Şedinţa publică din data de 21 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea deciziei Rectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114 din 06.11.2017 şi reîncadrarea sa în anul I al Facultăţii de Politie; anularea Hotărârii Senatului Academiei de Poliţie nr. 111866 din 30.10.2017 prin care s-a hotărât exmatricularea sa pe motive medicale; suspendarea efectelor deciziei 114 din 06.11.2017 si reînmatricularea sa în anul I de studii; obligarea Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" să îl examineze la disciplina sport şi să-i asigure posibilitatea de a efectua stagiul de practică aferent anului 1 de studii; obligarea pârâtei la plata de daune materiale în cuantum 474.000 RON (salariul de funcţie conform Anexei 6 din Legea 153/2017, a salarizării unitare) plus 36.000 RON (salariul de grad conform Anexei 6 din Legea 153/2017, a salarizării unitare) plus 115.200 RON (norma de hrană conform Ordonanţei nr. 26 din 22 iulie 1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publica şi siguranţă naţională), 25.200 RON (contravaloarea normei de echipare conform H.G. nr. 1061/2002) în total 650.400 RON reprezentând drepturile băneşti ale reclamantului pe perioada angajamentului semnat cu Ministerul Afacerilor Interne pe o perioadă de zece ani, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală; obligarea pârâtei la despăgubiri morale în valoare de aceeaşi sumă şi cheltuielile aferente recuperării medicale efectuată la clinica "FOCH" Paris, Franţa.
I.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1568 pronunţată în data de 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", a anulat hotărârea Senatului Universitar al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nr. 111866/30.10.2017 şi decizia rectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114/6.11.2017 şi a dispus reînmatricularea reclamantului în Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". A obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 6.11.2017, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data reînmatriculării efective şi a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale. A respins în rest acţiunea.
A obligat pârâta la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
I.3. Cererile de recurs
I.3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 1568 din data de 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.
În cadrul cererii sale de recurs, încadrate din oficiu în dispoziţiile art. 488 alin (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii daunelor solicitate, susţinând în esenţă că, Decizia Rectorului Academiei de Poliţie nr. 114/06.11.2017 a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.M.A.I. 98/2016 privind aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea funcţionarea si atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară potrivit art. 1 si art. 2 din Anexa la Regulament.
Recurentul a susţinut că, în preambulul Deciziei nr. 114/06.11.2017 nu este indicat temeiul concret, respectiv articolul, ci numai o înşiruire generică de acte normative care nu îndeplinesc criteriile prevăzute de art. 98 alin. (4) lit. a) si b din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia de Poliţie. La art. 5 din aceeaşi Decizie nu este indicată în mod concret instanţa unde se poate ataca decizia precum şi termenul legal în care se poate introduce plângerea, aşa cum este prevăzut în Anexa 2 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia de Poliţie conform art. 98 alin. (4) lit. f) si g.
Arată recurentul că nu i s-a comunicat pretinsa decizie medico-militară prin care a fost declarat inapt în scopul vădit de a împiedica, de a o contesta în termenul legal, chiar dacă a solicitat prin adresa nr. x/14.11.2017 la Direcţia Medicală a M.A.I.
Recurentul menţionează că, în dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, înregistrări audio video, capturi foto din timpul orelor de sport în care era lovit şi trântit la pământ, fără echipament de protecţie.
Recurentul susţine că, în ceea ce priveşte daunele materiale solicitate a depus înscrisuri care să dovedească cheltuielile efectuate cu recuperarea sa medical.
Având în vedere referatul medical emis de Spitalul Universitar de Urgenta "Elias" unde a fost monitorizat pe toata perioada descrisă, se precizează că leziunile au apărut la finalul lunii aprilie 2017 în timpul desfăşurării orelor de sport din cadrul Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza".
În ceea ce priveşte daunele morale, recurentul susţine că suferinţa morală nu poate fi cuantificată în bani, dar reparaţia morală trebuie să fie satisfăcătoare, ţinând seama că pentru toată această perioadă, pe lângă faptul ca era bolnav, Academia a înţeles să îl exmatriculeze încercând şi reuşind să îi spulbere orice vis de a deveni poliţist.
