Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1509 din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 294/24.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere, în esenţă, faptul că hotărârile judecătoreşti pretins contradictorii au fost pronunţate în cauze diferite.
Astfel, în procesul care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018, finalizat prin Decizia nr. 836/31.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, indicată ca fiindu-i încălcată autoritatea de lucru judecat, au figurat ca părţi litigante Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în calitate de reclamantă şi B., în calitate de pârât.
În cel de al doilea litigiu, reprezentat de Dosarul nr. x/2018, soluţionat prin Decizia nr. 294/24.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei retractare se solicită, au figurat ca părţi Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul A.
Neîndeplinirea condiţiei referitoare la identitatea de părţi atrage şi neîntrunirea identităţii de obiect.
Instanţa a reţinut că, în speţă, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute în mod cumulativ de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, dat fiind faptul că cele două decizii nu sunt contradictorii, ele nestatuând asupra aceleiaşi chestiuni litigioase.
În consecinţă, nu există statuări contrare în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în cauză, cererea de revizuire a fost respinsă.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul susţine că cele două dosare, nr. x/2018 şi nr. y/2018, au acelaşi obiect acţiune în răspundere patrimonială, au fost judecate în aceeaşi materie şi de aceeaşi secţie (secţia a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti) a aceleaşi instanţe şi refera la aceeaşi speţă, însă soluţiile date asupra apelului au fost diferite.
La aceeaşi instanţa de fond, Tribunalul Ilfov, ambele cereri formulate în cele doua dosare de către intimat au fost respinse.
Recurentul a susţinut că, în ce priveşte lucrul judecat anterior şi efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, care nu presupune o identitate de acţiuni, ci o identitate a aspectului litigios, în a doua cauză se impunea ca hotărârea să ţină seama de ceea s-a statuat anterior.
A arătat că, potrivit legii, cel interesat va putea opune chestiunea asupra căreia s-a statuat definitiv anterior şi care are legătură cu pricina în curs, admisibilitatea revizuirii depinzând de modul concret în care procedează instanţa.
Dacă se reţine că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, această dezlegare nu deschide calea revizuirii, pentru că tocmai inexistenţa autorităţii de lucru judecat intră în autoritatea de lucru judecat.
Dacă se constată că este incidentă autoritatea de lucru judecat, atunci cea de-a doua hotărâre va ţine seama de prima şi nu se poate reţine o contradicţie între hotărâri.
În acest sens, a arătat că noţiunea de autoritate de lucru judecat presupune atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care se sprijină, astfel că orice contrarietate, determinată printr-o hotărâre ulterioară, poate fi înlăturată pe calea revizuirii.
3. Procedura de filtrare a recursului
Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la 17 octombrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 iunie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 octombrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1509 din 29 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018 şi a acordat termen de judecată la 22 noiembrie 2021.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Criticile recurentului pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurentul susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Recurentul consideră că instanţa de revizuire a aplicat şi interpretat greşit normele privind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aşa cum a fost lămurit de Legea nr. 310/2018, care nu presupune o identitate de acţiuni, ci o identitate a aspectului litigios.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 1074/18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Or, în cauză, procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la data de 17 octombrie 2018.
Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:
"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă dezlegată anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.
Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentului, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, procesul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 a fost finalizat prin Decizia nr. 836 din 31 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, indicată ca fiindu-i încălcată autoritatea de lucru judecat, a avut ca părţi pe reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. şi pârâtul B..
În cel de al doilea litigiu, Dosarul nr. x/2018, soluţionat prin Decizia nr. 294 din 24 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei retractare se solicită, au figurat ca părţi Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul A..
Ceea ce invocă autorul recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.
Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Dar, aşa cum s-a expus în cele ce preced, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Prin urmare, în acord cu raţionamentul instanţei de revizuire, Completul de 5 judecători reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe textul menţionat nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce nu se verifică în cauză.
Se reţine că, în realitate, recurentul invocă practică judecătorească neunitară, aspect subliniat şi în considerentele Deciziei nr. 836 din 31 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a statuat că pentru soluţiile contradictorii, pronunţate în cauze diferite, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea neacoperind situaţiile rezultate din practica neunitară a instanţelor, a cărei reglare este atributul unor alte mecanisme judiciare.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1509 din 29 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.
GGC - NN