Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin contestaţia formulată împotriva Deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor nr. 11418/20.11.2017 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 8.12.2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună admiterea contestaţiei, obligarea FGA la plata sumei de 13.619,21 RON, reprezentând despăgubire datorata ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 17.10.2016, produs din culpa şoferului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x aparţinând M.A.I. Direcţia Generala de Logistica, autovehicul asigurat RCA prin poliţa nr. x emisa de B. S.A. şi obligarea FGA la plata sumei de 23.100 RON, reprezentând beneficiul nerealizat din activitatea de taximetrie, calculat de la data accidentului si pana la data reparaţiei complete a autovehiculului avariat si repunerea sa in circulaţie.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3633 din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
(ii) a anulat decizia nr. 11418/20.11.2017 emisă de pârât.
(iii) a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 7.870 RON reprezentând valoarea maximă a despăgubirii.
(iv) a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 23.100 RON ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3633 din 17 septembrie 2018, pronunţat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că în cauză, sentinţa a fost pronunţat cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 51 alin. (1), (3) şi 4 din Norma ASF nr. 23/2014, iar prin majorarea despăgubirilor ca urmare a omologării expertizei tehnice efectuate în cauză, instanţa de fond a încălcat scopul înfiinţării si funcţionarii Fondului de garantare a asiguraţilor.
În acest sens, recurentul a arătat că art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd ca, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de dauna si a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din aceeaşi lege, " Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi aligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5 ".
Cu privire la aspectul referitor la cuantumul despăgubirilor, recurentul-pârât a arătat că prima instanţă a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 51 alin. (1), (3) şi 4 din Norma ASF nr. 23/2014, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a stabilit valoarea maximă de despăgubire la suma de 7870 RON, ţinând seama de faptul că reclamantul nu a efectuat reparaţiile autovehiculului şi aplicând astfel dispoziţiile art. 51 alin. (4) şi alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014
Dispoziţiile art. 51 alin. (1)-(4) nu sunt similare sau in completare cu dispoziţiile art. 51 alin. (9) lit. b), pentru ca, in cazul art. 51 alin. (9) lit. b) trebuie stabilit cazul de dauna totala, respectiv cazul in care valoarea reparaţiilor depăşeşte valoarea autovehiculului la data producerii accidentului, situaţie care NU se regăseşte in cazul stabilirii despăgubirilor potrivit art. 51 alin. (1)-(4) din Norma ASF 23/2014.
Or, aşa cum a arătat prin întâmpinare, potrivit calculului realizat in sistem D., valoarea reparaţiilor necesare potrivit Notei de constatare întocmita de asigurător si însuşită prin semnătura de intimata, este in cuantum de 6.130 RON şi această valoare, în mod evident, nu depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data de 17.10.2016, data accidentului, aceasta valoare fiind de 10.450 RON, potrivit calculului realizat in acelaşi sistem automat de calcul al despăgubirilor.
Faptul ca aceasta valoare este corectă este atestat de aceeaşi valoare a valorii maxime de despăgubire stabilita si de expert, respectiv 7871,25 RON(expertul si instanţa stabilind ca valoarea maxima de despăgubire este de 7870 RON). Prin urmare, diferenţa constata in faptul ca Fondul NU a constata existenta cazului de dauna totală - valoarea reparaţiilor fiind sub 75% din valoarea vehiculului la data accidentului, in timp ce expertiza omologata de instanţa a constatat existenta acestui caz de dauna totala, calculul făcându-se cu luarea in considerare a dispoziţiilor art. 51 alin. (9) lit. b).
Or, aşa cum rezulta din expertiza, in efectuarea calcului in sistem D. realizata de FGA, s-au folosit valori ale pieselor de schimb alternative si nu originale, aceasta posibilitate nefiind interzisa de niciun text legal, si fiind impusa Fondului de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea 213/2015 si art. 9 alin. (2) din Norma ASF 16/2015. Tocmai de aceea nu s-au făcut obiecţiuni la expertiza, pentru ca ceea ce este de criticat la expertiza este legat de aplicarea legii si nu de chestiuni tehnice sau calcule, iar aplicarea corecta a legii este apanajul si obligativitatea instanţei de judecata.
Aşa cum rezulta din dispoziţiile art. 51 alin. (4), textul de lege impune ca efectuarea calculului pagubei sa se stabilească luând in calcul "preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale" si niciunde nu se prevede obligativitatea luării in calcul de piese originale, mai ales ca in cauza nu exista niciun fel de dovezi ale faptului ca piesele înlocuite au fost originale, autovehiculul având o vechime de 10 ani la data producerii accidentului.
Recurentul învederează că prevederile Legii nr. 213/2015 şi cele din Norma ASF 16/2015 nu consacră calitatea Fondului de succesoare/mandatară/continuatoare a E. S.A., ci indică că este o instituţie de drept public, având o funcţie administrativa, in exercitarea căreia se realizează protejarea unui interes public, de protecţie a consumatorilor de asigurări de consecinţele insolventei asigurătorilor,
În fine, recurenta solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii, apreciind instanţa de fond a făcut o greşită aplicarea a legii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că deşi recurentul a indicat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., totuşi nu a formulat nici un fel de critici în susţinerea acestui motiv, astfel că recursul urmează a fi examinat doar din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
Examinând criticile formulate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În cauză, pârâtul FGA a emis decizia nr. 11418/20.11.2017 prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de reclamantul pentru suma de 13.619,21 RON reprezentând valoarea reparaţiilor autovehiculului avariat, acordându-i-se acestuia suma de 6.130,44 RON cu titlu de despăgubire.
Prin sentinţa recurată a fost anulată decizia nr. 11418/20.11.2017 emisă de pârâta FGA şi a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să-i plătească reclamantei suma de 7.870 RON reprezentând valoarea maximă a despăgubirii.
Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Contrar celor susţinute de recurent, soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.
Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:
"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.
(...)
(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.
(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".
Din interpretarea logică şi sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabileşte pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare şi nu de o medie a preţurilor practicate de unităţile de specialitate, ori de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
Totodată, din analiza actelor de la dosar, rezultă prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a stabilit valoarea maximă de despăgubire la suma de 7.870 RON, ţinând seama de faptul că reclamantul nu a efectuat reparaţiile autovehiculului şi aplicând astfel dispoziţiile art. 51 alin. (4) şi alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014. Astfel, fiind îndeplinite condiţiile daunei totale, acesta a stabilit cuantumul despăgubirii ca fiind egal cu diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă.
Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă, având în vedere că nu s-au formulat obiecţiuni de părţi, a dat eficienţă concluziilor expertizei judiciare încuviinţate în cauză deoarece expertul a ţinut seama de ambele devize depuse de cele două părţi adverse în dovedire, arătând detaliat punctul său de vedere pentru fiecare valoare în parte.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, reţine că în lipsa unui temei legal, instanţa nu poate considera legală decizia autorităţii pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil.
Mai observă Înalta Curte că diferenţa respinsă la plată, potrivit deciziei atacate şi documentaţiei administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, vopsitorie şi piese, însă apreciază că, faţă de dispoziţiile normei antereferite, această măsură nu poate fi apreciată ca fiind legală şi temeinică pentru că păgubitul nu poate fi condiţionat de a-şi efectua reparaţiile la o anumită unitate.
Mai mult, stabilirea valorii despăgubirii prin raportare chiar la preţurile stabilite de unităţile service în fiecare din cazurile concrete şi prin raportare la documentele justificative eliberate de unităţile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului.
Totodată, reţine Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".
Prin urmare, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcţie de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului şi de limitele de despăgubire stabilite prin poliţă, iar nu în funcţie de un preţ mediu practicat şi nici de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
În cauză dreptul de apreciere al autorităţii pârâte a fost depăşit întrucât cuantumul daunei este reprezentat de costul reparaţiilor efectuate la o unitate specialitate şi probat de reclamantă cu documente justificative reprezentate de devizul emis de un service auto RCA/TM/876/B., astfel că nu este legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei civile recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3633 din 17 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.