Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Primăria municipiului Aiud solicitând anularea în totalitate a Hotărârii nr. 363/14.06.2017, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca fiind netemeinică, nelegală şi inadmisibilă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 43/2018 din 28 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Aiud;
- A respins excepţia prescripţiei aplicării amenzii contravenţionale şi excepţia nulităţii aplicării tardive a sancţiunii contravenţionale invocate de reclamant;
- A respins acţiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Primăria municipiului Aiud .
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi admiterea contestaţiei formulate
Recurentul a arătat că având în vedere prevederile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, cererea nu a fost soluţionată în termenul imperativ prevăzut de lege, în termen de 90 de zile, respectiv a fost soluţionată în peste 300 de zile, cu mult peste termenul prevăzut mai sus, iar potrivit prevederilor O.G. nr. 2/2001, respectiv a prevederilor articolului 13(1), aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, prevede că termenul de prescripţie poate fi stabilit prin legi speciale (art. 20, alin. (7) din O.G. nr. 137/2000) şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.,
Recurentul a susţinut că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 20, alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, iar termenul de prescripţie este de 90 zile, motiv pentru care solicită anularea Hotărârii atacate ca fiind soluţionată tardiv, peste termenul legal.
Un alt motiv de admitere a plângerii constă în comunicarea tardivă a hotărârii, la peste zile 55 zile de la adoptare, respectiv în data de 07.08.2017, faţă de prevederile art. 20, alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, respectiv 30 de zile de la adoptare.
Pe fondul cauzei, solicită în principal, anularea Hotărârii atacate ca fiind netemeinică si ilegală, iar în subsidiar solicită înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment si exonerarea de la celelalte obligaţii pe care a fost obligat prin Hotărârea atacată.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pe fond, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, constatând că, deşi recurentul-reclamant nu a indicat dispoziţiile legale cărora se circumscriu susţinerile formulate prin memoriul de recurs, acesta a invocat argumente de ordin critic cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale unei situaţii de fapt reţinute, de asemenea, eronat, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin hotărârea nr. 363/14.06.2017, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis petiţia Instituţiei Primarului Municipiului Aiud, prin Primar - B., în contradictoriu cu intimatul - A., în sensul că aspectele sesizate prin petiţie intră sub incidenţa art. 2, alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2002, şi s-a aplicat faţă de persoana reclamată A., petentul din prezentul dosar, amenda contravenţională în sumă de 2000 RON, fiind obligată persoana reclamată să publice rezumatul hotărârii menţionate, în presa locală, conform art. 26, alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.
Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat acţiune în anulare, iar instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că fapta reclamantului constituie contravenţie, în condiţiile in care sunt întrunite toate elementele răspunderii contravenţionale, inclusiv vinovăţia, potrivit art. 13 din O.G. nr. 137/2000.
Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, criticile formulate privind în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, în sensul că în cauză a fost depăşit termenul de 90 de zile, situaţie de natură a atrage nulitatea hotărârii atacate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, într-adevăr, hotărârea Colegiului director al CNCD a fost emisă la mai mult de 90 de zile de la data sesizării, deoarece sesizarea a fost înregistrată la data de 05.08.2016, iar hotărârea a fost emisă la data de 14.06.2017.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că acest aspect nu are efect asupra legalităţii hotărârii, întrucât termenul respectiv este unul de recomandare.
Hotărârea este rezultatul final al unei proceduri, iar împrejurarea că respectiva procedură poate avea un parcurs mai îndelungat de 90 de zile nu poate duce la concluzia că trebuie să rămână nefinalizată pentru că nu s-ar mai putea emite o hotărâre, pentru că o astfel de concluzie este împotriva scopului pentru care a fost adoptată O.G. nr. 137/2000.
Pe de altă parte, s-a constatat că sesizarea a fost complexă, vizând mai multe aspecte şi a presupus măsuri corespunzătoare de edificare a consiliului asupra aspectelor sesizate, ceea ce a avut drept consecinţă inevitabilă prelungirea duratei de soluţionare a sesizării respective.
De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă că termenul de prescripţie este de 6 luni şi începe să curgă de la data soluţionării petiţiei, de către Consiliu, termen care vizează aplicarea sancţiunii contravenţionale, fiind prevăzut la art. 26, alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, nefiind fondate susţinerile recurentului referitoare la comunicarea hotărârii.
Prin urmare, în mod temeinic s-a apreciat că nu poate fi reţinut argumentul de nelegalitate prezentat de recurentul-reclamant referitor la depăşirea duratei de emitere a hotărârii.
În ceea ce priveşte amenda aplicată, Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici concrete referitoare la acest aspect, motiv pentru care se constată că aceasta a fost bine individualizată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la 2000 RON, prin orientarea spre minimul legal, limitele prevăzute de O.G. nr. 137/2000 fiind între 1.000 RON şi 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv între 2.000 RON şi 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Consiliul pentru Combaterea Discriminării.
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 43/2018 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.