altă parte, se arată că intervalul de timp în care s-a desfăşurat cercetarea disciplinară, indicat de către revizuenta ca fiind cuprins între aprilie 2019 - decembrie 2019, nu este cel corect. Cercetarea disciplinară a debutat prin Rezoluţia nr. 2351/A/16.07.2019 şi a fost finalizată la 6 septembrie 2019, astfel cum reiese din Rezoluţia nr. 3043/B/13.09.2019 de exercitare a acţiunii disciplinare, aflată la dosarul disciplinar nr. 19-2299, deci ulterior numirii domnului B. în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 82/15.05.2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi

La termenul de judecată de astăzi, instanţa a rămas în pronunţare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

În cauză, cererea de revizuire este formulată în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 10 C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509. - Obiectul şi motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […]

1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;".

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.

Înalta Curte constată că revizuirea formulată împotriva deciziei civile nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, este inadmisibilă, în cauză nefiind incident niciunul dintre motivele de revizuire invocate în susţinerea cererii formulate, respectiv motivele de revizuire reglementate de legiuitor prin art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi pct. 10 C. proc. civ.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ.

În esenţă, în susţinerea motivului de revizuire, revizuenta invocă următoarele:

(ii) instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii sancţiunii disciplinare invocate de către revizuentă în motivele de recurs.

În cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua C. proc. civ., invocat de revizuentă în susţinerea motivului de revizuire, legiuitorul a reglementat posibilitatea admiterii cererii de revizuire dacă, printr-o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul, instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor formulate de recurentă, a analizat şi a răspuns, în concret, apărărilor formulate de către aceasta cu privire la nelegalitatea suspendării revizuentei din funcţia de judecător, precum şi cu privire la excepţia nulităţii sancţiunii disciplinare invocate de către recurentă prin motivele de recurs.

Astfel, în considerentele de la pagina 14, alin. (1) şi (2) din decizia civilă nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în soluţionarea dosarului nr. x/2020, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

"Nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, devine inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancţiunii disciplinare aplicate de instanţa de disciplină din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care prevede că, prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).

De asemenea, solicitarea recurentei în sensul de a se constata că perioada în care a fost suspendată din funcţie, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constituie vechime în funcţia de judecător depăşeşte cadrul procesual din prezenta cale de atac, neputând fi astfel analizată".

Prin criticile formulate, revizuenta îşi expune dezacordul cu privire la soluţia şi motivarea hotărârii atacate şi tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea acestei căi extraordinare de atac să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

În context, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Hotărârea din30 septembrie 1999, Brumărescu împotriva României). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu" (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010).

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de revizuire formulat, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta invocă aplicabilitatea, în cauză, a Hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene la data de 18 mai 2021, pe care intelege sa-si intemeieze excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare exercitate împotriva acesteia în perioada aprilie 2019 - decembrie 2019, faţă de caracterul nul absolut al tuturor actelor avizate de către domnul B., în calitate de "conducător" al Inspecţiei Judiciare în perioada indicată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că s-a produs o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de revizuentă în susţinerea motivului de revizuire intemeiat pe dispozitiile art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. nu se circumscriu cazului de revizuire reglementat de legiuitor prin dispoziţiile mai sus menţionate.

Or, dispoziţiile legale cu privire la calea de atac extraordinară a revizuirii sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie. În speţă, revizuenta invocă o hotărâre pronunţată de o instanţă europeană - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene - diferită de cea avută în vedere de legiuitor prin reglementarea motivului de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., instanţă care are competenţe jurisdictionale distincte, raportat la aria de competenţă specifică Curţii Europene a Drepturilor Omului (la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ.).

Mai mult, pentru ca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. să devină aplicabil în prezenta cauză, ar fi trebuit să fie îndeplinite cumulativ şi următoarele condiţii: Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi pronunţat o hotărâre prin care să constate că, prin decizia atacată cu revizuire, s-ar fi produs o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale revizuentei; consecinţele grave ale încălcării să se producă în continure.

Din analiza argumentelor formulate de către revizuentă, precum şi din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative mai sus-menţionate, astfel încât revizuirea este inadmsibilă.

Prin urmare, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire şi cu privire la cazul consacrat de dispoziţiile pct. 10 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 193 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj