Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 346 din data de 29 septembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de o instanţă penală, rămase definitive prin exercitarea căilor ordinare de atac sau după expirarea termenului de exercitare a unei astfel de căi, prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
În acelaşi sens, instanţa supremă a statuat că revizuirea are caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri, şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară (ICCJ, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, Decizia nr. 9 din 06 iunie 2011, www.x.ro).
Secţia penală a reţinut că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire, pentru efectuarea unui control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile penale definitive determinate de art. 452 din C. proc. pen. care conţin o rezolvare a fondului cauzei şi numai în condiţiile şi în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele în măsură să conducă la o reexaminare în fapt a cauzei penale. Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.
În speţă, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că cererea a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., revizuentul a avut calitatea de parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire se solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar prin Sentinţa penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, definitivă prin Decizia nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2014, s-a rezolvat fondul cauzei şi s-a dispus condamnarea inculpatului A.
S-a mai constatat că cererea a fost formulată şi motivată în scris, cu menţionarea cazului de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen., revizuentul invocând că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Secţia penală a Înaltei Curţi a apreciat că motivul menţionat de revizuent în motivarea cererii sale nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.
Faţă de împrejurarea că revizuentul A. a făcut referire la Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului raportat la considerentele acestei decizii.
Potrivit art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) di C. proc. pen., Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la adoptarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere, condamnatul tinde spre o soluţie de achitare, exoneratoare de orice răspundere penală.
Pentru a susţine cazul de revizuire în discuţie, faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să conducă, singure sau prin coroborare cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În acest sens, prima instanţă a arătat că în doctrină şi jurisprudenţă există consens că probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. Tot legat de conţinutul sintagmei fapte şi împrejurări noi, legea se referă la situaţii noi şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate. În jurisprudenţă, s-a constatat că nu îndeplinesc această condiţie aspectele învederate care au fost avute în vedere de instanţe în fazele anterioare ale procesului penal, iar, pe de altă parte, că acestea echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Înalta Curte, secţia penală a constatat că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire şi susţinute şi oral în faţa instanţei, respectiv împrejurarea că s-au efectuat un număr de 39.861 de convorbiri telefonice interceptate, înregistrate, redate şi identificate, care nu au fost prezentate instanţelor de judecată, iar aceste mijloace de probă dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate, întrucât conţinutul lor este diferit de al celor 2178 de înscrisuri (din cauză) despre care Serviciul Român de Informaţii susţine că le-a obţinut prin punerea în executare a mandatelor de interceptare, au fost invocate în mod formal şi nu se pot circumscrie dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., în condiţiile în care apărarea nu arată care sunt împrejurările noi rezultate din respectivele convorbiri telefonice şi cum pot acestea conduce la dovedirea netemeiniciei soluţiei de condamnare.
S-a constatat că înscrisurile indicate în cuprinsul cererii de revizuire nu au caracter de noutate, apărările astfel formulate au fost deja analizate şi supuse cenzurii instanţelor, cu ocazia soluţionării cauzei, în fond şi apel, fiind prezentate, de altfel, într-o cerere de revizuire anterioară care a fost judecată definitiv.
Pe de altă parte, nici contestarea legalităţii probelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., acestea constituie veritabile apărări pe fondul cauzei care tind spre rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac.
Împotriva Sentinţei penale nr. 346 din data de 29 septembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018, revizuentul A. a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 19 aprilie 2021, dată la care cauza a fost amânată pentru a se îndeplini procedura de citare cu revizuentul A.
La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2021 au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi cele ale apărătorului ales al revizuentului fiind consemnate în încheierea de şedinţă întocmită la acel termen de judecată.
În motivele de apel depuse la dosarul cauzei revizuentul a solicitat admiterea apelului declarat şi, pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, respectiv admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată, întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., fixarea unui termen pentru rejudecarea cauzei, anularea hotărârii de condamnare a cărei retractare se cere şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Apelantul revizuent precizează că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind nemotivată, bazându-se exclusiv pe mijloace de probă obţinute de către Serviciul Român de Informaţii în procedura de supraveghere tehnică, constând în convorbiri interceptate şi înregistrate de către acest serviciu, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, percheziţii informatice şi percheziţii domiciliare. În această procedură, Serviciul Român de Informaţii a tradus aceste convorbiri şi a procedat la selectarea probelor care ar avea legătură cu acuzaţia, fiind puse la dispoziţie procurorului un număr de 2178 de înscrisuri despre care s-a susţinut că reprezintă numărul de convorbiri interceptate, când, de fapt, în realitate revizuentul susţine că sunt un număr de 39.861 de convorbiri autentice obţinute/redate în cauză de instituţia care a efectuat fără drept urmărirea penală şi care nu s-au aflat la dosarul cauzei. A precizat că atât Serviciul Român de Informaţii, cât şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au recunoscut în procedurile derivate din această hotărâre de condamnare, că deţin rezultatul real al supravegherii tehnice, dar nu există nicio normă legală care îi obligă să îl pună la dispoziţia instanţei de judecată.
Totodată, a arătat că temeiurile pe care le-a invocat, respectiv împrejurări necunoscute instanţei de condamnare care sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, sunt în măsură să facă această dovadă, pentru că sunt emanate de la autorii actului secret, care s-au finalizat cu declaraţia de culpabilitate şi cu pronunţarea hotărârii de condamnare.
Apelantul revizuent critică faptul că instanţa de fond s-a pronunţat cu nesocotirea mecanismelor legale pentru judecarea cererii, respectiv, în prima fază, trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, iar în cea de-a doua etapă să verifice conţinutul informaţiilor pe care le conţin mijloacele de probă, cu referire la temeiurile invocate.
O altă critică de nelegalitate adusă de revizuent a fost cea referitoare la nemotivarea hotărârii de judecată, sau motivare cu trimitere la motive străine obiectului cu care a fost învestită, respectiv cu referire la temeiurile care reprezintă obiectul cererii de revizuire. Arată că a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv au fost identificate împrejurări necunoscute de către instanţa de condamnare şi aceste împrejurări sunt de natură a dovedi concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare, menţionând că a învederat fapte şi mijloace de probă necunoscute instanţei de condamnare şi care fac dovada certă a netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Se susţine că instanţa, pentru a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, a făcut trimitere, ca temei de drept, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019, temei pe care nu l-a invocat, având în vedere că cererea de revizuire a fost înregistrată în anul 2017, iar decizia Curţii Constituţionale a fost pronunţată în anul 2019. Totodată, a arătat că în concluziile formulate a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019, pentru a demonstra că susţinerile sunt reale şi justificate.
A mai precizat că nu mijloacele de probă sunt de natură să conducă la admiterea unei cereri de revizuire, ci informaţiile care sunt conţinute de aceste mijloace de probă, care să facă dovada unor alte fapte ce înfrâng informaţiile rezultând din probele avute în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare.
Apelantul revizuent a precizat că, pentru a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, prima instanţă a reţinut că mijloacele de probă au fost cunoscute de instanţa de condamnare şi, pe cale de consecinţă, nu sunt împrejurări noi, fapt contrar dovezilor aduse de către apărare, respectiv declaraţia de culpabilitate şi alte acte care au fost ascunse cauzei, emanate de la cele două autorităţi menţionate anterior şi care înfrâng declaraţia de culpabilitate întrucât conţin informaţii diametral opuse, de natură să conducă, în mod evident, la o altă soluţie.
În continuare, apărătorul a susţinut că probele pe care le-a prezentat prin conţinutul interceptărilor, ascunse judecătorilor cauzei, fac dovada că pretinşii beneficiari ai informaţiilor, obiect al acuzaţiei şi al condamnării, sunt persoane fictive.
S-a precizat că mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire (printre altele, protocoalele în temeiul cărora SRI a obţinut şi arhivat un număr de 39.861 de înscrisuri "notă" în care au fost redate convorbiri autentice interceptate şi înregistrate în raport de numai cele 2178 de convorbiri declarate ca fiind obţinute şi ataşate actului de sesizare, precum şi înscrisurile alterate în timpul procesului penal în temeiul cărora s-a pronunţat hotărârea de condamnare, toate ascunse cauzei şi, extrem de grav, în mod expres judecătorilor), cu referire special la dispoziţia conţinută în dispozitivul deciziei contenciosului constituţional, raportat la considerentele deciziei, conduc în mod evident la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Examinând apelul declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de fond (respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire), instanţa de apel va examina cauza cu referire la această soluţie de inadmisibilitate, iar nu pe fondul cererii de revizuire deoarece, aşa cum a menţionat şi avocatul ales al revizuentului, în caz de admitere a apelului soluţia este cea de desfiinţare a sentinţei atacate şi de rejudecare a cererii de revizuire, pe fond, de către prima instanţă, pentru a nu încălca dreptul revizuentului la dublul grad de jurisdicţie.
Cazul de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a C. proc. pen., s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
În acord cu instanţa de fond, instanţa de apel constată că motivul menţionat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen.
Invocarea de către revizuentul A. a Deciziei nr. 26/2019 pronunţată de Curtea Constituţională prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului.
Instanţa de fond, în sentinţa apelată, a examinat atât dispozitivul, cât şi considerentele Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, pentru a constata în ce măsură aceasta poate justifica admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A.
Aşa cum s-a arătat în sentinţa apelată, cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în doctrina juridică şi jurisprudenţă s-a arătat că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la adoptarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere, condamnatul tinde spre o soluţie de achitare, exoneratoare de orice răspundere penală.
Pentru a îndeplini condiţiile cazului de revizuire invocat de revizuent, faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să conducă, singure sau prin coroborare cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Legea se referă la fapte sau împrejurări noi şi nu la mijloace de probă noi, ca mod de completare a dovezilor legate de fapte sau împrejurări deja avute în vedere şi verificate în cauza rămasă definitivă.
Nu este îndeplinită această condiţie dacă aspectele invocate în cererea de revizuire au fost cunoscute şi avute în vedere de instanţe în fazele anterioare ale procesului penal, întrucât acest demers judiciar echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
În acord cu instanţa de fond, se constată că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire şi susţinute oral în faţa instanţei - împrejurarea că s-au efectuat un număr de 39.861 de convorbiri telefonice interceptate, înregistrate, redate şi identificate, care nu ar fi fost prezentate instanţelor de judecată, iar aceste mijloace de probă dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate, întrucât conţinutul lor este diferit de al celor 2178 de înscrisuri (din cauză) despre care Serviciul Român de Informaţii susţine că le-a obţinut prin punerea în executare a mandatelor de interceptare - nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., în condiţiile în care apărarea nu arată care sunt împrejurările noi rezultate din respectivele convorbiri telefonice şi cum pot acestea conduce la dovedirea netemeiniciei soluţiei de condamnare.
S-a mai arătat de instanţa de fond că înscrisurile indicate în cuprinsul cererii de revizuire nu au caracter de noutate, apărările formulate au fost deja analizate şi supuse examinării instanţelor, cu ocazia soluţionării cauzei, în fond şi apel, fiind prezentate, de altfel, într-o cerere de revizuire anterioară care a fost judecată definitiv.
Instanţa de control judiciar apreciază neîntemeiată critica apelantului, prin avocat ales, în sensul că prin sentinţa atacată instanţa de fond ar fi examinat şi aspecte de fond, de temeinicie a cererii de revizuire.
Motivarea sentinţei relevă că au fost examinate exclusiv condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire în raport cu cazul invocat în cerere formulată (art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.), referirea la legalitatea probelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare fiind impusă doar de observarea unui alt aspect expus în motivarea cererii de revizuire.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu îndeplinite cerinţele cumulative de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, şi că soluţia de respingere ca inadmisibilă dispusă prin sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge apelul ca nefondat.
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 346 din data de 29 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.
GGC - NN