Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 5977 din 12 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de SC A. SA împotriva Deciziei nr. 1254 din 27 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă, situaţii care, însă, nu au fost identificate în prezenta cauză.

În speţă, Înalta Curte a constatat că, prin Decizia nr. 837/31.10.2019, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Fondul Proprietatea SA şi a respins ca nefondat apelul declarat de B. SA împotriva Sentinţei nr. 123/2015 pronunţate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2013. A admis acţiunea şi a constatat nulitatea Hotărârii nr. 34/27.09.2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B., menţinând atât soluţia de respingere a capătului de cerere referitor la constatarea nulităţii Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B., cât şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale formulate de B. SA

Prin Sentinţa nr. 123 din data de 6 iulie 2015, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de Fondul Proprietatea SA privind constatare nulităţii absolute a Hotărârii nr. 34/27.09.2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B. şi a Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B. De asemenea, a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de B. SA

Cauza a avut ca obiect cererea formulată de Fondul C. SA de constatare a nulităţii absolute a Hotărârii nr. 34/27.09.2013 şi a Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B.

Prin Decizia nr. 1254/27.02.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile formulate de reclamanta SC A. SA şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei civile nr. 3025 din data de 13 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa nr. 3025 din data de 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat, în parte, încheierea nr. 9/24.02.2016 şi în parte, Decizia nr. 37/21.12.2015, emise de Curtea de Conturi a României, în limita măsurii II.5 din decizie referitoare la "decontarea cheltuielilor de deplasare (cazare, diurnă şi transport)", a respins, ca neîntemeiată, în rest, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cauza a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta A. SA de anulare a încheierii nr. 9/24.02.2016, a Deciziei nr. 37/21.12.2015 şi a Raportului de control din data de 27.11.2015, emise de Curtea de Conturi a României, cu consecinţa anulării măsurilor dispuse la pct. II.4, II.5, II.6 şi II.7 din decizie, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

Instanţa de revizuire a constatat, din examinarea hotărârilor pretins potrivnice, respectiv Decizia nr. 837/31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2013 şi Decizia nr. 1254/27.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, că motivele formulate de revizuentă nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A reţinut că, în cauză, nu există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, contrarietatea la care se face referire, fiind între două hotărâri pronunţate în cauze diferite, având părţi şi obiecte diferite.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, SC A. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul susţine că decizia este nelegala şi că cererea de revizuire a fost respinsă în mod greşit ca inadmisibilă, fiind astfel incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut că, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.

Astfel, prima hotărâre judecătorească definitivă este Decizia nr. 837 din 31.10.2019 a Curţii de Apel Craiova.

În ceea ce priveşte chestiunea litigioasă care a fost soluţionată într-un anumit sens de către Curtea de Apel Craiova, dobândind astfel putere de lucru judecat conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a arătat că priveşte existenţa unui prejudiciu suferit de A. SA ca urmare a efectuării operaţiunii de dare în plată a activului D. Chişcani către B. SA Aceasta chestiune litigioasă a fost ulterior soluţionată într-un sens complet opus de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A susţinut că, din analiza Deciziei nr. 837 din 31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019, se poate observa că instanţa a echivalat operaţiunea de dare în plată a activului D. Chişcani cu un ajutor de stat acordat societăţii A. SA

Or, în acest caz, contradictorialitatea dintre cele două hotărâri judecătoreşti este evidentă, întrucât nu este posibil ca operaţiunea de dare în plată să fie considerată echivalentul unui ajutor de stat dat societăţii A. SA, deci un beneficiu patrimonial, dar, în acelaşi timp, să fie şi cauzatoare de prejudicii societăţii, cum susţine Curtea de Conturi.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte apreciază că criticile recurentei se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Recurenta consideră că instanţa de revizuire a aplicat şi interpretat greşit normele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă cele două hotărâri menţionate în cererea de revizuire erau vădit contradictorii.

Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.

Se constată că, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", legiuitorul a urmărit să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

În acest caz, s-a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).

Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său, că Dosarul nr. x/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj a avut ca obiect cererea formulată de Fondul C. SA de constatare a nulităţii absolute a Hotărârii nr. 34/27.09.2013 şi a Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B.

Această acţiune a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentinţa nr. 123 din data de 6 iulie 2015 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, prin care a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de B. SA

Prin Decizia nr. 837/31.10.2019, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat de Fondul C. SA şi a respins ca nefondat apelul declarat de B. SA împotriva Sentinţei nr. 123/2015 a Tribunalului Gorj; a admis acţiunea şi a constatat nulitatea Hotărârii nr. 34/27.09.2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B., menţinând atât soluţia de respingere a capătului de cerere referitor la constatarea nulităţii Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor B., cât şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale formulate de B. SA

Cel de al doilea litigiu, Dosarul nr. x/2016, a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta A. SA de anulare a încheierii nr. 9/24.02.2016, a Deciziei nr. 37/21.12.2015 şi a Raportului de control din data de 27.11.2015 emise de Curtea de Conturi a României, cu consecinţa anulării măsurilor dispuse la pct. II.4, II.5, II.6 şi II.7 din decizie, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Aşadar, cum s-a reţinut şi în decizia recurată, condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect.

În plus, Înalta Curte constată că, în dosarul de recurs nr. x/2016, recurenta SC A. SA a depus Decizia nr. 837/2019 a Curţii de Apel Craiova, filele x, aşadar aceasta a fost avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 1254 din 27 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 5977 din 12 noiembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj