Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 şi art. 8 din C. proc. pen., art. 3, art. 2, art. 6, art. 8, art. 13, art. 90 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, art. 341, art. 347, art. 400, art. 425, art. 351 din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor legale privind modul de comunicare a citaţiilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 25, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) alin. (2), art. (1) alin. (1), alin. (5), art. 4 alin. (1), alin. (2), art. 11 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22, alin. (1), alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 42 alin. (1), art. 40, art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), alin. (2), alin. (3) art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1), alin. (2), art. 131 din Constituţia României, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 privind prevederile convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 13, art. 14, art. 17 şi altele în completare, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, art. 341, art. 347, art. 400, art. 425 şi art. 351 din Legea nr. 135/2010, formulate de petentul A..
Deliberând asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în cauză, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).
d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte a constatat că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:
Excepţiile au fost ridicate de către una dintre părţile din proces (recurentul A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea recursului formulat de A. împotriva Deciziei nr. 9/R din data de 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
Referitor la condiţia ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituţionale, s-a constatat neîndoielnic îndeplinită această exigenţă.
Ca atare, Înalta Curte a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către recurentul A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior aceste texte de lege.
Cu toate acestea, Înalta Curte a constatat că nu este însă îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
În acest context, Înalta Curte a notat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu au legătură cu fondul cauzei întrucât dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatate nu pot produce un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces întrucât cauza în care au fost invocate cererile de neconstituţionalitate are ca obiect un recurs împotriva unei hotărâri definitive.
Faţă de criticile formulate instanţa a constatat că autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, urmăreşte modificarea şi completarea conţinutului articolelor din Codul de procedură, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Aşadar, Înalta Curte a constatat că argumentele invocate de A. în cadrul excepţiilor de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei ce are ca obiect un recurs, întrucât chiar dacă instanţa de contencios constituţional s-ar pronunţa asupra criticilor de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor din C. proc. pen. şi din Constituţia României, decizia Curţii Constituţionale nu ar fi de natură să producă efecte directe asupra hotărârii pronunţate de Înalta Curte asupra recursului în cauza pendinte.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A..
2. Împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 19 aprilie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
I. La termenul din data de 19 aprilie 2021 petentul A. a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată pentru lipsă de imparţialitate, de independenţă, de integralitate, lipsă de conştiinţă, lipsa unui proces echitabil, abuz de drept, exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă, apreciind că prin respingerea cererilor de desemnare a unui apărător din oficiu şi de constatare a lipsei de procedură au fost încălcate prevederile Legii nr. 303 şi Legii nr. 307, art. 99 paragraful 1, respectiv O.G. nr. 137/2000, republicată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători examinând cererea formulată constată că cererea de recuzare nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia nefiind indicate cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege şi nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.
Totodată, instanţa supremă constată că cererea nu întruneşte nici condiţiile prevăzute de art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind indicate persoanele împotriva cărora înţelege să formuleze cerere de recuzare, aceasta fiind făcută generic.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza I din C. proc. pen. "nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2) - (4) (…) atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare".
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestator.
II. Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de petentul A. Înalta Curte, Completul de 5 judecători la termenul din data de 19 aprilie 2021 constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că cererea de sesizare întruneşte doar două din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, învestită cu soluţionarea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speţă, calitatea de recurent (A.).
Din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se constată, totodată, că autorul nu a indicat dispoziţiile pretins neconstituţionale, limitându-se a preciza, în mod generic, că excepţia de neconstituţionalitate vizează textele de lege în baza cărora instanţa a respins cererile recurentului, de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv de citare şi comunicare a actelor de procedură Ministerului Public (care, în opinia recurentului are calitatea de pârât în cauza de faţă) astfel încât nu se poate determina în mod rezonabil norma legală vizată, iar instanţa nu se poate substitui părţii în invocarea dispoziţiilor legale pretins a fi contrare legii fundamentale.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
Prin urmare, simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale. Or, neindicarea textului pretins neconstituţional sau a principiului constituţional încălcat constituie motiv de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.
Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest context se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale (paragraful 18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în raport cu criticile dezvoltate oral de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile legii fundamentale ci, de nemulţumirea recurentului faţă de soluţia dispusă de instanţă, de respingerea cererilor prealabile formulate de recurent în dosarul ce face obiectul cauzei de faţă.
În speţă, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor ce vizează condiţiile de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv, modul de citare a părţilor şi soluţionarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva unei dispoziţii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu alte excepţii de neconstituţionalitate.
În lumina argumentelor anterior expuse, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că în cauză nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent, aceasta nefiind utilă şi pertinentă pentru soluţionarea recursului formulat, fiind, aşadar, irelevantă în soluţionarea cauzei.
Prin urmare, constatând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nefiind indicate textele a căror neconstituţionalitate se invocă, excepţia nevizând aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României şi neavând, în mod vădit, legătură cu soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A.
III. Examinând recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în acord cu instanţa de fond, constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, excepţiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, învestită cu soluţionarea recursului formulat împotriva Deciziei nr. 9/R din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, a cărei îndeplinire a fost susţinută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, reţine că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispoziţiile art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 şi art. 8 din C. proc. pen., art. 3, art. 2, art. 6, art. 8, art. 13, art. 90 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, art. 341, art. 347, art. 400, art. 425, art. 351 din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor legale privind modul de comunicare a citaţiilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, au fost ridicate în calea de atac a recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 9/R din data de 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost admisă calea de atac promovată de A., cauza fiind trimisă la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, pentru a pronunţa o soluţie asupra excepţiei de neconstituţionalitate pusă în discuţia părţilor la data de 14 iulie 2020.
Or, aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, se constată că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi speciale (Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii) şi instituţii reglementate de C. proc. pen. şi C. proc. civ. care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în calea de atac a recursului, exercitat împotriva încheierii penale anterior menţionate.
Aşadar, având în vedere că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu prezintă relevanţă în soluţionarea respectivei căi de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat, lipsind astfel legătura cu cauza, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că obiecţiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate de recurentul A. cu privire la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 tind la modificarea acestora, în sensul ca termenul de 48 de ore în care se poate exercita calea ordinară de atac a recursului să înceapă să curgă din momentul comunicării încheierii, ci nu din momentul pronunţării, aşa cum prevede forma actuală a textului de lege.
Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat şi prima instanţă.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge, ca inadmisibilă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată şi a reprezentantului Ministerului Public.
II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.
III. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2021.
GGC - NN