Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea dedusă judecăţii
Prin cererea transmisă prin e-mail la data de 28 aprilie 2021, ora 19:59, şi înregistrată la data de 29 aprilie 2021 sub nr. x/2021/a2, intervenientele A. S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii şi B. S.R.L. (Asocierea) au solicitat recuzarea judecătorilor C., D. şi E., membri ai completului de judecată C2 Achiziţii contencios, învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Încheierea pronunţată asupra cererii de recuzare
Prin încheierea nr. 58 din data de 29 aprilie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de recuzare ale judecătorilor C., D. şi E., membri ai completului C2 achiziţii, cereri formulate de A. S.R.L. în dosarul nr. x/2021, reţinând că, în esenţă, cererile de recuzare comunicate după închiderea dezbaterilor sunt tardive şi vor fi respinse ca atare.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii nr. 28 din data de 29 aprilie 2021 au declarat recurs A. S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii şi B. S.R.L. (Asocierea), criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea recursului intervenientele au susţinut (în contextul evidenţierii unui aspect esenţial referitor la faptul că a formulat o singură cerere de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, motivată atât verbal în şedinţa publică cât şi în scris în cursul aceleiaşi zile, împrejurare ce justifică achitarea unei singure taxe judiciare de timbru şi cu privire la fiecare membru al completului de judecată), că încheierea nr. 58 din data de 29 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurată în cauză, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat au susţinut recurentele că instanţa a reţinut în mod greşit că ar exista două cereri de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, pornind în analiza cauzei deduse judecăţii de la premisa greşită că s-ar fi formulat o altă cerere de recuzare, diferită de cea formulată oral în şedinţa publică din 28 aprilie 2021, reţinând însă în privinţa motivelor invocate că ar fi aceleaşi.
Au expus recurentele o succintă cronologie a situaţiei de fapt şi a împrejurărilor formulării cererii de recuzare obiect al prezentului demers judiciar şi au arătat că în speţă nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (2) din C. proc. civ., conform căreia: "Când motivele de incompatibilitat s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute", ci ipoteza în care există o cerere de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, formulată verbal şi motivată în scris.
Ca urmare, recurentele au apreciat că instanţa a interpretat greşit prevederile art. 44 din C. proc. civ., reţinând eronat că ar fi tardiv formulată cererea de recuzare trimisă prin intermediul e-mailului, concluzionând astfel că ar exista două cereri de recuzare, deşi a fost menţionat în mod expres aspectul formulării orale a cererii de recuzare în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2021, precum şi în scris, la aceeaşi dată.
Recurentele au mai criticat încheierea atacată şi din perspectiva obstrucţionării accesului liber la instanţă în vederea soluţionării cererii de recuzare.
În acest sens au susţinut că, urmare a conduitei instanţei de judecată, dreptul reclamantului de a formula o cerere de recuzare s-a transformat într-un drept teoretic şi iluzoriu, fiind în contradicţie cu dispoziţiile CEDO deoarece limitează dreptul părţii la instanţă la modul general, fără nicio circumstanţiere sau detaliere şi fără a se justifica în vreun fel scopul acestei limitări.
În susţinerea criticii de nelegalitate invocată din această a doua perspectivă a obstrucţionării accesului liber la instanţă, recurentele au făcut trimitere la jurisprudenţa CEDO în materie, evidenţiind considerente relevante din cuprinsul hotărârilor pronunţate în mai multe cauze, respectiv: Cauza Faimblat împotriva României, cererea nr. x/02, Hotărârea din data de 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 141 din 06 martie 2009; Cauza Lungoci împotriva României, cererea nr. x/00, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 588/07.07.2006 şi Cauza Lupaş şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 464/10.07.2007.
În drept, recurentele şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 52, art. 483 şi urm., art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din CEDO şi au depus în dovedire, pe suport optic, înregistrarea şedinţei de judecată din data de 28.04.2021, precum şi transcripţia înregistrării acestei şedinţe în dosarul nr. x/2021.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată la data de 08.07.2021, intimata-reclamantă F. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în tot a încheierii recurate, precum şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, intimata a susţinut că soluţia instanţei este corectă, deoarece din interpretarea normelor legale incidente în cauză rezultă că solicitările de recuzare se pot formula fie verbal, fie în scris, pentru motive de incompatibilitate cunoscute înainte de începerea dezbaterilor, precum şi pentru motive cunoscute ulterior începerii dezbaterilor, însă imediat ce acestea au fost cunoscute, se timbrează potrivit dispoziţiilor legale şi se soluţionează de îndată.
Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul contestatoarelor, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată. În esenţă, a arătat că instanţa a reţinut în mod corect faptul că motivele de recuzare invocate în cererea formulată în scris după închiderea dezbaterilor sunt identice cu cele invocate verbal anterior începerii dezbaterilor asupra contestaţiei în anulare şi vizează exclusiv motive ivite anterior începerii oricăror dezbateri.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată, în raport de criticile recurentelor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimata-reclamantă F. S.R.L. şi intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinările formulate în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce succed.
Înalta Curte reţine, cu titlu prealabil, că potrivit motivului de nelegalitate invocat, casarea unei hotărâri se poate cere, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum si nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată, efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ., încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii si asupra fondului, încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi act normativ, care reglementează atât nulitatea absolută, cât şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, statuând totodată asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
De asemenea, instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:
"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile,
(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (…)
(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă".
Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel fiind, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.
În speţă, recurentele au criticat încheierea atacată pentru motivul că instanţa a respins în mod greşit cererea de recuzare ca tardivă, reţinând în mod eronat că ar exista două cereri de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, pornind astfel în analiza cauzei deduse judecăţii de la premisa greşită că s-ar fi formulat o altă cerere de recuzare, diferită de cea formulată verbal în şedinţa publică din 28 aprilie 2021, iar în privinţa motivelor invocate a reţinut că ar fi aceleaşi. Totodată, au susţinut că acest comportament al instanţei este în contradicţie cu dispoziţiile CEDO deoarece le-a fost obstrucţionat accesul liber la justiţie.
Analizând soluţia pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare şi considerentele încheierii recurate, prin prisma susţinerilor recurentelor, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de către recurente, este incident în speţă şi urmează a fi primit ca atare.
Aşadar, din considerentele hotărârii atacate rezultă că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, însă aceasta a omis să ia în considerare şi să procedeze la o verificare efectivă a aspectului formulării a două cereri de recuzare distincte sau a unei singure cereri de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, verbal în şedinţa publică din 28 aprilie 2021 şi motivată în scris în cursul aceleiaşi zile.
Din această perspectivă este de observat că instanţa învestită cu soluţionarea incidentului procedural - obiect al cauzei pendinte, deşi a reţinut că prin încheierea pronunţată în dosarul asociat nr. x/2021, la data de 28.04.2021, a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare pentru motivul că petentei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cursul zilei, însă aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin procesul-verbal întocmit la aceeaşi dată, nu a analizat şi verificat efectiv cererea de recuzare cu soluţionarea căreia a fost învestită, prin raportare la procesul-verbal amintit, prin care petenta s-a obligat ca în cursul aceleiaşi zile să comunice la dosar şi cererea de recuzare formulată în scris, împreună cu taxa judiciară de timbru aferentă.
De altfel, Înalta Curte observă că, deşi s-a reţinut aspectul comunicării cererilor de recuzare şi în scris, prin e-mail la data de 28.04.2021, ora 19:59, completul învestit cu soluţionarea acestora nu a verificat dacă în speţă este vorba despre aceeaşi cerere de recuzare formulată verbal în şedinţa publică şi în privinţa căreia partea şi-a asumat obligaţia motivării în scris, limitându-se să constate că motivele de recuzare invocate în cererea formulată în scris după închiderea dezbaterilor sunt identice cu cele invocate verbal anterior începerii dezbaterilor asupra contestaţiei în anulare şi că vizează exclusiv motive ivite anterior începerii oricăror dezbateri, apreciindu-le, în consecinţă, ca fiind tardive.
Procedând în acest mod, instanţa de control judiciar constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu a desăvârşit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, împrejurare de natură a determina casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată prin raportare la aspectele evidenţiate.
Pentru a pronunţa această soluţie Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin decizia nr. 5433 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2021, având ca obiect recursul formulat de aceleaşi părţi împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare, s-a admis recursul, a fost casată încheierea recurată şi s-a trimis cererea de recuzare spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Ca urmare, având în vedere şi soluţia pronunţată în dosarul menţionat supra, pentru a se asigura respectarea dreptului părţii recurente la un proces echitabil, prin examinarea efectivă a fondului cererii sale, Înalta Curte va admite prezentul demers judiciar, va casa încheierea recurată şi va trimite cererea de recuzare spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării instanţa va verifica dacă au fost formulate două cereri de recuzare distincte sau susţinerile părţii privind formularea unei singure cereri de recuzare pentru fiecare judecător în parte, verbal în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2021 şi motivată în scris, în cursul aceleiaşi zile, se verifică în cauză, urmând să procedeze la soluţionarea cererilor cu luarea în considerare a aspectelor reţinute în prezenta decizie, precum şi a prevederilor art. 107 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015.
Cu privire la cererea intimatei-reclamante F. S.R.L., de obligare a recurentelor-interveniente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 RON, Înalta Curte reţine că raţiunea acordării acestora, conform prevederilor legale incidente în materie (art. 453 C. proc. civ.), rezidă în aprecierea culpei procesuale a părţilor, la momentul soluţionării definitive a litigiului.
În speţă, cum litigiul nu a fost încă definitiv tranşat, iar soluţia instanţei de control judiciar este aceea de admitere a recursului şi de casare a încheierii atacate, cu consecinţa trimiterii cererii de recuzare spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile acordării cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate de către intimata-reclamantă.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs
Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte reţine că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. astfel încât, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul formulat de intervenientele Asocierea A. S.R.L. (lider al Asocierii) şi B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 58 din 29 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa încheierea recurată şi va trimite cererea de recuzare spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de intervenientele Asocierea A. S.R.L. (lider al Asocierii) şi B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 58 din 29 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cererea de recuzare spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.