Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 12 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte sintagma "... atunci când judecata a fost efectuată de o instanţa inferioară celei legal competente".
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, de către o parte din proces (inculpatul A.) şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare (art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., respectiv sintagma "... atunci când judecata a fost efectuată de o instanţa inferioară celei legal competente"), iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Cu toate acestea, prima instanţă a constatat că recurentul inculpat A. şi-a fundamentat criticile dintr-o perspectivă ce nu respectă exigenţele unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, acesta a susţinut că dispoziţiile legale criticate ar fi neconstituţionale, deoarece, în actuala reglementare, nu ar putea fi atacate cu recurs în casaţie soluţiile pronunţate de o instanţă necompetentă material, dacă această instanţă nu ar fi inferioară celei legal competente.
Astfel, deşi recurentul inculpat susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), alin. (4), alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 21, art. 24, art. 53, art. 124 alin. (1) şi alin. (2), art. 126 alin. (5) şi art. 129 din Constituţia României, în realitate, prima instanţă a constatat că acesta tinde la o modificare a dispoziţiilor legale criticate şi nu urmăreşte armonizarea normei de drept criticate cu dispoziţiile legii fundamentale.
S-a arătat că o astfel de solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi cele ale apărătorului din oficiu al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul a arătat că sunt îndeplinite în totalitate condiţiile legale pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată şi chiar dacă se tinde la completarea legii, aşa cum a apreciat prima instanţă, în unele cazuri, însăşi Curtea Constituţională a impus completarea legii în conformitate cu procedura constituţională de legiferare, făcând trimitere la armonizarea cu legea fundamentală prin întregirea dispoziţiilor referitoare la camera preliminară, după complinirea art. 347 din C. proc. pen.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia", adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., respectiv sintagma "... atunci când judecata a fost efectuată de o instanţa inferioară celei legal competente", a fost ridicată în cauza ce are ca obiect recurs în casaţie declarat împotriva Deciziei penale nr. 572 din data de 04 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 şi recurentul critică faptul că actuala reglementare a art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. instituie, prin sintagma "atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente", un regim discriminatoriu pentru cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie (adică judecaţi de instanţe necompetente), ceea ce în opinia sa ar contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24, art. 53, art. 124 alin. (1) şi (2), art. 126 alin. (5), art. 129 din Constituţie.
Completul de 5 judecători constată că recurentul, prin motivele care susţin excepţia formulată, tinde la modificarea şi completarea textului de lege, în sensul de a se reglementa posibilitatea părţii de a formula recurs în casaţie şi în alte cazuri decât cele expres reglementate în prezent de legea procesual penală. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurenţi în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători consideră că un asemenea demers este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2021.
GGC - ED