A mai arătat recurentul că a intrat in Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza cu medie mare, dorind să urmeze exemplul tatălui său care este ofiţer de politie, însă în scurt timp a fost dezamăgit prin faptul ca nu a găsit sprijinul necesar pentru a depăşi momentul critic care nu i se datorează, în sensul că Academia l-a exmatriculat în condiţiile în care a depus eforturi pentru a promova examenul de intrare, iar desfăşurarea orelor de sport se realiza fără echipament de protecţie, loviturile nu erau simulate, ci se realizau efectiv, iar în momentul în care s-a produs incidentul Academia a înţeles să îl exmatriculeze în mod abuziv, fără a dispune o cercetare pe disciplina muncii faţă de cele relatate.
Recurentul precizează că, în toată această perioadă s-a izolat faţă de familie şi prieteni s-a simţit marginalizat de prietenii, colegii şi profesorii săi din cadrul Academiei, care l-au susţinut în perioada până la exmatriculare, dar după l-au uita.
I.3.2. La rândul său, recurenta-pârâtă Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza a formulat recurs, solicitând casarea în tot a hotărârii atacate cu privire la soluţia dată faţă de capetele de cerere admise şi respingerea în tot a acţiunii formulate, ca neîntemeiată, prin prisma următoarelor motive, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:
1. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a precizat, de asemenea, că, având în vedere starea recurentului-reclamant, diagnosticul grav stabilit, precum si specificitatea probelor sportive şi, respectiv, a practicii pe care o desfăşoară studenţii Academiei Poliţie, conducerea instituţiei s-a adresat Direcţiei Medicale C.M.D.T.A. N.Kretzulescu, pentru a preciza dacă este oportun ca recurentul să participe la proba de evaluare sportivă. În acest sens, s-a răspuns prin adresa nr. x/3.09.2017 existentă la dosarul instanţei de fond, în care s-a precizat faptul că nu este recomandat ca reclamantul să susţină examenul la disciplina sport până la apariţia deciziei medicale a Comisiei de Expertiză Medicală a M.A.I.. De asemenea, a fost întocmit şi procesul-verbal nr. x/13.09.2017, în care este prezentată starea medicală a reclamantului. Recurentul-reclamant, deşi a fost înştiinţat, nu a dorit să se prezinte la Comisia de Expertiză Medicală a M.A.I. din cadrul spitalului M.A.I. dr. D. Gerota, astfel cum rezultă şi din adresa nr. . x/27.09.2017.
Astfel, având în vedere situaţia de fapt, instanţa de fond, în mod greşit, a admis în parte acţiunea formulată, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
2. Referitor la soluţia instanţei de fond privind obligarea Academiei de Poliţie la plata drepturilor salariale cuvenite intimatului-reclamant de la data de 06.11.2017 actualizate conform indicelui inflaţiei, până la reînmatricularea efectivă, recurenta pârâtă a arătat că, potrivit legii, studenţii Academiei de Poliţie nu sunt încadraţi la Ministerul Afacerilor Interne şi nu fac parte din personalul instituţiei, motiv pentru care apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus admiterea acţiunii cu privire la acest petit. Recurenta pârâtă precizează că studenţii Academiei de Poliţie nu sunt încadraţi în funcţii şi nu li se acordă grade profesionale, motiv pentru care nu pot beneficia de drepturi salariale.
3. Susţine recurenta pârâtă că în mod greşit a stabilit instanţa de fond şi cu privire la obligarea Academici de Poliţie la plata sumei de 10000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a suferinţelor suportate de reclamant în urma exmatriculării, deoarece din hotărârea atacată nu reiese care sunt probele care atestă existenţa unor suferinţe suportate de reclamant care să fi fost generate exclusiv de emiterea actelor administrative atacate.
Astfel, recurenta pârâtă apreciază că suferinţele suportate de intimatul-recurent ca urmare a emiterii actelor administrative atacate nu au fost dovedite, motiv pentru care instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea şi cu privire la acest petit ca nefondată. Instanţa de fond a reţinut existenţa unei cauze de disconfort psihic important ca urmare a exmatriculării, însă fără a preciza care este proba administrată în baza căreia să fi reţinut această stare de disconfort psihic, motiv pentru care apreciază că se impunea respingerea acţiunii şi cu privire la acest petit ca neîntemeiată, simpla apreciere subiectivă a instanţei prin prisma celor precizate de intimatul-reclamant în acţiunea introductivă nefiind suficientă pentru dovedirea existenţei prejudiciului moral.
Întrucât din înscrisurile ataşate cererii de recurs nu reiese data la care a fost comunicată hotărârea instanţei de fond recurentului, recurenta pârâtă invocă excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ. şi solicită constatarea nulităţii acestuia având în vedere faptul că nu a fost motivat în termenul legal.
