Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, Penal 1 -2021, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A. cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Verificând cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 90 şi art. 93 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători din cadrul instanţei supreme a constatat că solicitarea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, de către o persoană având calitatea de recurent în acea cauză, iar textele de lege criticate sunt în vigoare şi nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale.
în ceea ce priveşte cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, s-a reţinut că A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate, fără a invoca motive care să implice aplicarea textelor de lege a căror constituţionalitate a fost contestată, aşa încât, în mod evident, excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza.
Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţiile legale o au în speţă.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
Simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen., nu este adecvată atâta timp cât petentul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituţie, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.
Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată.
Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepţiei de neconstituţionalitate, se face trimitere generică la dispoziţiile constituţionale, respectiv art. 1, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 42, art. 44 din Constituţia România, fără a fi expuse neconcordanţele dintre dispoziţiile art. 80, 81, 90 şi art. 93 din C. proc. pen. şi prevederile constituţionale.
În concluzie, în cauza de faţă s-a constatat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A. cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, Penal 1-2021, în Dosarul nr. x/2021/al, a formulat recurs în termen legal recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/al.l, cu termen de judecată fixat la data de 20 septembrie 2020, când au avut loc şi dezbaterile.
În susţinerea căii de atac recurentul A. a criticat dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile privind admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
În concret, recurentul a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, că titularul cererii de sesizare are calitatea de parte în acel proces, că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate vizează o lege/ordonanţă/dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare ori care, deşi nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice, că norma a cărei neconstituţionalitate se invocă are legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate, ce fac obiectul excepţiei, nu au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Pentru aceste motive formulate în memoriul depus în scris la dosarul cauzei recurentul A. a solicitat admiterea recursului declarat în cauză.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că cererea de sesizare întruneşte doar două din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac {Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, învestită cu soluţionarea recursului formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 654 din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speţă, calitatea de recurent [A.) şi vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu a fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
Prin urmare, simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât petentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale. Or, neindicarea textului pretins neconstituţional sau a principiului constituţional încălcat constituie motiv de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.
Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest context se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale (paragraful 18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în raport cu criticile dezvoltate oral de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile legii fundamentale ci, de nemulţumirea recurentului faţă de soluţia de respingere a căii de atac ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021 pe rolul Completului de 5 judecători.
Astfel, similar celor reţinute de instanţa de fond, se constată că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. pen. care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în calea de atac a recursului, exercitat împotriva Deciziei penale nr. 654 din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, anterior menţionată.
Aşadar, având în vedere că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu prezintă relevanţă în soluţionarea respectivei căi de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat, lipsind astfel legătura cu cauza, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor pretins neconstituţionale ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În concluzie, în cauza de faţă, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Prin urmare, constatând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia nevizând aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, Penal 1-2021, în Dosarul nr. x/2021
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, Penal 1-2021, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20 septembrie 2021.
GGC - NN