Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1574 din 12 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de instanţă, din oficiu, şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ.:
"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut faptul că recurentul a formulat recurs împotriva unei încheieri date asupra unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
Potrivit art. 39 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"(1) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. (...)".
Prin urmare, instanţa de control judiciar a constatat că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, deoarece aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
Astfel fiind, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul, ca inadmisibil.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus a declarat recurs A.
Recursul nu este motivat în drept şi nu cuprinde critici cu privire la hotărârea atacată, care să poată fi circumscrise motivelor de recurs reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, invocată de instanţă, din oficiu, excepţie de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea altor excepţii, precum şi a fondului cauzei.
Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Aşa cum, în mod corect, a reţinut secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezentul recurs a fost exercitat împotriva Deciziei nr. 1574 din 12 martie 2021, pronunţate în Dosarul nr. x/2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de instanţă, din oficiu şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, Decizia nr. 1574 din 12 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, este o hotărâre definitivă, împotriva acesteia neputând fi exercitată, în mod legal, calea de atac a recursului.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., în raport cu orice alte excepţii şi apărări formulate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1574 din 12 martie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.
GGC - NN