Recurenta pârâtă invocă şi excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că, prin cererea de recurs înaintată de recurentul-intimat-pârât, acesta nu aduce critici raportat la hotărârea instanţei de fond care să fie încadrate în cazurile de la art. 488 C. proc. civ.
I.4. Apărările formulate în cauză
Împotriva recursurilor, părţile au formulat întâmpinări.
Prin întâmpinarea sa, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului promovat de pârâta Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", ca neîntemeiat, susţinând în esenţă că actul administrativ atacat nu a fost motivat, în înscrisurile atacate se face trimitere la "motive medicale" fără să se facă trimitere la un act medical prin care motivele medicale să fi fost constatate, iar invocarea unor texte din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nu îi dă posibilitatea formulării de apărări şi nu dă posibilitatea unei instanţe de a verifica legalitatea actului.
Recurenţii pârâţi nu au făcut dovada că în mod corect şi legal i-au comunicat solicitarea x/27.10.2017 a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative referitoare la exmatricularea din motive medicale la care se face referire în cuprinsul hotărârii nr. 111866/30.10.2017 emisă de senatul Universitar al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
Potrivit art. 17 alin. (1) din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" prezentarea persoanelor prevăzută în art. 2 alin. (2) pentru expertiza medico-militară este obligatorie. Neprezentarea nemotivată pentru precizarea situaţiei medico-militare atrage măsuri disciplinare proprii fiecărei instituţii, însă în motivarea actelor contestate nu se menţionează că măsura exmatriculării ar fi fost dispusă ca urmare a neprezentării sale nemotivate pentru efectuarea expertizei.
În ceea ce priveşte daunele morale acordate de instanţa de fond, în cuantum de 10.000 RON recurentul reclamant reia cele arătate în recursul propriu şi arată că a intrat in Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza cu medie mare, dorind să urmeze exemplul tatălui său care este ofiţer de politie, însă în scurt timp a fost dezamăgit prin faptul ca nu a găsit sprijinul necesar pentru a depăşi momentul critic care nu i se datorează, în sensul că Academia l-a exmatriculat în condiţiile în care a depus eforturi pentru a promova examenul de intrare, iar desfăşurarea orelor de sport se realiza fără echipament de protecţie, loviturile nu erau simulate, ci se realizau efectiv, iar în momentul în care s-a produs incidentul Academia a înţeles să îl exmatriculeze în mod abuziv, fără a dispune o cercetare pe disciplina muncii faţă de cele relatate.
La rândul său, recurenta - pârâtă Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului promovat de reclamant, a solicitat admiterea acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., precum şi în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca nefondat şi admiterea recursului propriu, casarea în tot a hotărârii atacate, cu privire la soluţia dată faţă de capetele de cerere admise şi respingerea în tot a acţiunii introductive, ca neîntemeiată.
Cu privire la respingerea recursului declarat de A. ca nefondat, recurenta-pârâtă a reluat prin întâmpinare considerentele redate în recursul propriu.
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantul A., solicitând a se menţine, ca temeinică şi legală, soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi.
În motivare, intimatul-pârât a susţinut că recurentul-reclamant nu a formulat în recursul său critici cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei, devenind astfel incidente prevederile art. 494 coroborat cu art. 479 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de recurs este ţinută să verifice stabilirea situaţiei de fapt şi modul de aplicare a legii de către prima instanţă, în limitele cererii de recurs.
I.5. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, solicitând respingerea recursului promovat de pârâtă, ca neîntemeiat.
- Cu privire la excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea instanţei de fond i-a fost comunicată în data de 08.08.2019, iar cererea de recurs a depus-o prin serviciul poştei, potrivit facturii emise de Poşta Română, data poştei înscrisă pe plic fiind data de 26.08.2019, astfel că termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 actualizată a contenciosului administrativ, coroborat cu art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost respectat.
- Recurentul-reclamant consideră că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata daunelor materiale în cuantum de 150.000 RON reprezentând plăţi medicale efectuate în vederea soluţionării problemei medicale şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 120.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii.
- Susţine recurentul-reclamant că, deşi prin cererea de recurs nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ de disp. art. 488 din C. proc. civ., art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancţiunii nulităţii recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar criticile sale pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").
