Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 355/2021

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea ce formează obiectul recursului

Prin încheierea din 10 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a suspendat judecata contestaţiei în anulare formulate de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1451 din 23 iulie 2020 a aceleiaşi instanţe în Dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimatele C. SA şi D. SRL

Instanţa de judecată a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

2. Cererea de recurs

Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, contestatorii A. şi B. au declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.

În motivarea cererii de recurs, au susţinut că, în fapt, completul de judecată nu a arătat un rol activ în judecarea cauzei şi nu a ţinut cont de solicitarea petenţilor, depusă la dosarul cauzei înainte de şedinţa din data de 10 martie 2021.

3. Procedura de filtrare a recursului

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la 19 decembrie 2017, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este inadmisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20 septembrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.

4. Apărările părţilor

Intimaţii au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea în condiţiile legii a respectivei căi de atac. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, şi să respingă orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei.

Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că încheierea recurată în cauză, fiind pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alte dispoziţii legale speciale.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii din 10 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED