Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 2314 din 10 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă: (i) a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 1506 din 14 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019; (ii) a obligat pe revizuenta A., prin reprezentant legal B., la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..
În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. (2) al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, dacă se referă la motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, precum şi cele de la pct. 4 ori pct. 7-10.
Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.
În speţă, revizuenta a pretins că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece, prin soluţia pronunţată prin Decizia nr. 1506 din 14 iulie 2020 a Înaltei Curţi s-au nesocotit cele statuate prin Decizia nr. 545 din 26 februarie 2020, prin care Înalta Curte de Casaţie, secţia I civilă a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sarcina părţii din dosar, iar nu în sarcina reprezentantului legal al acesteia.
Astfel, în ceea ce priveşte contrarietatea pretins existentă între Decizia nr. 1506/2020 şi Decizia nr. 545/2020, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, relativ la persoana care este parte în proces şi care poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de revizuire a constatat că nu a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri.
Prin Decizia nr. 545 din 26 februarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a dispus respingerea cererii de revizuire formulate de revizuenta A., prin reprezentant legal B., şi a obligat revizuenta la plata sumei de 2.380 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului C..
Prin cea de-a doua hotărâre, respectiv Decizia nr. 1506 din 14 iulie 2020, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B., în calitate de reprezentant legal al minorei A., şi a obligat revizuenta la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..
Instanţa de revizuire a reţinut, astfel, că în ambele hotărâri, aceeaşi parte a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, şi anume revizuenta minoră, cea care este subiect al raportului juridic litigios şi care a afirmat existenţa dreptului său la întreţinere şi la legături personale cu intimatul C., chiar dacă în hotărârile menţionate formularea numelui părţii apare ca fiind diferită.
În considerentele deciziei atacate s-a subliniat, în mod repetat, faptul că aparţine minorei calitatea de parte în proces, însă aceasta, neavând capacitate de exerciţiu, nu poate sta în judecată în nume propriu, ci doar prin reprezentantul său legal.
De altfel, această chestiune, referitoare la persoana care are calitate de revizuentă/recurentă în dosarul nr. x/2019 a constituit chiar motiv de recurs, fiind analizat ca atare, ocazie cu care s-a reţinut, de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac, calitatea de reprezentant legal al minorei A. a doamnei B., iar nu formularea cererii în nume propriu de către aceasta din urmă (pag. 12 paragraf 4). Chiar şi în verificarea legalităţii aplicării dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. de către Curtea de Apel Bucureşti, în litigiul având ca obiect revizuire, instanţa de recurs a subliniat calitatea de reprezentant legal al minorei a doamnei B..
În consecinţă, văzând că, în ambele hotărâri, se reţine calitatea de parte a minorei A., iar, în privinţa doamnei B., aceea de reprezentant legal al acesteia, fiind lipsită de relevanţă modalitatea de indicare a numelui părţii, fie A., prin reprezentant legal B., fie B., în calitate de reprezentant legal al minorei D., cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia existenţei hotărârilor potrivnice.
Distinct de aspectul anterior analizat, constatarea, prin Decizia nr. 1506/2020, dată în recurs, a legalităţii dispoziţiei de obligare a reprezentantului legal al minorei la plata cheltuielilor de judecată dispusă prin Decizia nr. 1092A din 6 septembrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti (tocmai în considerarea calităţii acesteia de reprezentant legal al minorei, în virtutea căreia a luat propriile decizii, printre care şi aceea de exercitare a căii de atac a revizuirii după împlinirea termenului prevăzut de lege în acest sens), nu poate constitui element de analiză în calea de atac a revizuirii, motivele de revizuire fiind în mod expres şi limitativ prevăzute de lege. Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, nu de reformare, ceea ce înseamnă că analiza efectuată de instanţa de revizuire nu se poate extinde şi la examinarea din nou a cauzei. Or, verificarea persoanei care s-a aflat în culpă procesuală în dosarul de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect revizuire, ar echivala cu rejudecarea cauzei în recurs, ceea ce nu este posibil a se realiza în prezentul demers judiciar întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, instanţa de revizuire a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., prin reprezentant legal B., nefiind îndeplinite cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus a formulat recurs revizuenta A., prin reprezentant legal B., în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8, 5 şi 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, rejudecarea cererii de revizuire şi înlăturarea obligaţiei stabilite în sarcina sa de a plăti cheltuieli de judecată, în cuantum de 2.380 RON, către intimat.
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta-revizuentă susţine că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este incompatibilă cu normele de drept material cuprinse în art. 48 alin. (1), art. 49 şi art. 57 din Constituţia României; în art. 14, art. 15, art. 524, art. 525, art. 488 alin. (1) şi art. 483 alin. (3) din C. civ. în art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1) lit. a), b), c) şi d), art. 7, art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 272/2004; în art. 726 alin. (7) din C. proc. civ., pe care instanţa de revizuire le-a încălcat.
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Recurenta-revizuentă susţine că instanţa de revizuire a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (1) şi (5), art. 22 alin. (6), art. 13 alin. (1) şi de art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., ignorând efectiv cererea sa de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată ori de reducere a acestora. Ca urmare, apreciază că se impune casarea, în parte, a deciziei recurate şi rejudecarea cauzei spre a se examina cererea sa de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată pretinse de intimat şi a se încuviinţa administrarea probei cu înscrisuri în dovedirea susţinerilor sale sub acest aspect.
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa nu şi-a motivat dispoziţia de obligare a unui minor la plata cheltuielilor de judecată, într-un proces în care acesta pretinde drepturi decurgând din starea de minoritate. De asemenea, considerentul de la pagina 6 paragraful 1 al hotărârii atacate este străin de obiectul pricinii, deoarece nu vizează decizia - obiect al revizuirii, ci o altă decizie şi se află în contradicţie cu toată construcţia juridică ce a motivat respingerea cererii sale de revizuire.
Şi faţă de acest motiv de recurs, recurenta solicită casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, pentru a se dispune înlăturarea acestui considerent ce nu vizează obiectul căii extraordinare de atac exercitate.
Recurenta solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cererii de revizuire şi de recurs.
3. Întâmpinarea formulată în cauză
Intimatul C. a formulat întâmpinare, prin care solicită: (i) pe cale de excepţie, admiterea excepţiei nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. (ii) pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recurs. (iii) în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
II. Derularea procedurii judiciare
1. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 11 august 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
2. Procedura de filtrare a recursului
Prin încheierea din 7 iunie 2021, completul de filtru a analizat, în temeiul art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a dispus comunicare acestuia către părţi.
Prin încheierea din 6 septembrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (5)-(6) din C. proc. civ., admisibilitatea în principiu a recursului şi, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata pe fond la 4 octombrie 2020.
III. Considerentele Înaltei Curţi
La termenul de judecată de astăzi, 4 octombrie 2021, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate prin întâmpinare de intimatul C., excepţie de procedură, care, în caz de admitere, ar face de prisos, în tot, cercetarea în fond a cauzei.
În raport cu apărările invocate de intimat în susţinerea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, se constată că, în cererea de recurs, sunt indicate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta înţelegând să invoce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. Contrar susţinerilor intimatului, din analiza cererii de recurs, rezultă că motivele invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât se apreciază că, în cauză, nu devine incidentă sancţiunea anulării recursului pentru nemotivare, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, faţă de considerentele redate în cele de mai sus, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocate de intimat în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi, prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de casare vizând exclusiv modul de soluţionare a cererii intimatului de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta critică hotărârea atacată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 451 şi art. 453 C. proc. civ., în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, sub două aspecte: (i) obligarea unei persoane minore la plata onorariului de avocat în cadrul unui litigiu având ca obiect, în fond, exercitarea drepturilor părinteşti; (ii) obligarea la plata onorariului de avocat în beneficiul părintelui care şi-a exercitat cu rea-credinţă drepturile procesuale şi dreptul la apărare, prin angajarea unui apărător.
Analizând susţinerile recurentei, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine că recursul exercitat de revizuenta A., prin reprezentant legal B. - exclusiv cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de revizuire cu privire la plata cheltuielilor de judecată pretinse de intimat în cadrul litigiului având ca obiect cererea de revizuire - este nefondat.
În ceea ce priveşte obligarea părţii care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, se constată că sunt neîntemeiate susţinerile recurentei referitoare la starea de minoritate a părţii care ar fi incompatibilă cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, întrucât condiţia pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prevăzută neechivoc de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentată de pierderea procesului, astfel că partea care câştigă procesul devine creditorul obligaţiei având ca obiect cheltuielile ocazionate de procesul respectiv.
În aceste condiţii, nu pot fi primite nici criticile prin care recurenta invocă specificul litigiului de fond, întrucât nici dispoziţiile art. 451 - 455 C. proc. civ., care reglementează cheltuielile de judecată în procesul civil, şi nici dispoziţiile Legii nr. 272/2004, legea specială în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, nu prevăd scutiri de la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat. Sub acest aspect, este de observat că, atunci când legiuitorul a dorit să introducă scutiri de la plata anumitor cheltuieli de judecată, fie în raport cu specificul drepturilor deduse judecăţii, fie în raport de calitatea anumitor subiecte de drept, legea a reglementat expres aceste situaţii, cum este, spre exemplu, cazul taxei judiciare de timbru, în privinţa căreia art. 140 din Legea nr. 272/2004 dispune expres că procesele "care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar".
Totodată, criticile recurentei referitoare la exercitarea cu rea-credinţă, de către intimat, a drepturilor procesuale şi a dreptului la apărare, prin angajarea unui apărător, reprezintă simple aserţiuni nesusţinute de mijloace de probă, iar nemulţumirile vizând modul de îndeplinire, de către intimat, a obligaţiilor părinteşti, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 272/2004, excedează analizei condiţiilor procedurale de obligare la plata cheltuielilor de judecată. În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ. ori ale art. 14 şi art. 15 din C. civ.
Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile din recurs referitoare la soluţia dată cererii accesorii de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, critici pe care recurenta le-a invocat în susţinerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Pentru considerentele mai sus invocate nu pot fi primite nici criticile recurentei cu privire la nemotivarea/motivarea necorespunzătoare, de către instanţa de revizuire a dispoziţiei de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, critici invocate de recurentă în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Raportat la considerentele anterioare referitoare la cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi faptul că intimatul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON, pe care le-a dovedit prin factura Seria x nr. x din 11.02.2021 şi dovada plăţii, Înalta Curte constată că recurenta-revizuentă este parte căzută în pretenţii potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., situaţie faţă de care va fi obligată la plata acestora către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 2314 din 10 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 2314 din 10 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.
GGC - MM