Cât priveşte susţinerea intimatei, în sensul că nu se aduc critici de nelegalitate concrete cu privire la sentinţa recurată, ci se fac afirmaţii generice, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului. Ca urmare, solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de recurenta - pârâtă, ca nefondată.
- Recurentul-reclamant reiterează susţinerile din cererea de chemare în judecată cu privire la faptul că orele de sport în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", se realizau fără materiale de protecţie, astfel că, în repetate rânduri a primit lovituri cu pumnul şi piciorul la nivelul capului, fapt ce a culminat în data de 03.05.2017 cu pierderea cunoştinţei şi tulburări de vedere, urmate de internarea de urgenţă la Spitalul Elias din Bucureşti cu diagnostic provizoriu Malformaţie arterio-venoasă infratentorială, diagnosticul final fiind de "fistulă durală arterio-venoasă craniană posterioara". Această boală s-a datorat loviturilor primite, aspect precizat şi de medicul curant de la spitalul Elias. În această situaţie, Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a înţeles să emită acel act administrativ prin care dispunea exmatricularea sa, fără să motiveze hotărârea de exmatriculare, fără să i se solicite să efectueze o expertiză medico-militară, astfel că îngrijirile medicale care au urmat pentru restabilirea situaţiei sale de sănătate s-au datorat exclusiv culpei Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.
- Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond constată starea sa de disconfort psihic important şi de incertitudine privind situaţia sa viitoare din punct de vedere profesional, creată prin emiterea acelui act administrativ în mod abuziv, dar nu reţine starea de incertitudine şi disconfort psihic creată cu privire la sănătatea sa, care era prioritar să fie reparată prin îngrijiri adecvate de specialitate şi faţă de care nu a avut nicio vină.
II. Procedura de soluţionare a recursurilor
Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia completului investit cu soluţionarea cauzei s-a fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 8 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Soluţionarea excepţiilor
Prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 8.02.2022 au fost respinse excepţiile nulităţii pentru nemotivare, respectiv tardivitate a recursului, pentru motivele arătate în considerentele acestei încheieri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente:
III.1. Recursul formulat de recurentul-reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
III.1.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că aspectele învederate de recurent cu privire la neindicarea în decizia atacată a temeiului de drept a instanţei unde poate fi atacată decizia şi a termenului în care poate fi introdusă plângerea nu pot fi considerate motive de recurs, lipsind interesul în promovarea unor astfel de critici, atâta vreme cât prin sentinţa atacată acţiunea sa a fost admisă în parte, cu privire la capătul de cerere referitor la anularea hotărârii Senatului Universitar al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nr. 111866/30.10.2017 şi decizia rectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114/6.11.2017 şi a dispus reînmatricularea sa în Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", recursul reclamantului vizând doar capetele de cerere referitoare la daune.
Prin urmare, aceste aspecte reprezintă simple apărări ce vor fi avute în vedere în soluţionarea recursului părţii adverse.
Lipsite de interes şi nefondate sunt şi susţinerile recurentului cu privire la necomunicarea deciziei medico-militare prin care a fost declarat inapt, atâta vreme cât aceste aspecte vizează capetele de cerere admise în favoarea reclamantului.
III.1.2. În ceea ce priveşte criticile referitoare la daunele materiale solicitate în cuantum de 150.000 RON, Curtea reţine că acestea sunt nefondate.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o apreciere judicioasă îndeplinirii în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale, reţinând în mod corect că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 pot fi acordate despăgubiri pentru daune materiale numai în măsura în care acestea au fost produse prin emiterea actului administrativ contestat.
Or, în cauză dovezile depuse de reclamant în probarea acestor daune materiale reprezintă dovezi ale unor plăţi pentru cheltuieli medicale, fără ca reclamantul să fi susţinut că afecţiunile medicale în vederea cărora au fost efectuate aceste cheltuieli ar fi fost cauzate sau ar avea vreo legătură cu emiterea actelor administrative atacate.
Din contră, teza probatorie dezvoltată în dosar a fost aceea că reclamantul a fost exmatriculat din motive medicale, preexistente actelor administrative atacate, astfel încât nu se poate susţine că aceste cheltuieli medicale ar fi fost generate sau cauzate de emiterea hotărârii Senatului Universitar şi Deciziei Rectorului ce au format obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, temeiul juridic al daunelor materiale solicitate este răspunderea civilă delictuală, însă derivând dintr-o pretinsă faptă ilicită distinctă de cea constând în emiterea actului administrativ atacat şi anulat, respectiv fapta ilicită a intimatei-recurente de a permite desfăşurarea unor sporturi de contact fără asigurarea echipamentului de protecţie adecvat. Or, temeiul juridic al prezentei acţiuni nu este răspunderea civilă delictuală pentru această faptă, obiectul acţiunii fiind anularea unui act administrativ, îar temeiul daunelor materiale solicitate fiind unul specific materiei contenciosului administrativ, respectiv art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004, text potrivit căruia: " În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."
Or, cheltuielile medicale solicitate de recurentul-reclamant cu titlu de daune materiale nu întrunesc condiţia de a fi cauzate de actul administrativ emis, pretenţiile susţine de acesta cu privire la fapta ilicită a intimatei-recurente de a permite desfăşurarea unor sporturi de contact fără asigurarea echipamentului de protecţie adecvat putând fi valorificate eventual în cadrul unei acţiuni în răspundere civile delictuale de drept comun, distincte de natura juridică a prezentei cauze, care este aceea a unei acţiuni în contencios administrativ.
Prin urmare, în mod corect acest capăt de cerere a fost respins de instanţa de fond.
III.1.3. În ceea ce priveşte daunele morale, Înalta Curte a reţinut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.
Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată. (în acest sens, spre exemplu cauza Tolstoy Miloslovsky c.Regatul Unit, hotărârea din 13 iulie 1995, par. 49)
Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.
Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.
Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.
Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.
Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reţinând că, în speţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere criteriile mai sus-arătate şi care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanţelor.
Curtea reţine că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a cuantumului acestora în raport de circumstanţele personale ale reclamantului, ţinându-se seama şi de faptul că anularea actelor administrative atacate şi reintegrarea reclamantului în cadrul Academiei de Poliţie reprezintă prin ele însele şi o formă de reparare a prejudiciului, inclusiv a celui moral. De asemenea, potrivit chiar susţinerile recurentului-reclamant, prejudiciul moral suferit nu este doar consecinţa directă a exmatriculării, ci în special consecinţa directă a deteriorării stării sale de sănătate.
Or,aşa cum s-a arătat mai sus, cu privire la daunele materiale, acest din urmă prejudiciu este unul distinct de cel rezultat ca urmare a actului administrativ anulat, singurul susceptibil a fi reparat pe calea prezentei acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004, text potrivit căruia: " În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."
În măsura în care recurentul-reclamant susţine un prejudiciu moral rezultat din cu fapta ilicită a intimatei-recurente de a permite desfăşurarea unor sporturi de contact fără asigurarea echipamentului de protecţie adecvat, aceste pretenţii pot fi valorificate nu în prezenta acţiune, care are ca scop, în afara anulării actului administrativ pretins nelegal şi repararea prejudiciului, dar numai în măsura în care acesta a fost cauzat prin actul administrativ anulat, ci eventual în cadrul unei acţiuni în răspundere civile delictuale de drept comun separate.
Prin urmare, valorile morale lezate prin exmatricularea recurentului-reclamant, dovedit a fi nelegală, au fost avute în vedere de instanţa de fond, atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile reclamanţilor nu întrunesc cerinţele art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste motive recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
II.2. Este de asemenea nefondat recursul formulat de Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.
II.2.1. Înalta Curte reţine că prin recursul formulat, recurenta susţine că intimatul-reclamant deşi a fost înştiinţat nu a dorit să se prezinte la Comisia de Expertiză Medicală a M.A.L din cadrul spitalului M.A.I. . Dr. B. Gerota, astfel cum rezultă din adresa nr. x/27.09.2017.
Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant în recursul propriu şi reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, la dosar fond a fost depusă dovada comunicării către recurentul-reclamant a acestei înştiinţări de a se prezenta la Comisia de Expertiză Medicală a M.A.I. din cadrul spitalului M.A.I. Dr. B. Gerota, înştiinţare ce cuprinde şi consecinţele neprezentării, astfel încât apărările recurentului-reclamant sub acest aspect urmează a fi respinse.
Cu toate acestea, decizia hotărârii Senatului Universitar al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nr. 111866/30.10.2017 şi decizia rectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" nr. 114/6.11.2017 nu au fost emise pentru motivul neprezentării la comisia de expertiză medicală, ci "pentru motive medicale", fără ca în cuprinsul actelor atacate să se fi indicat care sunt afecţiunile care au condus la decizia exmatriculării şi care sunt înscrisurile medicale având în vedere la emiterea acestora.
Or, Curtea constată că de esenţa indicării în chiar cuprinsul actului atacat a temeiului avut în vedere la emiterea acestuia este de esenţa controlului pe care instanţa de judecată este chemată a îl face cu privire la legalitatea acestuia.
Motivarea unui act administrativ urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să fie realizată de autorul său. Deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Sub aspectul temeiul exmatriculării, Înalta Curte reţine că Regulamentul din 17 mai 2016 privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară, aprobat de Ordinul nr. M.66/98/3.005/8.966/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 13 septembrie 2016 prevede, la art. 1 alin. (2) lit. c) că:
"(1) Sunt supuse evaluării capacităţii de muncă, în vederea stabilirii aptitudinii faţă de îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în sistemul administraţiei penitenciare/pentru a urma instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau, după caz, a gradului de invaliditate de către comisiile de expertiză medico-militară de la art. 1 următoarele categorii de persoane:
c) candidaţii pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, după caz, elevii liceelor militare şi ai şcolilor militare/şcolilor de agenţi de poliţie/de penitenciare sau studenţii unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;"
În ceea ce priveşte consecinţele nerespectării acestei obligaţii, acelaşi act normativ precizează, la art. 17, că:
"(1) Prezentarea persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pentru expertiza medico-militară este obligatorie. Neprezentarea nemotivată pentru precizarea situaţiei medico-militare atrage măsuri disciplinare proprii fiecărei instituţii şi, după caz, imposibilitatea desfăşurării activităţii specifice a acesteia pentru categoriile de persoane menţionate la art. 2 alin. (1) lit. a) şi c)."
Or, nu acest text a fost indicat drept temei al exmatriculării recurentului-reclamant, ci existenţa motivelor medicale.
Înalta Curte reţine existenţa unui dubiu în privinţa temeiului avut în vedere de intimată la exmatricularea reclamantului având în vedere faptul că în preambul deciziei rectorului s-au indicat dispoziţiile art. 51 52 alin. -1 şi alin. (2) lit. b), art. 53 alin. (2) şi art. 22 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza nr. 99825 din 1.07.2016, decizia stipulând la art. 1 că reclamantul se exmatriculează din motive medicale neimputabile, însă, pe de altă parte, pe întreaga durată a procesului, inclusiv în motivele de recurs recurenta intimată a susţinut un alt temei al exmatriculării şi anume refuzul de a se prezenta la comisia de expertiză medicală.
O astfel de contradicţie, care rezultă chiar din susţinerile recurentei în privinţa temeiului exmatriculării viciază legalitatea actului administrativ atacat, atrăgând anularea acestuia, întrucât, în lipsa unei clarităţi în privinţa temeiului emiterii unui act administrativ atacat, instanţa de judecată este împiedicată în a efectua controlul de legalitate asupra fondului acestuia, incertitudinea asupra temeiului de drept afectând însăşi existenţa acestuia.
Incertitudinea indicării temeiului exact este cu atât mai vătămătoare pentru cuprinsul actului atacat, cu cât, potrivit art. 17 din Regulamentul din 17 mai 2016 privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară, aprobat de Ordinul nr. M.66/98/3.005/8.966/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 13 septembrie 2016, neprezentarea nemotivată pentru precizarea situaţiei medico-militare poate atrage nu neapărat exmatricularea, ci măsuri disciplinare proprii fiecărei instituţii şi, după caz, imposibilitatea desfăşurării activităţii specifice a acesteia pentru categoriile de persoane menţionate la art. 2 alin. (1) lit. a) şi c).
Prin urmare, era necesar ca prin actul administrativ atacat să se individualizeze nu doar sancţiunea şi temeiul acesteia, dar şi criteriile care au condus la individualizarea măsurii adoptate, justificând astfel măsura extremă a exmatriculării.
Curtea reţine în acest sens şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-485/20, potrivit căreia:
"Articolul 5 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă trebuie interpretat în sensul că noţiunea "amenajări corespunzătoare pentru persoanele cu handicap", în sensul acestui articol, implică faptul ca un lucrător, inclusiv cel care efectuează o perioadă de probă consecutivă recrutării sale, care, din cauza handicapului său, a fost declarat inapt să exercite funcţiile esenţiale ale postului pe care îl ocupă, să fie repartizat într-un alt post pentru care dispune de competenţele, capacităţile şi disponibilităţile necesare, cu condiţia ca o astfel de măsură să nu presupună o sarcină disproporţionată pentru angajator."
În această jurisprudenţă (par. 39-41), instanţa europeană a reţinut că, "în scopul garantării respectării principiului egalităţii de tratament faţă de persoanele cu handicap, trebuie prevăzute amenajări corespunzătoare. Aşadar, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, în funcţie de nevoi într-o situaţie concretă, pentru a permite unei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze sau să aibă acces la formare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporţionată pentru angajator."
Curtea a statuat că aceste măsuri corespunzătoare pot fi de ordin fizic, organizaţional şi/sau educativ. Aceste măsuri pot cuprinde, aşadar, o punere în aplicare de către angajator a unor măsuri care să permită acestei persoane să îşi păstreze locul de muncă, precum un transfer la un alt loc de muncă.
Mai mult, articolul 26 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede că Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii. Prin urmare, în interpretarea Curţii, atunci când un lucrător devine definitiv inapt pentru a ocupa postul său ca urmare a apariţiei unui handicap, repartizarea sa la un nou loc de muncă poate constitui o măsură adecvată în cadrul "amenajărilor corespunzătoare. O asemenea interpretare este conformă cu această noţiune care trebuie interpretată ca referindu-se la eliminarea diverselor bariere care împiedică participarea deplină şi efectivă la viaţa profesională a persoanelor cu handicap în condiţii de egalitate cu ceilalţi lucrători.
Fără a intra în analiza aplicabilităţii acestei jurisprudenţe la cauza concretă a recurentului-reclamant, Înalta Curte subliniază importanţa indicării temeiului exact al exmatriculării şi implicit a motivării acestei măsuri prin actul de exmatriculare, prin raportarea inclusiv la posibilitatea sau nu a adoptării unor măsuri alternative mai puţin intrusive, în sensul jurisprudenţei mai sus citate.
Reţinând că în lipsa clarităţii temeiului exmatriculării şi a motivării adecvate a catului administrativ atacat, acesta este nul, Înalta Curte constată ca fiind temeinică şi legală sentinţa instanţei de fond pe acest capăt de cerere.
Pentru aceste motive criticile recurentei-intimate în privinţa admiterii capetelor de cere sunt nefondate.
II.2. Nefondate sunt şi criticile recurentei-intimate referitoare la capetele de cerere privitoare la drepturile salariale şi daunele morale.
Astfel, în privinţa drepturilor salariale, Înalta Curte reţine că admiterea acestui capăt de cerere a fost făcut de instanţă în aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, făcându-se aplicarea principiului repunerii în situaţia în care actul administrativ nelegal de exmatriculare a reclamantului nu ar fi existat.
Prin urmare, sunt lipsite de relevanţă în raport de obiectul cauzei consideraţiile dezvoltate de recurentă cu privire la faptul că studenţii Academiei de Poliţie nu sunt încadraţi la Ministerul Afacerilor Interne şi nu beneficiază de drepturi salariale, prin admiterea acestui capăt de cerere instanţa de fond vizând restituirea către reclamant a sumelor de bani la care ar fi fost îndreptăţit ca student a Academiei de Poliţie începând cu data de 6.111.2017 (data emiterii actelor administrative anulate), dacă în acest timp ar fi urmat cursurile Academiei, indiferent de titlul pe care aceste drepturi băneşti le poartă.
II.3. Nefondate sunt şi criticile referitoare la capătul de cerere referitor la daunele morale.
Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele pentru care Înalta Curte a respins recursul reclamantului, instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a cuantumului daunelor morale, acordând o sumă proporţională suferinţei şi disconfortului psihic încercat de recurent în contextul sentimentului de frustrare generat de decizia de exmatriculare, dublat de stresul cauzat de demersurile judiciare întinse pe o durată de mai mulţi ani având ca finalitate desfiinţarea actelor administrative nelegal emise.
Pentru aceleaşi argumente dezvoltate pe larg cu ocazia examinării recursului recurentului-reclamant, nici criticile recurentei-pârâte sub acest aspect nu sunt întemeiate, cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de fond înscriindu-se în linia jurisprudenţei naţionale, iar prejudiciul moral suferit fiind corect identificat de instanţa de fond ca fiind starea de disconfort psihic important şi de incertitudine privind situaţia sa viitoare.
În consecinţă, şi recursul formulat de intimata Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" va fi respins.
IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza împotriva sentinţei civile nr. 1568 din 23 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 februarie 2022.